Radio România Internațional

Tag: suc de rosii

  • Ciorbă de fasole în pită

    Ciorbă de fasole în pită

    În perioada iernii, pe lângă cartofi sau varză murată, fasolea boabe a fost şi rămâne un ingredient de bază al bucătăriei tradiţionale româneşti. Fasolea este folosită la prepararea supelor, unor ciorbe, garnituri sau ca mâncare, de post sau cu carne. Ciorba de fasole se prepară uşor însă necesită destul de mult timp pentru că fasolea trebuie lăsată la înmuiat timp de câteva ore până să o punem la fiert în oală. Avem nevoie de un sfert de kg de fasole boabe, de 3 morcovi, de o ceapă, de foi de dafin şi puţin cimbru, de suc de roşii sau de bulion.

    După ce le-am lăsat la înmuiat, scurgem boabele de fasole şi le punem la fiert în multă apă. După ce dă în clocot, schimbăm apa. Aducem din nou la fierbere şi scurgem apa din nou. Turnăm în oală circa 2,5 litri de apă, adăugăm boabele de fasole, morcovii, tăiaţi rondele, ceapa, tăiată marunt, două foi de dafin şi lăsăm să fiarbă, la foc mic, vreo 45 de minute. În ciorbă poate fi pusă la fiert şi puţină carne afumată de porc, costiţă sau ciolan, tăiată în bucăţi mici. Apoi turnăm puţin suc de roşii sau o lingură de bulion, presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să fiarbă un sfert de oră. Se poate acri cu borş, cu puţin oţet sau, specific Transilvaniei, cu tarhon pus la borcan în oţet, iar în final adăugăm sare după gust şi, dacă avem, frunze tocate de leuştean, pentru aromă.

    În locul tradiţionalei farfurii adânci, ciorba de fasole poate fi servită în pită, adică într-o chiflă mai mare, făcută din făină şi cartofi. Ineditul bol în care servim ciorba de fasole trebuie pregătit, aşa că alegem nişte chifle mai mari. Facem un capac şi scoatem miezul, lăsând un perete cu grosimea de 1,5 – 2 cm. Punem chiflele la cuptor pentru un sfert de oră, până se întăreşte puţin coaja. Turnăm apoi ciorba şi o servim alături de o ceapă. Ciorba de fasole în pită provine din Transilvania, însă poate fi servită şi în multe restaurante România.

  • Mâncăruri de post

    Mâncăruri de post


    De la mijlocul lunii noiembrie şi până la Crăciun creşte ponderea mâncărurilor de bază de legume, pregătite în gospodăria tradiţională. Este postul Crăciunului şi, conform tradiţiei, sunt pregătite mâncăruri din legume, fără carne şi fără adaosuri de produse lactate. Mâncărurile de cartofi, de fasole sau cu varză murată sunt specifice pentru postul Crăciunului. Ciupercile sunt, de asemenea, recomandate în perioada postului, deoarece înlocuiesc cu succes carnea.



    Ciorbele de cartofi, de varză sau de rădăcinoase precum ţelină, pătrunjel, morcovi şi păstârnac, ciorbe acrite cu borş, sunt specifice perioadei postului Crăciunului. Mărunţite, tăiate în cubuleţe sau în rondele, legumele sunt puse la fiert, cu puţină sare. Dacă folosim varză murată, aceasta trebuie spălată în apă rece, înainte de a fi tăiată în bucăţi mai mici. După ce legumele au fiert, se adaugă suc de roşii sau puţin bulion. Se acreşte cu borş, pus separat la fiert, timp de câteva minute sau din plic, care se pune direct în oala în care au fiert legumele. I se mai spune şi borş călugăresc, pentru că este un fel de bază în mănăstirile din România. La final, în oală se pun frunze de pătrunjel, tocate mărunt. În cazul ciorbei la care punem numai varză murată, nu se mai foloseşte borşul. Avem nevoie de o varză murată de circa 2 kg, de două cepe, de 2…3 morcovi şi de suc de roşii sau bulion.


