Tag: Summer Camp

  • Jurnal românesc –  08.08.2019

    Jurnal românesc – 08.08.2019

    8.692 de români
    s-au înregistrat online, până miercuri, pe portalul www.votstrainatate.ro
    pentru a vota la alegerile prezidenţiale din toamnă, transmite Autoritatea
    Electorală Permanentă
    . AEP precizează că dintre aceştia aproximativ 4.600 au optat pentru votul clasic la
    urne şi circa 4.150 pentru vot prin corespondenţă. AEP le recomandă românilor
    din străinătate să opteze pentru votul prin corespondenţă, a cărui procedură
    este simplă, sigură şi eficientă şi reprezintă o modalitate modernă de vot
    anticipat la distanţă.

    Autoritatea reaminteşte că pentru exercitarea votului
    prin corespondenţă trebuie completat formularul online pe votstrainatate.ro, cu
    opţiunea vot prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia
    scanată sau fotografia actului de identitate şi copia documentului care
    dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile statului gazdă. AEP
    subliniază că înregistrarea pe portalul votstrainatate.ro se poate face doar în
    nume propriu. Formularele de înregistrare vor rămâne active până cel târziu la
    data de 11 septembrie 2019, ora 23:59. Alegerile prezidenţiale din România sunt
    programate să se desfăşoare în străinătate pe 8, 9 şi 10 noiembrie, primul tur,
    şi pe 22, 23 şi 24 noiembrie, cel de-al
    doilea.




    Ministerul
    Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau
    doresc să călătorească în Spania că vineri, 9 august, ar urma să aibă loc o
    grevă generală pe Aeroportul El Prat din Barcelona
    . Protestul este derulat de
    personalul care efectuează controlul de securitate, alături de personalul de la
    sol al companiei Iberia.

    Având în vedere posibilele întârzieri la
    controlul de securitate şi în privinţa curselor interne şi externe, în special
    cele asigurate de Compania Iberia, MAE le recomandă românilor să contacteze
    operatori aerieni şi să se informeze din timp asupra modificărilor orarelor de
    zbor. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon
    ale Consulatului General al României la Barcelona +34 934 181 535, +34 934 334
    223
    şi +34 934 340 220. Ministerul de Externe reaminteşte faptul că românii
    care se deplasează în străinătate au la dispoziţie pe site-ul www.mae.ro
    aplicaţia Călătoreşte în siguranţă, care oferă informaţii şi
    sfaturi de călătorie.


    Liga Studenţilor
    Români din Străinătate organizează, în perioada 9 – 11 august la Covasna,
    Summer Camp-ul LSRS, eveniment dedicat tuturor studenţilor români din ţară şi
    din străinătate.
    Manifestarea se va desfăşura la Centrul de Agrement Pădureni
    şi, potrivit organizatorilor, va reprezenta o ocazie valoroasă de conectare,
    dezbatere şi parteneriat între tineri români de pretutindeni.

    Prima ediţie a
    acestui proiect va fi marcată printr-un acord de colaborare între studenţii
    români din străinătate, cei din ţară şi colegii lor din Republica Moldova.
    Detalii se regăsesc pe pagina de Facebook a evenimentului. Tabăra de Vară LSRS
    este realizată şi cu ajutorul Romanian Business Leaders, RePatriot, Lumea
    Geospaţială PatriotFest şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna.
    Liga Studenţilor Români din Străinătate este o organizaţie neguvernamentală,
    apolitică ce le oferă studenţilor şi absolvenţilor români de peste hotare un
    cadru deschis pentru dialog şi acţiune şi care promoveză iniţiativa,
    profesionalismul şi solidaritatea.