Tag: Tagesspiegel

  • “Monştri” a primit Premiul Publicului la Berlinală

    “Monştri” a primit Premiul Publicului la Berlinală

    Monştri, singurul film românesc selecţionat
    de la Berlinală, lungmetrajul de debut al regizorului Marius Olteanu, a primit
    premiul publicului, acordat de publicaţia germană Tagesspiegel. Pelicula a
    întrunit voturile celor nouă reprezentanţi ai acestui juriu independent, care a
    apreciat performanţa regizorului Marius Olteanu de a folosi un limbaj vizual
    deosebit pentru a descrie natura multistratificată a unei relaţii aflată sub
    presiunea societăţii. Marius Olteanu a spus că premiul oferit la Berlinală înseamnă
    foarte mult pentru el, cu atât mai mult cu cât vine din partea publicului. L-au
    bucurat şi cele patru proiecţii suplimentare din festival şi speră că şi în
    România filmul va avea succces de public.

    Am vorbit cu Marius Olteanu despre
    reacţiile spectatorilor prezenţi la proiecţiile filmului Monştri pe durata
    festivalului Internaţional de Film de la Berlin şi sesiunile Q&A
    desfăşurate acolo: Întrebările celor prezenţi
    la proiecţii au fost bune, în sensul că au arătat că oamenii au reacţionat la
    film, au fost interesaţi de ce se vede acolo, au fost emoţionaţi, unii dintre
    ei au spus că n-au mai văzut nici un alt film care să ridice problemele pe care
    le ridică Monştri. După cum am mai spus, am primit multe întrebări şi multe
    reacţii favorabile. Într-una din zile, m-a strigat cineva pe stradă, a venit la
    mine, m-a îmbrăţişat şi mi-a mulţumit pentru film. Au fost şi mulţi români la
    proiecţii şi asta m-a bucurat. Filmul are un anume tip de umor deşi este o
    dramă, o poveste de dragoste atipică, o poveste de dragoste în care este
    posibil ca cea mai mare dovadă de iubire să fie renunţarea la celălalt. Şi am observat
    că românii prezenţi în sală la proiecţiile de la Berlin reacţionau la umorul
    filmului mai puternic decât ceilalţi spectatori. Adică mi se pare că există un
    nivel de înţelegere accesibil în primul rând românilor şi reuşeam să-mi dau
    seama, după râs şi reacţii, unde sunt români în sală. Chiar era o reacţie tipic
    românească în ceea ce priveşte umorul filmului, o reacţie care m-a bucurat
    mult.

    Pelicula Monştri a fost inclusă în
    secţiunea Forum, o secţiune dedicată proiectelor experimentale, cu accent pe
    avangardă, eseuri, reportaje politice. Monștri prezintă o zi din viaţa a doi
    tineri căsătoriţi, pe care familia, societatea, prietenii par că îi iubesc
    împreună, dar că îi judecă şi resping atunci când sunt pe cont propriu. Marius
    Olteanu.:Am mai spus-o şi în alte interviuri, Monştri nu este un film care să
    dea verdicte sau să pună ştampile. Este un film care pune întrebări şi se
    adresează oamenilor care sunt dispuşi să se gândească la aceste lucruri. Este
    şi un film care ridică întrebarea în ce măsură suntem dispuşi să mergem către
    celălalt, cât suntem dispuşi să tolerăm, să facem compromisuri, cât îl
    înţelegem pe celălalt, ce se întâmplă cu iubirea într-un cuplu după o perioadă
    mai lungă de timp, cum supravieţuieşte, dacă nu supravieţuieşte cu ce o
    înlocuim, care este reacţia celor din exterior la un cuplu. Personajele principale
    din film sunt iubite de ceilalţi- familie, societate, prieteni- atâta timp cât
    sunt împreună, dar în momentul în care se separă, sunt desconsiderate şi primesc
    diverse etichete. Şi aceasta este o altă întrebare pe care filmul o ridică, în
    ce măsură aceste etichete sunt, de fapt, nişte sentinţe definitive. Pentru că atunci
    când etichetăm oamenii ne distanţăm de ei, punem o distanţă între noi şi
    ceilalţi şi pierdem această şansă, de a-i cunoaşte şi întâlni şi de a câştiga
    din această interacţiune.

    Lungmetrajul
    Monştri. îi are în distribuţie pe Judith State, Cristian Popa, Alexandru
    Potocean, Şerban Pavlu, Dorina Lazăr, Gabriel Răuţă, şi este o producţie Parada
    Film şi Wearebasca, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al
    Cinematografiei. Deşi accentul cade în film pe relaţia fragilă dintre un bărbat
    şi o femeie, Monştri ridică şi alte probleme. Marius Olteanu: Mai este o temă care mi se pare cel puţin la fel de importantă în film,
    poziţia femeii în societate. De asemenea, tema maternităţii, în ce măsură o
    femeie este privită ca o femeie abia în momentul în care devine mamă. Pentru că
    mi se pare grav -şi asta nu se întâmplă doar la noi- că femeia este privită doar
    ca mamă şi soţie şi mult mai puţin ca un om care îşi face viaţa în conformitate
    cu propriile valori. Multă lume crede că asta este o perspectivă a generaţiilor
    mai vârstnice. Dar eu am prieteni de vârsta mea şi chiar mai tineri decât mine
    care au exact această viziune, a bunicilor lor.

    Monştri va fi proiectat
    în avanpremieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania TIFF şi va
    intra în cinematografele din România la sfârşitul lunii septembrie.