    Prepararea nu este complicată, însă durează mai mult decât la borşul călugăresc deoarece se pun şi cotoarele de varză, care trebuie să fiarbă foarte bine. Varza trebuie spălată în apă rece, apoi tăiatăîn bucăţi mai mici, după care trebuie lăsată să fiarbă la foc mic, circa 2…3 ore. Tăiem cepele solzişori şi le adăugăm în oală, la fel ca şi morcovii, tăiaţi rondele. Putem pune şi una, două rădăcini de pătrunjel, tăiate mărunt şi turnăm suc de roşii sau punem una, două linguri de bulion. După aceea, mai lăsăm oala la fiert, la foc mic, circa jumătate de oră înainte de a fi servită.



    O altă mâncare de post este cea de prune afumate, o alternativă la legume. Avem nevoie de un kg de prune uscate, de două cepe, de o ceaşcă de orez, de ulei, zahăr şi sare. După spălarea prunelor în apă caldă, acestea se pun la fiert în apă rece. Atunci când apa dă în clocot, se adaugă orezul şi ceapa tocată mărunt. Se lasă totul la fiert la foc mic, dar prunele trebuie să rămână întregi, iar la final, într-o variantă mai puţin mănăstirească, adăugăm puţin ulei, zahăr şi sare după gust. Ca să obţinem o culoare mai frumoasă, pasăm câteva prune mai fierte, apoi le introducem în mâncare şi amestecăm uşor. Mâncarea se serveşte caldă, cu gogonele sau castraveţi muraţi.






  • Mâncăruri de post

    Mâncăruri de post


    De la mijlocul lunii noiembrie şi până la Crăciun creşte ponderea mâncărurilor de bază de legume, pregătite în gospodăria tradiţională. Este postul Crăciunului şi, conform tradiţiei, sunt pregătite mâncăruri din legume, fără carne şi fără adaosuri de produse lactate. Mâncărurile de cartofi, de fasole sau cu varză murată sunt specifice pentru postul Crăciunului. Ciupercile sunt, de asemenea, recomandate în perioada postului, deoarece înlocuiesc cu succes carnea.



    Ciorbele de cartofi, de varză sau de rădăcinoase precum ţelină, pătrunjel, morcovi şi păstârnac, ciorbe acrite cu borş, sunt specifice perioadei postului Crăciunului. Mărunţite, tăiate în cubuleţe sau în rondele, legumele sunt puse la fiert, cu puţină sare. Dacă folosim varză murată, aceasta trebuie spălată în apă rece, înainte de a fi tăiată în bucăţi mai mici. După ce legumele au fiert, se adaugă suc de roşii sau puţin bulion. Se acreşte cu borş, pus separat la fiert, timp de câteva minute sau din plic, care se pune direct în oala în care au fiert legumele. I se mai spune şi borş călugăresc, pentru că este un fel de bază în mănăstirile din România. La final, în oală se pun frunze de pătrunjel, tocate mărunt. În cazul ciorbei la care punem numai varză murată, nu se mai foloseşte borşul. Avem nevoie de o varză murată de circa 2 kg, de două cepe, de 2…3 morcovi şi de suc de roşii sau bulion.


    Prepararea nu este complicată, însă durează mai mult decât la borşul călugăresc deoarece se pun şi cotoarele de varză, care trebuie să fiarbă foarte bine. Varza trebuie spălată în apă rece, apoi tăiatăîn bucăţi mai mici, după care trebuie lăsată să fiarbă la foc mic, circa 2…3 ore. Tăiem cepele solzişori şi le adăugăm în oală, la fel ca şi morcovii, tăiaţi rondele. Putem pune şi una, două rădăcini de pătrunjel, tăiate mărunt şi turnăm suc de roşii sau punem una, două linguri de bulion. După aceea, mai lăsăm oala la fiert, la foc mic, circa jumătate de oră înainte de a fi servită.



    O altă mâncare de post este cea de prune afumate, o alternativă la legume. Avem nevoie de un kg de prune uscate, de două cepe, de o ceaşcă de orez, de ulei, zahăr şi sare. După spălarea prunelor în apă caldă, acestea se pun la fiert în apă rece. Atunci când apa dă în clocot, se adaugă orezul şi ceapa tocată mărunt. Se lasă totul la fiert la foc mic, dar prunele trebuie să rămână întregi, iar la final, într-o variantă mai puţin mănăstirească, adăugăm puţin ulei, zahăr şi sare după gust. Ca să obţinem o culoare mai frumoasă, pasăm câteva prune mai fierte, apoi le introducem în mâncare şi amestecăm uşor. Mâncarea se serveşte caldă, cu gogonele sau castraveţi muraţi.






