Tag: tenis

  • Weekend sportiv 07.03.2025

    Weekend sportiv 07.03.2025

    Trei jucătoare de tenis din România vor evolua, în acest weekend, în runda a doua a turneului WTA 1000 de la Indian Wells, concurs dotat cu premii de aproape 9 milioane de dolari. Miercuri, în primul tur, Irina Begu a trecut de Ann Li, din SUA, cu 7-5, 3-6, 6-1 şi urmează să o întâlnească pe Katie Boulter, din Marea Britanie, cap de serie numărul 25. Joi, Jaqueline Cristian a trecut de rusoaica Veronika Kudermetova cu 6-2, 6-3 şi se va confrunta în weekend cu canadianca Leylah Fernandez, favorita numărul 27. Şi Sorana Cîrstea se va întâlni cu o favorită, şi anume cu jucătoarea americană Emma Navarro, cap de serie numărul 10, după ce a trecut în primul tur, cu 6-2, 7-5, de australianca Maya Joint, venită din calificări.

    România va participa cu 10 sportive la Mondialele de box feminin care încep sâmbătă, la Niş, în Serbia. Cu cele mai mari şanse la o medalie pleacă Lăcrămioara Perijoc, campioană europeană în 2019 şi vicecampioană mondială în 2022. Ea mai are în palmares medalii europene de argint în 2023 şi 2024. La Niş, Perijoc va concura în limitele categoriei 57 de kilograme. Speră la o medalie şi Claudia Nechita, participantă la Jocurile Olimpice de acum patru ani, de la Tokyo, care a urcat de la 57 la 60 de kilograme. Anul trecut, la Europenele de la Belgrad, ea a obţinut medalia de bronz. Premiile pentru medalii sunt impresionante: 100.000 de dolari pentru aur, 50.000 pentru argint şi 25.000 pentru bronz. Locul cinci este premiat cu  10.000 de dolari, fondul total ridicându-se la aproape trei milioane.

    În weekend sunt programate jocuri contând pentru ultima etapă a sezonului regulat în Superliga română de fotbal, cea cu numărul 30. Vineri, două partide: Oţelul Galaţi cu Poli Iaşi şi Farul Constanţa cu Universitatea Cluj. Sâmbătă, Petrolul se va confrunta, la Ploieşti, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, iar la Sibiu, Hermannstadt va juca împotriva echipei bucureştene Rapid. În primul meci de duminică, CFR Cluj va întâlni, acasă, Gloria Buzău, iar seara va avea loc, la Bucureşti, derby-ul etapei, între fruntaşele clasamentului: FCSB şi Universitatea Craiova. Gruparea din Capitală vine după un eşec suferit joi în Liga Europa, manşa întâi a optimilor de finală: 1 la 3 cu echipa franceză Olympique Lyonnais. Ultimele două jocuri ale sezonului regulat, luni: FC Botoşani cu Unirea Slobozia şi UTA cu Dinamo. În clasament conduce FCSB, cu 53 de puncte. Urmează Craiova, cu 52.

  • Info Sport

    Info Sport

    Echipele române Corona Braşov şi Sport Club Miercurea Ciuc au încheiat cu victorii, miercuri, sezonul regulat al competiţiei regionale de hochei pe gheaţă Erste Liga. Corona, campioana en titre, a învins, pe teren propriu, echipa maghiară Jegesmedvék din Miskolc cu scorul de 6-4. Este de remarcat faptul că gazdele au fost conduse cu 4-0. Gruparea din Miercurea Ciuc a dispus, tot pe teren propriu, de Dunaújvárosi Acélbikák cu 6-2. Pe primul loc încheie sezonul regulat echipa maghiară Budapest Jégkorong Akadémia, la egalitate de puncte, 78, cu ACSH Gheorgheni. În play-off Jégkorong Akadémia se va confrunta cu Újpest, ACSH Gheorgheni cu Jegesmedvék, Debrecen cu Miercurea Ciuc şi Corona cu Ferencváros. Ultima confruntare amintită este reeditarea finalei ediţiei trecute a competiţiei, în care Corona s-a impus la general cu 4-0.

    Trei dintre echipele care reprezintă România în competiţiile europene de handbal feminin au obţinut victorii clare în jocurile disputate miercuri în campionat. În etapa a 17-a a Ligii Naţionale, CSM Bucureşti, echipa română clasată cel mai bine în Liga Campionilor, a dispus, pe teren propriu, de CSM Târgu Jiu, cu scorul de 28-21. Tot acasă au jucat şi formaţiile române din EHF European League. Dunărea Brăila a trecut de CSM Iaşi cu 32-23, iar SCM Râmnicu Vâlcea a învins CSM Slatina cu 41-31. În clasament, CSM Bucureşti conduce detaşat. O altă grupare care joacă în Liga Campionilor, Rapid Bucureşti, a evoluat, miercuri, în optimile de finală ale Cupei României. Feroviarele au dispus în deplasare de echipa de eşalon inferior Star Mioveni cu scorul de 46-16 şi merg în sferturile de finală, unde vor întâlni, pe 16 martie, formaţia CSM Târgu Jiu.

