Tag: Targul Universitatilor din Romania

  • Jurnal românesc – 14.09.2017

    Jurnal românesc – 14.09.2017

    Guvernul a aprobat, printr-un memorandum,
    deschiderea, până la sfârşitul anului, a unui centru de informare al României
    la Slatina/Solotvino, în regiunea ucraineană Transcarpatia. Definită, într-un
    comunicat al Executivului, drept parte a demersurilor guvernamentale pentru
    sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării în promovarea şi
    conservarea identităţii etnice, culturale şi lingvistice, deschiderea centrului
    e o prioritate asumată de ministerul pentru Românii de Pretutindeni în 2017.
    Potrivit programului de guvernare, rolul centrelor de informare este de a
    promova interesele României în relaţia bilaterală, prin elaborarea unor
    proiecte în domeniul lingvistic şi organizarea unor evenimente culturale şi de
    diplomaţie publică şi culturală, precum şi a sărbătorilor naţionale. Din 2015,
    astfel de centre au mai fost deschise la Comrat şi Bălţi, în Republica Moldova,
    şi la Ismail, în regiunea Odessa, din Ucraina. ‘Alte două centre vor fi
    înfiinţate la Bor, în Serbia, pe Valea Timocului, şi la Korcea, în Albania,
    zone în care există importante comunităţi româneşti’ – mai precizează Guvernul
    de la Bucureşti.


    Ministerul român de Externe a cerut părţii ucrainene să solicite
    avizul Comisiei de la Veneţia pentru Legea învăţământului recent adoptată la
    Kiev. Anterior, atât diplomaţia de la Bucureşti, cât şi ministerul pentru
    Românii de Pretutindeni îşi exprimaseră nemulţumirea faţă de prevederile
    acesteia. Din opoziţie,Partidul Mişcarea Populară solicită
    convocarea de urgenţă a Comisiei Mixte Prezidenţiale Româno-Ucrainene, pentru a
    determina Kievul să reconsidere adoptarea noii legi a Învăţământului şi să o
    modifice astfel încât să fie respectat dreptul minorităţii române din ţara
    vecină de a beneficia de educaţie în limba maternă. ‘Rada Supremă a Ucrainei a
    adoptat săptămâna trecută o nouă lege a Educaţiei care privează minorităţile
    etnice (români, maghiari, ruşi, bulgari, polonezi etc.) de acces la şcolarizare
    în limba maternă. Legea în cauză prevede ca în licee şi facultăţi să se predea
    doar în ucraineană, iar educaţia în limbile minorităţilor să fie posibilă doar
    în grădiniţe şi şcoli primare. Legea a fost trimisă spre promulgare la
    preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko’ –
    amintesc reprezentanţii PMP. Aproape jumătate
    de milion de etnici români trăiesc în ţara vecină, majoritatea pe teritoriile
    româneşti anexate, în 1940, în urma unui ultimatum, de fosta Uniune Sovietică
    şi preluate, în 1991, de Ucraina, ca stat succesor.


    ‘Târgul Universităţilor din România’ se desfăşoară, de miercuri,
    în cele mai mari oraşe din Republica Moldova – Chişinău, Cahul şi Bălţi. Toţi
    absolvenţii basarabeni care doresc să-şi continue studiile în ţară pot afla
    informaţii despre oferta educaţională, procesul de admitere, actele de care au
    nevoie pentru înmatricularea în România. Pentru absolvenţii de gimnazii din
    Republica Moldova sunt oferite circa 3000 de locuri la colegii şi licee din
    România. Pe lângă actele care erau necesare în anii precedenţi, viitorii elevi
    trebuie să scrie acum şi o declaraţie privind apartenenţa la identitatea
    culturală românească. Pentru cei care vor să-şi dea licenţa la o facultate din
    România sunt puse la dispoziţie 2.808 locuri, dintre care 1.393 cu bursă.
    Admiterea va începe pe 10 iulie.



