Tag: strategia pentru siguranta rutiera

  • Investiții în transport

    Investiții în transport

    Reformele şi investiţiile prevăzute în Planul
    Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi în cadrul politicii de coeziune
    2021-2027 în domeniul transporturilor au fost analizate, miercuri, la
    Bruxelles, de ministrul român al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan
    Vîlceanu, şi comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

    Principalele subiecte analizate au
    vizat strategia feroviară, strategia pentru siguranţa rutieră şi stadiul
    procedurilor de achiziţie publică pentru principalele investiţii în domeniul
    transporturilor.
    În privinţa strategiei
    feroviare, Dan Vîlceanu a arătat că implementarea planului de investiţii şi a
    planului de acţiune în domeniu va fi monitorizată, iar autorităţile de la
    București mizează şi pe sprijinul grupului operativ din partea Directoratului General
    pentru Mobilitate şi Transporturi. El a subliniat faptul că pentru autorităţile
    române este esenţial să aibă o imagine de ansamblu şi un curs clar al
    acţiunilor în domeniu, motiv pentru care este aşteptată şi opinia partenerilor
    europeni. În ceea ce priveşte derularea achiziţiilor publice pentru
    principalele investiţii în domeniul transporturilor finanţate din fonduri
    europene, Dan Vîlceanu a arătat că cele mai multe proceduri de licitaţie au
    fost deja lansate. În cadrul politicii de coeziune 2021-2027, prin Programul
    Operaţional Transport, în prezent, este propusă pentru România o alocare de
    aproximativ 4,4 miliarde euro. În total, pentru această perioadă, politica de
    coeziune cuprinde fonduri în valoare de peste 373 de miliarde de euro pentru
    toate țările membre.


    Pe de altă parte, în cadrul PNRR sunt alocate 7,6 miliarde
    de euro pentru transportul românesc. Î
    mprumuturile prin acest plan sunt atrase în condiții foarte avantajoase și vor fi utilizate pentru finanțarea unor
    proiecte de anvergură pentru România, fie că vorbim de sute de kilometri de
    autostradă, zeci de mii de locuințe racordate la rețele de apă și canal,
    facilități pentru digitalizarea câtorva mii de IMM-uri sau zeci de mii de
    hectare de reîmpăduriri, a explicat Dan Vîlceanu.


    În toamna
    anului trecut, Comisia Europeană a aprobat PNRR pentru România, în valoare de
    peste 29 de miliarde de euro, împărțiți în două părți aproape egale ce
    reprezintă granturi, respectiv împrumuturi. Banii se acordă în tranșe, în
    funcție de îndeplinirea unor obiective. În total, sunt circa 500 de astfel de
    obiective care trebuie realizate până la 31 august 2026. PNRR este structurat
    pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și
    Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile
    României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene. Cei șase
    piloni sunt: tranziția verde, transformarea digitală, creștere inteligentă,
    coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență economică, socială și
    instituțională, politici pentru generația următoare, copii și tineri.