Tag: tarife

  • Tarifele pentru parcarea în București

    Tarifele pentru parcarea în București

    Începând
    de pe 15 august, șoferii care parchează pe locurile gestionate de Primăria Bucureşti
    și nu achită tarifele aferente riscă amenzi de 200 de lei (circa 40 de euro) pe
    zi și blocarea autovehiculelor. Este vorba despre un regulament aprobat de
    Consiliul General al Capitalei în 2019, dar pus în aplicare de abia acum, care
    vizează locurile de parcare marcate cu vopsea albastră pe domeniul public.


    Compania
    Municipală Parking București informează că parcarea poate fi achitată
    anticipat, prin aplicația Parking București, care poate fi descărcată gratuit
    din AppStore sau GooglePlay. Mai există varianta achitării prin SMS, la numărul
    7458 sau cash la parcajele gestionate de companie. Aplicaţia este utilă şi
    pentru găsirea în cel mai scurt timp a locurilor de parcare din apropierea
    destinaţiei alese şi a locurilor libere.


    Tarifele
    practicate pentru intervalul 7.00 – 23.00, de luni până vineri inclusiv, sunt: 10
    lei/oră (circa 2 euro), în zona 0; 5 lei/oră (circa 1 euro) în zona 1; 2,5
    lei/oră (circa 50 de eurocenţi) în zona 2. Zona Zero este zona ultracentrală a
    Bucureștiului, Zona 1 este un perimetru larg din centrul Bucureştiului, iar
    Zona 2 este perimetrul dintre Zona 1 și limita administrativă a Capitalei.


    Există şi abonamente. Riveranii pot beneficia de abonamente, cu sau fără
    rezervarea locului de parcare.
    Persoanele
    fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămână, un an, un semestru sau un an.
    În Zona 0 abonamentul este 75 de lei/zi (circa 15 euro), în Zona 1 – 38 de lei/zi
    (circa 7,5 euro), iar zona 2 – 15 lei/zi (circa 3 euro). Abonamentele pe o săptămână
    costă 300 de lei (circa 60 de euro) pentru Zona 0, 150 de lei (circa 30 de
    euro) petru Zona 1 şi 60 lei (circa 12 euro) pentru Zona 2. Abonamentele pentru
    o lună costă 1.050 de lei (circa 210 de euro) pentru Zona 0, 525 de lei (circa
    105 euro) petru Zona 1 şi 210 lei (circa 42 euro) pentru Zona 2. Persoanele
    juridice vor achita tarife cu curca 33% mai mari decât cele fizice.


    Primarul Capitalei estimează
    că aceste taxe vor aduce la bugetul Primăriei 10 milioane de lei (circa două
    milioane de euro) în primul an. Primarul spune, însă, că scopul nu este de a
    strânge bani, ci de a elibera zone foarte aglomerate din Bucureşti, de a
    stimula oamenii să folosească transportul public, de a avea, implicit, un mediu
    mai curat. Nu vor exista modificări la ‘parcările albe’, parcări de reşedinţă
    care ţin de Primăriile de sector din Bucureşti şi se supun altui regim, nici
    pentru locurile de parcare nemarcate (de exemplu parcările de la marginea
    bordurii).


  • Transport public gratuit în staţiunile din sudul litoralului

    Transport public gratuit în staţiunile din sudul litoralului

    Începând de luni, 1 august,
    staţiunea Mangalia, din sudul litoralului românesc al Mării Neger, foloseşte autobuzele
    electrice achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri europene, cu care transportă
    gratuit turiști sau localnici din Mangalia, dar şi din staţiunile sudice
    aparţinând de Mangalia (Saturn, Venus, Cap-Aurora, Jupiter, Neptun-Olimp). Prin implementarea acestui
    proiect, Mangalia devine prima localitate din județul Constanța, în care se
    introduce transportul public ecologic, cu autobuze electrice, fără costuri din
    partea călătorilor.


    Primarul orașului Mangalia,
    Radu Cristian, le promite tuturor călătorilor curse gratuite cu transportul
    public, de la gară la hotel sau între stațiuni și oraș. Măsura este menită să
    atragă mai muți turiști și vine în completarea recentei măsuri de anulare a
    taxei de parcare pentru autovehicule. Gratuitatea este valabilă până la
    momentul finalizării proiectului, în decembrie 2023. Dar primarul spune că,
    după această dată, va propune în Consiliul Local adoptarea unei hotărâri care
    să asigure gratuitatea în continuare.


    Autobuzele vor circula,
    într-o primă etapă, de luni până vineri, între orele 06:00 – 22:00, pe un
    traseu din oraș și stațiuni, începând din zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 și
    până în Olimp, precum și pe arterele principale din toate stațiunile. În plus,
    locuitorii Mangaliei, atât din zonele centrale, cât și cei care locuiesc în
    cartierul de case, vor beneficia de același transport nepoluant, ecologic.


    Autovehiculele sunt
    acționate complet electric și dotate cu echipamente și sisteme informatice,
    comunicare și informare audio-video a pasagerilor, dar și cu rampe pentru
    persoanele cu dizabilități.


    Reamintim că Primăria
    Mangalia a adoptat un proiect de hotărâre care vizează suspendarea plăţii
    tarifului pentru utilizarea locurilor de parcare amenajate în oraş şi
    staţiunile turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter şi Neptun-Olimp, până
    la sfârşitul sezonului estival.


