Tag: tenis

  • Weekend sportiv – 25.01.2013

    Weekend sportiv – 25.01.2013


    Principalul eveniment sportiv internaţional al sfârşitului de săptămână este Openul de tenis al Australiei, care se încheie duminică, la Melbourne. Sportivii români au părăsit însă întrecerea încă din primele faze.




    La simplu, cel mai departe a ajuns Sorana Cîrstea. Numărul 27 pe lista favoritelor, românca a cedat, în turul 3, în faţa chinezoaicei Li Na, cap de serie numărul 6, în două seturi, cu 4-6, 1-6. La dublu masculin, în pofida aşteptărilor, Horia Tecău şi bielorusul Max Mirnîi, deşi ocupau locul 4 pe lista favoriţilor, s-au oprit în turul secund. La dublu mixt, Tecău a făcut pereche cu Bethanie Mattek Sands, din Statele Unite, cu care anul trecut a câştigat finala. Cei doi n-au trecut însă, anul acesta, nici măcar de primul tur. Cel mai departe, la dublu, au ajuns, la fete, Monica Niculescu şi Irina Camelia Begu, care s-au oprit în optimile de finală.




    La Bucureşti are loc etapa a doua a campionatelor naţionale de atletism în sală ale României. Atenţia suporterilor se îndreaptă in principal către sportivii care s-au remarcat în prima etapă, desfăşurată săptămâna trecută. La triplusalt, Marian Oprea şi-a marcat revenirea în competiţii cu o săritură de 16 metri şi 80 de centimetri, rezultat remarcabil pentru un debut de sezon. Apoi, la săritura în înălţime, Mihai Donisan a trecut peste ştacheta fixată la 2 metri şi 30 de centimetri, egalându-şi recordul personal.




    Din fotbal, să notăm că, în weekend, continuă pregătirile echipelor româneşti. In Spania, FC Vaslui ia parte la turneul internaţional Copa del Sol, în desfăşurare în localitatea La Manga. Sâmbătă, elevii antrenorului Viorel Hizo întâlnesc echipa norvegiana Molde. Miercuri, în primul joc, Vasluiul a învins cu scorul de 6 la 5, după loviturile de departajare, o altă formaţie norvegiană, Tromsø.




    În încheiere, vă amintim că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi în reţeaua Facebook, pe profilul postului Radio România Internaţional.

  • Sport Club RRI – Românii la Australian Open

    Sport Club RRI – Românii la Australian Open


    Au mai rămas patru zile din ediţia 2013 a Openului de tenis al Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului. In marea lor majoritate, principalii favoriţi şi-au croit drum catre fazele finale ale competiţiei, atât în concursurile fetelor, cât şi la băieţi.




    Sportivii români au dezamăgit. La simplu, cel mai departe a ajuns Sorana Cîrstea. Numărul 27 pe lista favoritelor, românca a cedat, în turul 3, în faţa chinezoaicei Li Na, cap de serie numărul 6, în două seturi: 4-6, 1-6.




    La simplu masculin, ambii reprezentanţi ai României, Victor Hănescu şi Adrian Ungur, au fost eliminaţi încă din primul tur.




    Cele mai mari aşteptări ale suporterilor tenisului românesc se îndreptau către probele de dublu. La masculin însă, Horia Tecău şi bielorusul Max Mirnîi, deşi ocupau locul 4 pe lista favoriţilor, s-au oprit în turul secund. La dublu mixt, Tecău a făcut pereche cu Bethanie Mattek Sands, din Statele Unite, cu care anul trecut a câştigat finala. Cei doi n-au trecut însă, anul acesta, nici macar de primul tur. Cel mai departe, la dublu, au ajuns, la fete, Monica Niculescu şi Irina Camelia Begu, care s-au oprit în optimile de finală.




    Trebuie spus că Australian Open nu a fost, de-a lungul timpului, o competiţie pe placul jucătorilor români. Cele mai bune performanţe înregistrate de românce la Melbourne aparţin Virginiei Ruzici şi Irinei Spârlea. Prima a atins, în 1980, sferturile de finală, fază a competiţiei în care a fost învinsă de Hana Mandlikova, jucătoarea din Cehoslovacia câştigând atunci trofeul.




    După 17 ani, Irina Spârlea pierdea tot în sferturi şi tot în faţa viitoarei câştigătoare a turneului, Martina Hingis din Elveţia.




    La băieţi, cele mai bune rezultate la Australian Open au fost obţinute de Andrei Pavel, calificat de două ori în optimile de finală. În 1999, Pavel a fost eliminat, în optimi, de rusul Evgheni Kafelnikov, iar în 2004, de spaniolul Juan Carlos Ferrero.




    Cea mai mare performanţă românească la Openul Australian, a fost obţinută anul trecut, de Horia Tecău care, împreună cu Bethanie Mattek Sands, Statele Unite, a câştigat, aşa cum v-am mai spus, finala probei de dublu mixt.




    In încheiere, vă amintim că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi pe profilul postului Radio România Internaţional din reţeaua Facebook.