    Perechea alcătuită din tenismanul român Victor Cornea şi spaniolul Sergio Martos Gornes s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger găzduit de Manama, în Bahrain, dotat cu premii totale de 200.000 de dolari. Cei doi au trecut de cuplul format din francezul Benoit Paire şi reprezentantul gazdelor, Yusuf Qaed cu 6-2, 7-6. Perechea româno-spaniolă, cap de serie numărul unu, şi-a asigurat un cec de 2.030 de dolari şi 20 de puncte ATP la dublu.

  • Simona Halep se retrage

    Simona Halep se retrage

    Este greu să vezi o astfel de mare campioană părăsind sportul, au scris americanii de la Tennis Letter, platformă specializată în informaţii din acest sport, după anunţul marii campioane Simona Halep că se retrage. Sportiva din Constanţa a inspirat numeroşi oameni de-a lungul timpului, a subliniat, totodată, Tennis Letter.

    „Nu ştiu dacă e tristeţe sau bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă. Dar iau această decizie cu sufletul împăcat. Întotdeauna am fost realistă cu mine. Corpul meu nu mai duce atât de mult, ca să ajung unde probabil am fost. E foarte greu să ajung acolo pentru că ştiu ce înseamnă să ajungi acolo”.

    Sunt cuvintele Simonei, rostite după înfrângerea în faţa italiencei Lucia Bronzetti, marţi, la Cluj, în primul tur al turneului Transylvania Open. Şi a detaliat, ulterior, într-o conferinţă de presă:

    „Sunt împăcată, ştiu că nu am greşit cu nimic faţă de tenis. În acest moment vreau doar să mă odihnesc, sunt o jucătoare profesionistă de tenis epuizată din punct de vedere profesional şi îmi doresc să mă odihnesc. Nu mai vreau să-mi fac planuri, vreau să iau viaţa să vină de la sine şi voi vedea pe parcurs”.

    Simona Halep este, o demonstrează cifrele, cea mai mare mare jucătoare de tenis din istoria României. A fost numărul unu mondial timp de 64 de săptămâni, între 2017 și 2019, anii de vârf ai carierei. Are în palmares două titluri de Grand Slam – Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019 – precum şi alte trei finale jucate în competiţiile cele mai importante din tenis: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018). A disputat și finala Turneului Campioanelor. Începând din 2013, anul primelor prezenţe pe marile arene, şi-a adjudecat 24 de titluri în total.

    A câștigat peste 40 milioane de dolari din tenis, fiind pe locul 3 all-time, după surorile Williams. Pe cea mică, Serena, a învins-o, categoric, în ultimul act disputat pe celebra iarbă londoneză de la Wimbledon. Istoria sportului alb a înregistrat, de altfel, meciuri memorabile ale Simonei cu adversare de acelaşi calibru, precum Maria Sharapova, Angelique Kerber şi Caroline Wozniacki. Cea mai dificilă şi mai lungă partidă din cariera ei nu s-a jucat, însă, pe zgură, iarbă sau hard, ci la tribunal. Unul de arbitraj sportiv, celebra instanţă elveţiană de la Lausanne, chemată să stabilească dacă românca s-a dopat cu intenţie. În 2022, Halep a fost depistată pozitiv la o substanţă interzisă şi suspendată, ulterior, pentru patru ani. O veşnicie în tenis şi în multe alte sporturi, mai ales că, la acea vreme, românca împlinise 31 de de ani.

    În martie anul trecut, TAS a stabilit că Halep nu a încălcat intenţionat regulile antidoping, iar durerosul meci pentru propria onoare a fost câştigat. Ea a revenit în competiţii, dar nu la nivelul pe care şi-l dorea, din cauza problemelor fizice. Organizatorii turneului de la Roland Garros şi cei de la Wimbledon au reacţionat imediat la anunţul că românca pune capăt carierei profesoniste, evocându-i performanţele şi urându-i toate cele bune în noua viaţă, cea de după tenis.

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    La Melbourne continuă turneul de tenis Australian Open, primul concurs de Mare Şlem al anului. Ultima româncă rămasă în turneul de simplu, Jaqueline Cristian, va evolua sâmbătă, în turul al treilea. Ea o va întâlni pe jucătoarea germană Eva Lys, ocupanta locului 128 în clasamentul mondial. Românca, numărul 82 WTA, a pierdut toate cele trei jocuri disputate până acum în faţa sportivei din Germania.
    Trecem la handbal, pentru că, la sfârşitul acestei săptămâni, au loc jocuri în competiţiile europene feminine. În Liga Campionilor, Grupa A, sâmbătă, CSM Bucureşti primeşte vizita echipei slovene Krim Ljubljana, iar Gloria Bistriţa-Năsăud merge în Croaţia, la Podravka Koprivnica. În ierarhia grupei, CSM se află pe locul 5, iar Gloria, pe 6. În Grupa B, Rapid Bucureşti, grupare care ocupă locul 7 în clasament, penultimul, va întâlni, acasă, duminică, echipa daneză Odense.