    Parcarea în staţiunile
    respective costa 3 lei (circa 60 de eurocenţi) pe oră pentru autoturisme, 5 lei
    (circa 1 euro) pe oră pentru autoutilitare, tariful pe zi fiind de 15 lei (circa
    3 euro) pentru orice tip de autovehicul. Municipalitatea a luat această decizie
    pentru a impulsiona sezonul turistic şi pentru a încuraja cât mai mulţi turişti
    să-şi petreacă vacanţele în staţiunile aparţinând de Mangalia, fără a mai avea
    grija de a plăti locul de parcare, indiferent unde aleg să lase maşina, în
    parcările publice din oraş şi staţiuni.




  • La 1 iulie intră în vigoare noile norme de roaming gratuit

    La 1 iulie intră în vigoare noile norme de roaming gratuit

    Potrivit Comisiei Europene, noul regulament va prelungi până în anul 2032 sistemul existent, care prevede că cetățenilor nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul Uniunii Europene, și va oferi, de asemenea, noi avantaje consumatorilor. De exemplu, atunci când ne aflăm în străinătate, va trebui să avem acces la aceleași servicii ca atunci când suntem în țara noastră, dar doar dacă aceste rețele sunt disponibile.

    Purtătorul de cuvânt al Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ștefan Turcu:

    Un utilizator al să spunem serviciilor de roaming care are acces la servicii 5G în Spania, ar trebui să aibă de asemenea, acces la servicii 5G în roaming, să spunem că vine în România. Apoi, consumatorii vor fi mai bine informați cu privire la tipurile de servicii care pot antrena costuri suplimentare. Amintesc aici de apelarea liniilor telefonice pentru clienți, servicii pentru asistență.

    Ștefan Turcu a mai adăugat că tot de la 1 iulie toți consumatorii vor fi informați printr-un SMS despre costurile suplimentare care se aplică în cazul utilizării serviciilor de roaming non-terestre.

    Se întâmplă poate ca uneori atunci când călătorim cu avionul sau vaporul , telefoanele noastre mobile să se conecteze cumva accidental la o rețea non-terestră. De acum înainte, aceste servicii de roaming vor fi întrerupte automat când consumatorul atinge un cost total de 50 de euro sau de o altă limită predefinită. De ce? Încercăm să evităm cumva alte costuri.

    Datele oficiale arată că de la intrarea în vigoare a regulamentului privind roamingul, în urmă cu cinci ani, volumul apelurilor, al mesajelor text și al comunicațiilor de date ale călătorilor europeni în afara granițelor naționale a crescut. Traficul de date a înregistrat o creștere în Uniunea Europeană de aproximativ 17 ori. Actualul regulament privind roamingul este valabil până la 30 iunie, iar pentru a se asigura că nu există sincope, autoritățile europene au decis ca noile reguli să intre în vigoare de la data de 1 iulie.


  • Automate electronice de plată a parcării

    Automate electronice de plată a parcării

    Primăria Municipiului Constanţa, marele oraş de la malul Mării Negre, a
    anunţat montarea unui număr de 45 de automate electronice de plată a parcării. Este vorba despre 33 de automate electronice
    în Zonele 0,1 şi 2 din municipiul Constanţa, restul de 12 parcometre fiind
    montate în staţiunea Mamaia, una dintre cele mai solicitate destinaţii de pe
    litoralul românesc al Mării Negre. Parcometrele reprezintă alternativa la celelalte
    modalităţi de plată a parcării: prin SMS, prin aplicaţia ‘Constanţa Parking’
    (disponibiliă în Google Play şi AppStore), online cu card bancar (puteţi plăti
    la https://payment.uppark.io/payment)
    sau prin tichete răzuibile.


    Echipamentele permit plata parcării în mod direct, astfel se elimină
    posibilitatea de fraudare a încasărilor. Sunt acceptate mai multe modalităţi de
    plată: bancnote, monede şi card bancar contactless, iar automatele electronice
    de plată a parcării sunt independente energetic, fiind alimentate cu energie
    solară. Cinci dintre acestea sunt dotate cu modul de detecţie a gradului de
    poluare, a declarat viceprimarul municipiului Constanţa, Ionuţ Rusu.
    Parcometrele vor putea să funcţioneze independent, astfel încât, în situaţia
    apariţiei unei defecţiuni la o modalitate de plată, celelalte modalităţi vor putea
    să funcţioneze în parametri normali, fără a bloca sistemul. Configurarea
    modalităţii de plată a parcometrelor va fi după numărul de înmatriculare a
    autoturismului. Setările sunt disponibile în română, engleză, franceză şi
    germană.


    Primele 30 de minute sunt gratuite, iar următoarele 30 de minute din prima
    oră de parcare se tarifează la jumătate din preţul zonei, a decis Consiliul
    Local Constanţa. După utilizarea oricărui tarif evidenţiat, plata se va efectua
    doar la tariful întreg. La Mamaia parcarea se plăteşte doar în perioada estivală
    (1 mai – 15 septembrie).


