Tag: Suflete de copil

  • Expoziţie Bob Bulgaru

    Expoziţie Bob Bulgaru

    Dacă
    privești Ateneul Român, unul dintre cele mai frumoase monumente arhitecturale
    din București, pe micuța stradă din stânga lui se află o galerie contrastantă
    cu arhitectura neoclasică a monumentului – o galerie cu o vitrină mare
    încastrată într-un perete de metal corodat, străjuită de o sculptură modernă
    care te invită să te oprești și să îți faci curaj să intri în galerie.



    În
    luna iunie, interiorul Galeriei Rotenberg-Uzunov te surprinde: în acest spațiu
    vei regăsi gingășia și delicatețea copilăriei într-o serie de portrete de copil
    semnate Bob Gheorghe Bulgaru. Despre expoziția Bob Bulgaru – Suflete de copil,
    colecționarul Eduard Uzunov ne declară:


    În această expoziție
    puteți găsi chipuri de copil pictate cu o măiestrie specială de către Bob
    Gheorghe Bulgaru, care a trăit între anii 1907 și 1938. Picta în fața
    (celebrului) restaurantului Capșa, capete de copil sau peisaje. Aici, în
    această expoziție avem circa 25 de lucrări, inclusiv un autoportret al
    autorului, și chiar un peisaj cu Bucureștiul, un peisaj din București, special.
    Picta chipuri de copil și lucrul acesta pe mine, ca și colecționar de artă, m-a
    inspirat să cumpăr, mai ales că aveam fetițele mici și mă impresionau foarte
    mult chipurile de copil. La inițiativa curatoarei expoziției, Adina Rențea, ca
    să celebrăm cumva 1 iunie – Ziua copilului – mai ales după acest lockdown, am
    făcut această expoziție în memoria autorului și o dedic fetelor mele MarieRose
    și Ivonne Uzunov.

    Așa
    cum îl numea criticul de artă Mircea Deac, Bob Bulgaru a fost pictorul nobleței
    și al purității portretelor de copil, un pictor al esențelor fragede. Așadar,
    expoziția de la Galeria Rotenbern-Uzunov este o fină observare a unei lumi
    fascinante prin inocența sa, prin gingășia și frumusețea sa, o lume alcătuită
    dintr-o serie de portrete de copii surprinse la diferite vârste.



    Tablourile
    pun în evidență talentul de desenator al lui Bob Bulgaru, dar sunt deopotrivă
    și o dovadă a măiestriei sale ca pictor, prin limbajul de forme și culori,
    folosind palete cromatice excelent adaptate modelului ilustrat.


    Expoziția
    poate fi privită în sine ca un amplu portret de copil, un portret cu o
    multitudine de chipuri, de expresii și un bogat registru afectiv, un portret al
    primei vârste, al copilăriei. O notă deosebită este dată acestor portrete și de
    tehnica neconvențională folosită de Bob Bulgaru, anume de pictura în ulei pe
    hârtie de calc, conferind o transparență specială tonurilor și tușelor
    picturale. Portretele sale de copil se concentrează pe forma feței, pe ochi și
    pe gura uneori accentuată sau pe vibrația culorilor din păr.


    Jocurile
    de lumini și umbre, de tonuri cromatice sau varietatea tușelor, toate laolaltă
    conferă portretelor de copil ale lui Bob Bulgaru o extraordinară expresivitate
    artistică, precum o salvare, o rază de speranță și de lumină într-o viață greu
    încercată, plină de melancolie și tristețe, făcând-o astfel mai ușor de
    îndurat.