    În EHF European League, Grupa A, Dunărea Brăila va juca sâmbătă, în deplasare, la formaţia norvegiană Larvik, iar în Grupa B, SCM Râmnicu Vâlcea se va confrunta duminică, pe teren propriu, cu echipa daneză Ikast. Miercuri, cele două formaţii române s-au întâlnit in meci direct, în Liga Naţională, la Brăila, iar Dunărea s-a impus cu 31 la 24.

    În weekend se reia campionatul Superligii române de fotbal. Vineri, două partide: Unirea Slobozia cu Sepsi Sfântu Gheorghe şi FCSB cu FC Hermannstadt. Sâmbătă, la Cluj, Universitatea întâlneşte Gloria Buzău, iar la Galaţi, Oţelul se confruntă cu Petrolul Ploieşti. Duminică, FC Botoşani joacă, acasă, cu CFR Cluj, apoi Universitatea Craiova are meci, pe teren propriu, cu Dinamo Bucureşti. Ultimele două jocuri ale etapei, luni: Farul Constanţa cu UTA şi Rapid Bucureşti cu Poli Iaşi. În acest moment, în clasament, pe primele două locuri se află Universitatea Cluj şi FCSB, ambele cu câte 37 de puncte. Urmează Dinamo Bucureşti, cu 36, apoi Universitatea Craiova şi CFR Cluj, cu câte 35. Ultima echipă din zona de play-off este Petrolul Ploieşti, cu 31 de puncte, iar primele de sub linie sunt Sepsi Sfântu Gheorghe, cu 30, şi Rapid Bucureşti, cu 29.

     

  • Info Sport

    Info Sport

    Echipa masculină de baschet U-BT Cluj-Napoca a învins formaţia italiană Umana Reyer Venezia, cu scorul de 88-77, miercuri, în deplasare, în EuroCup, Grupa B. Americanul Zavier Simpson a fost cel mai bun om al clujenilor, cu 25 de puncte, 6 recuperări şi 7 pase decisive. Campioana României ocupă locul 5 în grupă şi va întâlni, marţi, acasă, echipa Turk Telekom.

    Tot miercuri, în FIBA Europe Cup, Grupa M, CSM CSU Oradea a fost învinsă dramatic în deplasare de formaţia franceză Dijon, cu scorul de 87-86, după prelungiri. Internaţionalul român Kris Richard a fost MVP-ul orădenilor, cu 27 puncte, 6 recuperări şi 4 pase decisive, Vicecampioana României a suferit a treia înfrângere consecutivă, iar acum trebuie să câştige toate partidele pe care le mai are de disputat pentru a avea şanse de calificare în sferturile de finală. Pe 29 ianuarie, Oradea se va confrunta, acasă, cu PAOK Salonic.

    Din voleiul masculin, să notăm că CSM Corona Braşov a fost învinsă de echipa italiană Trentino Itas, cu scorul de 3-1, miercuri, în manşa întâi a play-off-ului Cupei CEV. Gruparea italiană, campioană a Europei, s-a impus după o oră şi 42 de minute. Manşa secundă va avea loc pe 30 ianuarie, la Trento.

    Încheiem cu tenis. La Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, Victor Cornea şi Mariano Navone s-au calificat în runda a doua a probei masculine de dublu. Perechea româno-argentiniană a trecut, joi, în turul inaugural, de cuplul format din Christian Harrison, din Statele Unite şi David Pel, din Ţările de Jos, cu 6-4, 7-6. Cornea şi Navone şi-au asigurat astfel un cec de 58.000 de dolari australieni şi 90 de puncte ATP la dublu. Ei vor avea o misiune dificilă în turul secund, în care se vor confrunta cu germanii Kevin Krawietz şi Tim Puetz, favoriţii numărul patru.

  • Săptămâna sportivă – 13.01.2025

    Săptămâna sportivă – 13.01.2025

    Ea a trecut, în primul tur, de croata Petra Martic cu 6-2, 4-6, 7-6, câştigând cu 10-7 în super tiebreak. Tot luni, Sorana Cîrstea a fost depăşită de ucraineanca Elena Svitolina, favorita numărul 28, cu 6-4, 6-4. Duminică, Anca Todoni a fost învinsă cu 7-6, 6-1 de chinezoaica Qinwen Zheng, cap de serie numărul 5. Marţi, tot în primul tur, Gabriela Ruse şi Irina Begu se vor întâlni în meci direct.

    Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa-Năsăud a înregistrat a treia victorie din actuala ediţie a Ligii Campionilor. Gruparea antrenată de Florentin Pera a trecut, sâmbătă, acasă, cu 31 la 28, de formaţia norvegiană Storhamar, într-un joc contând pentru a noua etapă a Grupei A. Jucătoarea spaniolă Danila So Delgado Pinto a fost cea mai eficientă marcatoare a echipei ardelene, cu 7 goluri, urmată de brazilianca Tamires de Araujo şi de Sonia Serafinceanu, ambele cu câte 6 reuşite. Tot în Grupa A, duminică, CSM Bucureşti a pierdut cu 24 la 27 jocul disputat în deplasare cu liderul clasamentului, echipa franceză Metz. În ierarhia grupei, CSM se află pe locul 5, iar Gloria, pe 6. Etapa viitoare, sâmbătă, CSM primeşte vizita echipei slovene Krim Ljubljana, iar Gloria merge în Croaţia, la Podravka Koprivnica.

    În Grupa B a Ligii Campionilor, sâmbătă, formaţia Rapid Bucureşti a fost învinsă în deplasare de gruparea franceză Brest Bretagne cu 33 la 21. Vicecampioana României ocupă locul 8 în clasamentul grupei, ultimul, şi va întâlni, la sfârşitul acestei săptămâni, acasă, echipa daneză Odense. După cele cinci etape care au mai rămas de disputat, primele două clasate din fiecare grupă vor merge în sferturile de finală. Echipele de pe locurile 3, 4, 5 şi 6 vor disputa meciuri de baraj pentru a ajunge în sferturi, iar grupările de pe locurile 7 şi 8 vor părăsi Liga.

    În a doua competiţie continentală, EHF European League, a avut loc prima etapă a fazei grupelor. La Buzău, în Grupa A, Dunărea Brăila a dispus categoric de echipa spaniolă Elche, cu 33 la 15. Cealaltă formaţie română din competiţie, SCM Râmnicu Vâlcea, a încheiat la egalitate, 31 la 31, jocul disputat în deplasare cu Borussia Dortmund, în Grupa B. Sâmbătă, Dunărea joacă în Norvegia, cu Larvik, iar duminică, Vâlcea se confruntă, acasă, cu echipa daneză Ikast.

    După şapte etape ale Raliului Dakar, motociclistul român Emanuel Gyenes ocupă locul 23 în clasamentul general, la mai bine de patru ore în urma liderului, australianul Daniel Sanders. Sătmăreanul, care concurează pe o motocicletă KTM,  este al zecelea în clasamentul Rally 2 şi este în continuare lider la Original by Motul, ierarhia sportivilor fără asistenţă tehnică, unde este urmat de francezul Benjamin Melot, tot pe KTM, la 10 minute şi 6 secunde.

  • Info Sport

    Info Sport

    Monica Niculescu şi Fanny Stollar s-au calificat, joi, în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 250 de la Hobart, dotat cu premii totale de 275 de mii de dolari americani. Perechea româno – maghiară a trecut, joi, în sferturile de finală de cupolul format din norvegianca Ulrikke Eikeri şi japoneza Makoto Ninomiya, numărul doi pe lista favoritelor, cu 6-1, 7-6. Monica şi Fanny merg direct in finală după retragerea cuplului pe care ar fi trebuit îl înfrunte în penultimul act, format din jucătoarea americană Sofia Kenin şi poloneza Magda Linette (Polonia), cap de serie numărul trei.

    Motociclistul român Emanuel Gyenes a obţinut, miercuri, cel mai bun rezultat de până acum la ediţia actuală a Raliului Dakar. El s-a clasat pe locul 22 în etapa a patra la clasa moto, la 25 de minute şi 21 de secunde în urma învingătorului, australianul Daniel Sanders. În clasamentul general, Gyenes se află pe locul 28. Totodată, el ocupă locul al 12-lea în clasamentul Rally 2 şi este lider în ierarhia piloţilor care concurează fără asistenţă tehnică.

    Echipa de polo pe apă a României a pierdut şi al doilea joc pe care l-a disputat la Cupa Mondială de la Otopeni. În Grupa C, Divizia 1, poloiştii tricolori au fost învinşi miercuri de Japonia cu 16 la 12, ocupând, în clasamentul final, ultimul loc în grupă. În Grupa A, Ungaria s-a clasat pe primul loc. Grecia a câştigat Grupa B, iar Statele Unite, Grupa C. În Grupa D s-a impus Croaţia. Câştigătoarele grupelor s-au calificat direct în sferturile de finală, alături de Japonia, cea mai bună echipă de pe locul secund. Joi, trei partide pentru celelalte locuri din „sferturi”: Spania cu Serbia, Franţa cu Muntenegru şi România cu Georgia.

    Încheiem cu baschet. U-BT Cluj-Napoca a pierdut, miercuri, jocul disputat pe teren propriu cu echipa israeliană Hapoel Ierusalim. în Grupa B a competiţiei masculine EuroCup. Hapoel s-a impus cu 91 la 79, luându-şi revanşa după jocul din octombrie, de la Samokov, din Bulgaria, unde clujenii s-au impus cu 81 la 73. În clasamentul grupei conduce echipa spaniolă Valencia, cu 12 victorii şi două înfrângeri. Campioana României se situează pe locul 5, cu şapte victorii şi tot atâtea înfrângeri. Formaţia din Cluj se va confrunta, săptămâna viitoare, cu echipa italiană Umana Reyer, din Veneţia, în deplasare.