    Tarifele de la parcometre sunt următoarele: Zona 0 (zonele centrale din
    Contanţa şi în staţiunea Mamaia) – tarifare non-stop 4 lei (circa 80 de
    eurocenţi) pe oră, prima oră 2 lei (conţine primele 30 de minute gratuite), două
    ore – 6 lei, 3 ore -10 lei. Zona 1 – tarifare non-stop 3 lei (circa 60 de
    eurocenţi) pe oră, prima oră 1,5 lei (conţine primele 30 de minute gratuite),
    două ore – 4,5 lei, 3 ore – 7,5 lei. Zona 2 – tarifare non-stop, 1 leu (circa
    20 de eurocenţi) pe oră, prima oră 0.5 lei (conţine primele 30 de minute gratuite),
    două ore – 1,5 lei, 3 ore – 2,5 lei, o zi (24 de ore) – 20 de lei (circa 4
    euro), 7 zile -100 de lei (circa 20 de euro).


  • UE ia măsuri pentru a putea răspunde presiunilor economice

    UE ia măsuri pentru a putea răspunde presiunilor economice

    Instrumentul anti-coerciție a fost descris și ca un instrument anti-șantaj, gândit să descurajeze acele țări care, prin restricționarea schimburilor comerciale și a investițiilor, încearcă să forțeze UE să își modifice politicile în diferite domenii cum ar fi schimbările climatice, fiscalitatea și siguranța alimentară, se arată într-un comunicat al Comisiei.

    Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv și comisar pentru comerț, a explicat ce se are în vedere cu noul instrument:

    Transmite un semnal clar către partenerii noștri că Uniunea Europeană se va apăra ferm, nu va ezita să răspundă atunci când este amenințată și va pune la punct instrumentele de care avem nevoie pentru a ne proteja valorile și interesele. Noua strategie europeană pentru comerț, care a fost prezentată în februarie, stabilește obiectivul nostru de a acționa cu o mai mare determinare în arena comercială internațională. Acest lucru este necesar întrucât operăm într-un mediu geopolitic conflictual. Utilizarea comerțului ca armă pentru a atinge alte obiective geopolitice este un fapt și se întâmplă deja de câțiva ani. Și tot un fapt este că UE și statele membre au fost țintele unor intimidări

    Un instrument care să permită o reacție coordonată a UE la presiuni făcute de terți este cu atât mai necesar cu cât unele puteri comerciale au încercat de-a lungul timpului să își impună punctele de vedere țintind doar anumiți membri, cum se întâmplă, de altfel, și în prezent în relația China – Lituania. Beijingul este nemulțumit de apropierea dintre Vilnius și Taiwan, pe care îl consideră parte integrantă a Chinei, astfel încât a blocat la graniță mărfuri lituaniene. Mai mult, potrivit unor oficiali de la Vilnius, Beijingul le-ar fi cerut companiilor multinaționale să taie legăturile cu furnizori din Lituania dacă doresc să aibă acces în continuare pe piața chineză. Mai sunt și alte țări care au exercitat presiuni comerciale asupra UE sau unor state membre – Rusia, în special prin așa-numitul șantaj al gazelor, dar și Statele Unite, chiar dacă Washingtonul este un aliat politic important.

    Instrumentul anti-coerciție îi va permite UE să dea un răspuns personalizat și proporțional pentru fiecare situație, afirmă Comisia, care trece în revistă și tipul de măsuri avute în vedere. Astfel, acestea pot include impunerea de tarife și restricționarea importurilor din țara vizată, restricții vizând serviciile sau investițiile sau măsuri de limitare a accesului la piața internă a UE.


  • ANCOM: Atentie la apelurile primite de la numere internationale!

    ANCOM: Atentie la apelurile primite de la numere internationale!

    ANCOM atrage atentia utilizatorilor serviciului de telefonie mobila asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de la numere internationale pe care nu le cunosc, care pot reprezenta posibile tentative de frauda realizate de persoane necunoscute ce incearca sa obtina castiguri ilegale. Apeland inapoi astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxati, costurile regasindu-se ulterior pe factura de servicii de telefonie.

    Frauda cu apeluri pierdute

    Persoanele care au intentia de a insela utilizatorii dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automata a unor numere selectate aleatoriu, cu intentia ca cel apelat sa sune inapoi. Victima suna de obicei la un numar de telefon cu suprataxa, iar scopul celor apelati este sa mentina apelul activ un timp cat mai indelungat si sa obtina, astfel, castiguri ilicite.

    Tarifele aplicate acestor apeluri, catre numere din tari precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc este ridicat, iar costurile se regasesc, ulterior, pe factura persoanei care apeleaza.

    Ce trebuie sa faca utilizatorii pentru a evita acest tip de frauda?

    Persoanele care intampina o astfel de situatie sunt indrumati sa nu sune inapoi la numerele pe care nu le cunosc, cu atat mai putin daca acestea sunt numere internationale provenind din tari cu care nu au nicio legatura. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal daca acestea sunt solicitate prin aceste apeluri.

    Ce, cum si unde reclami?

    Utilizatorii care intalnesc acest tip de frauda sunt sfatuiti sa informeze furnizorul lor de servicii de telefonie si, totodata, sa se adreseze Politiei, institutia abilitata de dispozitiile legale in vigoare sa investigheze posibilele cazuri de inselaciune sau de infractiuni informatice.

    Mai multe informatii cu privire la acest subiect sunt disponibile pe site-ul Infocentru ANCOM,aici. De asemenea, informatii pot fi gasite si pe site-urile furnizorilor de servicii de telefonie mobila.

