Tag: testari

  • Covid19: 4.955 cazuri noi în ultimele 24 de ore în România

    Covid19: 4.955 cazuri noi în ultimele 24 de ore în România

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.955 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID -
    19), cu 861 mai multe față de ziua anterioară. 954 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați
    pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 146 persoane au fost
    reconfirmate pozitiv.

    PACIENȚI INTERNAȚI

    În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.392 cu 417 mai
    multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 204 persoane, cu 18 mai multe față de ziua anterioară. Din
    cei 204 pacienți internați la ATI, 172 sunt nevaccinați.
    Din totalul pacienților internați, 565 sunt minori, 562 fiind internați în secții, cu 82 mai mulți față de ziua
    anterioară și 3 la ATI, la fel ca în ziua anterioară

    DECESE

    În intervalul 24.07.2022 (10:00) – 25.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 5 decese ( 2 bărbați și 3
    femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

    Până astăzi, 65.862 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat

    Dintre cele 5 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de
    ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

    Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități și erau nevaccinați.

    TESTARE

    În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.999 teste RT-PCR ( 1.269 în baza definiției de caz și a protocolului
    medical și 730 la cerere) și 12.487 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate
    13.282.870 teste RT-PCR și 10.616.830 teste rapide antigenice.

  • COVID-19: 4.424 noi cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2

    COVID-19: 4.424 noi cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2

    Până astăzi, 13 ianuarie, pe teritoriul României, au fost
    confirmate 681.392 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 610.122 de pacienți au
    fost declarați vindecați.





    În urma testelor efectuate la nivel național, față de
    ultima raportare, au fost înregistrate 4.424 cazuri noi de persoane infectate
    cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut
    anterior un test pozitiv

    Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate
    la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la
    nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat
    în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

    grafic13ianuarie2021.png

    Până astăzi, 16.969 de persoane diagnosticate cu infecție
    cu SARS – CoV – 2 au decedat.




    În intervalul 12.01.2021 (10:00) – 13.01.2021 (10:00) au
    fost raportate 88 de decese (57 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți
    infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor,
    Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița,
    Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea
    și București.




    Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria
    de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria
    de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la
    categoria de peste 80 de ani.




    84 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care
    au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate
    comorbidități până în prezent.




    În unitățile sanitare de profil, numărul total de
    persoane internate cu COVID-19 este de 8.751. Dintre acestea, 1.081 sunt
    internate la ATI.




    Până la această dată, la nivel național, au fost
    prelucrate 5.077.520 de teste RT-PCR și 23.872 de teste rapide antigenice. În
    ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.361 de teste RT-PCR (18.552 în baza
    definiției de caz și a protocolului medical și 9.809 la cerere) și 4.476 de
    teste rapide antigenice.


    De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au
    fost raportate și rezultatele a 231 de teste prelucrate anterior ultimelor 24
    de ore și transmise până la data de 13 ianuarie a.c.




    Pe teritoriul României, 33.148 de persoane confirmate cu
    infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.757 de
    persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.347 de persoane
    se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 123
    de persoane.




    În ultimele 24 de ore, au
    fost înregistrate 2.579 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 709 la
    linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.




    Situaţia românilor din străinătate




    În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în
    alte state, 7.299 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu
    SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.939 în Italia, 1.430 în Spania, 173 în Marea
    Britanie, 125 în Franța, 3.110 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria,
    28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2
    în Indonezia, 30 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în
    Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12
    în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 50 în Irlanda și câte unul în Argentina,
    Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar,
    Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia și Federația
    Rusă. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest
    moment, 133 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în
    Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în
    Suedia, 2 în Irlanda, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în
    Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.


    Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul
    coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18
    în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul
    în Tunisia și unul în Argentina.


    Notă:
    aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale
    României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de
    reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie
    în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

  • Testările internaţionale şi educaţia românilor

    La sfârşitul anului trecut, prin intermediul evaluărilor PISA, societatea românească a avut prilejul să compare nivelul de pregătire al tinerilor din România cu cel al elevilor din alte 64 de state din toată lumea. Programul de evaluare internaţională (Programme for International Student Assessment) sau, prescurtat, PISA este efectuat, din anul 2000, o dată la trei ani pentru a măsura competenţele elevilor de 15 ani în trei domenii-cheie: matematică, lectură/citire şi ştiinţe. La ediţia din 2012 a studiului PISA au participat toate cele 34 de ţări membre OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa) şi 31 de ţări partenere, reprezentând peste 80% din economia mondială. Iar pentru români, rezultatele nu au fost îmbucurătoare nici pentru autorităţi, nici pentru cetăţenii de rând. 40% din elevi s-au dovedit a fi slabi şi doar 3,2% de top, iar România s-a clasat pe locul 45 din totalul celor 65 de state participante la testare. Întrebat cum i se par aceste rezultate, ministrul Educaţiei Remus Pricopie, a declarat: Dacă vreţi un răspuns simplu, atunci vă spun că rezultatele sunt slabe. Dacă vreţi un răspuns mai elaborat, atunci se observă că noi, în continuare, suntem sub media UE şi că, în continuare, un număr mare de copii, după 8 ani de şcoală, nu sunt în stare să răspundă unor cerinţe de matematică, ştiinţe şi citire de nivel mediu. În acelaşi timp, pentru a rămâne obiectivi, trebuie să recunoaştem că există un mic progres: în comparaţie cu ultima testare PISA, din 2009, România a crescut cu 4 puncte în clasamentul general. Şi acesta este un semn îmbucurător.



