Tag: summit G7

  • Combaterea globală a pandemiei – prioritatea UE la summitul G7

    Combaterea globală a pandemiei – prioritatea UE la summitul G7

    Reprezentanții UE la summitul G7 din Cornwall, consideră că există patru domenii cheie în care este necesară aprofundarea cooperării statelor din G7. Este vorba de politici globale de sănătate – cu accentul pus pe pandemie, politica externă, combaterea schimbărilor climatice și reglementarea corporațiilor, unde încă dinainte de summit miniștrii de finanțe ai celor 7 au convenit asupra unui impozit pe profit la nivel global de 15%. Prioritatea o reprezintă, însă, deocamdată, combaterea pandemiei de coronavirus și distribuirea de vaccinuri către țări care până acum nu și le-au permis. Președintele Consiliului European, Charles Michel:

    Trebuie să ne asigurăm că lumea este vaccinată cât mai repede posibil, iar UE este în prima linie a eforturilor de a asigura acces echitabil la vaccinuri la nivel mondial, în special la țările în curs de dezvoltare. Și G7 în ansamblu sunt principalii producători de vaccinuri. UE este cel mai mare exportator de vaccinuri COVID-19 în lume. Până în prezent, am exportat peste 270 de milioane de doze și suntem un contribuabil de top la Covax, cu peste 2,8 miliarde de euro. Vom dona cel puțin 100 de milioane de doze până la sfârșitul anului. De asemenea, trebuie să consolidăm capacitățile de producție în întreaga lume. Deci, vom investi un miliard de euro pentru a stimula producția de vaccinuri în Africa. De asemenea, suntem gata să lucrăm în America Latină pentru a dezvolta proiecte în această parte a lumii.


    Pe agenda delegației europene la summitul G7 s-au mai aflat și promovarea drepturilor omului, accentul fiind pus pe abuzurile comise de China în Hong Kong și în Xingjiang, dar și pe criza care se desfășoară în provincia etiopiană Tigray.

    În sfârșit, combaterea schimbărilor climatice rămâne o prioritate pe termen lung a Uniunii Europene, care promovează intens atingerea neutralității climatice la nivel global până în 2050, în timp ce propria sa ținta este una mult mai ambițioasă – 2030.


  • UE şi Japonia susţin o strategie de relansare economică robustă a G7

    UE şi Japonia susţin o strategie de relansare economică robustă a G7

    Preşedinţii instituţiilor europene şi prim-ministrul nipon Shinzo Abe s-au declarat hotărâţi să garanteze o relansare economică robustă şi să reconstruiască economii mai durabile, mai incluzive şi mai rezistente – relevă un comunicat de presă publicat la finalul unui summit susţinut zilele trecute, prin videoconferinţă.

    Preşedintele american Donald Trump speră să poată organiza acest summit G7 la Casa Albă, cu participarea tuturor celorlalţi lideri şi în pofida pandemiei de coronavirus care a lovit puternic Statele Unite. Omologii săi s-au arătat prudenţi, dar dispuşi să se deplaseze la Washington în cazul în care condiţiile sanitare o vor permite.

    Acest summit trebuie să fie ocazia de a transmite semnale puternice şi ca statele europene să îşi coordoneze poziţiile – a explicat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, amintind că Japonia şi Uniunea Europeană reprezintă o treime din economia mondială şi că ele vor apăra liberul schimb şi multilateralismul.

    Japonia şi Uniunea Europeană vor coopera pentru a facilita circulaţia transfrontalieră de medicamente şi echipamente medicale, de materii prime şi de alte bunuri şi servicii, asigurându-se în acelaşi timp că măsurile de urgenţă necesare pentru a lupta împotriva COVID-19 sunt ţintite, proporţionale, transparente, temporare şi conforme cu regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului – se precizează în declaraţia comună. Totodată, părţile vor avea o abordare comună în privinţa fabricării şi dezvoltării de vaccinuri împotriva noului coronavirus. Ele trebuie să fie un bun comun şi să fie accesibile peste tot în lume, la preţuri rezonabile – a insistat Charles Michel.

    De asemenea, preşedintele Consiliului European a dat asigurări în legătură cu intenţia Uniunii de la pleda la summitul G7 pentru ştergerea datoriilor statelor emergente, în special ale ţărilor africane.

    Charles Michel a evocat şi consecinţele geopolitice ale pandemiei şi a abordat chestiunea relaţiilor cu China. Chiar dacă nu împărtăşim aceeaşi manieră de a trata problemele, este important să cooperăm, iar Uniunea Europeană îşi va definitiva poziţia în perspectiva viitorului summit cu China de la sfârşitul anului – a mai spus Charles Michel.


  • Spania – circulaţie restricţionată în zona transfrontalieră Biriatou

    Spania – circulaţie restricţionată în zona transfrontalieră Biriatou

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau doresc să meargă cu autoturismul dinspre Spania către Franţa prin punctul transfrontalier Biriatou că, în perioada 23 – 26 august, autorităţile locale au anunţat activarea unui plan operaţional pentru a face faţă posibilelor perturbaţii de circulaţie ce ar putea apărea cu ocazia Summitului G7 de la Biarritz (Republica Franceză).



    Având în vedere că, în perioada menţionată, autorităţile franceze vor intensifica verificările de securitate şi vor aplica restricţii pentru transporturile rutiere grele şi agabaritice, pe cale de consecinţă autorităţile spaniole au instalat semne informative, în ambele direcţii, pentru parcările autostrăzilor AP-1, AP-8 şi drumului naţional N-1, au început să distribuie broşuri în zonele de servicii şi se continuă o informare prin panourile de mesaje instalate pe căile rutiere, îndemnând cetăţenii să acceseze informaţiile utile din pagina de internet oficială www.trafikoa.eus şi prin intermediul telefonului local unic de informaţii rutiere 011 – care funcţionează în regim permanent sau al celui european unic de urgenţă 112, precizează luni



    MAE recomandă conducătorilor auto să evite, pe cât posibil, trecerea prin acest punct transfrontalier. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: +34917344004 şi ale Consulatului General al României la Bilbao: +34944245177, +34944233963, +340944256271, +340944256272, +340944256273, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.



    De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Madrid: +34649656032 şi al Consulatului General al României la Bilbao: +34608956278. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://bilbao.mae.ro, http://madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.