  • Tarife mai mici în România pentru terminarea apelurilor mobile, agreate de Comisia Europeană

    Tarife mai mici în România pentru terminarea apelurilor mobile, agreate de Comisia Europeană

    Începând cu 1 ianuarie 2020, operatorii de telefonie
    mobilă care activează pe piaţa din România vor percepe un tarif maxim de
    terminare a apelurilor la puncte mobile de 0,76 eurocenţi/minut, în scădere cu
    10% față de 0,84 eurocenți/minut, cât este în prezent. Această măsură de
    reglementare a fost deja consultată cu industria din România şi a primit acum şi
    avizul Comisiei Europene.


    Stabilirea tarifului la 0,76 eurocenţi/minut este o măsură tranzitorie,
    până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la
    nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020.


    Tariful maxim pentru terminarea apelurilor
    mobile


    Noul tarif va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă
    desemnați cu putere semnificativă pe piaţa
    serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele
    publice de telefonie: Lycamobile S.R.L., Orange România S.A., Vodafone
    Romania S.A., RCS&RDS S.A. și Telekom Romanian Mobile
    Communications S.A.


    Tariful de 0,76 eurocenţi/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de
    terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii
    Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur. Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972,
    intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, până cel târziu la 31
    decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte
    mobile unice la nivelul Uniunii Europene.


    Aplicarea tarifului de terminare


    Tariful stabilit de ANCOM se va
    aplica pentru apelurile naționale, pentru apelurile inițiate din Spațiul
    Economic European (SEE), dar și pentru apelurile inițiate din afara SEE, dacă
    acordurile internaționale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit
    de tarifare.


    Intrarea în vigoare a tarifelor


    Măsurile ANCOM pentru stabilirea tarifului maxim de
    terminare a apelurilor la puncte mobile au fost consultate la nivel naţional
    în perioada august – septembrie 2019, agreate cu industria din România în luna octombrie şi notificate Comisiei Europene,
    BEREC şi autorităţilor naţionale de reglementare din celelalte state membre ale
    Uniunii Europene. În data de 15 noiembrie 2019 Comisia Europeană a comunicat
    ANCOM că nu are observații față de măsura propusă. În urma parcurgerii
    procesului de consultare naţională şi europeană, ANCOM a comunicat la sfârşitul
    lunii noiembrie deciziile furnizorilor. Deciziile sunt disponibile pe pagina de
    internet a ANCOM, aici.

    Sursa Comunicat de presă ANCOM

  • Piața unică digitală: începând cu 15 mai, apeluri mai ieftine către alte țări din UE

    Piața unică digitală: începând cu 15 mai, apeluri mai ieftine către alte țări din UE

    Începând cu data de 15 mai, pentru toate apelurile și SMS-urile internaționale efectuate în interiorul UE se va aplica un nou tarif maxim. Astfel, consumatorii care vor efectua un apel din țara lor în altă țară din UE vor plăti maximum 19 cenți pe minut (+ TVA) și 6 cenți pe mesaj SMS (+ TVA).

    Aceste noi plafoane tarifare pentru apelurile și SMS-urile internaționale efectuate în UE fac parte, împreună cu eliminarea tarifelor de roaming care a avut loc în iunie 2017, din procesul de revizuire la nivelul UE a normelor din domeniul telecomunicațiilorCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, un proces menit să asigure o mai strânsă coordonare între state în materie de comunicații electronice și să consolideze rolul Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC).

    Andrus Ansip, vicepreședintele pentru piața unică digitală, a declarat: Plafoanele tarifare pentru apelurile efectuate în interiorul UE reprezintă un exemplu concret al impactului semnificativ pe care piața unică digitală îl are asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. Prin construirea pieței unice digitale, au fost create de fapt 35 de noi drepturi și libertăți digitale. În ansamblu, noile norme în domeniul telecomunicațiilor vor permite UE să răspundă nevoilor tot mai mari în materie de conectivitate ale cetățenilor europeni și să stimuleze competitivitatea UE.


    Mariya Gabriel, comisarul pentru economie digitală și societate digitală, a precizat: După eliminarea tarifelor de roaming în 2017, UE ia acum măsuri împotriva tarifelor excesiv de mari percepute pentru apelurile efectuate din țara de origine într-o altă țară. Datorită acestor două acțiuni, consumatorii europeni beneficiază acum de o protecție cuprinzătoare împotriva șocurilor unor facturi exorbitante atunci când efectuează un apel în Europa, fie că sună în țara lor de origine sau în străinătate. Este una dintre numeroasele realizări concrete ale pieței unice digitale.


    Noile norme privind apelurile internaționale abordează discrepanțele tarifare semnificativeCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• care existau între statele membre înaintea acestei măsuri. În medie, tariful standard al unui apel în interiorul UE într-o rețea fixă sau mobilă tinde să fie de trei ori mai mare decât tariful standard al unui apel național, iar tariful standard al unui SMS în interiorul UE este de peste două ori mai mare decât al unui SMS național. În unele cazuri, tariful standard al unui apel în interiorul UE poate fi de până la zece ori mai mare decât tariful standard al apelurilor naționale.

