Radio România Internațional

Tag: student strain

  • Lütfiye Sezer din Turcia, studentă Erasmus la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova

    Lütfiye Sezer din Turcia, studentă Erasmus la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova


    În vara lui 2022, Lütfiye Sezer şi-a încheiat studiile la Universitatea Bingöl din Turcia, specializarea Limba şi Literatura Engleză. Ultimul semestru l-a urmat, graţie unei burse Erasmus, în România, la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, unde a învăţat şi comunicat numai în limba engleză. În limba română ştie doar câteva cuvinte cum ar fi: “mulţumesc, mulţumim”, şi ştie deja cum să ni se prezinte aici, la radio:


    “Salut, mă numesc Lütfiye Sezer. Sunt din Turcia şi ascultaţi Radio România Internaţional. Am fost studentă Erasmus la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova.”



    Cum a fost semestrul petrecut la Facultatea de Litere din Craiova pentru Lütfiye Sezer din Turcia?


    “La început am fost cam speriată, nu prea aveam încredere în engleza mea, nu îndrăzneam să mă exprim în engleză, dar toţi românii din jurul meu au fost atât de primitori, m-au încurajat mult, în special colegii şi profesorii mei, ne-am înţeles bine unii cu alţii foarte repede, iar profesorii ne-au sărit mereu în ajutor şi totul a ieşit bine, am făcut multe progrese. La Universitatea din Craiova am învăţat atât de multe lucruri pe care nu le ştiam în Turcia, în anii mei de studenţie acolo, experienţa mea Erasmus în România cred că m-a îmbogăţit foarte mult. În plus, faptul că am cunoscut oameni noi m-a făcut să mă deschid, să îmi doresc să revin acolo şi să întâlnesc şi mai mulţi oameni noi.”



    Lütfiye Sezer nu ar ezita deloc să le recomande oricând şi altor studenţi străini să vină să înveţe la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova. Cu profesori foarte bine pregătiţi, mulţi dintre ei cu stagii de practică şi documentare în străinătate, unde au şi predat, instituţia craioveană de învăţământ are 28 de parteneri în Europa în cadrul Programului Socrates-Erasmus şi oferă zeci de burse de studiu în Franţa, Italia, Spania, Belgia, Germania, Austria, Grecia, Suedia.


    “Da, aşa este. Să fiu sinceră, România nu a fost prima mea alegere, am vrut să merg iniţial în Polonia, dar profesorii noştri din Turcia ne-au recomandat să mergem în România, aşa că m-am răzgândit şi mi-a plăcut. Toată lumea ar trebui să meargă să viziteze România pentru că oamenii sunt atât de calzi, de primitori acolo, iar natura e impresionantă, mâncarea e bună. Sunt atâtea de văzut în România. Eu însămi simt că nu am reuşit să văd suficient de multe locuri din România şi de aceea mi-ar şi plăcea să revin acolo, deci le-aş recomanda tuturor să vină să vadă peisajele României şi să îi cunoască oamenii minunaţi.”



    Din martie până în iunie 2022, la Craiova, tânăra din Turcia a legat prietenii cu alţi studenţi internaţionali din Italia, Spania, Pakistan sau Franţa. A călătorit puţin prin România.


    “Am gustat dintr-un desert românesc, papanaşi, a fost atât de delicios, ascultam cântece româneşti mai tot timpul, când ieşeam undeva, mereu ascultam muzică românească şi am şi vizitat câteva oraşe cum ar fi Bucureştiul, care e impresionant, dar în special Craiova m-a impresionat cu Parcul Nicolae Romanescu, mergeam acolo şi de trei ori pe săptămână.”



    În timpul liber, lui Lütfiye Sezer îi plac plimbările prin natură, îi place să citească piese de teatru, să se familiarizeze cu culturi noi. S-a implicat puţin şi în pregătirile pentru ediţia de anul acesta a Festivalului International Shakespeare de la Craiova, un eveniment cu tradiţie, iniţiat în 1994. Ce îşi propune tânăra în viitor?


    “Vreau să îmi continui studiile cu un masterat şi mă gândesc să mă întorc chiar la Craiova pentru acest lucru, dar nu anul acesta deoarece, după 5 ani de studiu, simt nevoia să fac o pauză mai întâi, însă în următorii ani plănuiesc să mă înscriu la un masterat în România, vreau să rămân apoi în mediul universitar, să urmez şi un doctorat şi să devin o bună profesoară universitară. “



    Aceeaşi Lütfiye Sezer din Turcia, fostă studentă Erasmus la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, şi un scurt mesaj din partea sa la final:


    “Mai întâi vreau să le mulţumesc tuturor profesorilor mei de la Universitatea din Craiova, vreau să le spun că nu îi voi uita niciodată pentru cât de mult ne-au ajutat. Şi profesorilor mei din Turcia vreau să le mulţumesc, pentru că ei sunt de fapt cei care m-au convins să vin în România, unde am cunoscut atâţia oameni minunaţi. Vreau de asemenea să le mulţumesc şi celor din familia mea care m-au sprijinit, mai ales financiar, de fapt, ţin să le mulţumec tuturor oamenilor din viaţa mea pentru ajutorul pe care mi l-au dat. Le voi spune şi în turcă: Bu süreçte her zaman yanımda olup beni her koşulda destekleyen aile ve arkadaşlarıma çok teşekkür ederim.”






