Tag: studii in straintate

  • Alexandru Niculescu, noul lider al LSRS Germania

    Alexandru Niculescu, noul lider al LSRS Germania

    Alexandru Gabriel Niculescu este noul coordonator al filialei Germania a Ligii Studenţilor Români din Străinătate. S-a născut la Bucureşti şi de mic a urmat cursuri de limbă germană ceea ce spune că l-a călit şi l-a pregătit pentru viaţa pe care o are acum.



    Eu am început să învăţ germană de la grădiniţă. Am ajuns la Liceul Goethe (Colegiul German Goethe din Bucureşti — n.r.) şi am continuat pe linia asta cu germana. Părinţii mei mi-au spus mereu că s-ar putea să-mi găsesc şanse mai bune de lucru în străinătate, ei au ales Germania pentru mine şi din puctul meu de vedere nu mi se pare că a fost o idee proastă. În liceu am fost la clasa specială a Liceului Goethe la care aveam profesori care veneau din Germania şi ne-au obişnuit cu stilul lor de a fi aşa cumva mai rece şi mai distant, dar în acelaşi timp foarte profesionist.”



    Alexandru are 22 de ani şi este în primul an de master la Universitatea din Hamburg, unde studiază informatică economică. A ajuns în Germania în 2017 şi a găsit atât lucruri care l-au impresionat cât şi mentalităţi nelalocul lor.



    Felul în care lucrează aici şi felul în care respectă regulile. Am impresia că românii sunt uşor stigmatizaţi în sensul că suntem ăştia care vin să culeagă sparanghel şi eventual să lucreze în construcţii, sau să fure maşini sau să fure biciclete, dar nu chiar aşa. Nu toată lumea e aşa şi cumva ar trebui conştientizată populaţia germană că românii nu sunt neapărat ăia care vin să le strice lor comunitatea.”



    Alexandru este membru al LSRS Germania din 2018 şi a preluat recent frâiele filialei, după ce fostul şef, Teodor Teleagă, pe care l-aţi putut cunoaşte într-una din ediţiile Generaţia 3.0 din luna martie a acestui an, a renunţat la responsabilităţi pentru a se dedica în întregime studiului.



    Fostul coordonator, Teo Teleagă, este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei şi m-a convins prin iarnă să fac mai mult pentru LSRS şi să mă ocup mai mult. Până la urmă cred că a fost o idee foarte bună, pentru că pandemia ne-a lovit destul de tare şi acum încercăm să reconstruim. Eu îmi doresc foarte mult să păstrez întâlnirile semestriale pe care le aveam cu studenţii români din Germania, adică să ne plimbăm din oraş în oraş şi să ne cunoaştem, dar în acelaţi timp, ca noutate, vreau în special să construiesc nişte evenimente pentru elevii din România, care poate sunt interesaaţi de studiul în Germania dar nu ştium cum să ajungă efectiv aici, nu ştiu să aplice sau au nevoie de ajutor sau nu au înţeles cum e cu asigurarea de sănătate, toate chestiile astea care ne-am lovit şi noi de ele numai că noi cumva am rezolvat problemele astea şi de ce să se lovească şi alţii dacă există soluţii. Noi am ţinut un eveniment de informare a elevilor acum o lună, pe care l-am promovat pe mai multe canale, şi am învăţat destul de multe din acest eveniment aşa că ne gândim să îl reluăm la toamnă, când s-ar putea să fie mai potrivit pentru elevii care vor să apiice la sfârşitul clasei a douăsprezecea în Germania. Avem un Ghid al Studentului de mai mult timp, care va fi actualizat cu o secţiune de mental health (sănătate mintală — n.r.). Secţiunea de mental health am adăugat-o pentru că ştim că pandemia a afectat studenţii care au trebuit să stea acasă şi nu mai putut să socializeze. Dorim să mai avem nişte evenimente de team building (lucru în echipă — n.r. ) şi dorim să mai deschidem nişte evenimente publice de Q&A (întrebări şi răspunsuri — n.r.) sau să ne implicăm în alte proiecte de la filialele mai mari. Problema la noi este că suntem o filială destul de mică, deşi Germania este o ţară foarte mare. Avem doar unsprezece voluntari, din care nu neapărat toţi au atât de mult timp să se implice. Ştiu că Teo a lucrat foarte mult ca să putem lucra iar cu Ambasada (României la Berlin — n.r.), însă eu, personal, nu văd foarte mult potenţial în lucrul cu Ambasada pentru că nu mi se pare că toate evenimentele lor sunt relevante şi pentru noi şi nu mi se pare nici că ei fac foarte multe evenimente în care să ne putem implica şi noi. Imediat cum au început să se ridice restricţiile am început o campanie de recrutare pe canalele noastre de social media şi am început să primim aplicaţii, am început să primim voluntari noi. Noii noştri voluntari sunt destul de capabili şi sperăm să putem să lucrăm bine cu ei.”



    Alexandru Niculescu îşi doreşte ca la finalul studiilor să-şi găsească un loc de muncă în domeniul informaticii, nu neapărat în dezvoltarea de software cât mai ales pe partea de management. Deşi nu exclude o potenţială revenire în România pentru a profesa temporar, în prezent Alexandru nu îşi doreşte să se repatrieze definitiv şi priveşte cu pragmatism viitorul său.