  • Aperitive din legume

    Aperitive din legume

    În anii 80 ai secolului
    trecut, când regimul comunist din România raţionalizase alimentele de bază de
    pe piaţa internă pentru a le exporta, în fiecare gospodărie din România erau
    gătite mâncăruri preparate adesea din puţinele produse alimentare la care aveau
    acces cetăţenii. Mâncărurile aveau mai puţină carne, iar toamna era perioada în
    care, profitând de abundenţa de legume, aproape toată lumea conserva legume,
    conform unor reţete în care era folosit cât mai puţin ulei alimentar, raţionalizat
    în acea perioadă.


    Într-un caiet de reţete de
    la sfârşitul anilor 80, am găsit ingredientele şi modul de preparare a unei
    tocane de legume. Aşadar, avem nevoie de 3 kg de ardei capia, de o sticlă de
    suc de roşii, de două cepe, de doi morcovi, 6 linguri de orez, 300 de mililitri
    de ulei, piper boabe şi sare. Ardeii trebuie copţi şi curăţaţi, după care lupa
    se lasă la scurs. Ceapa, tăiată solzişori, este călită uşor în ulei, împreună
    cu morcovii, care au fost daţi prin răzătoarea mare. În vasul în care am călit
    ceapa se adaugă pulpa de ardei şi sucul de roşii şi se lasă la fiert, la foc
    mic. Se adaugă orezul, câteva boabe de piper negru şi sare, după care se lasă
    la foc mic până când uleiul începe să iasă la suprafaţă. După ce se răceşte,
    această tocană este trecută în borcane cu capac filetat, care sunt puse apoi în
    cuptor la sterilizat, la foc mic, timp de 45 de minute. Borcanele trebuie
    păstrate într-un loc răcoros, tocana putând fi consumată rece, ca aperitiv.


    Tot din acel caiet de reţete
    am reţinut modul de preparare al unui alt aperitiv obţinut tot din ardei capia,
    care poate fi consumat, în timpul iernii, ca salată. Avem nevoie de 5 kg de
    ardei capia, de 200 de mililitri de ulei, de 50 de mililitri de oţet, de două
    linguri de miere şi două de boabe de muştar, de foi de dafin, piper boabe şi
    sare. Ardeii trebuie copţi şi curăţaţi, iar pulpa rezultată este ticată cu
    cuţitul. Se încinge uleiul într-o cratiţă, se pune pulpa de ardei, oţetul,
    mierea de de albine, două foi de dafin, boabele de muştar, 10 boabe de piper
    negru şi puţina sare. Se lasă la foc mic timp de 15 minute, până când începe să
    fiarbă. După ce se răceşte puţin, compoziţia trebuie turnată în borcane cu capac
    filetat, care sunt puse apoi în cuptor la sterilizat, la foc mic, timp de 45 de
    minute. Aceşti ardei tocaţi pot fi serviţi ca aperitiv, dar, aşa cum am
    menţionat anterior, şi ca o salată.


  • Aperitive din legume

    Aperitive din legume

    În anii 80 ai secolului
    trecut, când regimul comunist din România raţionalizase alimentele de bază de
    pe piaţa internă pentru a le exporta, în fiecare gospodărie din România erau
    gătite mâncăruri preparate adesea din puţinele produse alimentare la care aveau
    acces cetăţenii. Mâncărurile aveau mai puţină carne, iar toamna era perioada în
    care, profitând de abundenţa de legume, aproape toată lumea conserva legume,
    conform unor reţete în care era folosit cât mai puţin ulei alimentar, raţionalizat
    în acea perioadă.


