Tag: Summitul RePatriot

  • România 43 – 09.10.2024

    România 43 – 09.10.2024

    Deputatul de diaspora Valentin Făgărăşian, vicepreşedintele comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, despre Summitul Repatriot ediţia 2024.

     

     

  • Jurnal românesc – 02.10.2018

    Jurnal românesc – 02.10.2018

    România este
    interesată, pe lângă menţinerea unor relaţii apropiate între UE şi Marea
    Britanie după Brexit, ca toţi cetăţenii români rezidenţi în Regatul Unit să
    locuiască, să muncească şi să studieze în aceleaşi condiţii ca până acum – a
    declarat, marţi, premierul Viorica Dăncilă, în timpul întâlnirii de la Bucureşti
    cu negociatorul-şef pentru Brexit, Michel Barnier. Discuţiile au evidenţiat
    nivelul foarte bun al cooperării dintre autorităţile române şi structura
    condusă de Michel Barnier, în perspectiva preluării de către România, în primul
    semestru al anului viitor, a preşedinţiei rotative a Consiliului UE. Pe de alta
    parte, Viorica Dăncilă a reconfirmat importanţa menţinerii unităţii celor 27 de
    state membre, în jurul principiilor fundamentale stabilite pentru negocierea
    dosarului Brexit. Comunitatea românească din Regatul Unit al Marii Britanii şi
    Irlandei de Nord a crescut constant după aderarea României la UE. Conform datelor de la Oficiul Național de
    Statistică, 328.000 de români locuiesc în Marea Britanie. Comunitatea
    românească este în general bine integrată în societatea britanică, cu
    calificări profesionale înalte, ocupând locuri de muncă în sectoare deficitare
    ale pieței muncii (medici, asistenți medicali, asistenți sociali), dar și în
    domenii precum agricultură, construcții, îngrijirea persoanelor în vârstă. Potrivit
    MAE, care preia estimările unei organizații profesionale, în Marea Britanie
    lucrează peste 2.000 medici români, cărora li se adaugă numeroși specialiști în
    domeniul financiar-bancar, artiști, arhitecți, profesori, specialiști în IT și
    cercetători. În învățământul universitar britanic studiază în prezent
    aproximativ 10.000 de tineri români, la nivelul studiilor de licență, master și
    doctorat. Totodată, există o comunitate extrem de dinamică la nivelul
    corpului profesoral și de cercetare la nivel academic.


    Grație
    conlucrării Băncii Naționale a Moldovei (BNM) cu Banca Comercială Română și
    Banca Transilvania, leul moldovenesc va fi acceptat pentru operațiuni de schimb
    valutar și tranzacții bancare în România, informează un comunicat al BNM. Cele
    două bănci comerciale au lansat serviciul de schimb valutar lei moldovenești
    (MDL) contra lei românești (RON) pe teritoriul României, precum și serviciul de
    transferuri bancare în lei moldovenești. Serviciul de schimb valutar este
    disponibil începând cu 1 octombrie la sucursalele și ghișeele din principalele
    orașe din România, care e primul partener comercial al Republicii Moldova, cu o
    pondere de 26% în exporturile și 14% în importurile moldovenești, în prima
    jumătate a anului.


    În perioada 4-7 octombrie, la Alba Iulia, are loc a treia ediţie a Summitului RePatriot
    care are ca tema in acest an ‘Noi facem România mai bună!’. 200 de antreprenori români din ţară şi
    Diaspora se întâlnesc în oraşul Marii Uniri. Summitul RePatriot va fi platforma
    de conectare a românilor din Diaspora cu antreprenorii din ţară, de descoperire
    şi oferire de oportunităţi de investiţii acasă şi, totodată, o oportunitate
    pentru antreprenorii români care doresc să pătrundă pe pieţele externe sau care
    au reuşit deja să îşi internaţionalizeze companiile. Cu acest prilej va avea loc lansarea unei iniţiative
    speciale, creată de echipa RePatriot cu ocazia Centenarului – ‘Top 100 Români
    de pretutindeni’ – care îi va celebra pe românii al căror exemplu personal ne
    poate inspira pe toţi, cei din ţară şi cei din comunităţile româneşti de
    pretutindeni.


    Preşedintele Acţiunii 2012 George Simion a fost
    expulzat, luni noapte, din Republica Moldova şi declarat de autorităţi persona
    non grata pentru o perioadă de cinci ani. După ce i s-a permis trecerea
    graniţei şi a realizat o emisiune la postul unionist 10TV, George Simion a fost,
    potrivit propriilor spuse, reţinut fără a i se comunica vreun temei, urcat cu
    forţa într-un automobil fără numere distinctive ale statului, lovit şi apoi
    escortat la vama Leuşeni. Situația
    legată de cazul expulzării unuia din liderii organizațiilor unioniste, George
    Simion este în atenția autorităților române competente, a declarat marţi
    ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță. Diplomatul român
    a declarat că autoritățile de la Bucureşti îl încurajează pe George Simion să
    utilizeze toate modalitățile legale pentru a clarifica această chestiune.