  • Khaled Khaled din Liban

    Khaled Khaled din Liban

    Khaled Khaled din Liban, student în anul pregătitor la limba română la Universitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care vrea să urmeze medicina la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti



    În ianuarie 2021 Khaled Khaled sosea în România, la Iaşi, unde, încă de la sfârşitul lui 2020,a început să urmeze cursurile online pentru anul pregătitor de limba română la Facultatea de Litere a Universităţii A.I.Cuza. Iniţial tânărul voia să studieze stomatologia în ţara natală, dar din cauza crizei economice de acolo hotărăşte să înveţe în străinătate. Un unchi de-al său a fost cel care i-a recomandat școala de medicină din România.


    “Mă simt bine în România, universitatea e foarte frumoasă, iar profesorii mei sunt grozavi. Este foarte interesant faptul că toţi colegii mei au naţionalităţi diferite şi personalităţi diferite. Eu am venit în România pentru că unchiul meu a studiat deja aici medicina la Iaşi, iar acum e gastroenterolog în Statele Unite ale Americii, în statul Michigan.”


    De numai câteva luni sosit în România pentru prima oară, Khaled Khaled a început să se familiarizeze cu ţara noastră, despre care nu ştia prea multe până să ajungă aici. A vizitat deja chiar şi Capitala, din care îşi amintea că i-a plăcut mult, printre altele, Arcul de Triumf.


    “Am învăţat câte ceva despre geografia României. Ştiu şi despre tradiţia de Mărţişor, ni s-a vorbit despre ea şi la ora de limba română. Am vizitat Palatul Culturii din Iaşi cu alţi colegi şi câţiva profesori. În ianuarie am ajuns la Bucureşti pentru două săptămâni, într-o vacanţă. Am stat la un prieten libanez de-al tatălui meu, care are o afacere în România, şi am vizitat atunci puţin Capitala. Mi-a plăcut foarte mult Palatul Parlamentului. În Bucureşti am mai mulţi prieteni din Liban.”


    În Bucureştiul atât de admirat Khaled Khaled are de gând şi să urmeze medicina generală la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila”.


    “Din copilărie visam să devin medic, să ajut alţi oameni. În plus, sunt foarte atras de biologie şi de ştiinţe. Tatăl meu a studiat şi el medicina în Rusia. E azi medic stomatolog în Liban. Eu vreau să fiu doctor, însă încă nu ştiu ce specialitate voi alege în viitor. După ce îmi voi termina studiile îmi doresc să profesez într-o altă ţară. Poate, de exemplu, în Statele Unite ale Americii sau în Franţa, sau într-o altă ţară.”


    Printre pasiunile lui Khaled Khaled se numără pianul, instrument pe care l-a studiat timp de aproape 10 ani în Liban. Când va avea propria casă, tânărul îşi doreşte neapărat să îşi cumpere un pian.


    “Cânt la pian, am luat lecţii de pian încă din primul an de şcoală în Liban. Cele două ore de pian pe săptămână erau minunate şi le aşteptam cu nerăbdare. Am iubit acest curs, erau două ore eliberatoare şi creative. Profesorul meu nu era sever şi era foarte pasionat.”


    Khaled Khaled s-a născut în Liban, dar are origini palestiniene. Îi place România, e încântat de şcoala românească de medicină şi de români, în general.


    “Bunicii din partea tatălui s-au născut în Palestina. În timpul războiului din 1948 ei au fugit în Liban şi s-au căsătorit acolo. România e o ţară foarte frumoasă, oamenii sunt foarte calzi, primitori, deschişi, gata oricând să te ajute şi se bucură atunci când un străin le vorbeşte în limba română.”







  • Student străin în România

    Student străin în România

    Anadela Glingeanu din Republica Moldova, studentă la marketing la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara.





  • Natalia Bîrlădeanu, studentă la doctorat la Universitatea de Medicină

    Natalia Bîrlădeanu, studentă la doctorat la Universitatea de Medicină

    Natalia Bîrlădeanu, studentă la doctorat la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş, cu o lucrare axată pe istoria elitelor în cadrul politicii externe de securitate a Uniunii Europene şi rolul companiilor militare private în plan internaţional



    Cu o diplomă de licenţă şi una de masterat la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş, din 2020, la aceeaşi instituţie de învăţământ mureşeană, Natalia Bîrlădeanu urmează un doctorat axat în principal pe istoria elitelor în cadrul politicii externe de securitate a Uniunii Europene şi rolul companiilor militare private în plan internaţional. S-a născut în 1996 în Republica Moldova.



    Când spun acasă, spun satul unde m-am născut, Tomai, din raionul Leova, de acolo am cele mai frumoase amintiri ce ţin de familie, de sărbători, mă curpinde cumva nostalgia când mă gândesc la acest loc, pentru că toată dragostea pe care am primit-o de la părinţi şi de la bunici acum se leagă de Tomai, de satul meu natal. Acolo sunt toţi prietenii mei din copilărie, acolo ne întâlnim de fiecare dată, chiar dacă acum suntem răspândiţi fiecare prin toate colţurile lumii.”



    După încheierea Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu” din Leova, Republica Moldova, Natalia Bîrlădeanu alege să urmeze facultatea în România, la Târgu Mureş.