  • Săptămâna sportivă – 21.01.2012

    Săptămâna sportivă – 21.01.2012


    Rubrica de sport de astăzi începe cu ştiri din tenis, mai exact de la Openul Australiei, care se desfăşoară in aceste zile la Melbourne. De duminică, România a rămas fără reprezentanţi în probele seniorilor. La dublu feminin, perechea Irina-Camelia Begu/Monica Niculescu, cap de serie numărul 13, a fost învinsă, în optimile de finală, de favoritele numărul 4, rusoaicele Ekaterina Makarova şi Elena Vesnina, scor în trei seturi: 4-6, 6-1, 6-2. La dublu mixt, românul Horia Tecău şi jucătoarea americană Bethanie Mattek-Sands au fost eliminaţi încă din primul tur. Ei au fost invinşi de cuplul ceh Lucie Hradecka / Frantisek Cermak, cu 4-6, 7-5, 10-8. Tecău şi Mattek-Sands au câştigat în 2012 proba de dublu mixt a Openului australian.


    Nici din rugby nu avem veşti mai bune. Selecţionata Lupii Bucureşti a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 53-8, de echipa engleză Bath, într-un meci din etapa a şasea, ultima a grupelor Amlin Challenge Cup. Punctele selecţionatei Lupii Bucureşti au fost reuşite de Florin Vlaicu – o lovitură de pedeapsă şi Grigoraş Diaconescu – un eseu.


    In primele cinci meciuri din Challenge Cup, selecţionata Lupii Bucureşti a înregistrat trei înfrângeri şi două victorii. In final, selecţionata română a încheiat grupa a patra pe locul trei, cu 9 puncte. Pe primul loc s-a clasat Bath, cu 29 de puncte, poziţia a doua a fost ocupată de francezii de la Agen, cu 17 puncte, iar ultima clasată este echipa italiană Calvisano, cu 7 puncte. În sferturile de finală ale Amlin Challenge Cup s-a calificat liderul grupei, Bath.


    Mai departe, atletism. La Bucureşti a avut loc prima etapă a Campionatelor Naţionale de sală. Doi dintre sportivii prezenţi au avut evoluţii remarcabile. La triplusalt, Marian Oprea şi-a marcat revenirea în competiţii cu o săritură de 16 metri şi 80 de centimetri, rezultat remarcabil pentru un debut de sezon. La săritura în înălţime, Mihai Donisan a trecut peste ştacheta fixată la 2 metri şi 30 de centimetri. Potrivit ProSport, cu aceste rezultate, Oprea şi Donisan au devenit lideri europeni ai sezonului.


    In încheiere, vă amintim că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi în reţeaua Facebook, pe profilul postului Radio România Internaţional.

  • Weekend sportiv – 18.01.2013

    Weekend sportiv – 18.01.2013


    Sfârşitul acestei săptămâni este dominat, din punct de vedere sportiv, de tenis. La Melbourne are loc primul turneu de Mare Şlem al anului, şi anume Openul Australiei.




    Sportivii români au părăsit deja întrecerile de simplu. Ultima eliminată a fost Sorana Cîrstea. Românca, numărul 27 pe lista favoritelor, a cedat, în turul 3, în faţa chinezoaicei Li Na, cap de serie numărul 6, în două seturi: 4-6, 1-6.




    La dublu masculin, România are încă doi reprezentanţi, care urmează a evolua în turul 2. Horia Tecău şi bielorusul Max Mirnîi formează perechea cap de serie numărul patru. Ei vor întâlni cuplul format din cipriotul Marcos Baghdatis şi bulgarul Grigor Dimitrov. Victor Hănescu face pereche cu slovacul Martin Klizan. Cei doi vor juca împotriva lui Mahesh Bhupathi, din India, şi Daniel Nestor, din Canada, care se află pe locul 5 pe lista favoriţilor probei masculine de dublu.




    La fete, Irina Camelia Begu şi Monica Niculescu, perechea cap de serie numărul 13, va juca împotriva cuplului alcătuit din rusoaica Alexandra Panova şi jucătoarea Galina Voskoboeva, din Kazahstan.




    În fine, la dublu mixt, Horia Tecău şi jucătoarea americană Bethanie Mattek Sands, învingătorii de anul trecut, vor juca în primul tur împotriva cehilor Lucie Hradecka şi Frantisek Cermak.




    Mai departe, rugby. Sâmbătă, în ultimul joc al fazei grupelor Cupei AMLIN Challenge, selecţionata Lupilor din Bucureşti evoluează în deplasare, în Anglia, la Bath. Lider incontestabil al grupei a patra, echipa britanică a câştigat toate partidele jucate până acum în această fază a competiţiei. Aflaţi pe locul trei, Lupii au reuşit ca, din cele cinci jocuri disputate să câştige două. Anul trecut, în octombrie, au trecut de italienii de la Calvisano, la Bucureşti, cu 42 la 27, iar în decembrie s-au impus, tot acasă, cu 25 la 22, în faţa francezilor de la Agen, situaţi, în acest moment, pe locul 2 în grupă.




    In încheiere, vă amintim că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi în reţeaua Facebook, pe profilul postului Radio România Internaţional.