     

     

     

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    La Otopeni, lângă Bucureşti, anul a început cu polo pe apă de înalt nivel, mai exact cu jocurile Cupei Mondiale. Marţi, în Grupa C a Diviziei 1, echipa României a fost învinsă de reprezentativa Statelor Unite cu 10 la 7. În prima parte a jocului, tricolorii au reuşit să facă faţă formaţiei medaliate cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, dar finalul partidei a aparţinut nord-americanilor. Miercuri, România – Japonia. Primele şase clasate în Divizia 1 se vor califica la Super Finală, alături de cele mai bune două echipe din Divizia a II-a.  La competiţie participă cele mai puternice echipe naționale ale lumii. Serbia, din Grupa B, este campioana olimpică en titre. În aceeasi grupă se află Croaţia, care este vicecampioana olimpică, iar Spania, din Grupa A, este campioana europeană şi actuala deţinătoare a Cupei Mondiale.

    După trei etape ale Raliului Dakar, motocicistul român Emanuel Gyenes se află pe locul 33 în clasamentul general. El a încheiat etapa a treia pe locul 30, la 24 de minute şi 20 de secunde în urma învingătorului.  La clasa auto, una dintre maşinile producătorului român Dacia este pilotată de francezul Sebastien Loeb, de nouă ori campion mondial de raliuri, Tot pe o Dacia Sandriders evoluează şi Nasser Al Attiyah, din Qatar, situat, după etapa a treia, pe locul 2 în clasamentul general, la 7 minute şi 17 secunde în urma liderului, sud-africanul Henk Lategan, pe Toyota Gazoo Racing.

    Trecem la tenis. Monica Niculescu şi Fanny Stollar s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 250 de la Hobart, din Tasmania, dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Perechea româno – maghiară a trecut în optimile de finală  de cuplul american Sabrina Santamaria / Sloane Stephens cu 5-7, 6-3, 10-4. La Melbourne, unde se desfăşoară Australian Open, Anca Todoni şi Gabriela Ruse au ajuns în ultimul tur al calificărilor. Miercuri, Todoni s-a impus cu 6-3, 6-2 în faţa jucătoarei spaniole Leyre Romero Gormaz, iar Ruse a dispus de Anna-Lena Friedsam, din Germania, cu 3-6, 6-3, 6-4.

    Mai multe echipe de fotbal din România se află în Turcia, la Antalya, în pregătire şi au disputat, zilele trecute, jocuri amicale. Marţi, FC Botoşani a încheiat la egalitate, 1 la 1, cu Ludogoreţ Razgrad, campioana Bulgariei. Gloria Buzău a învins cu 2-1 echipa Kastamonuspor, din liga a treia turcă, iar Hermannstadt a dispus cu 3-0 de Alemania Aachen, din al treilea eşalon al campionatului german. Tot marţi, Sepsi Sfântu Gheorghe a cedat cu 1 la 4 în faţa campioanei Elveţiei, Young Boys Berna, după ce luni pierduse cu 1 la 3 în faţa echipei belgiene de liga secundă Molenbeek.

  • Info Sport

    Info Sport

    Campioana României la fotbal, FCSB, a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei României. Miercuri, la Bucureşti, gruparea antrenată de cipriotul Elias Charalambous a fost învinsă cu 2 la 0 de Universitatea Craiova. Oltenii au ocupat locul 2 în Grupa B şi merg mai departe alături de formaţia care a câştigat grupa, Metalul Buzău, echipă din liga a doua. În aceeaşi grupă, miercuri, la Bucureşti, Dinamo a terminat la egalitate, 0 la 0, cu Petrolul Ploieşti, iar la Buzău, Metalul a trecut cu 3-0 de Agricola Borcea, din liga a treia.

    Tot miercuri, în Grupa C, Farul Constanţa a trecut, la Arad, de UTA cu 5-1. Jocul de la Iaşi, dintre Poli şi Hermannstadt s-a încheiat egal, 0-0. Tot la egalitate, dar cu scorul de 1-1, s-a terminat şi partida de la Cluj, dintre Sănătatea, din liga a treia, şi Unirea Ungheni, din eşalonul secund. Farul Constanţa merge în sferturi, iar Poli şi Hermannstadt vor disputa un meci de baraj. Vă amintim că marţi au obţinut calificarea din Grupa D CSM Reşiţa, din eşalonul doi, şi echipa de liga a treia Unirea Alba Iulia. Joi se decid echipele calificate din Grupa A.

    Omul de afaceri român Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa. El a cumpărat 77 % din acţiuni pentru 40 de milioane de euro. Genoa Cricket and Football Club este cel mai vechi club de fotbal din Italia, iar echipa se află pe locul 13 în prima ligă italiană. Dan Şucu este proprietarul unei mari firme de mobilă din România şi preşedintele unei confederaţii patronale. Este, totodată, acţionar majoritar la clubul de fotbal Rapid Bucureşti.

