Radio România Internațional

Tag: Tiberiu Cazacioc

  • The Turkish Cemetery in Balabancea

    The Turkish Cemetery in Balabancea

    The region of
    Dobrogea, in the south east of today’s Romania, was in antiquity home to big
    Greek colonies. Later it was integrated into the Roman Empire and the Byzantine
    world, to be then become part of the Ottoman Empire in the Middle Ages.
    Therefore, Dobrogea was a meeting place of major cultures, civilizations and
    peoples. Dobrogea was a realm of multiculturalism long before the emergence of
    the concept as such and traces of that coexistence are still visible today.
    Many such traces can be found in cemeteries, places that tell of the history of
    the community that buried its ancestors there.

    Such a place has been studied
    recently in the village of Balabancea, in northern Dobrogea, in the Taita River
    Valley, not far from the Macin Mountains. Back in the day, the place was home
    to a Turkish community, which is said to have actually established the
    settlement there. The history of this special community can now be read with
    the help of the unusual tombstones found there. Tiberiu Cazacioc, whose
    paternal roots are in the village of Balabancea, has studied the history of the
    place as part of a cultural tourism project funded by the National Cultural
    Fund Administration.

    Here is Tiberiu Cazacioc with more:

    A
    long time ago, in the 19th Century, and even earlier, the village,
    like the entire region of Dobrogea in fact, was a melting pot of ethnic groups.
    The whole region was like that under the rule of the Ottoman Empire. It was
    home to Jews, Ukrainians, Russians, Turks, Romanians, immigrating from
    Bessarabia, which was incorporated into the Russian Empire in the 19th
    Century. Part of the localities in northern Dobrogea, but also those in the
    south were established by the Turkish population coming from the Ottoman
    Empire, and also Tartars, brought there and colonized. The same happened in the
    village of Balabancea. Balaban is the name of a bird in Turkish, and probably
    in the beginning the name of the village was Balabanca, but it became
    Balabancea because of how the letter C was pronounced in Turkish.


    By looking at
    the tombstones in the cemetery, one can easily guess the specificity of the
    Muslim community in Balabancea. They are not refined pieces of sculpture, just
    raw stone blocks, which seem to have just been cut from the millennia-old
    mountains and taken to the cemetery.
    Apparently, this type of funerary monument is typical of a certain group
    of Muslim Turks, Kazalbasi, settled there in the 19th Century.
    Originating from Anatolia, they were banished to this periphery of the Ottoman
    Empire, probably because they where Shiites, a minority among the Sunni Turks,
    as Tiberiu Cazacioc told us:


    Evidence I’ve collected myself and talks with Mr. Kemal Karpat, a renowned
    Turkish studies specialist born in Romania but living in the US, it seems that
    they had been banished. Documents mentioning this people and their religion
    were also found in Iran, Afghanistan and Albania. To differentiate themselves
    from the other Muslims, they were wearing a red fez. They were thus recognized
    as Kazalbasi Turks, known to have their own faith.


    Kazalbasi, easy
    to recognize thanks to their red fezes – hence the nicknames red heads or
    red turbans – lived in Dobrogea and in the village of Balabancea until the 20th
    Century. Still, the Turkish-Muslim community in Dobrogea started to gradually
    diminish, especially after 1878, along with the Romanian Principalities’
    gaining their independence from the Ottoman Empire and Dobrogea’s becoming part
    of the Romanian Kingdom. The community continued to downsize during the
    communist regime, and today only memories of the elderly, the tombstones and
    several toponyms still recall the presence of Turks in Balabancea.

    Here is
    Tiberiu Cazacioc once more:


    I
    think that the last Turks left in the 1960s. My uncle told me how he met with
    the very last one just as he was leaving Balabancea on the bus that was passing
    through the village. The village has decayed in the meantime, and the mosque no
    longer exists, although the elderly still remember it. Near the central square
    of the village, where there are a shop, the bus stop and a bar now, there is a
    flat piece of ground. Talking once with my uncle who, just like any other
    villager, likes to talk about the past, I learnt that that was the place where
    the mosque used to stand.