    Un nou sondaj Eurobarometru privind apelurile internaționale arată că patru din zece respondenți (42 %) au contactat o persoană dintr-o altă țară a UE în ultima lună. 26 % dintre respondenți au declarat că utilizează o rețea de telefonie fixă, un telefon mobil sau sistemul de mesagerie telefonică (SMS) pentru a lua legătura cu o persoană din altă țară a UE.

    Operatorii de telecomunicații din întreaga UE vor trebui să informeze consumatorii cu privire la noile plafoane tarifare. Normele se vor aplica, începând cu 15 mai, în toate cele 28 de țări ale UE și, în curând, și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

    Tariful maxim al apelurilor este plafonat numai pentru uzul personal, adică doar pentru clienții privați. Clienții comerciali nu fac obiectul acestei reglementări a prețurilor, având în vedere faptul că mai mulți furnizori au oferte speciale, deosebit de atractive pentru clienții comerciali.

    Context

    Noile norme în domeniul telecomunicațiilor pregătesc terenul pentru suplimentarea investițiilor în conectivitatea de mare viteză și pentru introducerea cât mai lină a tehnologiei 5G în UE.

    Codul european al comunicațiilor electronice (CECE) și Regulamentul OAREC au intrat în vigoare în decembrie 2018. În timp ce codul trebuie transpus în legislația națională până la sfârșitul anului 2020, Regulamentul OAREC include diferite date de aplicare. Prima regulă prevăzută de noile norme în domeniul telecomunicațiilor care va intra în vigoare este plafonul tarifar aplicat apelurilor internaționale.

    După eliminarea tarifelor de roaming în iunie 2017, cetățenii europeni se bucură în prezent de o protecție cuprinzătoare împotriva șocurilor unor facturi exorbitante, indiferent dacă sună acasă sau în străinătate.

  • Tarife la taxi şi preţurile rovinietelor

    Tarife la taxi şi preţurile rovinietelor

    Companiile de
    taximetrie din Bucureşti au majorat preţul călătoriei de la 1,69 de lei/km, la
    aproape 2 lei/km. Ultima scumpire a serviciilor de taximetrie din Capitală
    s-a produs anul trecut, când tarifele au crescut de la 1,39 de lei/km (0,3
    euro) la 1,69 de lei/km (0,36 euro). Dacă ne referim la tariful de
    noapte, acesta este de 2,29 de lei/km (aproape 0,5 euro), valabil în
    intervalul orar 22.00 – 06.00. La Braşov un kilometru parcurs cu taxiul
    costă 1,99 de lei (0,43 euro), la Timişoara – 2,19 lei (0,47 euro) la Cluj -
    2,30 de lei (aproape 0,5 euro), iar la Constanţa 2,60 de lei (0,55 euro).


    Ministerul
    Transporturilor intenționează să mărească taxa de drum pentru maşinile de marfă
    cu masa totală maximă autorizată(MTMA) mai mare de 3,5 tone. Astfel, rovinieta
    pentru aceste vehiculele de transport
    marfă va costa astfel: 12 euro/zi (de la 4 euro/zi, în prezent), 30
    euro/săptămână (de la 16 euro), 60 de euro/lună (de la 32 euro/lună), 171 de
    euro/3 luni (de la 92 de euro) şi 600 de euro/an (de la 320 euro/an). De
    asemenea, în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone
    şi mai mică decât 12 tone, tarifele aplicate pentru rovinietă ar urma să fie
    următoarele: 12 euro/zi (de la 7 euro/zi, la ora actuală), 33 de euro/săptămână
    (de la 28 de euro), 66 de euro/lună (de la 56 de euro), 188 de euro/3 luni (de
    la 160 de euro) şi 660 de euro/an (de la 560 de euro).



    Rovinieta în cazul autoturismelor şi vehiculelor de
    transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, rămâne neschimbată. Astfel, în cazul autoturismelor, acestea sunt
    cuprinse între 3 euro (pentru o săptămână) şi 28 de euro/an, iar pentru
    vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, între 6
    euro/săptămână şi 96 de euro pe an. În acelaşi timp, tariful pe trei luni,
    practicat pentru autoturisme, este de 13 euro, iar pentru vehiculele de
    transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, de 36 de euro.

  • Tarife la cazare în Bucureşti

    Tarife la cazare în Bucureşti

    Capacitatea de cazare a
    Bucureştiului aproape că s-a triplat în ultimii 15 ani. In prezent sunt aproape
    20.000 de locuri de cazare. Piaţa hotelieră din Bucureşti este dominată de
    hoteluri de 4 şi 5 stele, care reprezintă peste 70% din capacitatea totală, în
    timp ce hotelurile de 1 şi 2 stele au o pondere de doar 10%. Au apărut atât
    hoteluri noi, dintre care o parte sunt operate în management sau sub franciză
    de către lanţuri internaţionale, precum şi multe apartamente în regim hotelier
    clasificate oficial şi hosteluri, dedicate în special tinerilor.


