Tag: târguri de mesteri populari

  • Atracţii turistice în Gorj

    Atracţii turistice în Gorj

    Situat în
    sud-vestul României, pe cursul mijlociu al râului Jiu, judeţul Gorj are o
    ofertă turistică greu de refuzat. În partea nordică se află culmile munţilor
    Parâng. Pe lângă turism de aventură în munţi, mănăstirile, monumente istorice
    şi de arhitectură, reprezintă o altă atracţie. Iar mulţi dintre turişti îşi
    încep sejurul chiar din municipiul Târgu Jiu, unde se opresc să admire operele
    lui Constantin Brâncuşi, sculptorul român care a revoluţionat arta modernă a
    primei jumătăţi a secolului XX.


    Adrian Tudor,
    viceprimarul municipiului Târgu Jiu, spune că turistul nu vede doar operele
    sculptorului, ci înţelege şi sursa de inspiraţie a marelui artist. Orice turist care ajunge la noi, la Gorj, are şansa de a vedea locurile
    şi tradiţiile care l-au inspirat pe Brâncuşi şi, astfel, îşi poate da seama de
    ce a spus sculptorul că tot ceea ce creează nou provine din ceva foarte vechi.
    Este un ansamblu care îi uimeşte pe toţi cei ajunşi la noi. Apoi, putem merge
    la casa memorială a sculptorului, de la Hobiţa. Putem umple după aceea timpul
    cu altceva. În acest sens, venim cu o gamă largă de oferte pentru turişti. Dacă
    îşi doresc aventură, avem peşteri celebre cum ar fi Polovragi sau Peştera
    Muierii. Avem trasee montane, iar la noi se poate practica raftingul pe râul
    Jiu, se poate practica escalada în diferite zone ale judeţului nostru. Ca
    alternativă, putem vizita în linişte mănăstirile, unde putem gusta din bucatele
    tradiţionale, mare parte inspirate şi din bucătăria gorjenească.



    Cele mai vizitate
    mănăstiri din Gorj sunt Tismana, Polovragi şi Lainici. Iar dintre acestea,
    poate că cea mai cunoscută este Tismana, situată la circa 30 de km vest faţă de
    municipiul Târgu Jiu. Construită între anii 1375 şi 1378, mănăstirea Tismana
    este considerată una dintre cele mai reprezentative monumente istorice şi de
    arhitectură feudală românească. Toate aceste informaţii le puteţi însă obţine
    chiar din Târgu Jiu, de la unul dintre consilierii Centrului Naţional de
    Informare Turistică. Acesta vă poate ajuta să vă construiţi sejurul perfect în
    judeţul Gorj, spune Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu: Este un proiect în care s-a implicat şi pe care îl coordonează
    primăria. Avem acolo o echipă de oameni tineri, de la diferite agenţii de
    turism, care au lucrat în domeniu. Pe lângă informaţiile necesare pe care le
    doresc turiştii, putem pune la dispoziţie şi ghid de limbă engleză sau
    franceză, gratuit, pentru grupurile organizate şi nu numai. Le stăm la
    dispoziţie cu toate informaţiile de care au nevoie. Există şi materiale
    imprimate în diferite limbi străine, în special despre Constantin Brâncuşi şi
    despre ansamblul de la Târgu Jiu. Avem, de asemenea, parteneri cu care ne mândrim.
    De exemplu, Serviciul Salvamont Gorj, care este foarte bine organizat, ai cărui
    angajaţi au, de asemenea, pregătire în domeniu.