    Jucătoarea română de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru calificările primului turneu de Mare Şlem al anului viitor, Australian Open, care va avea loc la Melbourne între 6 şi 26 ianuarie. Halep, sportivă în vârstă de 33 de ani, ocupă locul 877 în clasamentul WTA după ce nu a jucat decât cinci meciuri în acest an, revenită după o suspendare de patru ani pentru dopaj, redusă la nouă luni. Fost lider mondial, Simona a jucat o finală la Australian Open, în 2018, pierzând în trei seturi în faţa danezei Caroline Wozniacki. În calificările de la Melbourne vor evolua şi alte românce: Ana Bogdan, Anca Todoni, Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru. Pe tabloul principal de simplu sunt direct calificate Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian.

  • Info Sport

    Info Sport

    La Campionatul European de handbal feminin, care se dispută în Austria, Elveţia şi Ungaria, s-a încheiat faza grupelor principale. Echipa României a ocupat locul 6 în grupa principală I, la egalitate de puncte cu Polonia, formaţia de pe locul 5, dar defavorizată de înfrângerea din jocul direct. În clasamentul final, reprezentativa română va ocupa locul 10, în condiţiile în care obiectivul fixat de federaţia de handbal de la Bucureşti a fost clasarea între primele 12 echipe.

    Jucătoarele tricolore au reuşit trei victorii la această ediţie a Europenelor, cu Cehia, Serbia şi Suedia, şi au pierdut în faţa  Muntenegrului, Franţei, Ungariei şi Poloniei. Antrenorul Florentin Pera s-a prezentat cu o echipa tânără, în construcţie, în condiţiile în care mai multe vedete ale handbalului românesc, printre care Cristina Neagu, Crina Pintea şi Eliza Buceschi, s-au retras de la Naţională. În semifinalele Campionatului European, programate vineri la Viena, Ungaria va întâlni Norvegia, iar Franţa se va confrunta cu Danemarca. Tot capitala Austriei va găzdui şi finala de duminică.

     

    Rămânem la handbal pentru a nota că în derby-ul Ligii Naţionale masculine, Dinamo Bucureşti a trecut clar de CSM Constanţa, pe teren propriu, cu scorul de 32-23. Doar prima repriză a jocului a fost echilibrată şi s-a încheiat cu scorul de 17-15 pentru gazde. Campioana s-a desprins după pauză şi a câştigat, în final, la o diferenţă de nouă goluri. Dinamo a câştigat toate cele 12 jocuri pe care le-a disputat până acum în ediţia actuală a Campionatului.

     

    Anca Todoni a fost desemnată cea mai bună jucătoare de tenis din România în 2024, în cadrul Galei Federaţiei Române de Tenis, care a avut loc miercuri, la Bucureşti. Anul acesta, ea a câştigat două turnee WTA 125, la Bari, în Italia, şi la Santa Cruz, în Bolivia. În acest moment, Anca ocupă locul 118 în ierarhia WTA. La aceeaşi gală, Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră a fost primit de Raluca Olaru, care a anunţat că îşi încheie cariera de jucătoare.

    În vârstă de 35 de ani, ea a urcat cel mai sus în clasamentul mondial la simplu în 2009, pe locul 53. La dublu a ajuns până pe locul 30, în 2022, şi a câştigat, de-a lungul carierei sale, 11 turnee WTA. A obţinut din tenis peste 1.700.000 de dolari.

     

     

  • Săptămâna sportivă 02.12.2024

    Săptămâna sportivă 02.12.2024

    La Debreţin, în Ungaria, fetele antrenate de Florentin Pera au câştigat, vineri, în faţa Cehiei cu 29 la 28, apoi, duminică, au fost învinse de Muntenegru, cu 27 la 25. Echipa României este una dintre cele mai tinere formaţii din competiţie, după retragerea mai multor veterane de la prima reprezentativă, în frunte cu Cristina Neagu şi Crina Pintea. Meciul decisiv pentru calificarea în runda principală a Europenelor va avea loc marţi, când tricolorele vor întâlni echipa Serbiei. Jucătoarele din ţara vecină au pierdut ambele jocuri disputate până acum. Au fost învinse, vineri, cu 24 la 18 de Muntenegru, apoi, duminică, de Cehia, cu 27 la 24. În faza următoare se califică primele două clasate din fiecare grupă.

    În weekend au avut loc jocuri contând pentru Superliga română de fotbal, etapa cu numărul 18. Ambele meciuri disputate vineri s-au terminat cu rezultate de egalitate: FC Botoşani cu Farul Constanţa 0 la 0 şi Rapid Bucureşti cu Petrolul Ploieşti 1 la 1. Sâmbătă, Hermannstadt s-a impus cu 2-1, la Clinceni, în jocul disputat cu Unirea Slobozia. Apoi, Gloria Buzău a trecut cu 2-0, acasă, de Poli Iaşi. În ultimul meci al zilei, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, Dinamo a încheiat la egalitate, scor 1 la 1, cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Duminică, în derby-ul etapei, CFR Cluj a dispus cu 2-0, în deplasare, de Universitatea Craiova. Luni, ultimele două partide ale etapei: Universitatea Cluj cu UTA şi Oţelul Galaţi cu FCSB. În clasament conduc două echipe din Cluj, CFR şi Universitatea, separate de un punct.