    La un hotel din sud-estul
    capitalei de două stele , în apropierea ieşirii spre Constanţa (cel mai mare
    oraş-port românesc la Marea Neagră), pentru o cameră dublă se plăteşte 150 de
    lei (32 de euro) pentru o noapte de cazare cu mic dejun, iar pentru
    o cameră single, 120 de lei ( 25,5 euro). La un hotel de 4 stele, situat
    la numai 6 km distanţă de Aeroportul Internaţional Henri Coandă, tarifele
    de cazare încep de la 214 lei( 45,5 euro) pe noapte la camera dublă cu mic
    dejun inclus. La un hotel de trei stele, la mică distanţă de cele mai
    importante puncte de interes din capitala României, tarifele pornesc de la 150
    de lei pe noapte la o camera dublă. La un
    alt hotel tot de trei stele din zona Pieţei Unirii, tariful pleacă de la 211 lei pe noapte ( 45 de euro), la
    o camera dublă, în schimb, la un hotel de două stele tariful este de 165 de lei pe noapte ( 35 de euro). Tariful
    de cazare la un hotel de o stea din centrul capitalei este de 116 lei (circa 35 de euro) pe noapte,
    iar la un hotel de cinci stele, din
    punctul 0 al capitalei, tariful este de aproximativ 420 de lei pe noapte (90 de euro).


    Bucureştiul
    rămâne în continuare o destinaţie preponderent de business, fapt reliefat şi de
    durata medie de şedere în hotelurile din oraş, cazarea medie are o durată de
    doar 1,63 zile, indicator aflat la un nivel comparabil pieţei hoteliere din
    Varşovia.

  • Jurnal românesc – 03.05.2017

    Jurnal românesc – 03.05.2017

    Deputatul de diaspora, Doru Petrişor Coliu, este de părere că abuzul justiţiei finlandeze faţă de cetăţenii români atinge cote inimaginabile. Potrivit lui, mamă a trei copii, Camelia Smicală, cetăţean român care locuieşte în Finlanda, este victima unor abuzuri deosebit de grave din partea justiţiei şi poliţiei finlandeze, precum şi a Serviciului de protecţie a copilului din această ţară. Doru Petrişor Coliu apreciază, într-un comunicat, că poliţia finlandeză şi Serviciul de protecţie a copilului încalcă grav dreptul la viaţă şi la integritate fizică al Cameliei Smicală. În procesul pe care finlandezii i l-au intentat pentru defăimarea autorităţilor atunci când executorii judecătoreşti i-au luat copiii, românca a suferit un alt abuz fiind condamnată la 6 luni de închisoare. Lista abuzurilor continuă cu şantajul exercitat asupra sa de către angajatori. Deputatul de diaspora a solicitat MAE să depună toate eforturile în vederea dezbaterii acestui caz de încălcare a drepturilor omului în cadrul şedinţelor ONU. Cazul copiilor luați de lângă mama lor româncă a constituit la 21 februarie tema audierilor ambasadorului Finlandei în România, Paivi Pohjanheimo, la Comisia pentru românii de pretutindeni a Camerei Deputaţilor, scopul discuțiilor fiind aflarea detaliilor legate de acest caz considerat de parlamentari ca fiind o dramă, un abuz. Ambasadoarea Finlandei la București a dat asigurări, cu acea ocazie, că autoritățile din țara sa sunt preocupate de asigurarea unui mediu sigur de viață pentru toți copii, indiferent de proveniența etnică a acestora. De asemenea, potrivit legislației privind protecția copilului, se asigură apărarea dreptului copilului sau atunci când părinții acestui nu sunt în poziția în care să-i asigure “o copilărie sigură”.



    Preţurile pentru casele şi apartamentele din România din zonele urbane vor creşte cu 8-10% până la finalul anului, comparativ cu tarifele din 2016, potrivit unei analize realizate de o companie de servicii imobiliare. Conform analizei, anul trecut, în România, preţul mediu de vânzare pentru un apartament din zona urbană a fost de 1.150 euro/mp. De asemenea, o evoluţie asemănătoare este aşteptată şi în ceea ce priveşte chiria apartamentelor din zonele urbane, caz în care, până la finalul acestui an, preţul/mp va creşte cu circa 7-10% faţă de tariful mediu din 2016, situat la 550 euro/mp. Situaţia din România este asemănătoare cu cea a multor state din Europa, creşterile de 10% pe segmentul apartamentelor din zona urbană fiind remarcate şi în ţări precum Olanda şi Spania, ajungând chiar şi până la 16% în Malta. De asemenea, pieţele imobiliare din Portugalia, Grecia şi Scoţia arată semnale concrete de stabilizare, numărul de tranzacţii fiind aşteptat să crească în aceste țări.



    Anul trecut, aproape 90.000 de români au aplicat pentru un loc de muncă în străinătate, iar o treime dintre ei erau tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani. Specialiştii apreciază că tinerii trebuie încurajaţi şi pregătiţi încă din şcoală pentru viitoarea profesie, iar statul trebuie să le ofere soluţii de integrare pentru a nu mai pleca din ţară. Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan, a propus câteva modalităţi prin care aceştia ar putea fi sprijiniţi. Potrivit acestuia, statul trebuie să dea frâu liber iniţiativelor private. Totodată, tinerii trebuie să înţeleagă că, fără educaţie şi fără competenţă, nu pot să-şi găsească un loc în societate, iar băncile şi finanţatorii să fie mai dispuşi să rişte bani pe anumite idei ale acestora. Fiecare parte a societăţii are ceva de făcut ca lucrurile să se îmbunătăţească – mai consideră Cristian Pârvan, care crede că România trebuie să dea o şansă tinerilor să ocupe un loc de muncă şi să-şi demonstreze competenţa prin concursuri corecte.