    Într-un caiet de reţete de
    la sfârşitul anilor 80, am găsit ingredientele şi modul de preparare a unei
    tocane de legume. Aşadar, avem nevoie de 3 kg de ardei capia, de o sticlă de
    suc de roşii, de două cepe, de doi morcovi, 6 linguri de orez, 300 de mililitri
    de ulei, piper boabe şi sare. Ardeii trebuie copţi şi curăţaţi, după care lupa
    se lasă la scurs. Ceapa, tăiată solzişori, este călită uşor în ulei, împreună
    cu morcovii, care au fost daţi prin răzătoarea mare. În vasul în care am călit
    ceapa se adaugă pulpa de ardei şi sucul de roşii şi se lasă la fiert, la foc
    mic. Se adaugă orezul, câteva boabe de piper negru şi sare, după care se lasă
    la foc mic până când uleiul începe să iasă la suprafaţă. După ce se răceşte,
    această tocană este trecută în borcane cu capac filetat, care sunt puse apoi în
    cuptor la sterilizat, la foc mic, timp de 45 de minute. Borcanele trebuie
    păstrate într-un loc răcoros, tocana putând fi consumată rece, ca aperitiv.


    Tot din acel caiet de reţete
    am reţinut modul de preparare al unui alt aperitiv obţinut tot din ardei capia,
    care poate fi consumat, în timpul iernii, ca salată. Avem nevoie de 5 kg de
    ardei capia, de 200 de mililitri de ulei, de 50 de mililitri de oţet, de două
    linguri de miere şi două de boabe de muştar, de foi de dafin, piper boabe şi
    sare. Ardeii trebuie copţi şi curăţaţi, iar pulpa rezultată este ticată cu
    cuţitul. Se încinge uleiul într-o cratiţă, se pune pulpa de ardei, oţetul,
    mierea de de albine, două foi de dafin, boabele de muştar, 10 boabe de piper
    negru şi puţina sare. Se lasă la foc mic timp de 15 minute, până când începe să
    fiarbă. După ce se răceşte puţin, compoziţia trebuie turnată în borcane cu capac
    filetat, care sunt puse apoi în cuptor la sterilizat, la foc mic, timp de 45 de
    minute. Aceşti ardei tocaţi pot fi serviţi ca aperitiv, dar, aşa cum am
    menţionat anterior, şi ca o salată.


  • Preparate din praz

    Preparate din praz

    Pe
    măsură ce vremea se încălzeşte, în pieţe apar tot mai multe legume proaspete
    folosite în preparate specifice pentru postul Paştelui. Asemănător cu ceapa verde,
    dar ceva mai mare, prazul (leek – engleză; poireau – franceză, Lauch sau Porree
    – germană, porro – italiană) este cultivat în special în Oltenia (provincie
    românească cuprinsă între Dunăre, Carpaţii Meridionali şi râul Olt), ajungând
    să se identifice cu această provincie. Înainte de a vă prezenta câteva reţete
    în care prazul este vedetă, să menţionăm că este folosit nu numai în bucătărie,
    ci şi în expresii ale limbii române precum a mânca praz, echivalentă cu a
    spune minciuni şi adio şi-un praz verde atunci când este exprimată
    indiferenţa cuiva faţă de cineva, obiect sau situaţie.


    Prazul este
    folosit la multe mâncăruri, cea mai populară fiind o mâncare cu praz, măsline
    şi sos tomat. Din combinarea prazului cu mai multe rădăcinoase, precum morcov,
    ţelină şi păstârnac, se poate obţine supă, iar dacă folosim doar cartofi şi
    puţin unt, atunci se poate obţine o supă sau chiar o supă-cremă de praz. Pentru
    a o pregăti, avem nevoie de jumătate de kg de praz, de jumătate de kg de
    cartofi și de puțin unt. Prazul se curăță și se spală, se
    taie mărunt și se călește în unt încins și apoi se stinge cu puțină apă sau cu
    supă de carne. Cartofii se curăță, se taie în cubulețe și se adaugă în oala în
    care fierbe prazul, unde se lasă circa 20 de minute. Supa se servește cu
    crutoane.


    Prazul
    fiert în apă cu sare poate fi folosit şi ca bază pentru alte mâncăruri cu carne
    de pui sau cu peşte. De exemplu, pentru peşte cu praz la cuptor avem nevoie de
    4 … 5 fire de praz, care trebuie curăţat, tăiat în rondele subţiri şi fiert
    în puţină apă cu sare, împreună cu un ardei gras, tăiat de asemenea, mărunt. În
    oala în care au fiert aceste legume trebuie adăugată o lingură de pastă de
    tomate, puţin ulei, busuioc şi mărar tocat mărunt, piper şi sare după gust. Se
    pune această compoziţie într-o tavă, iar deasupra ei, file de peşte. Se
    introduce la cuptor şi se lasă 20 … 30 de minute până când peştele capătă o
    culoare arămie.


