Tag: Tarile Romane. Peisaje in gravura europeana de secol XIX

  • Țările Române. Peisaje în gravura europeană de secol XIX

    Țările Române. Peisaje în gravura europeană de secol XIX

    În inima Bucureștiului, la Muzeul Municipiului
    București, s-a deschis o nouă expoziție cu parfum valah (Valahia fiind
    denumirea teritoriului locuit de români în spațiul carpato-dunărean în perioada
    Evului Mediu): Țările Române. Peisaje în gravura europeană de secol XIX. Diferite
    tehnici de gravură surprind peisaje, locuri și oamenii spațiului românesc din
    acele timpuri. Am vorbit despre expoziție cu muzeograful și curatorul acesteia,
    Nicoleta Bădilă:


    Expoziția Țările Române Peisaj din
    gravură europeană de secol XIX introduce vizitatorul în universul românesc din
    secolul al XIX-lea, de la principalele obiective istorice care au captat
    atenția, la scenele naturaliste constituite în jurul munților, văilor,
    râurilor, pădurilor, cu prezențe umane sau animalice, care conferă dramatism
    compoziției. În centrul acestei expoziții se află peisajul în gravură. Acest
    gen artistic se dezvoltă în secolul al XVIII-lea și i se atribuie mai multe
    roluri în contexte diferite.

    Astfel, putem vorbi de folosirea peisajelor din
    gravură ca ilustrație în literatura artistică sau naturalistă, de alcătuire a
    unor albume cu peisaje care pot fi prezentate ca dovezi ale trecerii
    călătorilor prin diferitele zone, sau de expunere individuală a acestor
    lucrări. Bucureștiul este surprins în patru gravuri din această expoziție. Două
    sunt cromolitografii, realizate pe plăci de piatră și imprimate pe hârtie
    specială, și două sunt în acvaforte, imprimate după plăci metalice.
    Perspectivele sunt ample și surprind profilul orașului de la periferie, iar
    compoziția este marcată de personaje, animale, surprinse în diferite momente.


    Am rugat-o pe curatoarea expoziției să explice
    ascultătorilor noștri termenul arhaic de Țări Române:


    Țările Române este o sintagmă
    care definește formațiunile statale naționale care au existat pe actualul teritoriu
    al României, cu o populație majoritar românească. Noi le cunoaștem ca Țara
    Românească, Moldova, Transilvania. Ele au fost supuse unor schimbări politice
    individuale de-a lungul istoriei, iar unirea lor din 1918 a condus la formarea
    statului român modern.



    Ce artiști ai acelor vremuri sunt prezenți în
    expoziție? Care sunt tehnicile de realizare a lucrărilor? Și care este obiectivul
    expoziției? Nicoleta Bădilă:


    Artiștii Luigi Mayer și Michel
    Bouquet au încercat să surprindă specificul locurilor, dar și al oamenilor care
    populează aceste spații. În expoziție sunt expuse piese realizate în două
    tehnici de gravură, litografie și acvaforte. Litogravura folosește piatra ca
    suport pentru negativul desenului și înfățișează de obicei peisaje monocrome, negru
    pe suport alb, cu zone oleofile pentru culoare și hidrofile pentru cele libere
    care permit formarea desenului fără migrarea culorilor. Acvaforte este o tehnică
    a gravurii în adâncime, în metal, imprimată pe hârtie. Ea lasă impresia unor
    contururi foarte bine definite. În expoziție apar o serie de lucrări în această
    tehnică, peste care a fost adăugată culoare în acuarelă, pentru a sublinia
    anumite elemente compoziționale.

    Dintre artiștii ale căror lucrări se află în expoziție
    îi amintim pe: Ludovic Rohbock, Marie Rafet, Michel Bouquet, Salvator
    Cherubini, William Henry Barlett. Obiectivul expoziției este de a face
    cunoscută vizitatorilor perspectiva europeană de secol XIX asupra Țărilor
    Române. Modul în care sunt reprezentate obiectivele naturale și urbane oferă o
    imagine asupra modului în care este perceput spațiul valah de către celebrii
    călători străini, de această dată prin reproduceri artistice nealterate de
    interpretări lingvistice, ca textele pe care le însoțeau. Pe lângă migala cu
    care sunt redate detaliile în gravuri, frumusețea peisajului valah este cea
    care ar trebui să însoțească privitorul și dincolo de pereții expoziției.