  • Jurnal românesc – 03.10.2017

    Jurnal românesc – 03.10.2017

    Premierul
    român, Mihai Tudose, şi omologul său bulgar, Boiko Borisov, au participat,
    marţi, la ceremonia de inaugurare a Punctului Comun de Trecere a Frontierei
    Lipniţa-Kainargea. Acesta se alătură
    celor 9 puncte de trecere cu specific rutier deschise traficului internaţional
    de călători şi mărfuri. la graniţa dintre cele două tari, operaţionalizarea lor
    urmând să asigure o creştere a fluenţei traficului. Programul de funcţionare va
    fi de la ora 08:00 la ora 20:00.Punctul de frontieră este construit pe un proiect finanţat
    cu 6 milioane de euro prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România -
    Bulgaria, administrat de Bucureşti.




    Ministrul
    Educaţiei, Liviu-Marian Pop, s-a întâlnit marţi, cu omologul său din
    Turkmenistan, Purli Agamyradov. Cu acest prilej, a fost semnat Programul de
    cooperare în domeniul educaţiei pentru perioada 2017-2022, care prevede
    acordarea de 30 de burse în reciprocitate, promovarea cooperării în domeniul
    învăţământului superior şi al învăţământului profesional şi tehnic, precum şi
    posibilitatea deschiderii unor lectorate de limbă şi literatură română în
    Turkmenistan, respectiv limbă turkmenă în România. Cei doi miniştri au
    subliniat calitatea dialogului bilateral în domeniul educaţiei, exprimându-şi speranţa
    că această vizită va contribui la îmbunătăţirea cooperării în beneficiul celor
    două sisteme de învăţământ




    România şi Ungaria
    vor face front comun pentru apărarea drepturilor minorităţilor naţionale din
    Ucraina, grav afectate de recentele modificări ale Legii educaţiei, adoptată de
    parlamentul de la Kiev şi promulgată de preşedintele Petro Poroşenko. Anunţul a fost făcut de
    miniştrii de externe român, Teodor Meleşcanu şi maghiar Péter Szijjártó, luni,
    la Cluj Napoca, unde au participat la deschiderea noului an universtar în
    România. Modificarea legislaţiei ucrainene referitoare la minorităţile
    naţionale a stârnit îngrijorare deopotrivă la Bucureşti şi la Budapesta, având
    în vedere că românii din Ucraina reprezintă cea de-a doua mare comunitate naţională
    minoritară din ţara vecină, după cea rusă, iar cea maghiară este a treia ca
    importanţă numerică. Meleşcanu a salutat decizia
    Kievului de a cere avizul Comisiei de la Veneţia asupra legilor referitoare la
    minorităţile naţionale. El a adăugat că România încurajează Ucraina să ceară şi
    avizul Înaltului Comisar pentru minorităţi al OSCE. La rândul său, ministrul
    maghiar de externe, Peter Szijjártó, consideră că atitudinea Kievului ar fi
    ostilă faţă de Ungaria şi România, două ţări care au susţinut demersurile
    Ucrainei de apropiere faţă de UE.





    Consulul general al
    României la Gyula, Trandafir Vasiloni, a mulţumit Universităţii din Arad pentru
    programele şi bursele de studiu pe care le oferă tinerilor români care trăiesc
    în Ungaria. Potrivit lui Vasiloiu, ei beneficiază de burse, înlesniri sau de
    reduceri de taxe. Acest lucru contribuie la sprijinirea proiectelor menite să
    păstreze şi să intărească identitatea culturală, etnică, lingvistică şi
    religioasă a comunităţii istorice româneşti din Ungaria.




    .Cea de-a
    doua ediţie a Summit-ului RePatriot: Investim în România! va avea loc în perioada 4-8 octombrie la Bucureşti şi
    Poiana Braşov. Oameni de afaceri români de succes din ţară şi din Diaspora se
    vor întâlni pentru a lansa noi parteneriate strategice şi de afaceri. La summit vor participa şi reprezentanţi ai
    Administraţiei Prezidenţiale, ai Parlamentului, ai administraţiei centrale şi
    locale, reprezentanţi din domeniul financiar-bancar, academic şi cultural.
    Domeniile abordate la cea de-a doua ediţie vor fi: high-tech,
    turism şi servicii, agrobusiness.Summit-ul
    şi-a propus să prezinte oportunităţile pe care România le oferă investitorilor
    în general şi investitorilor români din Diaspoă, în special, prin facilitarea
    dialogului şi construirea unei punţi de colaborare şi promovare reciprocă a
    celor două categorii de invitaţi participanţi.