    Un
    preparat atrăgător este prazul umplut cu orez sau ciuperci. Avem nevoie de
    câteva fire de praz, pe care le tăiem în bucăţi cu o lungime de câţiva
    centimetri. Le opărim, după care scoatem partea din interior, lăsând cele două
    inele de la exterior. Tocăm miezul firelor de praz şi călim uşor în ulei
    împreună cu câteva ciuperci tocate mărunt. Umplem cilindrii de praz cu această
    tocătură şi îi punem într-un vas în care turnăm apă şi suc de roşii şi îi lăsăm
    la fiert pentru circa 10 minute, după care introducem vasul la cuptor. Înainte
    de a fi servit, presărăm frunze tocate de pătrunjel.

  • Preparate din praz

    Preparate din praz

    Pe
    măsură ce vremea se încălzeşte, în pieţe apar tot mai multe legume proaspete
    folosite în preparate specifice pentru postul Paştelui. Asemănător cu ceapa verde,
    dar ceva mai mare, prazul (leek – engleză; poireau – franceză, Lauch sau Porree
    – germană, porro – italiană) este cultivat în special în Oltenia (provincie
    românească cuprinsă între Dunăre, Carpaţii Meridionali şi râul Olt), ajungând
    să se identifice cu această provincie. Înainte de a vă prezenta câteva reţete
    în care prazul este vedetă, să menţionăm că este folosit nu numai în bucătărie,
    ci şi în expresii ale limbii române precum a mânca praz, echivalentă cu a
    spune minciuni şi adio şi-un praz verde atunci când este exprimată
    indiferenţa cuiva faţă de cineva, obiect sau situaţie.


    Prazul este
    folosit la multe mâncăruri, cea mai populară fiind o mâncare cu praz, măsline
    şi sos tomat. Din combinarea prazului cu mai multe rădăcinoase, precum morcov,
    ţelină şi păstârnac, se poate obţine supă, iar dacă folosim doar cartofi şi
    puţin unt, atunci se poate obţine o supă sau chiar o supă-cremă de praz. Pentru
    a o pregăti, avem nevoie de jumătate de kg de praz, de jumătate de kg de
    cartofi și de puțin unt. Prazul se curăță și se spală, se
    taie mărunt și se călește în unt încins și apoi se stinge cu puțină apă sau cu
    supă de carne. Cartofii se curăță, se taie în cubulețe și se adaugă în oala în
    care fierbe prazul, unde se lasă circa 20 de minute. Supa se servește cu
    crutoane.


    Prazul
    fiert în apă cu sare poate fi folosit şi ca bază pentru alte mâncăruri cu carne
    de pui sau cu peşte. De exemplu, pentru peşte cu praz la cuptor avem nevoie de
    4 … 5 fire de praz, care trebuie curăţat, tăiat în rondele subţiri şi fiert
    în puţină apă cu sare, împreună cu un ardei gras, tăiat de asemenea, mărunt. În
    oala în care au fiert aceste legume trebuie adăugată o lingură de pastă de
    tomate, puţin ulei, busuioc şi mărar tocat mărunt, piper şi sare după gust. Se
    pune această compoziţie într-o tavă, iar deasupra ei, file de peşte. Se
    introduce la cuptor şi se lasă 20 … 30 de minute până când peştele capătă o
    culoare arămie.


    Un
    preparat atrăgător este prazul umplut cu orez sau ciuperci. Avem nevoie de
    câteva fire de praz, pe care le tăiem în bucăţi cu o lungime de câţiva
    centimetri. Le opărim, după care scoatem partea din interior, lăsând cele două
    inele de la exterior. Tocăm miezul firelor de praz şi călim uşor în ulei
    împreună cu câteva ciuperci tocate mărunt. Umplem cilindrii de praz cu această
    tocătură şi îi punem într-un vas în care turnăm apă şi suc de roşii şi îi lăsăm
    la fiert pentru circa 10 minute, după care introducem vasul la cuptor. Înainte
    de a fi servit, presărăm frunze tocate de pătrunjel.

