Oraşele sunt considerate,
tot mai adesea, un factor perturbator pentru traiul cotidian. Dacă, la
începutul secolului trecut, viaţa la oraş era râvnită de cei mai mulţi, oamenii
caută astăzi modalităţi de a se îndepărta de marile aglomeraţiile urbane. Se
vorbeşte tot mai mult despre poluarea fonică, dar şi despre efectele nocive pe
care zgomotul, mai ales frecvenţa şi intensitatea lui, le pot avea asupra
funcţiilor neurologice umane. Dintre toate manifestările neplăcute pe care
expunerea îndelungată la zgomotele oraşului le poate produce, tinitusul este,
probabil, cel mai des întâlnit, dar şi cel mai dificil de tratat. Acel ţiuit
care persistă în ureche, chiar şi în liniştea propriei case, face somnul
imposibil, poate conduce la insomnie cronică şi chiar la depresie.
Există însă şi
artişti care studiază sunetul ambiental şi cred că spaţiul urban poate fi
îmblânzit prin conştientizarea zgomotelor la care suntem expuşi ca parte
integrantă a vieţii noastre moderne. Germanul Carsten Seiffarth este unul
dintre ei, fiind fondatorul şi directorul artistic al galeriei de artă sonoră Singuhr
– Hörgalerie din Berlin. Cu detalii despre expoziţia prezentată şi la
Bucureşti, găzduită de Institutul German Goethe, Carsten Seiffarth:
Expoziţia documentează 10-12 ani de activitate în oraşul Bonn. Din anul
2010, mă ocup de proiecte practice, de teren, cu artişti din domeniul audio, care
rămân în rezindenţă la Bonn. Ei interacţionează cu spaţiul public, cu
diferitele locuri frecventate din oraş şi timp de unul, doi, chiar şase ani, documentează
aceste incursiuni şi le prezintă în expoziţii cu fotografii, texte şi
videoclipuri. Artiştii se exprimă astfel prin diferite situaţii. Toate acestea
au reprezentat preludiul expoziţiei de la Bucureşti. Apoi, există artişti care
fac ateliere în care prezintă diverse proiecte. Este vorba de lucrări audio, de
concerte şi discuţii pe tema respectivă. Expoziţia oferă cadrul necesar acestui
gen de proiect.
Sunetele poartă
şi duc mai departe amprenta oraşelor. Nu de puţine ori, turiştii sunt surprinşi
de diferenţele, dar şi de similitudinile spaţiilor urbane de pe diferite
continente. Carsten Seiffarth crede că Bucureştiul este eclectic din acest
punct de vedere, în capitala României coexistând atât zone extrem de
zgomotoase, cât şi oaze de linişte, uneori la doar câteva străzi distanţă.
Carsten
Seiffarth: Ceea ce întotdeauna percepem cu precădere
este designul vizual al spaţiilor în care trăim. Publicitatea pe panouri de
dimensiuni foarte mari, clădirile din sticlă, toate acestea sunt specifice
oraşelor mari. Tendinţele moderne au pătruns şi în oraşele mici, cum este
exemplul oraşului Aachen. Atunci când vine vorba de sunete urbane, este vorba
de percepţia pe care locuitorii unui oraş o au asupra fiecărui sunet în parte. Există
atât sunete specifice unui anume loc, cât şi sunete care pot fi găsite oriunde în
lume. De exemplu, la New York, peste tot pot fi auzite sirenele de poliţie şi
acelaşi lucru se întâmplă şi în Bucureşti, în conformitate cu acelaşi standard
sonor al marilor aglomeraţii. Bucureştiul se mai remarcă şi prin sunetele
produse de instalaţiile de aer condiţionat, care se remarcă din punct de vedere
sonor în zonele mai liniştite ale oraşului. Fiecare loc în parte sună complet
diferit.
Arta sonoră câştigă tot mai mult teren în domeniul culturii urbane actuale,
dincolo de muzica propriu-zisă sau de impovizaţiile sonore. Este o formă de
artă fixată în spaţiu şi timp. Altfel spus, spaţiul, în diversele sale
dimensiuni, printre care şi sunetul, reprezintă baza acestui demers artistic. Există,
deopotrivă, instalaţii de sunet în spaţiile interioare şi exterioare. Situaţiile
create sunt însă mult mai complexe în ultimul caz, deoarece spaţiile exterioare
nu au fost concepute pentru a găzdui desfăşurarea unui demers artistic. De
aceea, putem spune că sunetele produse de însăşi existenţa noastră cotidiană
pot fascina şi pot crea – de ce nu? – un act artistic.