    Dacă doriţi să
    descoperiţi tradiţii vechi, atunci, aţi fost foarte inspiraţi să alegeţi
    Gorjul. Aici veţi găsi ansambluri profesioniste de muzică şi de dansuri, dar şi
    un muzeu care le promovează. Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu: De exemplu, la Curtişoara poate fi organizată o replică a unei nunţi
    gorjeneşti. Acolo există un muzeu al satului, foarte bine organizat şi
    conservat de către Muzeul Judeţean de Istorie. Suntem acum la începutul unui
    proiect prin care vor avea un magazin în centrul de informare turistică. Acolo
    îşi vor vinde produsele artizanale, foarte căutate, autentice. Le vom pune
    gratuit la dispoziţie acest spaţiu. Vorbim despre ţesătorie, despre costume
    populare autentice, despre sculptură în lemn. Cioplitorii realizează replici
    după stâlpii de case la diferite dimensiuni sau la scară de 1:1 chiar. Acestea
    sunt foarte apreciate şi văd că din ce în ce mai multe corporaţii îşi doresc în
    birou un stâlp autentic de casă gorjenească, cioplit. Există, de asemenea
    producători de diferite siropuri, de miere în diferite combinaţii, adevărate
    medicamente naturale. De asemenea, roata olarului nu lipseşte de nicăieri, atât
    de la diversele târguri de promovare turistică cât şi de la diversele
    manifestări. Am organizat de-a lungul timpului câteva târguri pentru meşterii
    populari. Ele au fost foarte bine primite de către turiştii care au ajuns în
    acea perioadă aici.


    Iar dacă
    sunteţi în căutarea unei staţiuni balneare, o veţi găsi tot în Gorj. Aici se
    tratează afecţiuni ale aparatului locomotor, neurologice periferice, ale
    sistemului nervos central, ale aparatului respirator, ORL sau afecţiuni
    digestive. Un fenomen interesant pe care îl prezintă apa bazinelor de la Săcelu este
    culoarea diferită pe care o capătă în funcţie de anotimp. Studii de
    specialitate au evidenţiat faptul că microorganismele care trăiesc în aceste
    bazine şi dinamica lor pe parcursul anului sunt principalele cauze care
    provoacă colorarea diferită a apei de la verde-deschis la roz. Oana Paloş,
    purtătoare de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj. Este singura staţiune
    balneară a judeţului şi aici poţi să-ţi găseşti câteva momente de răgaz, pentru
    suflet, în acelaşi timp având grijă de sănătate. Localitatea Săcelu este
    atestată documentar încă de pe vremea romanilor. Ea este foarte cunoscută însă
    pe plan local. Merită să fie vizitată, fiindcă aici te poţi reface atât
    trupeşte cât şi sufleteşte. Este un loc aparte tocmai prin băile romane, care
    concurează cu foarte multe zone de tratament din România.


    Şi tot
    în Gorj veţi descoperi multe evenimente, spune Adrian Tudor, viceprimarul
    municipiului Târgu Jiu. Cam în fiecare lună în judeţul Gorj se
    întâmplă ceva deosebit. Prin parteneriatele cu Radio România şi televiziunea
    publică reuşim să promovăm evenimente culturale, conferinţe dedicate lui
    Brâncuşi, târguri de meşteri populari, festivaluri. Avem Festivalul
    Internaţional de Folclor, Festivalul Iei, Transalpina Bike Fest. În luna
    august, încercăm să prezentăm turiştilor prima ediţie din Brâncuşi Art
    Festival, prin care dorim să promovăm autenticul gorjenesc. Vom avea secţiuni
    de film, muzică jazz, muzică clasică, la care vor participa artişti de renume.
    În perioada respectivă, organizăm la Târgu Jiu, începând din acest an, şi
    atelierele Brâncuşi: pictură, sculptură, ceramică. Vor fi artişti de mare
    valoare din diferite colţuri ale lumii, care vor veni la Târgu Jiu să se
    inspire din locurile din care s-a inspirat şi Brâncuşi.

    Chiar săptămâna
    trecută, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, a primit un grup de
    tineri din insulele Reunion. Au plecat încântaţi de ceea ce au văzut în Gorj.
    Aşa cum au plecat şi ceilalţi turişti ajunşi aici din toate colţurile lumii.