    Aceasta a fost cea mai bună alegere a mea în viaţă. Am vrut să vin aici ca să îmi demonstrez mie că pot mai mult şi că pot să mă descurc singură, fără ajutorul cuiva şi mă gândeam că e ceva diferit de ceea ce se întâmplă acasă şi că vreau să învăţ ceva nou, să văd cum mă descurc eu în viaţa de adult. Acum, de multe ori, vreau mai mult să stau la Mureş decât acasă, cumva Târgu Mureşul a devenit a doua mea casă sau chiar prima casă, m-am obişnuit prea mult aici. Deja mi-am făcut prieteni, am activităţi în care sunt implicată, sunt foarte legată de acest oraş. Îmi place gândirea oamenilor de aici, îmi place felul în care oamenii de aici m-au primit, au foarte buni cu mine, au încercat să mă ajute să depăşesc toate barierele. Îmi place mult atitudinea oamenilor de aici.”



    Din dorinţa de a evolua în plan personal şi profesional, Natalia Bîrlădeanu a făcut voluntariat pentru Tabăra ARC-2018 de la Sulina sau pentru Federația Tinerilor Români de Pretudindeni. A prezentat lucrări la sesiuni de comunicări ştiinţifice pe teme politice (Parteneriatul estic și reconstrucția Europei de Est, Reformele lui Gorbaciov sau Analiza comparativă a atribuțiilor președintelui din România versus Republica Moldova). În 2018, primeşte o Diplomă Aniversară din partea Consiliului Județean Alba Iulia cu ocazia sărbătoririi Centenarului Unirii Basarabiei cu România. Iar din 2019 este vice-președinte al Asociației Tinerilor Basarabeni din Târgu Mureș. În timpul liber citeşte, călătoreşte sau face sport, e pasionată de volei, pe care l practică ori de câte ori are ocazia. În următorii 3 ani Natalia Bîrlădeanu va rămâne în România, unde s-a obişnuit foarte mult. Nu exclude însă o plecare în străinătate ulterior. Ce vizează în viitor în plan profesional?



    Până nu demult, mă gândeam la mai multe opţiuni. Acum m-am fixat mai mult pe o carieră militară sau pe a fi profesor universitar. Sunt foarte pasionată de tot ceea ce înseamnă armată, acum, în Republica Moldova, urmez catedra de subofiţeri la Academia Militară a Forţelor Armate “Alexandru cel Bun”, trebuie să trec şi examenul acolo în curând şi chiar aş vrea să încerc să mă implic în ceea ce înseamnă armata şi toate regulile ei. Această pasiune a venit în timp, din anii facultăţii. În lucrarea mea de licenţă, care e axată pe revoluţie şi reconstrucţie, am analizat tot felul de mişcări sociale în care erau implicaţi tot mai mulţi tineri, oameni care au reuşit ceva. Şi de fiecare dată simţeam că eram tot mai atrasă de tema războiului. Iar cu timpul, fiind tot mai interesată de acest domeniu, am hotărât să urmez şi catedra de subofiţeri. Cât priveşte dorinţa de a deveni profesor universitar, de fiecare dată mă gândeam că mi-ar plăcea să ajung să lucrez într-un mediu deschis, precum cel al relaţiilor internaţionale.”



    Aceeaşi Natalia Bîrlădeanu, doctorandă a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş, cu un mesaj în încheiere pentru toţi cei din Republica Moldova natală şi din România.


    Să nu se lase bătuţi la mijlocul drumului, orice greutate ne face să fim mai puternici şi să ne demonstrăm nouă că putem să fim mai buni. Oamenii care luptă mi-am dat seama că au şi succese, cei care se lasă bătuţi şi caută scuze, caută scuze în continuare.”





  • Alexandru Deian Varanic din Statele Unite ale Americii

    Alexandru Deian Varanic din Statele Unite ale Americii

    Alexandru-Deian Varanic are 22 de ani, s-a născut în Statele Unite ale
    Americii, la Chicago. În America a urmat şi liceul, iar în prezent e student în
    anul II la secţia cu predare în limba engleză a Facultăţii de Automatică şi
    Calculatoare de la Universitatea Politehnică din Timişoara.

    Majoritatea americanilor trăiesc pe datorii, cam
    70 %, iar o facultate medie, nu una bună, costă vreo 30 000 de dolari pe an,
    fără cazare, mâncare, bani de buzunar, doar facultatea. Şi am ţinut cont de
    acest aspect, în plus, sistemul de educaţie e foarte bun aici.






    Alexandru-Deian Varanic e foarte strâns legat de România prin familia sa
    care provine din Timişoara.

    Primul meu nume e Alexandru, iar al doilea nume,
    Deian, e sârbesc, pentru că tata e şi sârb. La fel e şi la fratele meu, primul
    nume e Andrei, al doilea e Nenad. Tata e sârb român, iar mama e româncă din
    Timişoara, mă simt american şi român, sârb nu prea, când sunt în România
    oamenii mă consideră american, iar când sunt în America oamenii mă consideră
    român.

    Pentru mine nu contează, mă consider şi român, şi american, am cetăţenie
    dublă. Pentru mine, acolo unde-s liniştit la suflet, acolo-i acasă, mă simt
    liniştit şi în România, dar şi în Chicago, am două case. Părinţii mei, ambii
    sunt din Timişoara. După comunism ei au emigrat în Chicago, unde era deja
    unchiul tatei, şi au luat-o de la zero, au trăit în nişte condiţii foarte grele
    până au ajuns unde au ajuns.

    Tata a avut două-trei joburi, mama, două joburi,
    m-am născut şi eu la trei-patru ani după ce au emigrat şi apoi a început să le
    fie mai bine, s-au mutat într-o suburbie, unde-i mai linişte, şi de acolo au tot
    progresat. Mama e acum manager pe finanţe la o companie, iar tata şi-a deschis
    propria afacere în construcţii, montează parchet.