  • Asistenţa medicală pentru cetăţenii străini

    Asistenţa medicală pentru cetăţenii străini


    După cum informează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cetăţenii străini cu domiciliul sau reşedinţa în România pot beneficia gratuit de servicii medicale la cabinete numai dacă se asigură la casele de asigurări de sănătate judeţene sau a Municipiului Bucureşti. Potrivit legislaţiei, cetăţenii străini care nu beneficiază de asigurarea medicală vor suporta contravaloarea serviciilor prestate. De asemenea, persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii medicale pe teritoriul României în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.



    Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru membrii misiunilor diplomatice acreditate în România, pentru cetăţenii străini care se află temporar în ţară şi care nu solicită viza de lungă şedere, precum şi pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în România. Drepturile de asigurare încetează după trei luni de la ultima plată a contribuţiei la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Contribuţia lunară a cetăţenilor străini cu domiciliul sau reşedinţa în România se calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru, începând cu luna în care s-a facut solicitarea privind asigurarea socială de sănătate.



    Pe de altă parte, cetăţenii străini care solicită prelungirea dreptului de şedere temporară în România sunt obligaţi să achite contribuţia la fondul unic sub forma unei cote de 6,5% aplicată veniturilor impozabile realizate pe teritoriul României. În cazul cetăţenilor străini care solicită prelungirea dreptului de şedere, dar nu realizează venituri impozabile pe teritoriul României, contribuţia lunară la fondul de sănătate se calculează prin aplicarea cotei de 6,5% la valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară.



    În ceea ce-i priveşte pe cetăţenii Uniunii Europene aflaţi temporar în România, sunt în vigoare reglementările privind utilizarea cardului european de sănătate. Acesta permite asiguratului din ţara de provenienţă accesul la servicii medicale de urgenţă în alte state ale Uniunii Europene, fără să mai fie nevoie de încheierea unei asigurări private de sănătate. Însă, cardul nu dă dreptul posesorului să beneficieze de tratamente în străinătate pentru probleme de sănătate preexistente călătoriei.



    În continuare, vă prezentăm şi câteva dintre tarifele practicate în România. O primă consultaţie acordată de medicul generalist costă echivalentul în moneda naţională a cca. 40 de euro, iar o a doua consultaţie la acelaşi medic – 20 de euro. O consultaţie la un medic specialist costă 60 de euro. O ecografie poate costa între 10 şi 20 de euro, o electrocardiogramă 10 euro, o radiografie 15 euro, iar deplasările medicilor la domiciliu costă 80 de euro. În încheiere, amintim că şi în România este funcţional numărul european pentru situaţii de urgenţă, 112, la care sunt conectaţi pompierii, poliţia, jandarmeria şi serviciul de ambulanţă.


  • Jurnal românesc – 20.01.2017

    Jurnal românesc – 20.01.2017

    Aflaţi în vizită în Statele Unite, premierul Sorin Grindeanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au participat la o cină în format restrâns alături de preşedintele american ales, Donald Trump. Preşedintele Camerei scrie, pe pagina sa de Facebook, că i-a transmis lui Donald Trump dorinţa autorităţilor de la Bucureşti de a duce parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite la un alt nivel, iar preşedintele a răspuns că acest lucru se va şi întâmpla. Cei doi oficiali români s-au mai întâlnit în Statele Unite cu preşedinţii Comisiilor pentru afaceri externe şi pentru servicii secrete din Camera Reprezentanţilor, precum şi cu viitorii consilieri la Casa Albă, pentru securitate naţională şi securitate cibernetică. Liviu Dragnea a discutat cu preşedintele Comisiei permanente speciale pentru intelligence din Camera Reprezentanţilor, Devin Nunes, despre combaterea terorismului şi a ameninţărilor comune care vizează cele două state. În context, Liviu Dragnea a dat asigurări că România va rămâne fel de implicată, iar oficialul american a apreciat modul în care a decurs colaborarea dintre Washington şi Bucuresti în această privinţă.



    Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că, începând cu 20 ianuarie, vor intra în vigoare noile valori ale tarifului de utilizare – rovinieta. Tarifele, stabilite în funcţie de tipul de vehicul şi durata de utilizare a infrastructurii rutiere, au rămas neschimbate pentru autoturisme: 3 euro pe 7 zile, 7 euro pe 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile, respectiv 28 de euro pentru 12 luni. Pentru vehiculele de transport marfă cu Masa Totală Maximă Autorizată mai mică de 3,5 tone, noile tarife de rovinietă sunt: 6 euro pe 7 zile, 16 euro pe 30 de zile, 36 de euro pentru 90 de zile, respectiv 96 de euro pentru 12 luni. Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone, noile tarife de rovinietă sunt: 4 euro pentru o zi, 16 euro pe 7 zile, 32 de euro pe 30 de zile, 92 de euro pentru 90 de zile, respectiv 320 de euro pentru 12 luni.



    Puterea de cumpărare în România se situează la o treime din media europeană, relevă un studiu realizat de GfK – companie specializată în studii de piaţă şi despre consumatori, realizate în peste 100 de ţări. Cu o putere medie de cumpărare de 4.181 de euro, românii rămân pe locul 33 în clasament, la fel ca în 2015, situându-se cu mult sub puterea medie de cumpărare, de 13.672 de euro, pentru cele 42 de ţări europene analizate. Bucureştenii au cea mai mare putere de cumpărare, de 6.288 de euro pe cap de locuitor, cu 50 de procente peste media pe ţară, valoare care plasează locuitorii capitalei la aproximativ acelaşi nivel cu locuitorii din Polonia (locul 29 în Europa). Topul primelor zece ţări din Europa, după puterea de cumpărare, este condus de Liechtenstein, urmat de Elveţia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Danemarca, Austria, Suedia, Germania şi Marea Britanie.



