S-au dus vremurile în
care, odată învăţată o meserie, în perioada tinereţii, ea avea să fie practictată
toată viaţa cu foarte puţine schimbări. Astăzi, locurile de muncă şi
abilităţile se pot modifica de mai multe ori pe parcursul existenţei unui
adult. Iar disponibilitatea pentru schimbare precum şi competenţele digitale,
care o fac de cele mai multe ori posibilă,
au ajuns să conteze foarte mult pe piaţa muncii. Din păcate, date
statistice de la nivelul UE nu par să indice o populaţie prea bine pregătită în
acest sens. 40% din populaţia UE nu dispune de un nivel suficient de competenţe
digitale şi doar 11% dintre adulţi au urmat programe de învăţare pe tot
parcursul vieţii. În România, situaţia este încă şi mai dramatică: 74% dintre
persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani nu au competenţe digitale
de bază în timp ce doar 1% dintre adulţi au beneficiat de educaţie profesională continuă. Situaţia a
fost constatată şi de către sindicate care atrag atenţia şi asupra slabei
corelări dintre conţinutul cursurilor şcolare şi cerinţele de pe piaţa muncii.
Bogdan Hossu, Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicală Cartel Alfa. Constatăm că interesul pentru competenţele digitale este foarte scăzut în
rândul tinerilor care optează pentru învăţământul superior. Asta arată că
formarea educaţională iniţială nu este suficientă pentru a oferi informaţii
legate de structura pieţei şi orientările care ar trebui să dea o perspectivă
adecvată asupra viitorului loc de muncă. Învăţământul românesc de azi
are o anumită ineficienţă, în sensul că nu pregăteşte adecvat. Din acest punct
de vedere, avem nişte recomandări. Una se referă la conlucrarea cu piaţa
muncii, care ar trebui să se facă prin angajatori şi sindicat. De asemenea,
formarea profesională continuă a adulţilor rămâne o problemă majoră, cu
dificultăţi şi disfuncţionalităţi mari.
În mod evident,
una din soluţii constă într-o colaborare mai strânsă între cele două domenii
care se intersectează în acest caz: învăţământul şi reglementarea pieţii
muncii, după cum a constatat şi Dragoş Pâslaru, Ministrul Muncii Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice: Încă prevalează o politică de siloz. Cu
alte cuvinte, sistemul de educaţie este considerat responsabil cu formarea şi
reglementarea calificărilor. Avem o autoritate de calificări care a constituit
şi încă mai constituie motiv de conflict între ministerul educaţiei şi
ministerul muncii. Ceea ce e absurd. De aproximativ o lună am început să discut
cu ministrul educaţiei care este foarte deschis în legătură cu acest aspect, al
cooperării instituţionale. Până acum n-am reuşit să colaborăm instituţional
corespunzător, n-am reuşit să creăm o legătură eficientă între zona
guvernamentală şi cea privată şi n-am reuşit să facem o colaborarea destul de
bună între central şi local. În aceste privinţe, trebuie lucrat în continuare.
Un
caz în care cooperarea interministerială ar trebui să funcţioneze este cel al
aşa-numitului învăţământ dual, adică implicarea angajatorilor în învăţământul
profesional şi tehnic. De altfel, în acest sens, Ministerul Educaţiei a făcut
deja anumite demersuri, după cum precizează Margareta Ivan, consiliera
ministrului de resort: Ceea ce preocupă acum Ministerul
Educaţiei, este modelul acesta dual care a tot fost dezbătut în cursul acestui
an şi care va ajunge, în curând, într-un punct final, prin promovarea unui pachet
legislativ care să deschidă uşile pentru un învăţământ profesional dual cu mai
mult accent pe pratică şi cu mai multă implicare din partea angajatorilor.
În plus, în programa-cadru pentru
ciclul gimnazial, recent lansată, au fost introduse încă din şcoala generală
cursuri de informatică. Cunoştinţe elementare legate de TIC (tehnologia
informaţiilor şi a comunicării) au devenit, de altfel, cerinţe fundamentale în
majoritatea slujbelor, după cum aflăm de la Raluca Predoi, manager în cadrul
unei companii multinaţionale: Este una dintre cele mai
importante competenţe tehnice pe care o urmărim. Încă de la angajare,
comunicarea cu potenţialul angajat se face în mediul on-line. Acest lucru se
regăseşte, mai târziu, în toate sarcinile de serviciu ale angajatului de la
comunicare până la introducerea rezultatelor muncii sale în sistemele proprii
de raportare. Dar această competenţă nu ni se pare că este foarte bine
dezvoltată în timpul şcolii. De pildă, deşi se studiază în şcoală, folosirea
unei foi de calcul în programul Microsoft Excel nu se ridică la nivelul
aşteptărilor noastre care, de altfel, nu sunt foarte mari.
În ceea ce priveşte, colaborarea cu
sistemul de învăţământ în vederea pregătirii viitorilor angajaţi, Raluca Predoi
recunoaşte că firma pe care o conduce nu a avut probleme în acest sens: Compania pe care o reprezint are un interes atât în mediul
academic, pentru angajaţii cu studii superioare, dar şi în învăţământul
profesional, noi având şi o facilitate de producţie locală. În ambele cazuri,
am colaborat foarte bine şi am încheiat parteneriate cu universităţi şi colegii
tehnice. Există dialog cu autorităţile guvernamentale, dar încă n-a atins un
nivel de maturitate.
În aşteptarea
maturizării dialogului dintre instituţiile implicate în pregătirea
profesională, la nivel naţional, Comisia Europeană, la nivel comunitar, a
lansat noua agendă pentru competenţe pentru a îmbunătăţi predarea abilităţilor
necesare pe piaţa muncii şi pentru a stimula inserţia profesională.