  • Ciorbă de perişoare

    Ciorbă de perişoare


    Ciorba de
    perişoare este una dintre cele mai apreciate mâncăruri ale bucătăriei
    româneşti. În bucătăria internaţională există preparare similare. În bucătăria
    italiană există supe cu chiftele din carne de vită şi cu multe legume, la fel
    ca şi în cea mexicană. De asemenea, în bucătăria turcească există supă cu carne
    tocată de vită sau de miel.


    Spre deosebire de supele menţionate, la care carnea
    tocată modelată sub forma unei bile sau aplatizată precum o chiftea este
    rumenită înainte de a fi introdusă în supă, în varianta românească, perişoarele
    sunt puse direct la fiert. De asemenea, ar mai putea fi făcută distincţie între
    borşul de perişoare, la care pentru acrire este folosit borşul rezultat din
    dospirea tărâţei şi ciorba de perişoare, la care pot fi folosite roşii,
    aguridă, adică struguri necopţi sau zeamă de lămâie. De obicei, pentru acrire
    este folosit borşul, chiar dacă pregătim ciorbă de perişoare.



    Avem nevoie de circa
    trei sferturi de kg de carne de vită, tocată, de o bucată de rasol de vită, cu
    os, de doi morcovi, un păstârnac şi o rădăcină de pătrunjel, o ţelină, o ceaşcă
    de orez, o ceapă, două ouă, suc de roşii, borş, o legătură de pătrunjel şi una
    de mărar.


    Se pune rasolul
    la fiert într-o oală de circa 4 litri şi se spumează după care punem toate
    legumele rădăcinoase, date pe răzătoare. Adăugăm ardei gras şi roşii, tăiate
    mărunt. După ce a fiert, scoatem rasolul şi tăiem carnea în bucăţi foarte mici
    pe care le punem apoi în zeama în care au fiert. Tocăm ceapa şi o amestecăm
    într-un bol împreună cu carnea tocată, cu cele două ouă, cu mărarul tocat
    mărunt, cu orezul, spălat în prealabil şi cu puţină sare. După circa 20 de
    minute, modelăm apoi mici bile din carne (numite perişoare) pe care le punem în
    oala în care fierb legumele.

    Perişoarele se ridică la suprafaţă după ce fierb
    la foc mic. Dacă focul este tare sau dacă omitem să punem ou în compoziţia
    perişoarelor există pericolul ca acestea să se desfacă şi să se împrăştie în
    zeamă. Adăugăm sucul de roşii şi borşul, lăsăm încă cinci minute la fiert, după
    care luăm oala de pe foc şi presărăm frunze tocate de pătrunjel. După ce turnăm
    ciorba în farfurii, putem adăuga puţină smântână. Poate fi servită cu un ardei
    iute.

  • Ciorbă de perişoare

    Ciorbă de perişoare


    Ciorba de
    perişoare este una dintre cele mai apreciate mâncăruri ale bucătăriei
    româneşti. În bucătăria internaţională există preparare similare. În bucătăria
    italiană există supe cu chiftele din carne de vită şi cu multe legume, la fel
    ca şi în cea mexicană. De asemenea, în bucătăria turcească există supă cu carne
    tocată de vită sau de miel.


    Spre deosebire de supele menţionate, la care carnea
    tocată modelată sub forma unei bile sau aplatizată precum o chiftea este
    rumenită înainte de a fi introdusă în supă, în varianta românească, perişoarele
    sunt puse direct la fiert. De asemenea, ar mai putea fi făcută distincţie între
    borşul de perişoare, la care pentru acrire este folosit borşul rezultat din
    dospirea tărâţei şi ciorba de perişoare, la care pot fi folosite roşii,
    aguridă, adică struguri necopţi sau zeamă de lămâie. De obicei, pentru acrire
    este folosit borşul, chiar dacă pregătim ciorbă de perişoare.



    Avem nevoie de circa
    trei sferturi de kg de carne de vită, tocată, de o bucată de rasol de vită, cu
    os, de doi morcovi, un păstârnac şi o rădăcină de pătrunjel, o ţelină, o ceaşcă
    de orez, o ceapă, două ouă, suc de roşii, borş, o legătură de pătrunjel şi una
    de mărar.


