Tag: Tedy Necula

  • Omagiu „Colectiv”

    Omagiu „Colectiv”

    Un metrou se blocheză între staţii în dimineaţa de după incendiul
    din Clubul bucureştean Colectiv. Călătorii încep să interacţioneze. Aceasta este, în
    foarte puţine cuvinte, provestea filmului independent Coborâm la prima al regizorului
    Tedy Necula, prezentat marţi seară, în proiecţie de gală la Bucureşti, la exact
    trei ani de la tragedia care a amuţit o ţară întreagă.


    Pe 30 octombrie 2015, în
    timpul unui concert susţinut în Clubul Colectiv de trupa rock Goodbye to
    Gravity a izbucnit un incendiu din cauza unor artificii
    . Acestea au aprins, rapid,
    buretele cu care erau capitonaţi stâlpii şi pereţii. Sute de omeni erau
    înăuntru, iar clubul avea o singură uşă. O parte din victime au avut arsuri; altele au pierit din cauza
    amestecului de substanţe toxice inhalate. În total au fost 64 de morţi şi
    aproape 200 de răniţi. Ulterior, la aproape doi ani de la dezastru, o a 65-a
    persoană, un tînăr, şi-a pus capăt zilelor
    ,
    mulţi punând gestul său pe seama traumelor psihice suferite la Colectiv.


    În
    memoria victimelor, în Capitală, dar şi în alte mari oraşe ale României, marţi au
    fost organizate evenimente legate de împlinirea a trei ani de la incendiul din
    ‘clubul groazei’. La Bucureşti au fost slujbe de pomenire şi un marş comemorativ
    intitulat Marşul Chitarelor. Sute de oameni şi-au dat întâlnire în Piaţa Unirii, din centrul oraşului,
    apoi au pornit pe jos până la locul tragediei. Mulţi alţii li s-au alăturat pe
    drum. Odată ajunşi în faţa Clubului, ei au aşteptat în tăcere şi reculegere ca ceasurile să arate ora 22:30, adică
    ora la care s-a produs dezastrul. Rude, prieteni, colegi sau simpli trecători au depus
    coroane şi au aprins lumânări. Starea generală de spirit: durere, tristeţe şi
    neputinţa de a îndrepta lucruri în
    politică, sănătate sau în societate, în ansamblul său.

    ‘Avem multe de învăţat din asta şi merită să ne reamintim mereu faptul
    că e ceva de schimbat în ţara asta şi că noi suntem cei care pot să acţioneze.’


    ‘Cinci minute, ştiţi cum e la noi, toată lumea se agită, dar după aceea
    se liniştesc apele şi fiecare îşi vede de treaba lui.’


    La trei ani de la
    tragedia de la Colectiv, actualul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, a
    recunoscut că România nu poate face faţă unui nou incendiu de acele proporţii
    .
    Sunt doar 11 paturi pentru mari arşi în toată ţara şi autorităţile ar trebui să
    apeleze la ajutor extern, în cazul unei nenorociri similare. Apoi, România
    este, şi la ora actuală, plină de baruri, cluburi, pensiuni sau malluri care
    funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. Cât priveşte procesul
    penal deschis după nenorocirea de la Clubul Colectiv, acesta se află, în
    continuare, în primă instanţă. Rudele şi apropiaţii victimelor încă aşteaptă să
    li se facă dreptate.