Tag: Tamara Buciuceanu-Botez

  • Concert acustic Byron, la Gala Premiilor Radio România Cultural 2018

    Concert acustic Byron, la Gala Premiilor Radio România Cultural 2018

    Mai este o săptămână până la Gala Premiilor Radio România Cultural, cel mai mare eveniment prin care Radio România premiază cele mai importante reuşite ale culturii din anul precedent.

    La ediţia din acest an va concerta câştigătoarea de anul trecut la categoria muzică, o trupă intens difuzată în programele Radio România Cultural – Byron. După decernarea premiilor, publicul este invitat să asculte hit-urile trupei Byron, într-un concert special pregătit pentru eveniment.

    Radio România Cultural va premia luni, 19 martie, de la ora 19:00, pe scena Teatrului Odeon, cele mai mari reuşite ale culturii din anul 2017.

    Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, Universitatea Babeş-Bolyai şi Filarmonica George Enescu primesc cele trei distincţii speciale. Acestora li se vor adăuga alte 8 categorii de premii pentru cele mai importante realizări culturale ale anului 2017: film, teatru, literatură, educaţie, ştiinţă, muzică, arte vizuale şi implicare civică.

    Un alt moment special este prezenţa celor mai pricepuţi somelieri din ţară la Gala Premiilor Radio România Cultural pentru a susţine o prezentare cu degustare de vin.

    Cultura poate aduce împreună oameni şi comunităţi, construieşte punţi într-o lume care a început din nou să ridice ziduri. De aceea, credem noi, cultura ne dă speranţă!

    A XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural este un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon. Spectacolul va fi transmis în direct onair şi online de Radio România Cultural. Înregistrarea show-ului va fi difuzată de coproducătorul galei, TVR.

  • Premiile Radio România Cultural 2018

    Premiile Radio România Cultural 2018

    Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, Universitatea Babeş-Bolyai şi Filarmonica George Enescu primesc cele trei distincţii speciale la Gala Premiilor Radio România Cultural, eveniment care va avea loc luni, 19 martie, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon din Bucureşti.

    Premiul Radio România 90 îi va fi acordat actriţei Tamara Buciuceanu-Botez, figură reprezentativă a Teatrului Naţional Radiofonic, o voce de patrimoniu a tezaurului cultural al Radio România, o actriţă ale cărei valenţe depăşesc graniţele comediei care a consacrat-o. Tamara Buciuceanu-Botez, cu un an mai mică decât Radio România, a definit excelenţa în teatru, radio, televiziune şi cinematografie, prin roluri rămase pentru multa vreme în memoria colectivă a naţiunii noastre.

    Premiul Centenar va fi oferit Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din Transilvania, pentru modalitatea exemplară în care îşi îndeplineşte misiunea didactică şi de cercetare într-un orizont multicultural şi multilingvistic, continuând tradiţiile unei şcoli ardelene de elită, un model de universitate romanească, aşa cum îşi dorea încă din 1919 Sextil Puşcariu, rector al universităţii.

    Premiul Excelenţa în cultură îi revine Filarmonicii George Enescu, simbol al culturii româneşti. Fondată în urmă cu un secol şi jumătate, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. De un secol şi jumătate Filarmonica George Enescu este scena cea mai râvnită şi vârful de lance al artei muzicale din România.

    Celor trei premii speciale li se vor adăuga alte 8 categorii de premii pentru cele mai importante realizări culturale ale anului 2017. Aceste categorii sunt: film, teatru, literatură, educaţie, ştiinţă, muzică, arte vizuale şi implicare civică.

    A XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural este un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon. Spectacolul va fi transmis în direct on air şi online de Radio România Cultural. Înregistrarea show-ului va fi difuzată de coproducătorul galei, TVR.