Tag: Teatrul pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu

  • Pauza Mare 21.04.2021

    Pauza Mare 21.04.2021

    Regizorul Andrei Gruzsniczki, Gabriela Tofan, referent comunicare MNAR, Adrian Tibu, director al Teatrului pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu, și Ștefan Turcu, șef al Departamentului Media și Comunicare Reprezentanța Comisiei Europene în România, sunt invitați la “Pauza Mare”.



    Vorbim despre două expoziții deschise la Muzeul Național de Artă al României, Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină și Piranesi. Arhitecturi și fantasme – Expoziție aniversară, atelierele organizate online pentru cei mici spectatori la Teatrul Gong, premiera internațională a celui de-al patrulea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, După 40 de zile / No Rest For The Old Lady”, care va fi prezentat în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Moscova și o nouă strategie pe 5 ani a UE pentru combaterea criminalității.



  • Teatrul pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu a reluat spectacolele cu public

    Teatrul pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu a reluat spectacolele cu public

    După o pauză de aproape 3 luni,
    cauzată de pandemia de coronavirus, actorii de la Teatrul pentru Copii și
    Tineret Gong din Sibiu revin pe scena teatrului. Spectacolul Hermann visează
    în regia Elizei Păuna, după o adaptare de Daniel Chirilă, a fost prima
    producție prezentată publicului. Despre această premieră am vorbit cu Adrian
    Tibu, directorul Teatrului Gong, și cu actrița Eliza Păuna, care a pus în scenă
    spectacolul.

    Adrian Tibu: Sperăm să fie un an mai blând pentru toată lumea. Ne bucură foarte tare
    că am început să jucăm cu public în sală, suntem foarte entuziasmați, iar
    bucuria revederii a fost cu atât mai mare cu cât vorbim de o premieră. Cei mici
    au avut ocazia să se întâlnească din nou cu teatrul de animație, dar,
    bineînțeles, respectând restricțiile și măsurile de prevenție. Reacțiile au
    fost la superlativ. Hermann visează este un spectacol muzical, Charlie Fălămaș
    este deopotrivă actor și compozitor în această producție care se constituie ca
    o declarație urbană de dragoste adusă orașului nostru, Sibiul. O declarație de
    dragoste care marchează cu gingășie farmecul orașului prin casele cu ochi,
    Piața Mare, Palatul Brukenthal sau desenele artistului Dan Perjovschi.

    Pentru
    noi este vital să jucăm cu public, asta este rațiunea noastră de a exista ca
    teatru al unei comunități, ne dorim să fim o cronică vie a ceea ce se întâmplă
    în jurul nostru. Cele două spectacole prezentate publicului, Hermann visează și
    Cel mai mare Gulliver, o adaptare de Leta Popescu, dupa textul omonim al lui
    Gellu Naum, au putut fi prezentate pentru că anul trecut ne-am refăcut
    programul, l-am adaptat contextului. Iar Herman visează e un spectacol micuț,
    cu trei actori pe scenă, ca atare am putut să păstrăm distanța în timpul
    repetițiilor, actorii au purtat mască, am respectat toate măsurile de
    distanțare ca toată lumea să fie în siguranță.


    Hermann, protagonistul spectacolului
    Hermann visează este un băiețel de 8 ani, care are toate grijile specifice
    unui copil la vârsta lui: școala e prea grea, timpul nu-i mai ajunge pentru
    joacă și este dojenit permanent de părinți și profesori fiindcă toți vor să-l
    schimbe, dar el vrea să rămână același copil visător și jucăuș. Imaginația este
    una dintre super-calitățile lui Hermann, astfel că un drum banal spre școală
    devine o aventură în care Hermann joacă rolul salvatorului pentru părinți,
    profesori și chiar întregul oraș.

    Actrița Eliza Păuna, regizoarea
    spectacolului: Aveam de mult ideea acestui spectacol. Hermann este un copil
    care se joacă pe drumul spre școală și își imaginează tot felul de lucruri, că
    este altcineva, că semafoarele și casele cu ochi vorbesc cu el, este un băiețel
    cu multă imaginație. A fost amuzant să lucrez cu Daniel Chirilă la spectacol,
    dar fiind vorba de doar 55 de minute a trebuit să renunțăm la o parte din
    lucrurile pe care ni le-am propus.

    Pe de altă parte, am ținut să integrăm și
    desenele lui Dan Perjovschi în spectacol, cu toate că publicul nostru, la copii
    mă refer, nu știu cine este Dan Perjovschi, nu știu că este unul dintre cei mai
    importanți desenatori și artiști români. Dar în felul acesta spectacolul
    provoacă și multe întrebări. Iar după spectacol, în foaier, pe copii îi
    așteaptă un zid pe care să-și exprime și ei gândurile. Și n-am fost deloc
    uimiți să vedem că mulți dintre ei au scris mesaje legate de școală, profesori,
    timp liber, teme care există și în spectacol. Mă bucur că datorită acestui
    scenariu adaptat orașului Sibiu, pe care-l iubesc foarte tare, am ajuns la
    Teatrul Gong. Mai mult, acum sunt si actriță a Teatrului Gong, și dacă
    lucrurile merg bine, o să mă vedeți în curând interpretând rolul Vulpea din
    spectacolul Micul Prinț după Antoine de Saint-Exupéry, pus în scenă de
    regizorul Bobi Pricop.


    Raluca
    Răduca, Adrian Prohaska și Lucia Barbu dau viață personajelor din Hermann
    visează, iar scenografia este semnată de Romulus Boicu.