Tag: Teatrul Radu Stanca

Sub genericul FOCUS TNRS — RADU AFRIM, Teatrul Naţional Radu Stanca” a prezentat recent, într-un scurt maraton, cele trei spectacole montate de Radu Afrim în această stagiune la Sibiu. Este vorba despre Tattoo”, de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, producţie pusă în scenă la Secţia Germană a Naţionalului sibian (cu premiera în octombrie 2014) şi de premiera oficială a celor două spectacole din seria Fabulelor urbane, Girafe” şi Bizoni”, după Pau Miró, montate la Secţia Română.

Lui Radu Afrim îi place să exploreze texte noi, autori noi. În plus, consideră că alegerea textului este cel mai important lucru: textul potrivit pentru teatrul potrivit şi pentru oraşul potrivit”. Textele Girafe” şi Bizoni” fac parte, alături de Lei”, din Trilogia fabulelor urbane, a catalanului Pau Miro, scriitor apreciat şi premiat în Europa, dar necunoscut în România. Regizorul Radu Afrim: În primul rând, m-am gândit la trupă. Girafe” serveşte o parte mai matură şi mai celebră a trupei din Sibiu, actorii mai versaţi. Bizoni” e cu tineri, cu studenţi, în care greul cade pe debutanţi, pe actorii care nu au avut până acum roluri grele. M-am gândit că era insuficient să fac doar un spectacol din această trilogie, pentru că eu simţeam această legătură între piese. Cele mai mari emoţii le-am avut pentru Bizoni”, pentru că nu prea e solar, e mai întunecat. Şi m-am gândit să fac un contrapunct cu Girafe”, pentru că iniţial voiam doar Bizoni”. Citisem Bizoni” şi îmi plăcuse foarte mult acest poem dramatic. Deşi, şi în Girafe” subiectul este destul de trist, de fragil”.

În spectacolul “Girafe”, acţiunea este mutată în România anului 1968, pe malul mării şi are în centru acest obiect aparent banal, dar care a revoluţionat viaţa femeii în secolul trecut: maşina de spălat. De altfel, toate cele trei texte ale lui Miro sunt construite în jurul acestui aparat electrocasnic.

Radu Afrim: “În Girafe” se vorbeşte şi despre eliberarea sexuală, în nişte vremuri în care în România nu ştiu dacă se vorbea despre aşa ceva. Apare un travestit într-un bar pentru străini pe litoral… Zic că se potrivea această mutare a piesei în spaţiul nostru. Am mai folosit în spectacolele mele obiecte electrocasnice. Sunt frumoase, sunt readymade, nu sunt butaforice, le poţi da o magie, poţi să te joci cu ele. Obiectele astea, în relaţie cu omul, se umanizează. Sau omul devine robotizat în relaţie cu ele. În această piesă, maşina de spălat este un simbol al eliberării femeii de o muncă cu care eu am copilărit. Eu sunt născut în ‘68, anul în care se petrece acţiunea piesei Girafe” şi am prins fazele în care se spăla la mână, bunica spăla la râu…”.

Girafe” este o piesă ce explorează subiecte precum valorile tradiţionale, feminismul, dragostea şi liberul arbitru. Actriţa Mariana Mihu joacă rolul femeii căsătorite, care îşi doreşte o maşină de spălat Albalux. A mărturisit că se regăseşte în acest personaj, pentru că a trăit copilăria şi adolescenţa în acea perioadă, dar în special îi place la acest personaj faptul că se schimbă: La Girafe” există zona aceea de umor care îmi convine, pentru că facem haz de necaz. Şi face bine şi psihicului, şi sufletului. E vorba de puterea fiinţei umane de a se transforma şi de a spera că trebuie să se întâmple şi ceva frumos în viaţă. Asta îmi place şi cred că de asta am şi acceptat să lucrez, pentru că la un moment dat eram extrem de obosită. Dar ideea asta, că oamenii se pot schimba în bine şi pot avea speranţă m-a atras foarte tare şi am mers înainte. Pentru mine, girafele sunt animalele care văd dincolo, cele care văd mai departe. Bizonii cred că sunt animalele care rezistă. Acolo e vorba despre rezistenţă, până la urmă”.

Distribuţiile spectacolelor Girafe” şi Bizoni” sunt amestecate. Dacă în primul, rolurile principale revin actorilor maturi ai Teatrului Radu Stanca”, în al doilea, acestea sunt deţinute de tineri. Dacă Girafe” este un spectacol comic-nostalgic, Bizoni” este un spectacol emoţionant despre moarte şi supravieţuire. Acţiunea se petrece într-o spălătorie: un copil e mort, mama dispare, tatăl îşi pierde minţile, iar cei patru copii-bizoni supravieţuiesc acestor întâmplări. Tânărul actor Vlad Bârzanu joacă rolul unuia dintre cei patru copii, despre care spune: Sunt dezorientaţi, sunt mici, încearcă să supravieţuiască, încearcă să înţeleagă ce se întâmplă, încearcă să-şi continue viaţa — ce-a mai rămas din ea şi aşa cum a mai rămas, cum ştiu, cum au învăţat şi cât au apucat să fie învăţaţi de părinţi. Şi sunt fragili, ca şi girafele, dar, în acelaşi timp, sunt mult mai rezistenţi. Fiindcă toţi patru îşi duc povestea undeva — fiecare cu greutăţile lui, dar rezistă”.

Deşi “Bizoni” este un text apăsător, regizorul Radu Afrim a găsit şi momentul pentru a folosi umorul: “Totuşi, dacă nu ai umor, nici în viaţă nu eşti interesant, cu atât mai puţin pe scenă. Am găsit momentul când vin clienţii deghizaţi în diverse personaje şi îşi lasă costumele, îşi lasă existenţele, îşi lasă păcatele la spălat în această spălătorie de familie. Am găsit o serie de bancuri în mijlocul spectacolului, care nu fac parte din text, dar autorul are o propunere acolo. Zice: fraţii se prostesc”. Autorul îţi dă libertatea de a improviza şi de a fi regizor, de a fi artist. Da, am găsit supape comice, dar cu multă moderaţie. Şi deja personajele din Girafe” vin aici cu doza lor de simpatie. Eu am gândit spectacolele să fie date în aceeaşi seară, dar cu pauze între ele”.

Spectacolul Tattoo”, după textul celor doi autori elveţieni Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, a fost pus în scenă de Radu Afrim cu actorii Secţiei Germane a Teatrului Naţional Radu Stanca” din Sibiu. Despre el, regizorul spune că are suspans mult, acţiune, umor: Nu seamănă cu nimic din ce am făcut până acum. E o piesă atât de bine scrisă, zici că e o piesă veche, cu intrigă, desfăşurare şi cu deznodământ foarte surprinzător. Actorii m-au ajutat foarte mult. Am lucrat într-o bucurie, într-o improvizaţie şi într-un râs continuu, pentru că e foarte sălbatic, foarte fizic şi, în acelaşi timp, foarte lucid acest spectacol. E un text deştept, care m-a cucerit de prima lectură. E vorba de video-artişti, de un artist care îşi tatuează trupul pentru a-şi provoca prietenii într-un fel inedit. E vorba despre prietenie, despre sinceritatea relaţiilor dintre oameni. Atât de intens am lucrat la acest spectacol, încât nu-mi permit să aibă fisuri la niciuna dintre reprezentaţii. De aia am emoţii întotdeauna când se joacă”.