Tag: Teatrul National Mihai Eminescu

Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău a
organizat, între 19 şi
27 ianuarie 2017, un nou turneu în România, în cadrul proiectului Teatru românesc la
Bucureşti, Iaşi şi Chişinău. Este vorba despre un proiect început la
iniţiativa teatrului din Republica Moldova, care, în 2014, a deschis cu
spectacolele sale stagiunea Naţionalului bucureştean. O săptămână mai târziu,
TNB mergea la Chişinău pentru a prezenta, la rândul său, o săptămână de teatru
românesc.

Acest schimb de turnee a devenit
tradiţie şi normalitate, spune actorul şi regizorul Petru Hadârcă, directorul
Teatrului Naţional Mihai Eminescu: S-a bucurat şi continuă
să se bucure de succes. Spectatorii aşteaptă, atât la Chişinău, cât şi la
Bucureşti. Noi venim de obicei în săptămâna când se sărbătoreşte Unirea
Principatelor Române, la Bucureşti şi la Iaşi. Iar în săptămâna Unirii
Basarabiei cu ţara, la 27 martie, vin Teatrul Naţional din Bucureşti şi Teatrul
Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi la Chişinău. Teatrul nu are nevoie de
frontiere. E teatrul românesc Bucureşti – Iaşi – Chişinău. Se joacă în limba
română. Vorba lui Nichita Stănescu, patria noastră este limba română

Teatrul Naţional Mihai Eminescu din
Chişinău a prezentat la Bucureşti şi Iaşi trei spectacole de succes, dintre cele mai recente producţii: În ochii tăi
fermecători, în regia lui Alexandru Vasilache, o dramatizare după nuvelele lui
Gib Mihăescu (1894 – 1935), scriitor român care a fost într-o perioadă membru
al comitetul artistic al Teatrului Naţional din Chişinău. Celelalte două
premiere aduse în turneu în România au fost Aveţi ceva de declarat?, de
Georges Feydeau, în regia lui Petru Hadârcă şi Casa Mare de Ion Druţă, în
regia lui Alexandru Cozub.

Actorii
Teatrului Naţional din Chişinău joacă numai în limba română, iar repertoriul
are la bază piese din dramaturgia universală. Directorul Petru Hadârcă:
În primul rând, încercăm să abordăm teme legate de noi – de Chişinău, de
Basarabia. Fiind teatru naţional, 80 la sută sunt piese din dramaturgia
naţională. Încercăm să fim aproape de gustul tuturor categoriilor de
spectatori. Avem şi un spectacol realizat de tinerii actori ai teatrului, pe o
temă dură, dramatică din istoria neamului, după mărturiile adunate de Alexei
Vakulovski – Copiii foametei. Un spectacol în care este vorba despre foametea
din ’46 – ’47, din vremea comuniştilor, când şi-au pierdut viaţa cam 500 de mii
de basarabeni. Sigur că e dureros. Şi mă uit la public. Sunt spectatori care au
trecut prin acea experienţă. Erau copii atunci. Şi vin cu interes la acest
spectacol. E un exerciţiu de memorie. Am cuvinte de laudă pentru spectatorii de
la Chişinău. Avem un public deosebit, pe care îl iubim, aşa cum ne iubeşte şi
el pe noi. În societate sunt alţi actori, care ne-au furat pâinea şi se dau în
spectacol pe la televiziuni, pe la tribuna Parlamentului. Şi râdeam cu actorii
că ei joacă teatru, în timp ce noi, pe scenă, e important să nu jucăm teatru,
să fim naturali.

În timpul
turneului de la Bucureşti, Petru Hadârcă a susţinut şi conferinţa Documentele
– o putere imbatabilă în faţa speculaţiilor istorice (Teatrul Naţional din
Chişinău – edificarea unei instituţii de cultură românească în temeiul actului
Unirii de la 1918). În cadrul conferinţei au fost lansate şi două volume care
conţin documente din istoria teatrului din Chişinău, adunate de la Arhiva
Naţională din Bucureşti şi Biblioteca Academiei Române. Este vorba despre
Geneza Teatrului Naţional din Chişinău: 1818-1960 de Iurie Colesnic şi O
cronică a Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Chişinău: 1918-1930, îngrijit
de regizorul şi actorul Petru Hadârcă, directorul general al Teatrului Naţional
Mihai Eminescu. Petru Hadârcă: De fiecare dată când mă
gândesc la acele acte, mă cuprinde bucuria unui copil, pentru că am descoperit
în arhivă actul creării Teatrului Naţional, din octombrie 1921, cu foaia de antet
a teatrului şi cu ştampila Teatrul Naţional din Chişinău. E ceva nemapomenit!
Pentru că, în perioada sovietică, istoricii spuneau că clădirea teatrului ar fi
fost construită în 1953 – 1954 de către doi arhitecţi sovietici. Ori, actele pe
care le-am găsit vorbesc despre o cu totul altă istorie. În 1930, teatrul era
deja ridicat, proiectat asemenea Ateneului de la Bucureşti. Se vorbeşte despre
cu totul alte succese pe care le-a avut teatrul în perioada interbelică, despre
anumite lucruri care erau teme tabu până în 1990. Şi chiar şi după 1990. Şi
acum, după ce au apărut aceste cărţi, o anumită presă a început deja să atace,
să combată din punctul lor de vedere, pentru că mai sunt repetenţi la memorie,
repetenţi la istorie… Ceea ce am adunat în aceste cărţi mă face să spun cu
mândrie şi cu bucurie că Teatrul Naţional a avut o istorie foarte frumoasă. E
pentru prima dată, anul acesta, când am spus a câta stagiune este, pentru că nu
se ştia până acum. Pentru prima dată, am anunţat a 95-a stagiune.

Teatrul Mihai
Eminescu din Chişinău îşi prezintă spectacolele în două săli: Sala Mare, cu
400 de locuri, şi Sala Studio, cu 100 de locuri. Deşi este teatru naţional,
doar 80 la sută din buget este subvenţie de la stat, restul banilor provenind
din vânzarea biletelor şi finanţare privată.