Tag: Teli Iacsa

  • Jurnal românesc – 10.03.2020

    Jurnal românesc – 10.03.2020

    Comitetul
    Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a decis suspendarea transportului
    rutier de persoane între România şi Italia, în condiţiile în care epidemia de
    coronavirus din peninsulă s-a agravat. Măsura este în vigoare şi va fi
    menţinută până cel puţin pe 31 martie. Ministrul interimar de Interne, Marcel
    Vela, a spus că operatorii de transport rutier care efectuează curse care
    tranzitează Italia au obligaţia de a le comunica românilor care se vor îmbarca
    din Italia către România faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe
    teritoriul României şi îşi că îşi asumă responsabilitatea prin completarea unei
    declaraţii la îmbarcarea în autobuz. În ceea ce priveşte transportul feroviar
    de persoane, operatorii au obligaţia ca, începând din 12 martie, să distribuie
    materiale tipărite care să aducă la cunoştinţa călătorilor faptul că românii
    care vor veni din Italia către România vor intra în carantină sau autoizolare
    de îndată ce ajung în ţară şi să-i informeze pe cetăţenii străini la urcarea în
    tren că nu li se va permite trecerea frontierei României dacă vin cu escală din
    Italia. Autorităţile de la Bucureşti au mai decis închiderea grădiniţelor,
    şcolilor şi liceelor începând din 11 martie până cel puţin la data de 22 martie,
    precum şi instituirea obligaţiei pentru unităţile de alimentaţie publică de a
    lua măsuri în privinţa dezinfecţiei frecvente a tuturor suprafeţelor expuse,
    precum cărucioare, balustrade, coşuri de cumpărături, clanţe sau grupuri
    sanitare.




    Ambasadorul României
    în Italia, George Bologan, a declarat pentru Televiziunea Română că, până în
    prezent, în peninsulă sunt trei cetăţeni români infectaţi cu noul coroavirus şi
    alţi doi care au dublă cetăţenie. Atât Ambasada, cât şi oficiile
    consulare menţin legătura permanent cu autorităţile centrale, locale şi cu
    unităţile sanitare, pentru a monitoriza evoluţia crizei sanitare, a impactului
    asupra cetăţenilor români, precum şi a stării de sănătate a celor
    infectaţi, a spus diplomatul. El a menţionat că asistenţa consulară care
    poate fi oferită românilor este una extrem de limitată din cauza măsurilor
    restrictive pe care le-au impus autorităţile italiene pentru a limita
    propagarea Covid-19. Ambasadorul a precizat, însă, că starea comunităţii
    româneşti din Italia este în general bună. Nu am avut de-a
    face cu exod al comunităţii româneşti. În general, românii – vorbim de un
    1.200.000 de cetăţeni, cel puţin – au înţeles situaţia, şi şi-au asumat în mod
    responsabil o atitudine chiar proactivă, a spus Bologan. El a infirmat
    informaţiille potrivit cărora transportul public ar fi blocat, sau că
    magazinele ar fi închise. Ingineria zvonisticii trebuie să fie evitată,
    pentru că prezentată în anumite feluri creează foarte multă panică a
    afirmat ambasadorul. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni transmite că
    românii din străinătate, care coresc să afle informații legate de prevenirea
    infectării cu noul coronavirus, pot apela din orice rețea, 24 de ore din 24,
    numărul de telefon +40 213 202 020. DRP precizează că linia telefonică este
    destinată strict informării și nu este un număr de urgență.




    Expoziția de
    artă contemporană Povești și semne din arta populară românească,
    semnată de Teli Iacşa, mai poate fi vizitată până pe 12 martie la Centrul de
    Artă și Cultură Galatasaray din Istanbul. Manifestarea reuneşte 12 picturi pe
    sticlă și o instalație, creată din papier mache pe sticle de plastic, textil
    printat, acril și metalic pe hârtie și plastic, prezentată anterior în cadrul
    Bienalei de Carte Obiect de la Muzeul Național al Literaturii Române. Teli
    Iacşa a debutat în sfera picturii pe sticlă în 2010. A expus atât în țară, cât
    și în străinătate, sub numele de Teofilia Juravle. În 2015, a câştigat Premiul
    de Excelență la Concursul Internațional de creație Eminesciana, din
    Iași, iar în 2018, a obţinut o mențiune la Bienală. Din 2012 și până în prezent
    a avut 6 expoziții personale, dintre care două în Elveția și a participat la
    numeroase evenimente de grup, bienale, saloane de artă și tabere de creație. În
    prezent, lucrează la o nouă serie mixed media al cărei titlu nu a fost încă
    făcut public.




    Pelicula animată
    Călătoria fantastică a Maronei, de Anca Damian, va fi proiectată în
    Suedia, în orașele Norrköping – pe 28 martie, și Göteborg – pe 19 aprilie,
    anunţă Institutul Cultural Român de la Stockholm. Al treilea lungmetraj de
    animație al româncei, după Crulic – drumul spre dincolo și
    Muntele magic, Călătoria fantastică a Maronei, o coproducție
    România-Franța-Belgia, este un basm modern despre dragoste necondiționată și
    sacrificiu. Filmul a mai fost prezentat în Suedia în cadrul Festivalului de
    Film Francez de la Stockholm, care a avut loc în perioada 11 – 16 februarie.
    Anul trecut, Călătoria fantastică a Maronei a fost recompensată cu
    Marele premiu și Premiul publicului la Batumi International Art House Film
    Festival din Coreea de Sud, cu Premiul special al juriului la Animation Is Film
    din SUA şi cu Premiul publicului la Festivalul Internaţional de Film de la
    Gijón în Spania.