Radio România Internațional

Tag: Teatrul Maghiar de Stat Cluj

  • Teatrul Maghiar de Stat din Cluj – 225 de ani

    Teatrul Maghiar de Stat din Cluj – 225 de ani

    Teatrul Maghiar de Stat
    Cluj a organizat la începutul lunii decembrie deja tradiţionala microstagiune,
    care are loc din doi în doi ani. Şi pentru că, în 2017, teatrul a sărbătorit şi
    225 de ani de la înfiinţarea primei companii de teatru profesionist de limbă
    maghiară, în programul microstagiunii au fost incluse cele mai importante premiere
    ale stagiunilor anterioare, semnate de regizorii care au marcat dezvoltarea
    artistică a trupei teatrului şi au contribuit la consolidarea ei.


    Regizorul Gábor Tompa
    este, începând din 1990, managerul Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Despre
    programul microstagiunii care a debutat cu celebrul Unchiul Vania în regia
    lui Andrei Şerban, Gábor Tompa spune Cred
    că am avut şansa să avem încă în repertoriu câteva capodopere. Şi ne-am axat pe
    patru regizori mari, care au realizat câteva spectacole de excepţie, în frunte
    cu Unchiul Vania, în regia lui Andrei Şerban. Acest spectacol se joacă de 11
    ani cu case închise, biletele se epuizează în cinci minute de când apare
    spectacolul în program, cu două luni înainte. Au urmat Victor sau copiii la
    putere, cel mai bun spectacol al anului, realizat de Silviu Purcărete, un
    regizor care a colaborat mult cu Teatrul Maghiar. Aniversarea, în regia lui
    Robert Woodruff… Victor … are trei stagiuni, Aniversarea are cinci,
    Unchiul Vania, unsprezece… Şi În adâncuri, realizat anul trecut de Yuri
    Kordonsky… Pot să spun, fără să greşesc prea mult, că sunt patru capodopere
    diferite. În contrast, am ales şi un spectacol realizat de un regizor
    aparţinând celei mai tinere generaţii, Botond Nagy, care abia a terminat
    masteratul la Târgu Mureş anul acesta. El a realizat un spectacol deosebit de
    interesant, Orbii, după Maeterlinck.



    Spectacolul Unchiul
    Vania de Cehov a câştigat trei premii UNITER: pentru Cel mai bun spectacol al
    anului 2007, pentru Cea mai bună regie (Andrei Şerban) şi pentru Cel mai bun
    actor în rol principal (András Hatházi), la care s-a adăugat şi Premiul
    criticilor de teatru din Ungaria pentru cel mai bun spectacol al stagiunii
    2007/2008. Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac a fost, de asemenea,
    distins cu Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2013.
    Aniversarea după Thomas Vinterberg, a avut două nominalizări la Premiile
    UNITER, iar, cel mai recent, pentru spectacolul În adâncuri Yuri Kordonsky a
    primit Premiul UNITER pentru Cel mai bun regizor al anului 2016.


    Dar cum se încadrează
    aceste capodopere, prezenţa acestor regizori mari în istoria celor peste două
    secole de existenţă a Teatrului Maghiar din Cluj? Regizorul şi managerul Gábor
    Tompa este de părere că în teatru este foarte greu să te raportezi la tradiţie,
    pentru că azi nu se mai face teatru cum s-a făcut acum 225 de ani. Nici măcar
    ca acum 10 ani… Teatrul este arta momentului, arta prezentului. Dar există ceva… M-am
    gândit dacă se poate lega de ceva momentul actual, dacă se poate conecta cumva
    cu această istorie, cu această tradiţie. Şi dacă urmărim toată istoria acestui
    teatru, descoperim că cele mai importante momente au fost acelea în care câţiva
    regizori, oameni de teatru au adus ceva nou. Fie că era vorba de un ciclu
    Shakespeare în secolul 19, care era un lucru destul de inedit, sau construirea
    unui studio cinematografic şi combinarea unor elemente cinematografice cu
    teatrul încă de timpuriu, la începutul secolului 20, în anii 1910 – 1920, sau
    căutări experimentale, care au caracterizat munca marelui regizor Gyorgy Harag.
    Şi atunci am zis că, dacă există o tradiţie pentru noi aici, este tradiţia
    permanentei înnoiri a mijloacelor de expresie, permanentei asumări de riscuri,
    fără de care cred că un teatru devine canonizat, rigidizat, mort chiar. Cred
    că, din trecut, pentru noi modelul acesta al unor perioade de reînnoire
    permanentă rămâne ceva la care ne putem referi şi pe care, ca o tradiţie, o
    putem continua.