    Admir perseverenţa lor, că au
    tras de ei şi când le-a fost foarte greu, s-au ţinut de treabă, admir că suntem
    o familie foarte unită, admir iubirea pe care o oferă, respectul pe care m-au
    învăţat să-l am pentru toţi oamenii, mama m-a învăţat să am răbdare cu toată
    lumea şi să iubesc cu toată inima.



    Alexandru-Deian Varanic locuieşte deocamdată la Timişoara, într-un
    apartament al părinţilor săi, care au de gând să se întoarcă la un moment dat
    în România. În Statele Unite el a fost chiar iarna aceasta, pentru a-şi mai
    potoli dorul de casă.


    Mi-e dor de părinţii mei, de prietenii mei de
    acolo şi mi-e dor şi să fiu stăpân pe mine, pentru că de acolo sunt, zona mi-e
    cunoscută şi mi-e dor să ştiu pe unde sunt şi ce fac. În Chicago e mult mai
    modern, sunt clădiri mari cu o sută de etaje, străzile sunt mai mari, mai
    înguste, autostrada are patru, cinci, şase benzi pe o parte, totul e foarte
    mare acolo. Timişoara s-a mai modernizat, în Timişoara e mai multă cultură şi
    mai multă istorie.



    Alexandru-Deian Varanic s-a adaptat destul de bine la Timişoara. Ori de
    câte ori pleacă în Statele Unite, i se face dor şi de România.


    Mi-e dor de prietenii mei pe care mi i-am făcut
    aici, ţin foarte mult la ei şi de homies ai mei o să-mi fie dor, aşa ne
    spunem noi, homies, un termen american pentru prieten. Le urez numai bine,
    rău la nimeni tuturor homies ai mei din Timişoara şi din Chicago.



    Împreună cu prietenii săi din Timişoara, Alexandru-Deian Varanic a
    călătorit deja prin ţară, a ajuns chiar la munte, iar în toamnă are de gând să
    meargă cu ei în insula indoneziană Bali.


    Da, în septembrie vreau să ajung în Bali, acesta
    era visul meu, să ajung în Bali cu grupul de prieteni din Timişoara. Voi merge
    acasă şi în vară, să muncesc, să îmi strâng bani, sper să strâng destui cât să
    pun şi de-o parte, şi să merg în vacanţă. Primul meu job l-am avut la 16-17
    ani, am fost chelner într-un azil de bătrâni. Şi apoi, cu experienţa avută,
    m-au acceptat la un restaurant de lux din Chicago, acolo mi-am făcut bani mai
    frumoşi, era mai lejer şi am lucrat acolo, şi încă lucrez acolo când vin
    acasă.



    În 2022 Alexandru-Deian Varanic îşi va încheia studiile la Facultatea de Automatică şi
    Calculatoare de la Universitatea Politehnică din Timişoara. Ce are de gând în
    viitor?

    Îmi caut încă drumul, nu ştiu ce voi face după
    facultate, am o vorbă, unde mă duce soarta, să fie bine, deci nu am niciun
    plan, nu spun de pe acum că mă duc înapoi în America, nu spun că rămân în România.
    Unde mă duce soarta, acesta e planul meu.








  • Atiba Oluwaferanmi din Nigeria

    Atiba Oluwaferanmi din Nigeria

    Numele
    meu este Atiba Oluwaferanmi, Oluwaferanmi
    înseamnă Dumnezeu mă iubeşte, sunt din Nigeria, am studiat la Federal University
    of Technology din Akure, din sud-vestul Nigeriei. Din 2012 am sosit în România
    pentru studii. Am aplicat la Politehnică, am primit scrisoare de acceptare şi
    de aceea am venit aici. Fratele meu a terminat medicina aici, el acum lucrează
    în Germania, în anestezie şi terapie intensivă, şi cu ajutorul lui am căutat
    aici o şcoală pe tehnologie şi aşa am ales Timişoara.



    Atiba Oluwaferanmi a învăţat limba română timp
    de aproape două luni la o organizaţie neguvernamentală din Timişoara, dar şi foarte
    mult cu ajutorul colegilor săi de la facultate. La Politehnica din Timişoara, Atiba
    Oluwaferanmi a urmat patru ani Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi
    Tehnologii Informaţionale, a încheiat şi un masterat în acelaşi domeniu, iar
    din toamna lui 2019 a început un doctorat.


    Tot în electronică şi telecomunicaţii, dar şi tehnologie
    informaţională, pe domeniul reţelelor 5G. E greu ca străin să nu ştii limba,
    dar am studiat în engleză, şi mă ajută foarte mult şi profesorii, oricând am o întrebare
    şi nu am înţeles ceva, profesorul meu şi toţi profesorii de acolo mă ajută. Şi
    e şi o şcoală foarte bună aici, în Timişoara vin mulţi studenţi din toată
    România să înveţe şi la facultate am mulţi prieteni şi colegi cu care vorbim şi
    ieşim în oraş împreună.


    În Nigeria se vorbesc peste 400 de limbi, iar limba oficială e engleza. Republica
    vest-africană e foarte bogată din punct de vedere cultural, ne explica Atiba Oluwaferanmi, care ne-a împărtăşit şi
    câteva impresii despre România, în care locuieşte din 2012.