    Firmele care activează în România se confruntă cu dificultăţi tot mai mari în găsirea de angajaţi calificaţi, în contextul în care numărul şomerilor a depasit 520.000 în noiembrie 2016, nivel minim după izbucnirea crizei, în 2008, iar rata şomajului a coborât la 5,7%. Datele au fost publicate, recent, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Datele oficiale arată că numărul de locuri de muncă vacante din economia românească, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a crescut în al treilea trimestru din 2016 cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 62.900, în ciuda şomajului încă ridicat din unele regiuni.


  • Președintele Iohannis cere reexaminarea legii de eliminare a taxei radio-TV

    Președintele Iohannis cere reexaminarea legii de eliminare a taxei radio-TV

    Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Între taxele propuse spre eliminare se numără şi taxa radio-TV.



    De ce a fost retrimisă legea la Parlament?



    “Politicile fiscal-bugetare ale statului, precum și concretizarea acestora reprezintă atributele autorității legislative și executive și nu fac obiectul controlului de constituționalitate. Din această perspectivă, deși Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost declarată constituțională în raport de criticile formulate, apreciem că se impune o reanalizare a acesteia de către Parlament sub aspectul efectelor resimțite de cetățeni”, afirmă Iohannis, în cererea de reexaminare transmisă președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. El subliniază că reducerea de taxe trebuie să fie însoțită de o îmbunătățire a procedurilor administrative și a disciplinei bugetare.



    De ce nu trebuie eliminată taxa radio-TV



    Președintele Iohannis precizează că “înlocuirea unei plăți directe cu una indirectă, precum și absența unor măsuri legislative conexe, de natură să conducă la realizarea unor servicii publice de calitate, ar putea face ca simpla eliminare a taxelor prevăzute de legea transmisă la promulgare să conducă, pe lângă efectul deplasării poverii fiscale de la beneficiarii acestor servicii către toți contribuabilii, persoane fizice și juridice, și la consecința accentuării disfuncționalităților serviciilor publice”. El mai spune că problemele cu care se confruntă Televiziunea Publică și Radioul Public sunt “vechi și sistemice și ele se datorează, în principal, cadrului legislativ în temeiul căruia acestea funcționează”.



    Este necesară o dezbatere reală



    “Dezbaterea referitoare la eliminarea celor două taxe și acoperirea cheltuielilor de funcționare a celor două servicii publice de radio și televiziune de la buget nu se poate rezuma doar la simpla întrebare dacă este sau nu necesară o taxă pentru susținerea acestora. Modul de finanțare a celor două servicii publice de radio și de televiziune este în directă legătură cu funcționarea acestora, iar argumentul cel mai elocvent în acest sens este chiar interesul pe care această măsură legislativă l-a suscitat în spațiul public. Din această perspectivă, considerăm că stabilirea surselor de finanțare a serviciilor publice de radio și televiziune sunt aspecte ce trebuie să facă obiectul unor dezbateri autentice în forul legislativ, care trebuie să identifice acele soluții optime de natură să asigure realizarea rolului constituțional al acestora”, consideră Preşedintele Iohannis.



    Șeful statului indică faptul că o analiză și, implicit, o decizie asupra surselor de finanțare a acestor servicii poate fi făcută numai în cadrul unei abordări mai largi care să vizeze o reformă autentică a modului de funcționare a serviciilor publice de radio și televiziune.



    Pericolele legii, în forma adoptată



    “Intervenția legislativă asupra art. 40 și 41 din Legea nr. 41/1994 poate genera noi probleme, ce se adaugă celor deja existente. Astfel, reducerea surselor proprii de finanțare în detrimentul creșterii ponderii sursei publice pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare poate conduce la noi probleme legate inclusiv de statutul salariaților și modalitatea de salarizare a acestora ori poate pune chiar pune în discuție independența editorială”, arată Iohannis.



    Totodată, el precizează că, în contextul bugetar actual, modificarea adusă art. 41 în sensul că prin legea bugetară anuală se aprobă fondurile de la bugetul de stat alocate Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune apare ca inaplicabilă.



    “Ținând cont că legea transmisă la promulgare intră în vigoare la 3 zile de la publicare, semnalăm că în bugetul anului 2016 nu sunt cuprinse alocările necesare, iar pentru anul 2017 bugetul nu se află încă în procedură parlamentară. Prin urmare, într-o asemenea situație tranzitorie, prin intrarea în vigoare a legii aflate la promulgare cele două servicii publice de radio și televiziune s-ar putea confrunta cu dificultăți suplimentare”, conchide Iohannis.



    Reacţia iniţiatorului legii



    “Vă asigur că majoritatea parlamentară va vota din nou legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale, trimisă astăzi de Președinte la reexaminare! Este doar o amânare din care toți românii au pierdut, în detrimentul companiilor străine care încasează taxele radio-tv în schimbul unor comisioane grase”, a reacţionat iniţiatorul legii, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, într-o postare pe Facebook.