    Thanks to
    documentaries and projects like the one developed by Tiberiu Cazacioc, the
    Muslim tombstones and cemeteries in Dobrogea can be now capitalized on as part
    of the national cultural heritage and integrated into a cultural-tourist
    vision.

  • Projekte für die umweltschonende Tourismusförderung im Donaudelta

    Projekte für die umweltschonende Tourismusförderung im Donaudelta

    Die Bewohner des Donaudeltas leben in Ortschaften, die schwer zugänglich und durch Gewässer isoliert sind. Das touristische Potenzial des Donaudeltas ist riesig. Deshalb haben mehrere Nichtregierungsorganisationen Projekte für die wirtschaftliche Ankurbelung des Gebietes eingeführt, die ebenfalls positive Auswirkungen auf den Tourismus haben sollen. Der Verband Ivan Patzaichin — Mila 23”, will zum Beispiel das Spezifikum des Donadeltas befördern und es wirtschaftlich für die Deltabewohner ausnutzen. Tiberiu Cazacioc, Vertreter der Organisation Ivan Patzaichin – Mila 23“, stellt sein Konzept des nachhaltigen und naturschonenden Tourismus vor:



    Wenn jemand eine Pension oder ein Hotel eröffnen will, dann ist es gut, örtliche Arbeitskraft zu verwenden. Das Bau- und Architekturkonzept soll auf lokale, traditionelle Rohstoffe fu‎ßen. Die Innendekorationen wie zum Beispiel Servietten oder Brotkörbe sollen von den Deltabewohnern hergestellt werden. Man soll traditionelle Speisen vorbereiten. Das ist das ideale Modell. Es geht um ein Konzept gegen die vorherrschende Mentalität, weil ein gro‎ßer Teil des Publikums die Entwicklung als eine Expansion mit gro‎ßen Hotels und erweiterter Infrastruktur mit viel Asphalt, mit Touristen, die aus Bukarest kommen und sich im Delta wie in Bukarest fühlen wollen, sieht.!“




    Dieses Modell führt zu einer kurzen und sehr vollen Saison im Donaudelta. Das von dem Verband Ivan Patzaichin — Mila 23“ vorgeschlagene Modell stellt mehrere Aspekte der lokalen Kultur zur Verfügung. Es wurde die Fahrt mit dem Holzboot im Delta wieder eingeführt. Während der Fahrt können die Touristen die wunderschöne Landschaft bewundern. Tiberiu Cazacioc dazu:



    Wir wünschen uns, das traditionelle Boot wiederzubeleben. Wir haben etwas Neues erfunden, die sogenannte Kanotka, ein Boot, das mit der Zeit Schritt halten und eine bestimmte Kategorie von Publikum anziehen soll. Mit der Kanotka fährt man ganz langsam durchs Delta. Verbringt man längere Zeit im Delta, so nimmt man sich einen Reiseleiter und verlängert den Aufenthalt im Donaudelta.“




    Nicht nur die Besucher müssen überzeugt werden, die Ferien anderswie zu verbringen, sondern auch die Einwohner. Tiberiu Cazacioc dazu:



    Es gibt weiterhin viel Skeptizismus, weil wir in einer exzessiven Entwicklung leben. Vielleicht wünscht sich der Tourist keinen Asphalt, vielleicht will er in der Natur leben und schwitzen, weil er sonst im Büro sitzt und sich wenig bewegt. Wir arbeiten im Delta seit ein paar Jahren, aber es dauert eben ein bisschen, die Menschen in diesem Sinne zu erziehen. Ich meine, es ist nicht normal, dass die Versorgung der Restaurante im Delta aus Tulcea gesichert wird, dass die Arbeitskraft aus Tulcea kommt und die Deltaeinwohner anderswo arbeiten. Man könnte eine lokale Wirtschaft schaffen, so dass das Geld hier bleibt.“




    Der Verband Letea in Unesco“ nimmt sich durch das Projekt Schilf ist cool“ vor, das Bauen von Schilfdächern in das immaterielles Kulturerbe der internationalen Organisation einzuführen. Loredana Pană, Projektmanagerin, dazu:



    Die Menschen wollen sich auch modernisieren, sie wollen Häuser haben, so wie sie sie im Fernsehen erblicken, eventuell mit Thermopanfenstern. Deshalb hat unsere Kampagne bei den Deltaeinwohnern begonnen. Wir haben ihnen beigebracht, dass es besser ist, auf die Schilfdächer nicht zu verzichten, die traditionelle Architektur zu behalten, weil die Touristen eben dafür kommen. In Letea kommen zahlreiche Touristen, die leider nur ein paar Stunden bleiben. Sie besuchen das Dorf und den Wald. In Letea gibt es keine Pension und die finanziellen Ressourcen der Einwohner sind bescheiden. Es gibt schon einige Familien in Letea, die die Bedeutung der traditionellen Handwerke und des traditionellen Aussehens des Dorfes verstanden haben. Sie haben ihre Häuser in diesem Stil renoviert. Deshalb bleiben die Touristen vor ihrem Tor stehen, fotografieren und werden zur Mahlzeit eingeladen. Die Leute verstehen, dass das die Zukunft ist, obwohl die Wurzeln tief in der Vergangenheit verankert sind.“




    Loredana Pană meint, die Architektur habe sich in Letea nicht verändert:



    Der Stil, in dem die Dächer gebaut wurden, ist überall im Donaudelta der gleiche. Letea ist das isolierteste Dorf, das deshalb auch sehr gut konserviert wurde. Es ist ein lebendiges Museum, in dem zahlreiche Häuser ihre traditionelle Architektur bewahren. Deshalb sieht Letea besser aus als zum Beispiel Crişan und Sulina, wo die Häuser heruntergekommen sind. Man darf nicht mit Metallstangen und anderen Farben au‎ßer Grün, Blau, Grau und Wei‎ß arbeiten. Die Regeln werden leider verletzt.“




    Gegen diese Regelung verstö‎ßt man oft auch, weil das Handwerk vergessen wurde. In Letea gibt es nur noch einen Menschen, der Schilfdächer baut. Der Verband Letea in Unesco“ arbeitet deshalb mit ihm zusammen und will, dass auch andere Einwohner dieses alte Handwerk erlernen. Schilf ist nicht nur cool“, sondern es bietet auch eine wirtschaftliche Chance.

  • Revitalizarea Deltei Dunării

    Revitalizarea Deltei Dunării

    Spaţiu mirific din punct de vedere natural, Delta Dunării nu este, însă, foarte favorabilă traiului zilnic. Aflaţi la periferia ţării, în zone izolate de ape, unde se ajunge greu, localnicii trăiesc dificil, în ciuda potenţialul turistic enorm al regiunii. De aceea, recent, mai multe organizaţii non-guvernamentale au iniţiat proiecte de revitalizare economică a zonei care să aibă şi un impact turistic. Asociaţia Ivan Patzaichin- Mila 23”, de pildă, vrea să promoveze specificul Deltei şi să-l exploateze economic în beneficiul oamenilor de acolo. Tiberiu Cazacioc, reprezentant al organizaţiei, ne spune cum.



    De pildă, dacă cineva deschide un loc de cazare acolo, ar fi bine să folosească forţă de muncă locală, să aibă un concept de construcţie şi de arhitectură bazat pe materii prime locale, tradiţionale. În plus, accesoriile din interior — de exemplu, şervetele de la masă, coşurile de pâine — să fie produse de mâna de lucru locală, iar partea de meniu să fie realizată cu specific local, folosind produse locale. Ăsta e modelul ideal, iar noi construim pas cu pas elemente din acest model. Este un model contra curentului, pentru că o mare parte din public înţelege dezvoltarea ca o expansiune cu hoteluri foarte mari, cu multă infrastructură şi asfalt, cu turişti care, dacă vin din Bucureşti, să se simtă în Deltă, ca în Bucureşti.