    E o ţară
    foarte frumoasă, toată lumea e foarte amabilă, pentru mine e o ţară liniştită,
    unde chiar îmi place. Oamenii sunt ca peste tot, ca în toate ţările, sunt
    oameni care sunt primitori cu străinii, şi oameni care nu sunt aşa. Dar
    colegele mele mă ajută foarte mult, sunt foarte drăguţe cu mine, iar mie îmi
    place să socializez, sunt deschis la noi culturi, tradiţii, aşa că mi-am făcut
    mulţi prieteni, iar oamenii aici sunt foarte prietenoşi. Mi-a plăcut în Sibiu, am fost în Deva, la Arad, Alba Iulia şi în
    Bucureşti. Cel mai mult mi-a plăcut în Alba Iulia, pentru că are mai multe
    monumente şi mai multă istorie.


    De Crăciun, cel mai probabil, Atiba
    Oluwaferanmi va merge împreună cu prietenii săi la o cabană la munte. De
    revelion nu ştia încă exact ce va face când am discutat cu el. Ne povestea că ascultă
    multă muzică românească şi chiar cântă la tobe.


    Guess
    Who, What`s Up, Smiley, Irina Rimes, Delia, Andra, The Motans, mai multe. Cânt la tobe, cânt de când eram mic, cânt la
    biserică, aici, la Biserica Internaţională din Timişoara.


    L-am rugat pe Atiba Oluwaferanmi să ne
    vorbească şi despre o carte mai importantă pentru el. A ales: Talent is never enough de John C. Maxwell.






    În
    engleză am citit-o. Mi-a plăcut pentru că spune că oamenii au talent, dar
    talentul nu le e de ajuns. Dacă nu lucrează, dacă nu eşti muncitor, dacă nu
    socializezi bine cu oamenii, ţi se pierde pe drum tot talentul şi nu evoluezi.


    În 2022, după încheierea doctoratului la
    Politehnica din Timişoara, Atiba Oluwaferanmi nu se gândeşte să plece în altă
    ţară europeană.


    Vreau să
    mă angajez aici, în domeniul meu, al telecomunicaţiilor, nu-mi place să mă
    plimb prin prea multe locuri, mi-a plăcut foarte mult aici, m-am simţit foarte
    bine. Iar tehnologia din România e foarte bună şi acum ai mai mult posibilitatea
    să lucrezi oriunde şi tot ce e legat de tehnologie în România a început aici,
    pentru că avem mai mulţi it-işti şi deci am mai multe de învăţat aici.


    Fiind foarte ocupat cu studiile, Atiba
    Oluwaferanmi nu a reuşit încă să ajungă în Nigeria, de care îi este dor. Prin
    2016 au sosit însă părinţii săi în România.


    Da,
    părinţii mei au fost aici şi le-a plăcut foarte mult. Şi oamenii li s-au părut
    frumoşi, chiar le-a plăcut aici. Atât de mult încât, când au venit, nu mai
    voiau să plece. Mi-e dor de casă, de tradiţii, de mâncare, de familie, pentru
    că pentru mine familia e foarte importantă şi de ei mi-e dor în primul rând, de
    sora mea, de verişori, de bunica şi de toată lumea. Mi-e dor.

  • Faisal Farhat din Liban

    Faisal Farhat din Liban

    Faisal Farhat s-a născut în Kuweit, dar trăieşte în Liban. În 2013 ajunge
    în ţara noastră, printr-o bursă pusă la dispoziţie de statul român cetăţenilor
    străini. Urmează anul pregătitor la limba română la Facultatea de Litere din
    Iaşi, după care îşi începe studiile la medicină în acelaşi oraş, la Universitatea
    de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa.


  • Mafalda Sousa din Portugalia

    Mafalda Sousa din Portugalia

    Mafalda Sousa din Portugalia, studentă ERASMUS
    la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale
    din Bucureşti.




    Salut, ascultaţi Radio România Internaţional! Mă numesc Mafalda
    Sousa şi sunt din Portugalia.


    Mafalda Sousa e
    studentă în ultimul an la Cinematografie la Universidade Lusófona de Humanidades e Tecnologiasdin Lisabona. Din februarie până în iunie 2019, beneficiază
    de o bursă Erasmus la Universitatea Națională de Artă Teatrală și
    Cinematrografică I.L. Caragiale din București, specializarea Regie. De ce a
    ales să înveţe despre film?



  • Thaynara Knupp Abboud din Brazilia

    Thaynara Knupp Abboud din Brazilia

    Ouça Rádio Romênia Internacional (în portugheză: Ascultați Radio România Internațional)!
    Salut, mă numesc Thaynara Knupp Abboud și sunt braziliancă, vin din Rio de
    Janeiro, Thaynara înseamnă răsărit, Knupp e numele de familie al mamei, iar
    Abboud e numele de familie al tatălui, amândoi s-au născut în Brazilia, dar
    familiie lor vin din Elveția și Liban.


    În Brazilia, în
    2014, Thaynara Knupp Abboud termină un liceu de construcții din Rio de Janeiro
    (Centro Federal de Educação Tecnológica Celso Suckow da Fonseca). Pe când se
    pregătea să urmeze o facultate de arhitectură din țara sa, află de la o
    prietenă despre posibilitatea de a studia în România printr-o bursă oferită de
    statul român cetățenilor străini și se înscrie la concurs, îl câștigă, iar în
    2015 ajunge la Pitești, unde urmează anul pregătitor la limba română. Pe lângă română, Thaynara vorbește și engleza, mai mult, în prezent
    învață araba.

  • Sindi Loci din Albania

    Sindi Loci din Albania

    “Bună ziua, sunt Sindi Loci, studiez la Universitatea de Muzică din Bucureşti, sunt din Albania, din Tirana, capitala, am 20 de ani.”


