Tag: Teius

  • Reabilitarea urbană a orașului Teiuș, din județul Alba, prin fonduri europene

    Reabilitarea urbană a orașului Teiuș, din județul Alba, prin fonduri europene

    Prin investiții Regio de peste 3,6 milioane euro se va realiza reabilitarea urbană a orașului Teiuș, din județul Alba.

    La
    începutul acestei luni, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, a fost semnat
    contractul de finanțare, în valoare totală de peste 3,6 milioane euro pentru
    proiectul Regenerarea urbană socio-culturală a orașului Teiuș.


    Prin
    intermediul proiectului se urmărește îmbunătățirea serviciilor
    cultural-recreative, prin construirea unui muzeu pentru dezvoltarea culturală
    și educatională a orașului, precum și construirea unui centru de tineret.


    Ne oferă detalii Nicolae Mărginean,
    director comunicare ADR Centru: Concret proiectul prevede investiții
    în construirea unui centru expozițional chiar în centrul orașului Teiuș,
    practice lângă școala generală, construirea unui centru de tineret,
    multifuncțional, care va avea săli de spectacole, dar și o piscină și săli de
    sport, la ieșire către municipiul Aiud și execuția unor lucrări de reabilitare
    și modernizare a trotuarelor și a rigolelor pe strada Decebal, care unește principala
    arteră a orașului, tranzitul dinspre Alba Iulia spre Aiud cu gara, o gară
    foarte importantă în sistemul CFR național




    Potrivit proiectului, lucrările ar
    urma să fie finalizate în trei ani, respectiv în mai 2022.


    Orașul
    Teiuș poate fi considerat un exmplu de bună practică în atragerea de fonduri
    europene. Primarul localității, Mirel Hălălai, a declarat că în mai puţin de
    nouă luni a semnat trei contracte de finanţare, dintre care două pentru
    reabilitarea şi eficientizare energetică a unităţilor de învăţământ și altul
    pentru îmbunătăţirea condiţiilor urbane din oraș.


    Oraşul Teiuş este doar unul dintre
    cele 45 de oraşe mici din Regiunea Centru care au depus proiecte pe Prioritatea
    de investiţii a Programului REGIO prin care se doreşte îmbunătăţirea calităţii
    vieţii populaţiei.


    Merită reținut că, la nivelul Regiunii,
    prin acest program sunt solicitate peste 720 milioane lei, adică de peste şapte
    ori mai mult decât suma disponibilă, iar Teiușul este unul din primele orașe
    care au beneficiat de fonduri nerambursabile pe acest domeniu.