    Se pune rasolul
    la fiert într-o oală de circa 4 litri şi se spumează după care punem toate
    legumele rădăcinoase, date pe răzătoare. Adăugăm ardei gras şi roşii, tăiate
    mărunt. După ce a fiert, scoatem rasolul şi tăiem carnea în bucăţi foarte mici
    pe care le punem apoi în zeama în care au fiert. Tocăm ceapa şi o amestecăm
    într-un bol împreună cu carnea tocată, cu cele două ouă, cu mărarul tocat
    mărunt, cu orezul, spălat în prealabil şi cu puţină sare. După circa 20 de
    minute, modelăm apoi mici bile din carne (numite perişoare) pe care le punem în
    oala în care fierb legumele.

    Perişoarele se ridică la suprafaţă după ce fierb
    la foc mic. Dacă focul este tare sau dacă omitem să punem ou în compoziţia
    perişoarelor există pericolul ca acestea să se desfacă şi să se împrăştie în
    zeamă. Adăugăm sucul de roşii şi borşul, lăsăm încă cinci minute la fiert, după
    care luăm oala de pe foc şi presărăm frunze tocate de pătrunjel. După ce turnăm
    ciorba în farfurii, putem adăuga puţină smântână. Poate fi servită cu un ardei
    iute.

  • Supă cremă de fasole boabe

    Supă cremă de fasole boabe

    Fasolea boabe
    reprezintă un ingedient important în alimentaţia românilor,
    mai ales în perioada sezonului rece, la prepararea ciorbelor, a mâncărurilor,
    dar, la fel de bine, poate fi transformată în
    aperitiv, atunci când facem fasole bătută.


    Cel mai popular fel de mâncare este iahnia de fasole al cărei mod
    de preparare este foarte simplu. Cu o zi înainte, fasolea trebuie pusă într-un
    vas cu apă, la înmuiat. Avem nevoie de jumătate de kg de fasole boabe, de 2 …
    3 cepe, de un morcov, de o foaie de dafin, frunze de pătrunjel, ulei, bulion,
    sare şi piper. Fasolea trebuie pusă la fiert şi, după ce este lăsată să
    clocotească vreo 10 minute, apa este aruncată. Operaţiunea trebuie repetată de
    două ori. După ultima schimbare a apei, se lasă fasolea să fiarbă 30 de minute,
    apoi se adaugă bucăţi de morcov tăiat rondele. Separat, ceapa este tocată
    mărunt, călită uşor în ulei şi adăugată apoi în vasul în care fierbe fasolea,
    împreună cu verdeţurile, de asemenea, tocate mărunt, şi cu condimentele. Iahnia
    este gata când boabele de fasole devin moi. Înainte de a fi luată de pe foc
    trebuie să adăugăm o lingură de bulion şi să amestecăm uşor pentru a nu sfărâma
    boabele de fasole.


    Ciorba de fasole are acelaşi mod de preparare, indiferent de regiunile României, în două
    variante, una doar cu legume, cealaltă cu carne de proc afumată. La
    fel, boabele de fasole se fierb în mai multe ape, după care în oală se
    adaugămorcovii, tăiaţi rondele,
    ceapa, tăiată mărunt, două foi de dafin şi
    bucăţi mici de afumătură şi lăsăm să
    fiarbă, la foc mic, vreo 45 de minute. Apoi turnăm puţin suc de roşii sau o
    lingură de bulion, presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să fiarbă un sfert de
    oră. Se poate acri cu borş, cu puţin oţet sau, specific Transilvaniei, cu
    tarhon pus la borcan în oţet, iar în final adăugăm sare după gust. Şi pentru că am
    amintit de Transilvania, să menţionăm că aici se pregăteşte ciorba de fasole în pită, farfuria fiind
    înlocuită cu un inedit bol făcut dintr-o chiflă mai mare. Se taie chifla,
    făcând un capac, apoi se scoate miezul şi se lasă un perete cu grosimea de 2 cm. Chiflele sunt puse apoi la la
    cuptor pentru un sfert de oră, până se întăreşte puţin coaja. Turnăm apoi
    ciorba şi o servim alături de o ceapă.