    De aproape 15 ani Sindi Loci studiază vioara. Muzica a însoțit-o încă din copilărie.


    “Tatăl meu cântă la chitară și el a fost unul din motivele pentru care eu am vrut să studiez vioara. A fost visul meu să studiez muzică, muzică clasică mai ales, a fost foarte greu. Aici, în România, am învățat atât de multe despre vioară și tehnica interpretării, despre cum trebuie să cânt, cum pot să transmit tot ce pot transmite, a fost foarte greu și totodată foarte frumos.”


    România a făcut cumva mereu parte din viața lui Sindi Loci. Admiterea sa pe primul loc la liceul de muzică de la Tirana s-a datorat și interpretării reușite a Baladei pentru vioară și orchestră a lui Ciprian Porumbescu.


    “Pentru mine e o baladă minunată, îmi place foarte mult și încă o cânt de câte ori mi se ivește ocazia de a susține un concert, un recital, eu cânt balada lui Ciprian Porumbescu cu foarte multă plăcere. Mi-a plăcut dintotdeauna foarte mult și a fost o experiență pentru mine foarte frumoasă, o amintire foarte dragă.”


    De România Sindi Loci e strâns legată și prin faptul că provine dintr-o familie cu rădăcini aromânești.


    “Bunica mamei mele vine din zona Transilvaniei, cred, și am o soră (n.r. studentă) aici, a venit cu un an înaintea mea, ea chiar mi-a spus că e foarte frumos aici și că oamenii sunt foarte sociabili, m-am gândit că poate nu îmi va plăcea, dar de fapt mi-a plăcut foarte mult România și a fost o experiență foarte bună pentru mine.”


    În 2016, după ce câștigă o bursă oferită de statul român cetăţenilor străini prin Ministerul Afacerilor Externe, Sindi Loci ajunge în România. Cum s-a adaptat aici?


    “Când pleci de acasă e foarte greu să te obișnuiești să faci totul doar tu. Pentru sora mea cred că a fost mai greu, eu am avut un sprijin în ea. Da, m-am simțit puțin stresată, nu știam cum o să reușesc cu examenele, cum o să mă descurc cu limba, care mi s-a părut foarte grea. E o limbă cu o gramatică foarte dificilă, e greu să te obișnuiești cu accentul, am încă foarte multe de învățat, dar sper pe viitor să reușesc să vorbesc ca un român. Oamenii aici mi s-au părut puțin reci, în Albania suntem foarte amabili. Poate nu m-am întâlnit eu cu oamenii cei mai călduroși. Vreau să văd la un moment dat și Timișoara, am auzit că e foarte frumoasă, cu peisaje deosebite, cu oameni foarte amabili, deci vreau să ajung acolo.”


    Cum se împacă Sindi Loci din Albania cu dorul de casă?


    “Mi-e foarte dor, acasă e acasă și, oricum, oriunde ai merge, întotdeauna îți va fi dor de casă, de oamenii de acolo, de țară, de limbă, de cultura albaneză. Deci, da, mi-e foarte dor de Albania.”





    În vara lui 2017 a cântat la Sala Radio din București cu prilejul concertului susţinut de Orchestra “Universitaria” şi Corul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.


    “Am cântat la vioară cu orchestra și a fost foarte frumos, o experiență foarte specială, și sper să mai cânt pe scena Sălii Radio din București.”


    Sindi Loci și lucrează momentan la o companie scoțiană din București specializată în servicii pentru clienți. Vorbește italiană, engleză și română.


    “Vreau să învăț și coreeană, vreau să învăț o limbă străină mai dificilă decât cele pe care le știu deja. Eu și ascult muzică coreeană, îmi place mult acum mai ales K-pop, muzica pop coreeană. Cultura coreeană mi se pare interesantă, vreau să învăț despre Asia, care mi-a plăcut dintotdeauna, mi-ar plăcea și să vizitez Seulul în viitor. “


    Sindi Loci și câteva cuvinte despre autorul său preferat.


    “Citesc foarte mult din Charles Bukovski, îmi place foarte mult, iar o carte scrisă de el pe care o prefer e “Femei”, vorbește pentru femei acolo, chiar îmi place foarte mult, mai ales că eu sunt și o feministă. Eu și scriu o carte acum, e gen științifico-fantastic, poate în șase luni o voi lansa. Am mai scris când eram mai mică, dar nu am mai publicat până acum. Mi-a plăcut dintotdeauna mult legenda Atlantidei, scrisesem despre o fată care cumva a găsit o poartă secretă de intrare în ținutul Atlantidei.”


    În 2020 Sindi Loci îşi va termina studiile la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti. Ce îşi propune în viitor?


    “Vreau să rămân în muzică, asta e sigur. Îmi place foarte mult muzica clasică și vioara și cred că am mult de învățat încă. În România mi-a plăcut foarte mult. Vreau să ajung mai departe în America, în Washington sau la New York, sau în Scoția, la Glasgow.”




  • Prasanna Randula Higgoda din Sri Lanka

    Prasanna Randula Higgoda din Sri Lanka

    Prasanna Randula Higgoda din
    Sri Lanka, student la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa
    din Iași.

    Ascultaţi
    Radio România Internaţional.


    Tocmai aţi auzit semnalul Ascultaţi
    Radio România Internaţional tradus în singaleză şi rostit de următorul nostru
    invitat.