    Potrivit managerului
    Gábor Tompa, peste 40 la sută din actualul public al Teatrului Maghiar nu este
    de etnie maghiară, mesajul pe care vrea să-l transmită fiind acela că acest
    teatru este teatrul clujenilor şi nu numai.


    Criticul de teatru Oana
    Cristea Grigorescu, jurnalist Radio România, a urmărit vreme de mulţi ani
    strategia repertorială a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj şi impactul pe care
    acesta l-a avut şi îl are în spaţiul teatral din România. Eu cred că Teatrul Maghiar de Stat este autorul unui dezgheţ cultural,
    în Cluj, la început, dar care, după aceea, a dat roade şi în ţară. Şi mă refer
    aici la deschiderea teatrelor de limbă maghiară, germană către cultura română,
    la un pas pe care l-au făcut ele, prin supratitrarea spectacolelor în limba
    română, către publicul larg. Au căzut nişte bariere pe care poate le consideram
    fireşti până la acel moment, dar care nu erau deloc normale… Iar Clujul a
    avut de câştigat foarte mult. După o primă perioadă de nemulţumire a
    comunităţii maghiare faţă de o anumită opţiune repertorială şi faţă de
    pierderea unei unice ţinte de conservare a identităţii maghiare, câştigul major
    al acestei politici repertoriale e acela că, în Cluj, publicul de teatru a
    devenit un public liber de barierele etnice, care merge la spectacolele
    Teatrului Maghiar, ale Teatrului Naţional, ale teatrelor independente. Şi, din
    această circulaţie şi acest liber interes al publicului pentru teatru,
    indiferent de limba care se vorbeşte pe scenă, s-a născut o efervescenţă care a
    alimentat reciproc toate formele de teatru care se fac la Cluj. Asta cred că
    este o lecţie bună pentru felul în care multiculturalismul ne poate îmbogăţi,
    ne poate ajuta să depăşim bariere şi poate creşte consistenţa unei comunităţi
    culturale, în teatru sau alte arte.

  • Actorul Levente Molnar la Gala Oscar

    Actorul Levente Molnar la Gala Oscar

    La această oră, foarte multă lume ştie
    deja că lungmetrajul maghiar Son of Saul/ Fiul lui Saul este cel
    care a câştigat anul acesta Premiul Oscar la categoria cel mai bun film într-o
    limbă străină, pe lângă alte 43 de premii şi 37 de nominalizări. Filmul se
    bucură de ceva vreme de o atenţie deosebită din partea presei din România,
    pentru că din distribuţie face parte şi Levente Molnar, interpretul lui Abraham
    Warszawski, cel mai bun prieten al personajului principal, Saul Ausländer.


    Născut la 10 martie 1976, la Baia
    Mare, Levente Molnar este actor la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca,
    începând cu anul 2002. Până la Oscar, Fiul lui Saul s-a bucurat deja de
    marile premii la Cannes, la Globurile de Aur… După atâta succes, Levente
    Molnar încearcă să rămână cu picioarele pe pământ: Toate
    schimbările care au intervenit în viaţa mea se leagă de prietenii, de oamenii
    din jurul meu. Se leagă foarte mult de munca pe care o fac. Astea-s nişte
    momente care au fost deja…Cannes-ul, Globurile… acum, că vorbim de Oscar…
    sunt nişte momente. Nu văd motivul pentru care ar trebui să mă schimbe. Aceste
    momente sunt nişte motive de bucurie trecătoare. Nu a picat din cer, nu ne-a
    picat în poală, nu eu sunt acela în mai mare măsură vinovat pentru asta, ci
    regizorul. Este o muncă în echipă, la care am participat şi eu. Nu pot să neg
    că nu îmi dă energii sau că nu trec mai uşor peste anumite momente… dar şi
    aceste trăiri vor trece şi ceea ce mă ţine cu picioarele pe pământ este că
    lucrez, că îmi place să lucrez. La tot ce ni se întâmplă acum, la toată nebunia
    asta frumoasă, cu reacţiile oamenilor vizavi de munca noastră, există o zi de
    după, unde e normalul, unde e cotidianul, unde este omul. Că nu dintr-o
    sărbătorire continuă se compune viaţa.