    Pentru a explica aceste rezultate slabe, ministrul face referire atât la modalitatea în care sunt evaluaţi elevii în sistemul românesc de educaţie, cât şi la cunoştinţele predate. Ministrul Remus Pricopie: Avem două explicaţii posibile. În primul rând, la clasă nu se face ce trebuie să se facă. A doua explicaţie ţine de metodologia de examen. E foarte uşor să dai vina pe metodologie când, de fapt, în primul şi primul rând nu facem la clasă ce trebuie. Nu verificăm nivelul de însuşire a cunoştinţele şi dacă o facem, o facem superficial. Sunt şcoli unde un elev este evaluat cu nota 9, deşi nivelul lui real e de nota 6. Le spunem părinţilor şi elevilor prin notele pe care le punem în carnet că ei au rezultate bune, apoi constatăm la examen că acest lucru nu e adevărat. De aceea, începând cu anul acesta aplicăm nişte prevederi care erau deja în Legea Educaţiei şi prin care se introduc evaluări în clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, tocmai pentru a avea nişte radiografii şi a şti din timp, dacă într-o clasă evoluţia e bună sau nu. Astfel, poţi să şi intervii în timp util şi să corectezi.



    De aceea, pe viitor, se intenţionează ca testele care se vor aplica elevilor din România să fie similare celor PISA, adică să fie transdisciplinare, modalitate de testare cu care elevii români nu sunt încă obişnuiţi. În plus, programa şcolară va fi, de asemenea, modificată, acţiune care deja a început. Despre actuala programă, considerată şi ea responsabilă pentru rezultatele slabe ale elevilor, ne vorbeşte acum Ciprian Ciucu, expert în educaţie la Centrul Român pentru Politici Europene



    Curriculumul nostru nu e adus la zi. El este în urmă, ştiinţa progresează în toate domeniilor, deşi s-au cheltuit bani din fonduri europene pentru schimbare sa. Un ciclu normal de schimbare a curricumului este o dată la două generaţii, cam 8 ani. Ultima modificare de programă şi care nu s-a referit atât la conţinut, cât la obiective, a avut loc pe la sfârşitul anilor 1990, începutul anilor 2000. Schimbarea a fost doar parţială pentru că, pe atunci, se vorbea de o altă schimbare radicală, mai târziu. Ceea ce nu s-a întâmplat.



    Un alt aspect important relevat de testările PISA se referă la motivaţie. Nivelul de motivaţie al elevilor români este cel mai scăzut din toate ţările participante la evaluare. Întrebarea evidentă, în acest caz, este dacă nu cumva explicaţiile pentru lipsa de motivaţie a elevilor trebuie căutate şi în afara sistemului de învăţământ. Iată ce consideră ministrul Remus Pricopie: Motivarea nu vine doar de orele din clasă, ci şi din toate activităţile zilnice ale noastre. Sunt foarte mulţi copii care renunţă să mai înveţe pentru că nu văd rostul şcolii. În ceea ce-i priveşte pe profesori, este adevărat că există o corelaţie între performanţa în educaţie şi — n-aş spune chiar salarizare –, ci nivelul de respect adresat cadrelor didactice, nivel care include şi salarizarea. Nu e suficient să ai un salariu motivant, trebuie să existe şi o anume atmosferă în şcoală.



    Pentru Ciprian Ciucu, lipsa de motivaţie a elevilor oglindeşte lipsa de motivaţie a dascălilor care, la rândul ei, nu poate fi explicată fără a analiza sistemul în întregul lui: Învăţământul este strict legat de motivaţie, motivaţie care la copii vine din afara lor. Interesul său trebuie să fie stimulat de către cadrul didactic. Pe de altă parte, şi profesorii sunt demotivaţi. Statutul cadrului didactic nu mai e ce-a fost odată. Să fii profesor nu mai e mare lucru. Selecţia e negativă în învăţământ. Cei mai buni absolvenţi nu se duc în învăţământ. Emigrează sau lucrează în alte zone din sistemul public şi privat. Plaja de recrutare în sistemul educaţional e, astfel, foarte îngustă. În sistemul de educaţie nu mai ajung cei mai buni dintre noi. Este un fenomen care nu e doar tipic României, ci şi altor ţări europene.



    Se impun, aşadar, atât din perspectiva autorităţilor guvernamentale, cât şi a societăţii civile, schimbări radicale. Ele ar trebui să modifice din temelii sistemul pentru ca actul de predare-învăţare să-şi recapete prestigiul şi utilitatea de odinioară.