    Sunt Prasanna
    Randula Higgoda, Prasanna înseamnă ceva frumos în singaleză, iar Randula înseamnă
    rază de soare. Sunt student la Universitatea de Medicină și Farmacie din
    Iaşi, vin din Sri Lanka, Asia.





    În 2013, după terminarea Liceului Ananda în Colombo, capitala
    statului Sri Lanka, Prasanna Randula Higgoda câştigă o bursă oferită cetăţenilor
    străini de statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe. Tânărul urmează
    anul pregătitor pentru învăţarea limbii române la Facultatea de Litere a Universităţii
    Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, iar din 2014 e admis la Universitatea de
    Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din același oraş.


    Să fac
    medicină a fost visul meu din copilărie. Îmi place să ajut oamenii, să simt că
    le fac bine, să văd mulţumire în ochii lor, din acest motiv am ales să fac
    medicină.


    După încheierea studiilor la Iaşi Prasanna Randula Higgoda din Sri Lanka
    ar vrea să rămână în România.

    Cred că
    cel mai probabil voi face şi rezidenţatul aici şi după aceea voi lucra câţiva
    ani în România, apoi mai vedem.


    Prasanna Randula Higgoda a vrut să studieze într-o ţară europeană, şi de
    aceea a ales România. Ne mărturisea că se simte bine în mijlocul oamenilor de
    aici.


    Oamenii
    sunt foarte sociabili, majoritatea sunt chiar foarte buni, mă simt foarte bine
    aici. Prietenii mei din UMF mereu mă primesc în cercul lor, am o grămadă de prieteni
    în UMF care chiar mă ajută foarte mult.


    Prasanna Randula Higgoda e un împătimit al muntelui. În România a ajuns
    pe cel puțin două vârfuri cunoscute.


    Am fost
    mai mult la munte în România, în Munţii Ciucaş, în Braşov, în Ceahlău, pe
    vârful Toaca, unde am stat la cabana Dochia, în Transfăgărăşan, am viziat şi
    oraşele Vaslui, Botoşani. Îmi place mult muntele Ciucaş, mereu când aveam nişte
    timp liber urcam acolo, dintotdeauna mi-au plăcut munţii, e o provocare pentru
    mine să ajung în vârf, să urc în condiţii extreme, să-mi testez moralul, îmi
    place adrenalina un pic.


    Lui Prasanna Randula Higgoda îi place şi sportul:


    Când eram
    în liceu am făcut tenis de masă, înot şi karate.


    Prasanna Randula Higgoda ascultă şi muzică românească:


    Da, muzica
    românească chiar îmi place, ascult Carla’s Dreams, muzică nouă, în general. De
    la Carla’s Dreams îmi place melodia Aripile şi mai e una, Sub pielea mea
    cred că se numeşte.


    În timpul liber, Prasanna Higgoda se uită la un film, iese cu prietenii
    în oraş, urcă pe munte sau citeşte. Ne-a dezvăluit o carte pe care o apreciază
    mult:


    Romanul
    meu preferat e Contele de Monte Cristo (n.r. de Alexandre Dumas) pentru că e
    un pic misterios și mă atrag cărțile care îmi dau de gândit.



    În Sri Lanka natală Prasanna Randula Higgoda ajunge destul de rar, ne
    spunea că îi e dor de gastronomia de acasă, de vremea de acolo, de prieteni și,
    bineînțeles, de familie:


    Vorbim
    zilnic la telefon, da, mi-e dor un pic de părinții mei, de cei doi frați mai
    mari, am un frate care e chimist, tatăl meu face afaceri cu materiale textile,
    iar mama mea are o școală pentru copii cu dizabilități.


    În România Prasanna Randula Higgoda se bucură de sprijinul unei ființe
    speciale intrate în viața sa o dată cu o călătorie în
    munții noștri.


    Cu prietena
    mea, Raluca Paula Dima,m-am întâlnit anul trecut într-o excursie în Ciucaș, și
    ei îi place să urce pe munte, amândoi iubim muntele. Când avem timp liber
    mergem la munte, stăm în cort,de fapt noi ne știam din vedere de dinainte, dar
    în excursia din Ciucaș am intrat în vorbă unul cu altul. Ea are un fel de
    putere asupra mea. Are grijă de mine, mă ajută cu tot felul de lucruri pe care
    nu le înțeleg în România, când nu pronunț bine românește, mă corectează
    imediat, mă ajută să înțeleg mai bine tot felul de materiale din UMF, chiar mă sprijină
    mult.


    Prasanna Randula Higgoda se implică activ în viața studențească din Iași.


    Sunt
    coordonator la Departamentul internațional al SSMI (Societatea studenților
    mediciniști din Iași), eu organizez workshopuri și conferințe pentru studenții români și
    pentru studenții de la secțiunile engleză și franceză.


    Prasanna Randula Higgoda din Sri Lanka în încheiere, student în anul IV
    la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, și câteva
    gânduri despre România în preajma Zilei noastre Naționale de pe 1 decembrie.


    România e
    o țară bună, care chiar neajută foarte mult pe noi, studenții străini, și eu îi
    mulțumesc din tot sufletul meu că mă ajută mult inclusiv în plan personal, în
    viață.

  • Emrah Gök din Turcia, student Erasmus la Universitatea Politehnică din Bucureşti

    Emrah Gök din Turcia, student Erasmus la Universitatea Politehnică din Bucureşti

    Ascultaţi
    Radio România internaţional. Mă numesc Emrah Gök, sunt din Turcia, sunt inginer, lucrez
    în Bucureşti.