    Levente Molnar este legat de lumea
    filmului încă din perioada studenţiei. De altfel, şi acum mai lucrează, din
    când în când, în scurtmetraje studenţeşti, pentru că îi place să întâlnească
    oameni noi. Chiar de la început, şi-a împărţit cariera între teatru şi film:
    Pot să exist în ambele locuri. Îmi place şi teatrul, îmi place şi
    filmul. Oferă altceva. Teatrul oferă actorului şansa unei imersiuni, în
    condiţii optime, în primul rând în tine, apoi curiozitatea faţă de colegi,
    colaborarea, capacitatea de a lucra împreună cu colegii tăi, curiozitatea faţă
    de provocările prezentate de un regizor, asumarea de comun acord a acelor
    ţeluri, munca asiduă de laborator … astea sunt specifice teatrului. Te poţi
    cunoaşte un pic mai bine. În film eşti mult mai singuratic, la un moment dat
    chiar şi în timpul pregătirii. Nu întotdeauna ai şansa repetiţiilor atât de
    intense, de aprofundate cum se întâmplă la teatru. Îţi cere o doză mult mai
    mare de încredere, de adaptabilitate, de randament… Unul e un spital, altul e
    o ambulanţă. Şi trebuie să faci operaţia la acelaşi nivel. Ambulanţa e şi în
    mişcare, şi pe serpentine….



    În calitate de actor angajat al
    Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Levente Molnar a avut bucuria de a lucra cu mai
    mulţi regizori care şi-au pus amprenta asupra carierei sale, însă una dintre
    întâlniri este mai specială: Omul care mie îmi dă oxigen în
    acest mediu, pe care îl acuz că, de atunci până acum, cel puţin, am ceva, un
    pic de a face cu teatrul… nici nu ltiu cum să zic… să lucrez împreună cu domnul
    Silviu Purcărete pentru mine este o bulă de oxigen de fiecare dată. Şi asta
    începând de la Cumnata lui Pantagruel, când am lucrat prima dată împreună,
    sau la Gianni Schicchi sau la Victor sau copiii la putere – astea sunt
    spectacolele în care am jucat eu. Şi am această experienţă că e un om în
    preajma căruia mă simt liber, îmi place să fac teatru, mă provoacă să gândesc
    într-un fel în care mă lasă liber, simt că pot să greşesc în siguranţă.



    Viaţa profesională a lui Levente
    Molnar nu înseamnă doar actorie în teatru şi film: Se pare că
    am şi o venă organizatorică şi asta mă duce către Festivalul Internaţional de
    Film Transilvania. Am nişte mici proiecte pe care le realizez în cadrul
    festivalului. Sunt două proiecte de suflet. Unul e Mănăştur Open Air. În
    momentul în care m-am mutat în garsoniera de serviciu de la teatru, care este
    în Mănăştur Sub Pădure, în Cluj, am văzut acel spaţiu verde în spatele
    blocului. Şi acel spaţiu e vinovat că eu am decis să rămân acolo. Şi nebunia
    frumoasă a lui Tudor Giurgiu, a Oanei Giurgiu, a oamenilor care lucrează acolo,
    este că au acceptat această provocare şi de câţiva ani proiectăm filme sus, în
    Mănăştur, în aer liber. Şi vin oamenii. Cu colegul meu de la teatru, Aron
    Dimeny, am visat odată ceva, şi ne-a fost acceptată ideea. Şi se cheamă 10
    pentru film. Sper să fi adus experienţe noi, sper să fi adus şi întâlniri,
    oamenii să se fi îmbogăţit… Noi lucrăm foarte mult ca să oferim această şansă.



    Programul 10 pentru film îşi propune
    să promoveze figuri noi în filmul românesc. 10 dintre cei mai talentaţi actori
    din teatru sunt prezentaţi anual, în cadrul TIFF, profesioniştilor din lumea
    filmului şi publicului. Pe lângă aceste două proiecte cuprinse în Festivalul
    Internaţional de Film Transilvania, în cadrul aceluiaşi festival Levente Molnar
    face şi traduceri simultane atunci când este nevoie. În plus, se ocupă de
    partea de producţie a Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe,
    organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Lucrează şi în producţia de film,
    colaborând, printre alţii, cu regizorul Adrian Sitaru la Fixeur şi cu Radu
    Mihăileanu la lungmetrajul History of love, ale cărui drepturi de difuzare au
    fost vândute recent, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, mai multor
    distribuitori din întreaga lume.