    Dennis Man, mijlocaşul Naţionalei de fotbal a României, s-a aflat printre eroii meciului disputat duminică între echipele Parma şi Lazio, scor 3 la 1, din etapa a 14-a a campionatului italian. Man a deschis scorul pentru Parma în minutul 6, profitând de o eroare a apărării adverse. Acesta a fost al patrulea gol al jucătorului român în actuala ediţie din Serie A. Gazdele şi-au mărit avantajul prin tunisianul Mohamed Haj, în minutul 53. Oaspeţii au redus din handicap prin argentinianul Tay Castellanos, în minutul 80. Rezultatul final a fost stabilit în prelungiri de Enrico Del Prato. Dennis Man a jucat pe toată durata partidei, în timp ce Valentin Mihăilă a fost rezervă la Parma şi a rămas pe bancă până la final. În urma acestui rezultat, Parma a urcat pe locul unsprezece în Serie A, cu 15 puncte.

  • Sportivul săptămânii – Jucătoarea de tenis Anca Todoni

    Sportivul săptămânii – Jucătoarea de tenis Anca Todoni

    Concursul a fost câştigat de o româncă, Anca Todoni, pe care Radio România Internaţional a declarat-o Sportivul Săptămânii.

    În Bolivia, Anca nu a pierdut nicun set. A fost a şasea pe lista favoritelor. A trecut, în primul tur, de argentinianca Sol Ailin Larraya Guidi cu 6-3, 6-2. În optimi s-a confruntat cu Carson Branstine, din Canada, care a abandonat la scorul de 6-0, 3-0. A urmat meciul din sferturile de finală, cu Chloe Pacquet, din Franţa, a doua favorită, câştigat cu 6-3, 6-0. Sâmbătă, a făcut pasul către finală, trecând în penultimul act de letona Darija Semenistaja cu 6-0, 6-1. În fine, duminică, Anca a câştigat turneul, după ce a învins-o în finală pe columbianca Emiliana Arango, cu 7-6, 6-0. Meciul cu jucătoarea sud-americană a fost cel mai greu de la Santa Cruz. Todoni s-a impus însă, într-o oră şi 34 de minute de joc, după ce a fost condusă în primul set cu 2-0 şi 3-1. Românca a fost răsplătită cu 15.000 de dolari şi 125 de puncte WTA, cu care a făcut un salt de 21 de locuri în ierarhia mondială, până pe 117.

    Anca Todoni a împlinit, luna trecută, pe 10 octombrie, vârsta de 21 de ani. Este din Timişoara. A debutat în turneele profesioniste în 2020, la un concurs ITF din Canada. Doi ani mai târziu a câştigat primul său titlu ITF, la Antalya, in Turcia, trecând în finală de compatrioata sa Patricia Ţig. În 2024 a reuşit să câştige primul său turneu WTA 125, în iunie, la Bari, în Italia, unde a învins-o în ultimul act pe  unguroaica Panna Udvardy, cu 6-4, 6-0. Apoi, la Wimbledon, a ajuns până în turul doi. În clasamentul mondial, în august, anul acesta, a urcat pe cea mai înaltă poziţie din întreaga sa carieră de până acum, şi anume pe locul 115.

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Cel mai bun sportiv român a fost Tiberiu Ionuţ Donose, care a câştigat trei medalii de aur. El s-a impus în concursul sportivilor sub 23 de ani de la categoria 73 de kilograme atât la stilul smuls, cât şi la aruncat, câştigând deci şi la total.

    Bilanţul delegaţiei care a reprezentat România la Campionatele Mondiale de lupte pentru categorii de greutate non-olimpice, încheiate la Tirana, în Albania, a inclus  două medalii: una de argint şi alta de bronz. Kateryna Zelenykh a obţinut medalia de argint în cadrul categoriei 65 de kilograme, iar Denis Florin Mihai a câştigat „bronzul” la categoria 55  de kilograme, stilul greco-roman.

    La Campionatele Mondiale de box pentru tineret desfăşurate la Budva, în Muntenegru, România a obţinut două medalii de bronz, amândouă la feminin. Ramona Mihaela Manea a ajuns până în semifinalele categoriei 50 de kilograme, unde a pierdut la puncte în fata irlandezei Carla Peake. Tot în semifinale s-a oprit şi Amalia Ţugui, la 66 de kilograme, învinsă prin KO tehnic de Uldana Taubai, din Kazahstan.

    Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a câştigat turneul WTA 125 de la Santa Cruz, din Bolivia, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari. Duminică, ea a învins-o în finală pe columbianca Emiliana Arango, cu 7-6, 6-0. Românca a fost răsplătită cu 15.000 de dolari şi 125 de puncte WTA, cu care a făcut un salt de 21 de locuri în ierarhia mondială, până pe 117. Pentru Anca, acesta este al doilea titlu WTA 125 din carieră, după cel obţinut în iunie, la Bari.

    În weekend au avut loc jocuri contând pentru etapa a 15-a a Superligii române de fotbal. Vineri, CFR Cluj s-a impus cu 1-0 pe terenul Gloriei din Buzău. Sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, Sepsi OSK a terminat la egalitate, scor 1 la 1, cu Petrolul Ploieşti. Apoi, la Bucureşti, Dinamo a învins UTA cu 1-0. Duminică, Poli Iaşi a trecut, acasă, cu 2-1 de Oţelul Galaţi, apoi Universitatea Cluj şi Farul Constanţa au terminat la egalitate, 1-1, pe terenul ardelenilor, scor cu care s-a încheiat şi jocul din Bănie, dintre Universitatea Craiova şi FCSB. Luni, ultimele două jocuri ale etapei: Unirea Slobozia cu AFC Botoşani şi Rapid Bucureşti cu Hermannstadt. În clasament conduce „U” Cluj, cu 30 de puncte. Urmează Dinamo, cu 24.

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Într-un joc contând pentru Grupa A, campioana României a trecut cu 27 la 26 de formaţia daneză Nykøbing Falster. Cele mai multe goluri ale echipei române, zece, au fost  marcate de Cristina Neagu. Ea a devenit astfel cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor la handbal feminin, cu 1155 de  goluri, depăşind-o pe fosta deţinătoare a recordului de reuşite, muntenegreanca Jovanka Radičević. După patru jocuri, din care a câştigat trei şi a pierdut unul, CSM Bucureşti ocupă locul patru în Grupa A. Pe locul 5 se află Gloria Bistriţa-Năsăud, care, sâmbătă, a fost învinsă cu 32 la 28, în deplasare, de echipa maghiară Ferencváros din Budapesta. Şi reprezentanta României în grupa B, echipa Rapid Bucureşti, a fost învinsă. Vicecampioana României a fost depăşită, în deplasare, duminică, de formaţia daneză Team Esbjerg cu 39 la 32 şi ocupă locul 6 în grupă.

     

    Trecem la tenis. Monica Niculescu şi Gabriela Ruse au câştigat proba de dublu a turneului WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari. Perechea română a învins în finală cuplul japonez Nao Hibino / Makoto Ninomiya cu 6-3, 5-7, 10-5. Cele  două  perechi  s-ar  putea întâlni şi la  turneul final al competiţiei inter-ţări Billie Jean King Cup, pe 14 noiembrie, la Malaga, în optimi, fază în care România şi Japonia sunt adversare. Pentru Niculescu şi Ruse, acesta a fost al doilea titlu la dublu pe care îl câştigă împreună după ce, în 2021, se impuneau la Nottingham, pe iarbă, într-un turneu ITF de 100.000 de dolari.

     

    În weekend au avut loc jocurile etapei a 12-a din Superliga română de fotbal. Vineri, UTA a trecut, la Arad, de Petrolul Ploieşti cu 3-1, apoi, la Ovidiu, Farul Constanţa şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, 1 la 1. Sâmbătă, la Clinceni, jocul dintre Unirea Slobozia şi Universitatea Cluj s-a încheiat egal, 2 la 2, iar la Cluj, CFR a învins Politehnica Iași cu 2-1. A treia partidă a zilei, desfăşurata la Galaţi, între Oţelul şi Universitatea Craiova, s-a terminat cu scorul de 1-1. Ultimele trei jocuri ale etapei s-au disputat duminică. Sepsi Sfântu Gheorghe a trecut, la Sibiu, de Hermannstadt cu 4-0, apoi FC Botoşani a dispus, acasă, de Rapid Bucureşti cu 2-0, iar FCSB a câştigat cu 3-2 jocul de la Bucureşti cu Gloria Buzău. În clasament continuă să conducă Universitatea Cluj, cu 23 de puncte. Urmează Universitatea Craiova, cu 20.

  • Halep revine pe teren

    Halep revine pe teren

    Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va înfrunta, la 1 octombrie, pe australianca Arina Rodionova în prima rundă a turneului WTA 125 de la Hong Kong.

    Halep, care a primit un wild card, se află în prezent pe locul 1.130 în lume şi nu a mai jucat din luna mai, când a fost nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins, de la Paris. Românca, fostă dublă campioană de Mare Şlem la Roland Garros şi Wimbledon, a revenit în circuitul profesionist pe 20 martie, după ce sancţiunea în cazul său de dopaj a fost redusă de la 4 ani la 9 luni.

    La Hong Kong va juca şi românca Gabriela Ruse, locul 93 WTA, care o va întâlni pe americanca Alycia Parks (128 WTA). Turneul WTA din metropola chineză se desfăşoară în perioada 30 septembrie – 6 octombrie.