    Un alt preparat întâlnit în partea
    sudică a Transilvaniei este supa cremă de fasole boabe. Deosebirea faţă de reţelele
    deja prezentate este că toate
    legumele, inclusiv boabele de fasole, sunt pasate după ce au fiert. Pe lângă morcov şi ceapă, se mai poate pune păstârnac. Pot fi
    adăugate frunze de ştevie şi
    lobodă, trecute prin
    ulei încins, care trebuie pasate de asemenea împreună cu
    celelalte legume. În farfuria în care va fi servită la supa cremă de fasole boabe, se adaugă
    deasupra, tăiate foarte mărunt tarhon şi mărar.

  • Supă cremă de fasole boabe

    Supă cremă de fasole boabe

    Fasolea boabe
    reprezintă un ingedient important în alimentaţia românilor,
    mai ales în perioada sezonului rece, la prepararea ciorbelor, a mâncărurilor,
    dar, la fel de bine, poate fi transformată în
    aperitiv, atunci când facem fasole bătută.


    Cel mai popular fel de mâncare este iahnia de fasole al cărei mod
    de preparare este foarte simplu. Cu o zi înainte, fasolea trebuie pusă într-un
    vas cu apă, la înmuiat. Avem nevoie de jumătate de kg de fasole boabe, de 2 …
    3 cepe, de un morcov, de o foaie de dafin, frunze de pătrunjel, ulei, bulion,
    sare şi piper. Fasolea trebuie pusă la fiert şi, după ce este lăsată să
    clocotească vreo 10 minute, apa este aruncată. Operaţiunea trebuie repetată de
    două ori. După ultima schimbare a apei, se lasă fasolea să fiarbă 30 de minute,
    apoi se adaugă bucăţi de morcov tăiat rondele. Separat, ceapa este tocată
    mărunt, călită uşor în ulei şi adăugată apoi în vasul în care fierbe fasolea,
    împreună cu verdeţurile, de asemenea, tocate mărunt, şi cu condimentele. Iahnia
    este gata când boabele de fasole devin moi. Înainte de a fi luată de pe foc
    trebuie să adăugăm o lingură de bulion şi să amestecăm uşor pentru a nu sfărâma
    boabele de fasole.


    Ciorba de fasole are acelaşi mod de preparare, indiferent de regiunile României, în două
    variante, una doar cu legume, cealaltă cu carne de proc afumată. La
    fel, boabele de fasole se fierb în mai multe ape, după care în oală se
    adaugămorcovii, tăiaţi rondele,
    ceapa, tăiată mărunt, două foi de dafin şi
    bucăţi mici de afumătură şi lăsăm să
    fiarbă, la foc mic, vreo 45 de minute. Apoi turnăm puţin suc de roşii sau o
    lingură de bulion, presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să fiarbă un sfert de
    oră. Se poate acri cu borş, cu puţin oţet sau, specific Transilvaniei, cu
    tarhon pus la borcan în oţet, iar în final adăugăm sare după gust. Şi pentru că am
    amintit de Transilvania, să menţionăm că aici se pregăteşte ciorba de fasole în pită, farfuria fiind
    înlocuită cu un inedit bol făcut dintr-o chiflă mai mare. Se taie chifla,
    făcând un capac, apoi se scoate miezul şi se lasă un perete cu grosimea de 2 cm. Chiflele sunt puse apoi la la
    cuptor pentru un sfert de oră, până se întăreşte puţin coaja. Turnăm apoi
    ciorba şi o servim alături de o ceapă.


    Un alt preparat întâlnit în partea
    sudică a Transilvaniei este supa cremă de fasole boabe. Deosebirea faţă de reţelele
    deja prezentate este că toate
    legumele, inclusiv boabele de fasole, sunt pasate după ce au fiert. Pe lângă morcov şi ceapă, se mai poate pune păstârnac. Pot fi
    adăugate frunze de ştevie şi
    lobodă, trecute prin
    ulei încins, care trebuie pasate de asemenea împreună cu
    celelalte legume. În farfuria în care va fi servită la supa cremă de fasole boabe, se adaugă
    deasupra, tăiate foarte mărunt tarhon şi mărar.