Tag: Suedia

  • Se vor schimba regulile Schengen?

    Se vor schimba regulile Schengen?

    Euforia cu care, nu demult, Occidentul saluta aşa-numita primăvară arabă” a făcut loc angoaselor pe care toamna şi iarna le-au adus până în inima Europei. Cei 130 de morţi în atentatele jihadiste de la Paris, alerta teroristă maximă în Bruxellesul devenit pustiu pentru aproape o săptămână, Revelionul asezonat la Koln cu dezordini de stradă şi agresiuni sexuale în grup dau, toate, măsura slăbiciunilor Europei în faţa barbariei. Iar lipsa unei soluţii la criza refugiaţilor pune, din nou, sub semnul întrebării chiar libera circulaţie în spaţiul comunitar, adică unul dintre principiile fundamentale ale construcţiei europene.



    Guvernul de la Copenhaga a anunţat că introduce temporar controale la frontiera cu Germania, la doar câteva ore după ce Suedia a luat măsuri similare la graniţa cu Danemarca. Decizia a fost anunţată de premierul danez, Lars Lokke Rasmussen, care a avertizat că, dacă Uniunea Europeană nu-şi poate proteja frontierele, mai multe ţări vor fi nevoite să impună controale la graniţe. El a explicat că, în urma restricţiilor impuse de Suedia, Danemarca se poate confrunta cu un risc grav pentru ordinea publică şi securitatea internă, deoarece un număr foarte mare de imigranţi ilegali ar putea fi blocaţi la Copenhaga.



    Autorităţile de la Stockholm spun, la rândul lor, că încearcă să reducă numărul de refugiaţi care intră în ţară. Numai anul trecut, 160.000 de oameni au solicitat azil în Suedia. Cele două regate scandinave sunt ultimele state care au introdus controale în spaţiul Schengen. În septembrie 2015, Germania a impus restricţii la graniţa cu Austria, iar săptămâna trecută Norvegia, care nu este membru al Uniunii, dar face parte din spaţiul de liberă circulaţie, a anunţat că toate persoanele fără viză vor fi întoarse din drum.



    Asemenea controale, reintroduse de o manieră necoordonată, ar putea pune în cauză libertatea de circulaţie în Spaţiul Schengen — avertizează, de la Bruxelles, responsabilii comunitari. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a recunoscut că Bruxellesul nu are, încă, soluţii pentru criza tot mai acută a migranţilor:


    Schengen este o realitate. Se află acum sub presiune, dar lucrăm cu statele membre în cadrul regulilor Schengen pentru a normaliza situaţia. Amintesc că pentru a ajunge la o normalitate nu există reţete-minune, ci un control şi o securizare a frontierelor externe, dar şi o colaborare cu statele de unde vin aceşti imigranţi, dar şi cu ţările afectate. Este o ecuaţie complexă.



    Corespondenta Radio România la Bruxelles notează că, încă din decembrie, oficialii comunitari au afirmat că vor să evite un efect de domino al introducerii controalelor la frontierele interne în Spaţiul Schengen, astfel încât să menţină principiul fundamental al libertăţii de mişcare. Cetăţenii europeni sunt, încă, în aşteptarea soluţiilor.

  • Controale sporite în Suedia și Norvegia

    Controale sporite în Suedia și Norvegia

    Suedia va întări controalele la frontiere, din 4 ianuarie, pentru a preveni intrarea persoanelor fără documente legale de călătorie pe teritoriul său național, ceea ce va determina întârzieri la trecerea frontierei dintre Danemarca spre Suedia, în special pe ruta feroviară, anunță MAE.


    Astfel, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe timpul călătoriei înspre și dinspre Suedia, un act valabil de identitate (pașaport sau carte de identitate națională).



    Și autoritățile norvegiene au anunțat menținerea, până la 15 ianuarie 2016, a măsurii de control a persoanelor care intră în Regatul Norvegiei pe rutele de transport maritim dinspre Danemarca, Germania și Suedia. MAE amintește că că pașaportul este singurul document de călătorie valabil la controlul trecerii frontierei norvegiene, iar companiile maritime de transport de pasageri în Norvegia vor verifica existența și valabilitatea pașaportului la momentul îmbarcării, având instrucțiuni să refuze îmbarcarea oricărei persoane care nu se legitimează cu un pașaport valabil (viză de intrare în Norvegia valabilă, după caz).

  • Sportivul sǎptǎmânii – Tenismanul Adrian Ungur

    Sportivul sǎptǎmânii – Tenismanul Adrian Ungur

    Principala performanţǎ sportivǎ româneascǎ a saptǎmânii trecute s-a înregistrat în tenis. Echipa de Cupǎ Davis a României a învins, la Bucureşti, Suedia cu scorul de 3 la 1, asigurându-şi menţinerea în Grupa I a zonei Europa / Africa.


    Punctul hotǎrâtor al victoriei a fost obţinut de Adrian Ungur, care l-a învins, duminicǎ, pe Elias Ymer în patru seturi: 3-6, 6-4, 7-6, 6-3. Pentru acest succes, Radio România Internaţional l-a desemnat pe Ungur Sportivul Sǎptǎmânii.



    Vineri, el cedase, în primul joc al partidei, în faţa lui Christian Lindell, cu 5-7, 6-7, 4-6. Şi duminicǎ, în faţa lui Ymer, a început jocul foarte slab şi s-a trezit condus cu 5-0 în primul set. Apoi a revenit, a reuşit să câştige trei game-uri la rând, dar a pierdut setul cu 3-6. In setul secund, primul break a fost reuşit de suedez.


    Ungur a revenit, a făcut, la rândul sǎu, un break, apoi fiecare şi-a câştigat serviciul până la 5-4, când românul a reuşit un nou break şi a câştigat setul cu 6-4. In setul al treilea nimeni nu a mai fǎcut niciun break. S-a ajuns în tiebreak, unde s-a impus Ungur. In cel de-al patrulea set, ultimul, românul a reuşit un break la scorul de 3 la 3, care a rupt echilibrul şi i-a adus victoria cu 6-3.



    Sǎ mai notǎm cǎ Adrian Ungur este cel mai bine clasat tenisman român în ierarhia ATP, unde ocupǎ locul 132. S-a nǎscut la 22 ianuarie 1985, la Piteşti. A început sǎ joace tenis de la vârsta de 8 ani şi a trecut la profesionism în 2003. In clasamentul ATP, cel mai sus a urcat în iunie 2012, când s-a situat pe locul 79. Din tenis, a câştigat, pânǎ acum, potrivit site-ului web al Asociaţiei Tenismenilor Profesionişti, peste 800 de mii de dolari.