  • ”Monştri.”, regizat de Marius Olteanu, câştigă un premiu la Berlin

    ”Monştri.”, regizat de Marius Olteanu, câştigă un premiu la Berlin

    Filmul “Monştri.”, în regia lui Marius Olteanu, a câştigat la cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin premiul oferit de cititorii Tagesspiegel (Tagesspiegel Readers Jury Award).



    “Monştri.”, lungmetrajul de debut al regizorului Marius Olteanu, selectat în cadrul secţiunii Forum, considerată cea mai îndrăzneaţă din cadrul Berlinalei, spune povestea Danei (Judith State) şi a lui Arthur (Cristian Popa), doi tineri căsătoriţi de opt ani. Filmul îi urmăreşte de-a lungul a 24 de ore, explorând felul în care o serie de probleme şi întâlniri cu alte persoane îi împinge pe cei doi către finalul relaţiei de cuplu, potrivit www.cineuropa.org.



    Olteanu semnează atât regia, cât şi scenariul peliculei, în a cărei distribuţie îi regăsim pe Judith State (“Sieranevada”), Cristian Popa, Alexandru Potocean şi Şerban Pavlu (“Inimi Cicatrizate”).

  • 16.02.2019 (mise à jour)

    16.02.2019 (mise à jour)

    Conférence – Le président de la Roumanie, Klaus Iohannis, a déclaré samedi que le système international multilatéral subit une pression croissante. La réponse à cela est la cohésion et l’objectif principal devrait être un Engagement européen accru, a-t-il précisé. Et lui d’ajouter que ce message d’unité et de cohésion définit de manière fondamentale les priorités de la présidence roumaine du Conseil de l’UE. Présent en tant qu’invité d’honneur à la 55e Conférence internationale de sécurité de Munich, en Allemagne, le président Iohannis a par ailleurs affirmé que les efforts devraient viser surtout une démarche harmonisée de l’OTAN et de l’UE. Selon lui, ce but peut être atteint en combinant le rôle unique que l’OTAN joue en matière de défense collective avec l’approche intégratrice de l’UE dans la gestion des crises et sa capacité à rassembler les ressources et les moyens les plus divers. Les défis qui se posent devant l’Alliance sur son flanc oriental ne sauraient être ignorés et l’Alliance se doit de continuer à renforcer sa posture de défense et de dissuasion sur ce flanc, a souligné le chef de l’Etat roumain. A son tour, la chancelière allemande Angela Merkel a appelé samedi à des efforts de désarmement incluant Russes, Américains, Européens mais aussi Chinois, suite à la suspension du traité russo-américain sur les forces nucléaires intermédiaires. Elle a également mis en garde contre le fait que les structures politiques internationales étaient en train de s’effondrer et à appelé à une coopération globale renforcée sur des sujets variés, depuis la relation avec l’Iran jusqu’à la prévention d’une une nouvelle crise migratoire.



    Rencontres — Le président Klaus Iohannis a réaffirmé samedi, lors d’un entretien avec le vice-président américain Mike Pence, l’engagement de la Roumanie à renforcer le Partenariat stratégique avec les Etats-Unis et la relation transatlantique. Selon l’Administration présidentielle de Bucarest, les deux hauts responsables ont évoqué l’excellent stade de ce Partenariat et les possibilités de l’approfondir, un accent particulier étant mis sur les volets économie et défense. En marge de la Conférence internationale de sécurité de Munich, le chef de l’Etat roumain a également rencontré le leader du groupe PPE du Parlement européen, Manfred Weber, avec qui il s’est entretenu des principaux dossiers à l’agenda de la présidence roumaine du Conseil de l’UE et des futures élections européennes, prévues pour le mois de mai. Le chef de l’Etat roumain a également eu des rencontres bilatérales avec le négociateur en chef de l’UE, Michel Barnier, et avec le président du Comité juif américain, David Harris.



    Grippe — En Roumanie, le nombre des décès dus à la grippe est monté à 128. Selon le Centre national de surveillance et de contrôle des maladies transmissibles, la dernière victime est une jeune femme de 27 ans, qui souffrait d’autres maladies aussi et qui n’avait pas été vaccinée contre la grippe.



    Berlin — Le film « Monstres », premier long-métrage du réalisateur roumain Marius Olteanu, a remporté le prix des lecteurs du Tagesspiegel, lors de 69e Berlinale. Retenu dans la section « Forum » du festival, le film raconte une journée de la vie de deux jeunes Dana et Arthur, mariés, que la famille, les amis et la société semblent aimer, mais qu’ils jugent et qu’ils rejettent en même temps à cause de leurs convictions et de leurs choix de vie. Les deux finissent par se séparer au bout de 8 ans de vie de couple.



    Rugby — La sélection de rugby de Roumanie a vaincu samedi l’équipe allemande, sur le score de 38 à 10, lors du deuxième match de la nouvelle édition du Championnat dEurope, accueilli par la ville roumaine de Botosani (nord-est). Au premier match de la compétition, les Roumains s’étaient inclinés devant la Géorgie (score 19-8), tandis que l’Allemagne avait perdu face à la Belgique. Le Championnat dEurope de rugby est la deuxième grande compétition continentale après le célèbre tournoi des Six nations. Dans la hiérarchie internationale, la Roumanie occupe la 18e place, alors que l’Allemagne se trouve en 27e position.



    Météo — Il fera généralement beau et les températures maximales s’étaleront entre 2° et 16.