Tag: Teatrul German Timisoara

  • “1989. CIFRE”. Un spectacol de Ilinca Stihi în deschiderea programului Timişoara- Capitală Europeană

    “1989. CIFRE”. Un spectacol de Ilinca Stihi în deschiderea programului Timişoara- Capitală Europeană

    Cu ocazia deschiderii oficiale a programului Timişoara – Capitală Europeană
    a Culturii 2023, Teatrul German din Timișoara propune, pe 17 februarie, o
    premieră absolută de teatru în concert. 1989. CIFRE, regizat de Ilinca Stihi,
    este un spectacol sonor, transmis în direct pe Radio România Cultural, care
    revizitează forma primelor spectacole de teatru radiofonic cu public, într-o
    versiune contemporană. Producția face parte din programul special dedicat
    Capitalei Europene a Culturii. Scenariul original, semnat de regizoarea Ilinca
    Stihi, repune în discuție contribuția rezistenței culturale timișorene la
    declanșarea Revoluției române din 1989.

    Ilinca Stihi: Provocarea de a te gândi la
    Revoluția Română, la evenimentele din acele zile, la schimbarea radicală pe
    care societatea noastră a trăit-o într-un timp așa scurt, este mereu un prilej de
    a ne întoarce și interoga propriul nostru drum istoric european. De altfel,
    acesta este și motivul pentru care am ales această temă în debutul Capitalei
    Culturale Europene. Și trebuie să mărturisesc, proiectul a fost gândit special pentru
    acest acest eveniment găzduit de Timișoara, un eveniment cu totul special și
    extrem de important din punctul meu de vedere.

    Revoluția din 1989, care a
    început la Timișoara, poate fi considerată primul nostru moment european recent
    și cred că toată lumea este de acord cu asta. În decembrie 1989 s-a petrecut
    acea schimbare de direcție care ne-a reorientat spre Europa. Astfel că din
    punctul meu de vedere, Revoluția din 1989 este unul dintre evenimentele pe care
    nu le putem uita într-un asemenea context. Iar elaborarea acestui spectacol a
    fost pentru mine o călătorie în sine. Avem un istoric al polemicilor despre
    Revoluția Română, al întrebărilor fără răspuns sau al unor răspunsuri care ne convin
    mai mult sau mai puțin. Din păcate, cred că este un subiect pe care mulți au început
    să-l considere obositor, dar eu am încercat să vin cu o privire proaspătă în
    această dezbatere. Am încercat, de asemenea, să surprind societatea românească
    de la sfârșitul anilor 90, care a reușit să găsească în ea resursele pentru a
    schimba totul.


    1989. CIFRE spune povestea
    unui grup de tineri rockeri care, printr-un concurs de împrejurări, vor incita
    la reacție împotriva acțiunilor securității asupra susținătorilor pastorului László
    Tőkés opozant față de autoritățile regimului comunist din România. Multiple
    straturi sonore documentare şi de arhivă, dar și înregistrări realizate în
    prezent la Timișoara, cu oameni implicați în evenimentele din 15-22 decembrie
    1989, restituie o semnificativă istorie sonoră timișoreană, consemnată în
    premieră. Ilinca Stihi a studiat Regie de Film la Academia de Teatru și Film
    din București și din 2005 e regizor la Societatea Română de Radiodifuziune. În 2013 a inițiat, alături de Atila Vizauer și Mihnea Chelaru, primul
    Festival Internațional de Teatru Radiofonic din România, Grand Prix Nova. A
    primit pentru producțiile sale numeroase premii internaționale și premiul
    UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic al anului în 2013. Ilinca Stihi
    a fost membră în juriul Festivalului Internațional de Radio de la New York din
    2013 și președintă în mai multe jurii de teatru radiofonic. Solaris, după Stanisław Lem, adaptare liberă și regie de Ilinca Stihi, s-a
    aflat în competiția oficială pentru Prix
    Italia 2022.