Radio România Internațional

Tag: tarani

  • 110 ani de la răscoala ţărănească din 1907

    110 ani de la răscoala ţărănească din 1907

    La începutul secolului XX, România mergea pe calea modernizării şi europenizării. În decursul secolului al XIX-lea, elitele şi societatea au ales direcţia emancipării politice, economice, sociale şi culturale de vechile moravuri. Pe acest fundal triumfalist, în luna februarie a anului 1907 avea loc o mare explozie socială în lumea rurală cunoscută sub numele de răscoala ţărănească din 1907. Ea a avut puternice reverberaţii în România, ajungînd cunoscută şi în străinătate.



    Istoricul Alin Ciupală, profesor de istoria modernă a românilor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, a subliniat şcoul pe care răscoala l-a produs, în contrast cu ambiţiile României de a deveni o ţară europeană modernă: “Răscoala a reprezentat un mare şoc în epocă din cauza faptului că evenimentul a avut o amploare fără precedent. În 1906, nu cu multă vreme înaintea răscoalei, România organizase Expoziţia jubiliară care a avut un ecou şi în străinătate. Era o expoziţie care se dorea un fel de concluzie, un fel de evaluare a dezvoltării societăţii româneşti din 1866, an în care viitorul rege Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosise în România, şi data la care fusese votată Constituţia care pusese bazele sistemului politic al monarhiei constituţionale. Într-un interval de timp relativ scurt avem pe de-o parte realizările, lucrurile pozitive care se făcuseră timp de 40 de ani în România, pe de altă parte avem şi nereuşitele, o demonstraţie a limitelor acestui sistem.”



    Munca agricolă era subevaluată, randamentul economic era slab. La acestea se adăugau lipsa unei etici a muncii, analfabetismul şi alcoolismul, iar arendaşii profitau de toate defectele şi viciile ţăranilor. Răscoala a început în nordul Moldovei în ziua de 8 februarie, în comuna Flămînzi, într-o zonă agrară. Pe 9 martie, răscoala începea şi în sudul extrem, în Muntenia şi Oltenia şi la sfîrşitul lunii martie, ea era reprimată cu ajutorul armatei. Ţăranii furioşi au atacat proprietăţile arendaşilor, în unele zone au atacat chiar casele boiereşti ucigînd oameni şi incendiind case şi bunuri. Au existat şi voci care au crezut că răsculaţii merseseră prea departe în manifestările lor revendicative. Scriitorul I. L. Caragiale consemna că evenimentele ţărăneşti luaseră proporţiile unei “hotărîte revoluţiuni teroriste, aproape ale unui crunt război civil”. Răscoala a înregistrat şi ciocniri între grupurile de ţărani rebeli şi ţăranii care nu doreau să ia parte la violenţe.



    Problema agrară a fost una cronică, dar nu aceasta a fost cauza principală a declanşării evenimentelor, crede Alin Ciupală: “Istoriografia română consideră drept cauză principală a răscoalei lipsa pămîntului în mediul rural. După părerea mea, cauzele răscoalei trebuie legate de un fenomen mult mai complex, şi anume faptul că sistemul nu funcţionează la acest nivel de jos. Avem de-a face cu o administraţie locală coruptă care avea misiunea de a-l apăra pe ţăran de abuzurile de tot felul. Ţăranul este lăsat să se descurce singur în faţa unui sistem birocratic pe care nu îl înţelege şi nu-i poate face faţă. Atunci, ţăranii şi-au strigat nemulţumirea, răscoala a fost un strigăt de disperare. Ei au vrut să atragă atenţia printr-un mod violent asupra acestei probleme, cunoscută de elită, dar care fusese incapabilă să găsească o soluţie viabilă. Şi acesta este un paradox al societăţii româneşti: problema este cunoscută, dar există o incapacitate de a pune în practică soluţii care, teoretic, sînt găsite.”



    Alin Ciupală a comentat cîteva interpretări date răscoalei cum ar fi caracterul ei antisemit şi originile externe: “În momentul în care s-a încercat găsirea unei explicaţii acestei răscoale s-a discutat foarte mult despre rolul evreilor. Răscoala din 1907, asemenea afacerii Dreyfuss din Franţa, este un moment care scoate la lumină antisemitismul românesc. Unul latent, care nu îmbrăcase forme violente. Evreii au fost consideraţi vinovaţi pentru declanşarea răscoalei din cauza abuzurilor pe care arendaşii evrei din Moldova le-ar fi făcut împotriva ţăranilor. Nimeni nu s-a mai gîndit la faptul că majoritatea arendaşilor nu erau evrei, ci români. Au apărut şi unele interpretări năstruşnice, de exemplu se consideră că serviciile secrete austro-ungare ori cele ruse ar fi organizat acea răscoală pentru a crea tulburări în România. Acest scenariu este fals. Răscoala indică o problemă a societăţii româneşti, una foarte gravă, care nu a fost rezolvată nici în perioada interbelică.”



    S-a scris că victimele reprimării răscoalei ţărăneşti au fost de 11 mii. Alin Ciupală a arătat originea acestei cifre şi ne-a detaliat estimările sale: “Cifra de 11.000 de victime apare încă de atunci în “Adevărul” şi ”Dimineaţa”, ziare de stînga conduse de socialistul Constantin Mille. Este o cifră fără nici o susţinere în realitate. Regimul comunist şi-a însuşit această cifră fără a mai face vreo verificare. Nicolae Ceauşescu a organizat în 1977 un congres al ţărănimii la care a invitat 11.000 de delegaţi pentru a marca numărul victimelor din 1907. Este foarte greu de spus cîţi oameni au murit atunci şi probabil că nu vom şti cu exactitate niciodată. Dosarele care conţineau rezultatele anchetei autorităţilor, una foarte minuţioasă, au fost luate de Ionel Brătianu, ministru de interne, şi date regelui în momentul în care PNL a plecat de la guvernare. Brătianu ştia că adversarii săi conservatori vor folosi aceste dosare pentru a lovi în el. Din păcate, aceste dosare s-au pierdut. După estimările mele, consultînd registrele de stare civilă care înregistrau decesele din 1907, aş îndrăzni să indic ca cifră orientativă 2.000 victime. Nu contează dacă au murit 11.000 sau 2.000, ci faptul că într-o societate care mergea hotărît pe calea modernizării mor oameni deoarece aparatul birocratic nu a fost capabil să rezolve o problemă foarte gravă.”



    Răscoala din 1907 arătase că statul, deşi făcuse mari progrese, mai avea multe de recuperat. Nu mai puţin adevărat este însă că şi schimbarea moravurilor lumii rurale româneşti se lăsa aşteptată.

  • Pactul între ţărani şi orăşeni

    Pactul între ţărani şi orăşeni

    Prin intermediul Asociaţiei pentru Susţinerea Agriculturii Ţărăneşti, orăşenii interesaţi de hrană sănătoasă fac parteneriate cu ţărani ce au nevoie de susţinere financiară şi de o piaţă de desfacere ţintită. ASAT a apărut în urmă cu cinci ani şi are deja susţinători în toate marile oraşe. Mihaela Veţan este preşedinta ASAT. Ea mi-a povestit cum a ajuns acest sistem în România: Prima prezentare a parteneriatelor ASAT a fost făcută în Timişoara în 2007 de către Denise Vuillon, una dintre persoanele are au iniţiat acest sistem în Franţa. În cadrul prezentării la acel moment s-a atras atenţia că la nivel european mica agricultură este în pericol, deoarece ţăranii au tot mai mari dificultăţi şi le e greu să reziste concurenţei făcute de agricultura intensivă, de supermarketuri şi de importuri. În acest context vorbea de o iniţiativă pe care o dezvoltase în Franţa în 2001 şi anume formarea unor grupuri solidare de consumatori care decid să susţină mici producători locali, ţărani de proximitate, care să realizeze produse naturale şi să livreze o dată pe săptămână aceste produse.”



    Sistemul funcţiona informal şi în România, dar nu într-o manieră structurată, cu un angajament ferm de ambele părţi. Mai toate familiile, în special cele cu copii mici, dezvoltă în timp o mică reţea de surse de legume, ouă, lapte şi carne de la ţară, fie având o relaţie cu anumiţi tarabagii din pieţe, fie apelând la rudele de la sate. Totuşi, cu trecerea timpului, la tarabele din pieţe n-au mai fost de găsit ţărani autentici ci, mai degrabă, intermediari. Şi ăsta a fost un motiv suficient de bun pentru Mihaela Veţan să înceapă parteneriatele ASAT. În 2008 am lansat la Timişoara primul parteneriat dezvoltat de 20 de familii de consumatori. Ceea ce este deosebit faţă de relaţiile informale care, din fericire încă mai există în România, este că în parteneriatele ASAT, consumatorii îşi asumă un angajament pe perioada unui an. Practic, toamna se angajează pentru anul care urmează, plătesc un avans producătorului, ca acesta să aibe resursele financiare necesare pentru a-şi pregăti culturile de toamnă, să-şi cumpere seminţele, să-şi pregătească terenul, iar apoi pe perioada anului se obligă să-şi ridice un coş cu produse care sunt realizate în ritm natural.”



    Marin Paraschiv este unul dintre cei 11 producători care furnizează legume pentru 350 de familii din toată ţara. El a aflat de acest tip de parteneriat de la copiii lui, care citiseră despre asta pe Internet. Acum are 15 abonaţi: Dânşii m-au ajutat să cumpăr seminţe, să mai dezvolt un solar, ca să lucrăm protejat. Dânşii mă sponsorizează cu bani. Lunar le dau patru coşuri care costă în jur de 140 de lei. Ne întâlnim la sediul ASAT, sunt 2-3 familii care ajută la ambalarea produselor. Sunt mulţumit că nu trebuie să mai merg să duc legumele la en gros, dânşii sunt mulţumiţi că au totul natural, că pot să vină să viziteze, să vadă cum cresc toate. Sunt foarte mulţi care doresc să cumpere de la ţărani şi să nu cumpere din afară. Legumele noastre sunt foarte bune, roşiile sunt gustoase, şi ardeiul şi vânăta, nu se compară cu ce se aduce din afară.”



    Consumatorii devin conştienţi că dacă vor produse sănătoase, netratate chimic, acestea au un anumit ritm de creştere, nu sunt uniforme, nu sunt neapărat întotdeauna estetice, dar compensează prin calitate. Există o cartă, Cartea principiilor ASAT, care trebuie respectată. În această cartă, practic sunt reglementate elemente legate de producţie, care trebuie să fie naturală, mi-a spus Mihaela Veţan: Nu este o condiţie ca producătorii să fie certificaţi bio, dar trebuie să fie angrenaţi într-o agricultură cât mai naturală, apoi producătorii trebuie să accepte o transparenţă legată de calculul preţului, legată de producţie. Oricând consumatorii pot să meargă la producător să vadă cum sunt realizate produsele. Apoi mai există această condiţie de solidaritate, un element foarte important şi de o parte şi de alta. Să zicem a dat o grindină, răsadurile de varză au fost afectate şi nu poate fi adusă varză timpurie, deşi ea era planificată în lista de produse. Această pierdere se împarte solidar între consumatori, ei nu vor cere să plătească mai puţin abonamentul pentru că n-a fost adusă varză, tocmai pentru că înţeleg că acestea sunt riscurile unei producţii naturale necontrolate. Pe de altă parte, dacă e un an propice pentru anumite culturi, să zicem la roşii, şi se realizează mai mult decât era planificat iniţial, acest surplus este adus consumatorilor, pentru că ei susţin practic costurile de producţie.”



    Preţurile legumelor sunt accesibile unui număr destul de ridicat de persoane, pentru produse naturale, acesta fiind unul dintre dezideratele ASAT România, după spusele Mihaelei Veţan: Ştim că produsele bio sunt un lux, iar noi credem că prin parteneriatele ASAT putem oferi o alternativă, aşa încât un număr cât mai mare de persoane să aibe acces la produse de calitate.”



    Mulţi dintre consumatorii înscrişi în parteneriate sunt tineri părinţi, interesaţi de alimente sănătoase, persoanele care intră în parteneriate înţelegând importanţa susţinerii economiei şi agriculturii locale

  • Bordeiul şi modernizarea României

    Bordeiul şi modernizarea României

    Principatele Române au intrat în perioada modernităţii în cel mai amplu proces de transformare politică, administrativă, economică, socială şi culturală. Examinarea surselor care vorbesc despre starea Principatelor Române arată că totul trebuia reconstruit. Dar condiţiile de viaţă ale ţărănimii aveau cel mai mare impact asupra gânditorilor sociali. Pornind de la locuinţe şi igienă şi terminând cu înfăţişarea locuitorului rural, reformatorii au conceput programe sociale care să-i emancipeze pe ţărani. Tot ce a ţinut de tradiţia secolelor anterioare a fost atacat, discreditat şi înlăturat. Una dintre ţintele predilecte a reformatorilor sociali a fost bordeiul, locuinţă semiîngropată, care domina satele româneşti.



    Dinicu Golescu, boier luminat şi principalul reformator social din Muntenia în anii 1820, a fost cel care scrie cel mai influent text despre mizeria satelor româneşti. În 1826, el îl descria astfel pe ţăranul român: “nu are nici biserică, nici casă, nici grajd împrejurul casii, nici car, nici bou, nici vacă, nici oaie, nici pasăre, nici pătul cu semănăturile omului pentru hrana familiei lui ci, în scurt, nimică. Ci numai nişte odăi în pământ ce le zic bordeie, unde intrând cineva şi nu are a vedea decât o gaură numai în pământ încât poate încăpea cu nevasta şi cu copiii împrejurul vetrii, şi un coş de nuiele scos afară din faţa pământului şi lipit cu balegă.”




    Bordeiul a fost simbolul înapoierii societăţii româneşti. Istoricul Constantin Bărbulescu de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj a arătat cum descrierea primilor reformatori sociali a fost preluată şi de medici: “Dintre tipurile de locuinţe, bordeiul este cel mai incriminat din punct de vedere igienic. Este considerat cel mai neigienic tip de locuinţă ţărănească şi de aici apare o abundenţă a discursului medical despre acest subiect. Ca o caracteristică generală a acestui tip de discurs, el este negativ, discursul medical descrie realităţile ţărăneşti exclusiv negativ. Doctorul Constantin Caracaş, în 1830, trece în revistă toate clişeele discursului medical şi anume dimensiunile modeste, materialele de construcţie neigienice, veşnicele grămezi de excremente animale, noroaiele de prin curţile desfundate, lipsa anexelor pentru adăpostirea animalelor, totul este aici. Medicii din a doua jumătate a secolului al 19-lea construiesc în jurul acestor imagini-simbol. Ei continuă tradiţia imaginii negative despre locuinţa ţărănească şi colportează reprezentări preexistente, însă cu ambiţia de a oferi un suport ştiinţific. Doctorul Istrati studiază la sfârşitul deceniului 8 al secolului al 19-lea starea neigienică ”a locuitorilor noştri de la ţară” din perspectiva omului de ştiinţă. Într-o lucrare destul de cunoscută, el pretinde că face ştiinţă, el avea ambiţia de a face ştiinţă. Doctorul Istrati nu face altceva decât să realizeze, cu un limbaj impregnat de termeni ştiinţifici, o descriere a locuinţei ţărăneşti care nu diferă mult de cele ale predecesorilor săi. Toată această terminologie are rolul de a transforma un text profan într-unul ştiinţific şi demersul medicilor dintr-unul descriptiv, într-unul ştiinţific.”



    Doctorul Constantin Istrati, la rândul său, scria despre ţărani că “majoritatea locuiesc mai rău ca zuluşii” folosind o populaţie africană pentru a contura şi mai bine imaginea dezastrului. În numai 50 de ani, percepţia asupra ţăranilor şi a locuitorilor din bordeie se transformă şi ea, de la compătimire la complex de superioritate. Constantin Bărbulescu: “Dacă punem în oglindă descrierile habitatului rural de la sfârşitul secolului al 18-lea sau de la începutul secolului al 19-lea şi textele medicale din a doua jumătate a secolului, diferenţa nu pare semnificativă: aceleaşi bordeie mizere, aceeaşi sărăcie lucie. Şi, cu toate acestea, interpretarea care se dă celor două tipuri de texte, atât de asemănătoare, este total diferită. Golescu şi majoritatea călătorilor străini pun acest tip de habitat în contextul mai larg al cruntei exploatări la care era supus ţăranul în epocă de către autorităţile fiscale. Textul lui Golescu exprimă numai durere şi compătimire “luminată şi creştinească faţă de soarta acestor făpturi dumnezeieşti”, faţă de ţărani. Medicii din a doua jumătate a secolului, nemaifiind impregnaţi de creştinism şi educaţi în Occident, în preceptele ştiiinţei şi progresului, transformă aceste “făpturi dumnezeieşti” în simpli primitivi pe care nu se pot abţine să-i trateze cu ironie şi dispreţ abia disimulate. Ţăranii doctorului Istrati locuiesc în case mai întotdeauna cu totul insalubre, primitive şi “în condiţiuni astfel încât nu ştiu dacă pentru unele din ele s-ar putea conştiincios preciza progresul ce l-au făcut din timpurile preistorice.” Era un mod elegant de a spune că ţăranii înşişi trăiesc undeva în trecutul preistoric de unde vin şi bordeiele lor.”



    Pentru reformatorii sociali şi pentru medici, bordeiul era o pată de ruşine pe obrazul european al României în jurul anului 1900, iar legile şi regulamentele de urbanism erau astfel menite să şteargă acea pată. Locuinţa de suprafaţă, despre care ţăranii spuneau că este mai slabă calitativ şi mai ieftină decât bordeiul tradiţional, câştigă teren nu datorită asprimii legii, ci modei timpului. În preajma primului război mondial, bordeiele nu mai reprezentau nici 10% din totalul locuinţelor rurale.

  • Pactul dintre ţărani şi orăşeni

    Pactul dintre ţărani şi orăşeni

    Prin intermediul Asociaţiei pentru Susţinerea Agriculturii Tradiţionale, orăşenii interesaţi de hrană sănătoasă fac parteneriate cu ţărani ce au nevoie de susţinere financiară şi de o piaţă de desfacere ţintită. ASAT a apărut în urmă cu cinci ani şi are deja susţinători în toate marile oraşe. Mihaela Veţan este preşedinta ASAT. Ea mi-a povestit cum a ajuns acest sistem în România: Prima prezentare a parteneriatelor ASAT a fost făcută în Timişoara în 2007 de către Denise Vuillon, una dintre persoanele are au iniţiat acest sistem în Franţa. În cadrul prezentării la acel moment s-a atras atenţia că la nivel european mica agricultură este în pericol, deoarece ţăranii au tot mai mari dificultăţi şi le e greu să reziste concurenţei făcute de agricultura intensivă, de supermarketuri şi de importuri. În acest context vorbea de o iniţiativă pe care o dezvoltase în Franţa în 2001 şi anume formarea unor grupuri solidare de consumatori care decid să susţină mici producători locali, ţărani de proximitate, care să realizeze produse naturale şi să livreze o dată pe săptămână aceste produse.”



    Sistemul funcţiona informal şi în România, dar nu într-o manieră structurată, cu un angajament ferm de ambele părţi. Mai toate familiile, în special cele cu copii mici, dezvoltă în timp o mică reţea de surse de legume, ouă, lapte şi carne de la ţară, fie având o relaţie cu anumiţi tarabagii din pieţe, fie apelând la rudele de la sate. Totuşi, cu trecerea timpului, la tarabele din pieţe n-au mai fost de găsit ţărani autentici ci, mai degrabă, intermediari. Şi ăsta a fost un motiv suficient de bun pentru Mihaela Veţan să înceapă parteneriatele ASAT. În 2008 am lansat la Timişoara primul parteneriat dezvoltat de 20 de familii de consumatori. Ceea ce este deosebit faţă de relaţiile informale care, din fericire încă mai există în România, este că în parteneriatele ASAT, consumatorii îşi asumă un angajament pe perioada unui an. Practic, toamna se angajează pentru anul care urmează, plătesc un avans producătorului, ca acesta să aibe resursele financiare necesare pentru a-şi pregăti culturile de toamnă, să-şi cumpere seminţele, să-şi pregătească terenul, iar apoi pe perioada anului se obligă să-şi ridice un coş cu produse care sunt realizate în ritm natural.”



    Marin Paraschiv este unul dintre cei 11 producători care furnizează legume pentru 350 de familii din toată ţara. El a aflat de acest tip de parteneriat de la copiii lui, care citiseră despre asta pe Internet. Acum are 15 abonaţi: Dânşii m-au ajutat să cumpăr seminţe, să mai dezvolt un solar, ca să lucrăm protejat. Dânşii mă sponsorizează cu bani. Lunar le dau patru coşuri care costă în jur de 140 de lei. Ne întâlnim la sediul ASAT, sunt 2-3 familii care ajută la ambalarea produselor. Sunt mulţumit că nu trebuie să mai merg să duc legumele la en gros, dânşii sunt mulţumiţi că au totul natural, că pot să vină să viziteze, să vadă cum cresc toate. Sunt foarte mulţi care doresc să cumpere de la ţărani şi să nu cumpere din afară. Legumele noastre sunt foarte bune, roşiile sunt gustoase, şi ardeiul şi vânăta, nu se compară cu ce se aduce din afară.”



    Consumatorii devin conştienţi că dacă vor produse sănătoase, netratate chimic, acestea au un anumit ritm de creştere, nu sunt uniforme, nu sunt neapărat întotdeauna estetice, dar compensează prin calitate. Există o cartă, Cartea principiilor ASAT, care trebuie respectată. În această cartă, practic sunt reglementate elemente legate de producţie, care trebuie să fie naturală, mi-a spus Mihaela Veţan: Nu este o condiţie ca producătorii să fie certificaţi bio, dar trebuie să fie angrenaţi într-o agricultură cât mai naturală, apoi producătorii trebuie să accepte o transparenţă legată de calculul preţului, legată de producţie. Oricând consumatorii pot să meargă la producător să vadă cum sunt realizate produsele. Apoi mai există această condiţie de solidaritate, un element foarte important şi de o parte şi de alta. Să zicem a dat o grindină, răsadurile de varză au fost afectate şi nu poate fi adusă varză timpurie, deşi ea era planificată în lista de produse. Această pierdere se împarte solidar între consumatori, ei nu vor cere să plătească mai puţin abonamentul pentru că n-a fost adusă varză, tocmai pentru că înţeleg că acestea sunt riscurile unei producţii naturale necontrolate. Pe de altă parte, dacă e un an propice pentru anumite culturi, să zicem la roşii, şi se realizează mai mult decât era planificat iniţial, acest surplus este adus consumatorilor, pentru că ei susţin practic costurile de producţie.”



    Preţurile legumelor sunt accesibile unui număr destul de ridicat de persoane, pentru produse naturale, acesta fiind unul dintre dezideratele ASAT România, după spusele Mihaelei Veţan: Ştim că produsele bio sunt un lux, iar noi credem că prin parteneriatele ASAT putem oferi o alternativă, aşa încât un număr cât mai mare de persoane să aibe acces la produse de calitate.”



    Mulţi dintre consumatorii înscrişi în parteneriate sunt tineri părinţi, interesaţi de alimente sănătoase, persoanele care intră în parteneriate înţelegând importanţa susţinerii economiei şi agriculturii locale.