Tag: taxa pentru viza

  • Jurnal românesc – 18.01.2021

    Jurnal românesc – 18.01.2021

    Ministerul Afacerilor Externe a semnalat părţii
    britanice, cât şi la nivel european, diferenţa de valoare a taxei pentru viza
    ce permite dreptul la muncă pe teritoriul Regatului Unit şi a transmis
    argumentele pertinente care să fundamenteze continuarea dialogului pe această
    temă
    . Poziţia MAE vine după ce Londra a decis reducerea de 55 de lire
    sterline a taxei de viză de muncă din anumite ţări, România nefiind inclusă
    printre acestea. MAE român arată că autorităţile britanice au aplicat reducerea
    în baza Cartei Sociale Europene din 1961, la care Regatul Unit şi 22 de state
    membre ale Uniunii Europene sunt părţi.

    Ţara noastră s-a alăturat grupului în
    1996, atunci când această cartă a fost modernizată. Marea Britanie nu a
    ratificat însă varianta revizuită, motiv pentru care reducerea taxei pentru
    viza de muncă s-a făcut exclusiv grupului ţărilor semnatare ale Cartei din
    1961. Bucureştiul precizează că această măsură nu este îndreptată exclusiv
    împotriva lucrătorilor români, în aceeaşi situaţie juridică regăsindu-se şi
    cetăţenii celorlalte state UE care au ratificat versiunea din 1996 a Cartei.
    Potrivit Ambasadei Regatului Unit la Bucureşti, costul vizei de muncă în Marea
    Britanie pentru cetăţenii români este de 244 de lire sterline.




    Accesul în Irlanda se poate face doar cu condiţia
    prezentării unui rezultat negativ al unui test molecular de tip PCR pentru
    infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior momentului
    prezentării la frontieră, transmite Ministerul român de Externe.
    Măsura a
    intrat în vigoare din16 ianuarie. MAE precizează că testul trebuie prezentat
    atât înainte de îmbarcare, cât şi la sosirea pe aeroportul din Dublin.
    Exceptate sunt persoanele care călătoresc din Irlanda de Nord, transportatorii
    internaţionali, echipajele aeronavelor şi navelor maritime, copiii cu vârsta
    sub 6 ani, precum şi oamenii aflaţi în tranzit, cu condiţia de a nu părăsi zona
    de tranzit aeroportuar.

    De asemenea, la intrarea în Irlanda pe cale aeriană sau
    maritimă, pasagerii au obligaţia de a completa un formular de localizare care
    poate fi găsit pe site-ul Guvernului irlandez sau primit din partea companiei
    care asigură transportul. Autorităţile irlandeze le recomandă celor care sosesc
    din ţări din afara Uniunii Europene precum şi din statele şi regiunile incluse
    în lista roşie sau gri, România fiind inclusă în lista roşie, să îşi limiteze
    deplasările pentru o perioadă de 14 zile după sosire. Izolarea poate fi
    suspendată dacă în a 5-a zi se efectuează un test care confirmă absenţa
    infecţiei. Oamenii care sosesc din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Africa de
    Sud nu au posibilitatea suspendării izolării înainte de termen. Nerespectarea
    restricţiilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de 2.500 euro
    sau închisoare până la 6 luni. Cetăţenii români pot solicita asistenţă
    consulară la numerele de telefon ale Ambasadei ţării noastre în Irlanda ale
    cărei date de contact se găsesc pe pagina dublin.mae.ro.




    Guvernul de la Roma a introdus regiunile Lombardia,
    Alto Adige şi Sicilia în zona roşie de risc epidemiologic şi, din 18 ianuarie,
    a instituit carantina în aceste zone.
    Totodată, pe întreg teritoriul italian,
    circulaţia este interzisă între orele 22.00 şi 5.00, centrele comerciale sunt
    închise în weekend şi de sărbătorile legale, barurile se închid cel mai târziu
    la ora 18.00 iar deplasările între regiuni sunt interzise până pe 15 februarie.
    În acest context, Ambasada României în Italia a publicat informații privind
    restricţiile valabile în perioada 16 ianuarie – 5 martie. Astfel, la sosirea
    din România, oamenii sunt obligaţi să efectueze 14 zile de carantină. Cei care
    s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României cu 14 zile înainte de sosirea
    în Italia au obligația de a prezenta un rezultat negativ al unui test pentru
    COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte.

    Orice persoană care sosește
    în Italia este obligată să prezinte o declarație pe proprie răspundere,
    disponibilă pe site-ul ministerului de Externe de la Roma esteri.it.Exceptate
    de la restricţii sunt echipaje ale mijloacelor de transport, cei care intră în
    Italia pentru a lucra în domenii reglementate de protocoale speciale de
    siguranță, persoanele care intenţionează o şedere de maximum 5 zile, oamenii
    care tranzitează teritoriul italian cu un mijloc de transport personal ,cu
    obligaţia de a părăsi Italia în maximum 36 de ore, personalul sanitar,
    lucrătorii transfrontalieri, elevii și studenții care urmează cursuri într-un
    alt stat decât cel în care își au reşedinţa. Românii pot solicita asistenţă
    consulară din partea Ambasadei şi a Consulatelor Generale la Milano, Torino,
    Trieste, Bari, Bologna şi Catania. Datele de contact ale acestora se găsesc pe
    site-ul mae.ro.