    Şi în Spania, la Sevilla, 21 de universităţi româneşti
    şi-au prezentat ofertele în cadrul Conferinţei Asociaţiei Europene pentru
    Educaţia Internaţională. Cuprinsă în programul numit Studiază în
    România, prezentarea acestora a fost completată printr-o întâlnire între
    reprezentanţii mediului academic românesc şi tinerii români din Spania. Au
    participat şi oficiali din ministerele Educaţiei şi, respectiv, Românilor de
    Pretutindeni, care au discutat cu oficialităţi locale despre integrarea
    românilor în Spania şi despre promovarea culturii şi limbii române.

  • Jurnal românesc – 06.07.2017

    Jurnal românesc – 06.07.2017

    Consiliul Românilor de Pretutindeni îi
    invită pe toţi cei interesaţi să participe la consultarea publică privind
    metodologia pentru desemnarea participanţilor la următorul Congres al Românilor
    de Pretutindeni. Termenul-limită pentru transmiterea propunerilor este 31 iulie
    2017. Textul supus dezbaterii este disponibil pe pagina de web a Parlamentului
    României – Camera Deputaţilor.


    ‘Târgul Universităţilor din România’ se desfăşoară, începând de
    astăzi, în cele mai mari oraşe din Republica Moldova, Chişinău, Cahul şi Bălţi.
    Toţi absolvenţii basarabeni care doresc să-şi continue studiile în ţară pot
    afla informaţii despre oferta educaţională, procesul de admitere, actele de
    care au nevoie pentru înmatricularea în România. Pentru absolvenţii de gimnazii
    din Republica Moldova sunt oferite circa 3000 de locuri la colegii şi licee din
    România. Pe lângă actele care erau necesare în anii precedenţi, viitorii elevi
    trebuie să scrie acum şi o declaraţie privind apartenenţa la identitatea
    culturală românească. Pentru cei care vor să-şi dea licenţa la o facultate din
    România sunt puse la dispoziţie 2.808 locuri, dintre care 1.393 cu bursă.
    Admiterea va începe pe 10 iulie.


    Republica Moldova, Ucraina şi Georgia vor sa afle de la
    Parlamentul European care sunt şansele lor de aderare la Uniunea Europeană – a
    anunţat preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, care a expus
    conţinutul unei declaraţii comune semnate de şefii legislativelor din cele trei
    state ex-sovietice. Aceştia solicită Parlamentului European să aprobare o
    rezoluţie prin care să li se ofere o perspectivă clară de aderare la Uniunea
    Europeană înainte de summitul Parteneriatului Estic, programat în noiembrie.
    Candu a spus că declaraţia comună poate fi considerată şi o cerere de aderare din punct de vedere
    politic. Parteneriatul Estic a fost lansat în 2009 pentru a promova asocierea
    politică şi integrarea economică dintre Uniune şi şase state partenere din Europa
    de Est şi Caucaz: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi
    Ucraina.


    Italia, România şi Croaţia au înregistrat anul trecut cea mai mare
    rată a populaţiei inactive economic din rândul statelor membre ale Uniunii
    Europene – arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
    Anul trecut, în întregul spaţiu comunitar, 89 de milioane de persoane între 15
    şi 64 de ani, adică mai mult de un sfert din această categorie de vârstă, nu se
    aflau pe piaţa muncii. Sunt incluşi aici cei care studiază sau fac cursuri de pregătire
    profesională, pensionari, oameni cu boli grave sau cu dizabilităţi, cei care au
    grijă de copii sau adulţi ce nu se pot îngriji singuri. Italia înregistrează o
    rată a populaţiei inactive economic de 35,1% şi e urmată de România şi Croaţia,
    ambele cu 34,4%.



    Primul proiect de casă modulară inteligentă a
    fost lansat, miercuri, în România şi oferă un ecosistem complet pentru
    monitorizarea şi controlul locuinţei, inclusiv de la distanţă, precum şi
    servicii de Internet şi TV. Conceptul de modularitate presupune posibilitatea
    de a extinde locuinţa, prin conectarea a noi module la spaţiul deja existent.
    În interiorul casei există circa 60 de senzori pentru controlul asupra luminii
    şi televizorului, alarmă în caz de inundaţie, fum sau efracţie. Preţul unui astfel
    de sistem pleacă de la câteva sute şi ajunge până la câteva mii de euro.