    Între 2013 şi 2018 Emrah Gök a studiat inginerie textilă şi inginerie industrială la Universitatea
    Dokuz Eylül din Turcia. Din toamna lui 2017 până în vara lui 2018, tânărul e
    bursier Erasmus la Facultatea de Inginerie a Universităţii Politehnice din
    Bucureşti, specializarea Design Industrial. Tânărul nu ştia mai nimic despre
    România până să ajungă la noi, auzise câteva stereotipuri despre români şi ţara
    noastră, însă nu le-a luat în considerare. Ne povestea ce i-a plăcut aici.


    Oamenii sunt atât de deschişi, de prietenoşi,
    nu m-am simţit niciodată ca un străin la voi în ţară. Am comunicat foarte bine
    cu românii, care sunt foarte relaxaţi, nu par atât de stresaţi faţă de cei din
    ţara mea, din oraşul meu, mai exact. Nu se grăbesc, nu se gândesc atât de mult
    la ziua de mâine, asta aş spune despre români. Cât despre Romania, e o ţară
    foarte verde, am ajuns în multe locuri de aici, am fost în Braşov, Cluj,
    Craiova, Suceava, Sighişoara, Sinaia, Buzău, Constanţa, în diferite zone din
    Transilvania, cel mai mult mi-au plăcut Clujul şi Braşovul, Clujul mai ales
    poate şi pentru că e un oraş studenţesc.


    Emrah Gök şi-a redactat lucrarea de diplomă (despre procesul tehnologic de asamblare)
    în România, în timp ce lucra ca stagiar la o companie producătoare de ambalaje de
    lângă Bucureşti. Din toamna lui 2018, e angajat permanent al aceleiaşi firme
    româneşti. Acesta e şi motivul pentru care a ales să se întoarcă în ţara
    noastră după ce şi-a luat licenţa în iginerie industrială la Universitatea
    Dokuz Eylül. Anul de studiu petrecut în
    România graţie unei burse Erasmus l-a schimbat mult pe Emrah Gök, după cum ne
    mărturisea:


    Am sosit aici şi nici nu m-am aşteptat să ma
    schimb atât de mult. De exemplu, acum îi înţeleg mai bine pe oameni indiferent
    de ţara din care provin, de religia lor. Înainte categoriseam mai uşor oamenii.
    Însă după aceasta bursă Erasmus mi-am dat seama că nu contează de din ce ţară provii, ce religie
    ai, ce limbă vorbeşti. Mă simt cetăţean global, am acum atâţia prieteni de
    atâtea naţionalităţi cu care încă ţin legătura.


    În timpul liber, Emrah Gök iese cu prietenii în
    oraş, călătoreşte, merge la filme sau citeşte. Ne-a recomandat o autoare americană
    preferată:


    Sarah Jio, e o scriitoare foarte bună, are
    un roman care îmi place, Blackberry Winter/Destine înlănţuite, cartea urmăreşte
    povestea unei mame şi a fiului ei.


    Emrah Gök ascultă şi muzică românească:


    Îmi place mult să ascult cântecele Irinei Rimes, au versuri foarte frumoase. Bine, în
    general, ascult mult muzica interpretului R&B The Weeknd. Dintre cântecele
    Irinei Rimes ştiu, de pildă, Cosmos, dar piesa mea preferată e Octombrie
    roşu.




    Emrah Gök, în prezent inginer responsabil de
    controlul calităţii într-o companie românească, scrie şi articole despre artă
    pentru o publicaţie din Turcia, Turkish Literature Magazine.


    Cred că m-am născut pentru a scrie. Scriu
    încă din 2009, de când aveam 14 ani, despre tot felul de subiecte. De când
    scriu pentru această revistă din Turcia, scriu lunar pe diferite teme cerute,
    ultima oară am scris un articol despre speranţă. Toată lumea mă întreabă
    Emrah, tu eşti inginer şi scriitor, cum se împacă cele două posturi? şi eu le
    povestesc de Dostoievski, un adevărat exemplu pentru mine, lumea ştie despre el
    că e un mare scriitor, dar aproape nimeni nu ştie că a fost şi inginer. A fi
    scriitor e oarecum asemănător şi cu a fi inginer, trebuie să fii atent la
    punctuaţie, la cuvinte, la înţelesurile lor.


    În viitor, Emrah Gök ar putea rămâne în România,
    totul depinde şi de oportunităţile profesionale care i se vor ivi în cale.


    În domeniul ingineriei industriale, la noi,
    în Turcia, ai două opţiuni: fie ajungi să lucrezi în echipa responsabilă de
    partea tehnică, fie în echipa responsabilă de management. Eu mi-aş dori să
    ajung să lucrez în echipa responsabilă de management. În plus, vreau să
    continui să scriu, am început deja de anul trecut un roman, încă lucrez la el,
    vreau să îl termin şi să îl public. Are în el şi puţină psihologie, şi puţină
    dramă, şi o poveste de dragoste, are câte puţin din toate. Aşa că vreau să
    continui în ambele direcţii.


  • Maria Jose Lopez din Chile

    Maria Jose Lopez din Chile

    Maria Jose Lopez din Chile, masterandă la Facultatea de Teologie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi




  • Sarre Hanna din Israel

    Sarre Hanna din Israel

    Sarre Hanna din Israel




  • Oh Yoon Gook din Coreea de Sud

    Oh Yoon Gook din Coreea de Sud

    Oh Yoon Gook din Coreea de Sud, student Erasmus la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti