Radio România Internațional

Tag: Tiananmen

  • Aniversările libertăţii

    Aniversările libertăţii

    Acum 70 de ani, în iunie 1944, trupele aliate au debarcat în Normandia. Această informaţie telegrafică se referă la un moment de cotitură în istoria Europei şi a omenirii, ce a avut un efect determinant asupra mersului celui de al doilea război mondial şi asupra felului în care arată lumea de atunci încoace.



    Debarcarea din Normadia înseamnă 120 de mii de soldaţi morţi pentru a deschide drumul spre sfârşitul războiului. În mai puţin de un an, Germania hitleristă se prăbuşea în cenuşa unor ambiţii demente, lăsând în urmă suferinţe de neînchipuit, zeci de milioane de morţi peste tot în lume şi distrugeri infernale. S-a vorbit şi se va vorbi mult despre Ziua Z (D-Day) dar dincolo de toate aceste abordări, esenţială rămâne eliberarea Europei de tirania nazistă.



    În acest timp, însă, în Estul Europei, Armata Roşie alunga trupele hitleriste dar politicienii comunişti aduceau această parte a continentului în noaptea neagră a unei jumătăţi de secol de comunism. Uniunea Sovietică condusă, dictatorial, de Stalin îşi instala dominaţia de mână forte în Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est şi, evident, România.



    Totul a durat aproape o jumătate de secol, marcată de represiune, regim unipartid, economie şi societate controlate, închiderea a milioane de oameni în lagărul delimitat de frontierele închise ale acestor ţări, de Cortina de Fier şi de Zidul Berlinului.



    Totul a durat până acum 25 de ani, în anul 1989, când comunismul s-a prăbuşit în Europa de Est, lăsând locul libertăţii şi democraţiei. În decembrie 1989, românii dădeau jertfa de sînge pentru libertate, încheind un an mirabil şi dramatic.



    Acum putem spune că anul istoric 1989 a început pe 4 iunie, în Polonia, când guvernul comunist a acceptat să ţină alegeri parlamentare cu participarea şi a altor forţe decât cele comuniste. O astfel de măsură era de neimaginat în Estul comunist, dar în Polonia era rodul a zeci de ani de luptă politică, inclusiv în condiţiile legii marţiale decretate în 1981 de omul forte de la varşovia, generalul Wojtech Jaruzelscki.



    Alegerile din Polonia de acum 25 de ani aprindeau flacăra eliberării Europei de Est. În acelaşi timp, la Beijing, tancurile puneau capăt acestei speranţe. În ziua în care polonezii îşi dădeau istoricul vot, în Piaţa Tiananmen din Beijing, protestatarii, în cea mai mare parte studenţi, erau masacraţi de armata trimisă să pună capăt unei uriaşe demonstraţii paşnice ce dura de 7 săptămâni. Sunt greu de calculat efectele acestei demonstraţii şi ale sfârşitului ei însângerat, mai ales că atenţia opiniei publice era concentrată pe evoluţiile din Europa de Est. Nu se ştie nici câţi oameni au fost ucişi atunci, împuşcaţi, zdrobiţi de tancuri sau în închisorile unde au fost aruncaţi, dar se apreciază că este vorba de 2.600 de morţi.



    La Wroclav, în Polonia care se elibera de comunism când la Beijing câştiga represiunea, există un monument al Pieţei Tiananmen. Pe un pătrat mare din pietre de pavaj, într-un colţ, o bicicletă zdrobită pare că se scurge în pământ. Restul caldarâmului este presat ca o amprentă însângerată de şenilă de tanc. Atât a mai rămas din imaginile ce veneau din capitala Chinei acum un sfert de secol, ruina umilei biciclete, vehicolul oamenilor simpli, caldarâmul şi urma adâncă, amintirea dureroasă a represiunii. Ele sunt imortalizate în Polonia, pentru care 4 iunie înseamnă exact opusul reprezentării chineze, înseamnă victoria împotriva comunismului, a democraţiei pluripartide, a drepturilor omului. Oamenii luptă pentru libertate iar aniversarea marilor momente ale victoriei înseamnă amintiri dureroase şi comemorare. De fapt, marile victorii ale libertăţii trebuie să fie celebrate şi comemorate în fiecare zi a celor ce se bucură de această libertate.

  • Piata în istoria omenirii

    În 1989, acum exact 24 de ani, opinia publică internatională asista cu uimire si emotie la o uriasă miscare publică de contestatie izbucnită în unul dintre cele mai ermetice sisteme politico-sociale din lume. Zeci de mii de tineri, în special studenti, au protestat zile întregi în cea mai mare piată din lume, Tiananmen, din inima Beijingului. Incredibila miscare a fost zdrobită si înecată în sânge de tancurile lansate împotriva demonstrantilor neînarmati.



    În acelasi an, Estul Europei se dezbăra de comunsim prin miscări populare sau simple evolutii politice la nivelul partidului unic, comunist, care condusese aceste tări.



    În decembrie 1989, România rămăsese singura dintre tările est-europene în care regimul comunist detinea încă puterea absolută. Dictatorul Nicolae Ceausescu a convocat o mare adunare populară în centrul capitalei, Bucuresti, pentru a-si atrage sprijinul popular în fata contestatiilor ce izbucniseră deja la Timisoara, în vestul României. Adunarea din Bucuresti s-a transformat, însă, dintr-o miscare de mase manipulate în începutul sfârsitului dictaturii Ceausescu. Astăzi, acest loc din inima capitalei României se numeste Piata Revolutiei din 1989.



    În aprilie 1990, la 5 luni de la Revolutia anicomunistă, românii se adunau în Piata Universitătii pentru a omagia acel eveniment dar si pentru a protesta împotriva noii puteri ce se instalase în România, care se revendica de la Revolutia populară dar avea un trecut comunist de rang înalt. Mai mult, noua putere îsi demonstrase si o serie de tendinte autoritare. Încercând să îi împrăstie cu forta pe demonstrantii din 22 aprilie 1990, regimul post-ceausescu a declansat o miscare de ocupare a Pietii Universitătii care a primit numele elocvent de Piata Tiananmen 2.



    După aproape 23 de ani, în ianuarie 2012, contestarea spontană a comportamentului presedintelui Traian Băsescu a adus din nou oamenii în număr important în Piata Universitătii din Bucuresti, demonstratia continuând zile întregi, în ciuda operatiunilor politienesti si a vremii deosebit de geroase. Ulterior, votul popular masiv în favoarea opozitiei politice a confirmat atitudinea demonstrantilor din Piata Universitătii 2012.



    În acest timp, o altă piată din centrul unui mare oras-capitală devenea celebră prin demonstrantiile ample ce înlăturaseră un regim autoritar de lungă durată. Piata Tahrir din Cairo a devenit un simbol al democratiei, al protestului popular de amploare, de-a dreptul eroic. Piata Tahrir este si un simbol al “primăverii arabe”, protestul popular de nestavilit declansat în Tunisia si care a măturat toate societătile arabe din Orientul Mijlociu ce păreau pe vecie blocate în regimuri autoritar-dictatoriale generate în anii 60 sau 70. În acest context international, Turcia făcea o imagine cu totul aparte, cu un regim politic bazat pe reformele de-a dreptul avangardiste lansate de Kemal Ataturk în situatia dramatică de după primul război mondial.



    Din 2003, prim ministru al Turciei, reconfirmat de alegeri, este Regep Tayyip Erdogan, personalitate politică puternică si aparte. În timpul mandatelor sale Turcia a cunoscut o perioadă de înflorire economică, putin afectată de criza economică mondială iar politica sa internatională este numită neo-otomanism, în evocarea vremurilor când imperiul otoman juca un rol determinant în această parte a lumii.



    În al 10-lea an în fruntea guvernului dar si al 90 al Republicii Turce, Erdogan, fost primar al Istanbulului, se vede confruntat cu o demonstratie publică de amploare. Ea a pornit din Istanbul, la sfârsitul lunii mai, ca un protest spontan împotriva desfiintării unui parc din orasul sultanilor în favoarea unui mall. Reactia extreme de violentă a politiei si acumularea unor decizii restrictive ale guvernului Erdogan nu au făcut decât să îi radicalizeze pe protestatarii turci si să extindă demostratiile si în alte orase ale Turciei.



    Protestele si evenimentele din Piata Taksim sunt urmărite în întreaga lume si ele atrag atentia asupra acuzatiilor de autoritarism aduse premierului Erdogan.

  • Pâzarea tu istoria-a lumil’ei

    Tu 1989, tamam aoa şi 24 di an’i, opinia publică internaţională mutrea cu ciudie şi emoţie la unâ babageanâ minari publică di contestaţie ţi avea nkisitâ tu un dit nai cama ermetiţi sistemi politico-suţiali dit lumi. Dzăt di n’il’I di tineri, maxus studentâ, mutarâ cap dzâli arada tu nai cama mari pâzari dit lumi, Tiananmen, dit inima-a Beijingului. Incredibila minari fu kisatâ şi nicatâ tu sândzu di tancurli lansati vontra a demonstranţâlor armâtusiţ. Tu idyiul an, Estul a Europâl’ei trâdzea mânâ di comunsimu prit minări populari icâ aplo evoluţii politiţi pi livelu a partidlui unic, comunistu, cari avea cum`ndusitâ aesti vâsilii.



    Tu andreu 1989, România avea armasâ goala vâsilie dit arada a aţilor est-europene tu cari regimlu comunistu u avea nica tu mânâ putearia absolută. Dictatorlu Nicolae Ceausescu gri ti unâ mari adunari populară tu ţentrul ali capitalâ, Bucuresti, tra s-amintâ agiutorlu popular dinintea-a contestaţiilor ţi avea plâscântitâ Timisoara, tu ascâpitata ali Românie. Adunarea di Bucureşti s-alâxi, ama, dit unâ minari di masi manipulati tu ahurhita a bitisitâl’ei dictatua al Ceauşescu. Azâ, aestu loc dit inima-a capitalâl’ei ali Românie ari numa Pâzarea ali Revolutie dit 1989.



    Tu apriiur 1990, dupu 5 meşi di la Revolutia anicomunistă, român’il’i s-aduna tu Pâzarea ali Universitati tra s-aducâ tin’ie ti atel evenimentu ama şi tra s-mutâ cap contra-a nauâl’ei puteari ţi avea acâtatâ scamnul tu România, cari sâ spunea clisunoamâ di la Revolutia populară ama avea un tricut comunist di rangu analtu. Ma multu, naua puteari s-avea demonstratâ si un şingir di mindueri autoritari. Si ma ş-bâgă tu minti ta s-arâspândeascâ cu silâ demonstranţâl’ii dit 22 april 1990, regimlu post-ceauş nchisi unâ minari ti acâtari Pâzaril’ei ali Universitati cari lo numa elocventâ, yilipsitoari di Pâzarea Tiananmen 2.



    După aproapea 23 di an’i, tu yianar 2012, contestarea spontană a purtaticlui spus di prezidentul Traian Băsescu adusi diznău oamin’il’i tu numir mari tu Pâzarea ali Universitati dit Bucuresti, demonstraţia ţânu dzâli multi, cu tuti opearaţiun’ili politienesti fapti si cu kirolu slab cu cingrimi mari. Ma amânat, votlu popular cabaia mari dat ti opozitie politicâ u confirmă atituditea a demonstrantâlor dit Pâzarea ali Universitati 2012. Tu aestu kiro, unâ altă pâzari dit ţentrul a unui mari câsâbă-capitală agiundzea cu anami prit mărli demonstraţii ţi avea avnatâ un regim autoritar di lungu kiro.



    Piata Tahrir di Cairo agiumsi un semnu ali democratie, a mutaril’ei cap, cadealihea giuneascâ. Pâzarea Tahrir easti si un semnu a “primuvearâl’ei arabâ”, protestul popular ti niminari nkisitu Tunisia ş-cari arni tuti societăţli arabi dit Orientul di Mesi ţi canda eara ti daima ambudyiusiti tu regimuri autoritar-dictatoriale generate tu an’il’i 60 icâ 70. Tu aestâ hâvai internationalâ, Turchia spunea unâ vidzutâ acutotalui ahoryea, cu un regim politic ţi avea la thimel’iu reformili cu toarâ avangardiste lansati di Kemal Ataturk tu catastisea dramatică di după protlu polim mondial. Dit 2003, prim ministru ali Turchie, reconfirmat di alidzeri, easti Regep Tayyip Erdogan, personalitati politică vârtoasâ şi ahoryea.



    Tu kirolu a mandatilor a lui Turchia cunuscu un kiro di bâbukiseari economică, niheamâ zn’iipsitâ di criza economică mondială a deapoa politica a lui internaţională easti numâsită neo-otomanism, tu evocarea a kirolui cându imperiul otoman giuca un rol apufusitor tu aestă parte a lumil’ei. Tu al 10-lea an tu frâmtea-a guvernului ama si al 90 lea ali Ripublicâ Turcâ, Erdogan, fu primar a Istanbului, s-veadi ampulisitu cu unâ demonstraţie publică di amploari. Ea nkisi di Istanbul, tu inşita a maslui mai, ca unâ mutari cap spontanâ contra ti aspârdzearea a unlui parcu dit câsâbălu a sultan’ilor ta s-adara un mall.



    Apandisea, cabaia prescavâ ali poliţie şi dalga di apofasi restrictivi a guvernului Erdogan feaţi ta s-mutâ cap protestatarl’i turţâ şi s-li lârdzeascâ demostratiili şi tu alţâ câsâbadz ali Turchie. Protestili şi evenimentili dit Pâzarea Taksim suntu mutriti tu tutâ lumea şi eali fac timbihi ti stepsurli di autoritarismu adusi a premierlui Erdogan. (Marius Tita)