    Aş dori să rămân în Germania pentru că, după ce am investit atâta timp şi atâta efort în a învăţa germană şi a studia în Germania, nu are sens să mă întorc în România pe bani mai puţini.”





  • Elena Daniela Bendea, coordonator-adjunct al Filialei LSRS Portugalia

    Elena Daniela Bendea, coordonator-adjunct al Filialei LSRS Portugalia

    Elena Daniela Bendea are 25 de
    ani şi este coordonator-adjunct al Filialei din Portugalia a Ligii Studenţilor
    Români din Străinătate. S-a născut în comuna Sălciua, din judeţul Alba. A
    obţinut licenţa în inginerie civilă la Facultatea de Construcţii din cadrul
    Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi apoi a început un master în inginerie
    structurală la aceeaşi instituţie de învăţământ. A ajuns apoi în Portugalia la
    Universitatea Nova din Lisabona, graţie unui stagiu de studii Erasmus, şi şi-a
    obţinut diploma de master. Daniela se află în Portugalia din septembrie 2019 şi
    spune că, deşi a ajuns în peninsulă de una singură, s-a integrat mai uşor decât
    se aştepta.

    Mă aşteptam să-mi fie greu.
    Singura mea cunoştinţă de aici era Cristian (Miculaş – n.r.), colegul meu care
    conduce filiala. El era singur în filială aici până să vin eu. Eu nici nu
    ştiam, de fapt, de asociaţie până am venit aici. El mi-a prezentat-o, mi-a
    propus o colaborare şi mi-a surâs idea. Dar el nu este aici în Lisabona, ci în
    nord în Coimbra aşa că nu cunoşteam pe nimeni. Am fost complet singură. Am fost
    trimisă la profesorul meu îndrumător, care era şi el tot român, dar nu pot să
    zic că aveam cunoştinţe studenţi sau că aveam cu cine ieşi. Mă aşteptam să-mi
    fie dificil, dar după o săptămână mă simţeam ca şi cum aş fi de aici, ca şi cum
    aici aş fi trăit jumătate din viaţă. Nu m-am simţit complet ca o străină pentru
    că o grămadă din colegii mei erau din Brazilia, din Angola, din Mozambic aşa că
    mi-a fost foarte uşor să mă integrez. Portughezii sunt oameni foarte calzi şi
    foarte deschişi. Nu am avut nicio secundă sentimentul de, nu ştiu, repulsie din
    partea lor pentru faptul că sunt româncă. Nu.



    Daniela a devenit membru al LSRS Portugalia în urmă cu un an şi în ciuda faptului că împreună cu şeful filialei Cristian Miculaș au început o campanie de recrutare, pandemia le-a pus beţe în roate, iar demersul lor a eşuat deocamdată.



    Aici e lockdown de câteva luni de zile şi e foarte dificil să luăm legătura cu studenţii români. Avem ceva planuri de cum să-i atragem, de cum să luăm mai bine legătura cu ei. Avem noroc şi cu ambasada, care este alături de noi şi am avut o colaborare foarte frumoasă şi avem o legătură foarte bună cu doamna ambasador (Ioana Bivolaru – n.r.). Momentan, cum suntem o ligă micuţă, activitatea noastră se desfăşoară online şi pe reţelele sociale. De exemplu, acum avem un proiect prin care vrem să prezentăm toate universităţile din Portugalia. Aşa mi se pare că putem intra şi mai uşor în legătură cu elevi sau studenţi interesaţi să studieze la una dintre aceste universităţi. În rest, încercăm să ajutăm centralul, cumva proiectele cumune cu alte filiale. Alte filiale care sunt mai mai şi au o comunitate mai mare ne-au ajutat foarte mult cu tot ce înseamnă training-ul, dar vrem şi noi să punem la cale un Ghid al studentului prin care, efectiv, să ajutăm un student să nu mai fie în situaţia noastră a celor care am pornit de la zero.



    În prezent, Daniela lucrează ca inginer structurist la compania de proiectare MCABX, însă viitorul ei nu este în construcţii. Îşi doreşte să obţină o bursă de doctorat şi să-şi continue studiile în cercetare. Spune că este atrasă foarte mult de acest domeniu, iar profesorii care i-au coordonat lucrarea de master au îndemnat-o să-şi urmeze visul. În acest sens, Daniela a depus deja dosarul pentru obţinerea bursei, iar acum aşteaptă răspunsul pe care l-ar putea primi la începutul verii. Am întrebat-o ce planuri are şi dacă întoarcerea în România îi surâde din perspectiva unui cercetător având în vedere cât de subfinanţat este acest domeniu în ţara noastră.



    Totul depinde de cum va decurge doctoratul. Eu mă simt atrasă, momentan, foarte mult de cercetare. Dacă plăcerea aceasta persistă, voi continua şi cu un post-doctorat, dar mi-ar plăcea într-un final, peste câţiva ani, să mă văd predând într-o universitate. Mi-ar plăcea să mă întorc şi să predau la una din universităţile din România pentru că e foarte important ca noi, cei care vrem să facem cercetare şi plecăm din România, să ne amintim de ce am plecat. De ce? Pentru că cercetarea e la pământ. Hai s-o dezvoltăm atunci, să încercăm să schimbăm ce nu merge bine la noi în ţară.