    Acest model de turism generează un sezon foarte scurt şi foarte aglomerat în Deltă. Pe când modelul de antreprenoriat social, promovat de asociaţii precum Ivan Patzaichin- Mila 23”, îndeamnă turistul să stea cât mai mult în Deltă şi îi pune la dispoziţie cât mai multe aspecte din cultura locală. În acest sens, asociaţia a căutat să reintroducă plimbarea cu barca de lemn în Deltă, mijloc de locomoţie care predispune la o parcurgerea lentă, de durată, a peisajului. Tiberiu Cazacioc: Noi am lucrat într-o anumită direcţie, ca să renaştem barca tradiţională. Vrem să o renaştem într-un model nou, o barcă din lemn, din larice şi din pin, manevrată cu vâsle pe care am denumit-o canotcă. Am inventat ceva care să corespundă vremurilor pe care le trăim acum şi să atragă un anumit public. Canotca este o barcă gândită ca să te facă să parcurgi încet mediul pe care-l străbate. Pentru Deltă am încercat în mai multe rânduri şi în diverse proiecte să reintroducem barca de lemn în circuit pentru că ea e un instrument cu care te reîntorci la tradiţii şi la parcurgerea lentă a naturii. Dacă stai mai mult în Deltă, închiriezi un ghid, mănânci mai mult timp şi astfel lungeşti sezonul de vizitare.



    Dar nu vizitatorii trebuie convinşi să adere la un alt model de vacanţă, ci, mai ales, localnicii. Tiberiu Cazacioc: Există, în continuare, scepticism, pentru că modelul în care trăim noi este cel al dezvoltării excesive. Dar turistul poate nu vrea astfalt, turistul care vrea să transpire şi să trăiască în natură pentru că în restul timpul stă la birou sau se mişcă puţin. Noi lucrăm de câţiva ani în Deltă, dar educaţia ia ceva timp. Motivele pentru care o facem ţin de faptul că e anormal ca mâncarea de la restaurantele din Deltă să fie adusă de la Tulcea, să aduci forţă de muncă din Tulcea să lucreze acolo, iar localnicii să plece ca să găsească de lucru în altă parte. Acolo s-ar putea crea o economie locală în care oamenii vin să trăiască atmosfera locului, iar banii să rămână acolo.



    De reticenţe similare s-au lovit şi membrii asociaţiei Letea în Unesco”, organizaţie ce-şi propune să introducă în patrimoniul imaterial UNESCO meşteşugul construirii acoperişurilor din stuf, prin proiectul Stuful e beton”. Loredana Pană, coordonator de proiect: Oamenii vor şi ei să se modernizeze, vor să aibă case cum văd la televizor, cu termopane, vor să aibă condiţii moderne. De aceea, campania noastră a început de la ei. I-am învăţat că nu e bine să schimbe acoperişurile din stuf cu cele din tablă, să păstreze arhitectura tradiţională, căci turiştilor le place. În Letea vin mulţi turişti în fiecare vară, dar stau acolo doar câteva ore. Vin, vizitează satul, se duc să vadă pădurea şi apoi, pleacă. În Letea nu există nici o pensiune în momentul de faţă, iar resursele financiare pentru localnici sunt foarte mici. Din fericire pentru noi, există deja câteva familii în Letea care au înţeles importanţa meşteşugurilor tradiţionale şi a aspectului tradiţional al satului. Ei şi-au aranjat şi şi-au renovat casele în acest stil, le întreţin. De aceea, turiştii se opresc mai des la poarta lor, fac poze, mai şi mănâncă la ei. Treptat, oamenii înţeleg că ăsta e viitorul, chiar dacă are rădăcinile în trecut.



    Un trecut care, la Letea, se păstrează neatins, mai ales în ceea ce priveşte arhitectura, consideră Loredana Pană: Stilul acestor acoperişuri este acelaşi în toată Delta, dar noi am mers la Letea pentru că e cel mai izolat sat din zonă şi din cauza aceasta, a rămas şi foarte bine conservat. Este ca un muzeu viu în care foarte multe case îşi mai păstrează arhitectura tradiţională şi, din cauza asta, arată foarte bine, spre deosebire de alte sate, de pildă Crişan şi la Sulina, unde casele sunt degradate, nu se respectă regulamentul de urbanism. Acolo scrie foarte clar că nu ai voie să construieşti folosind bare metalice sau să ridici case în stil montan sau să nu foloseşti alte culori decât cele specifice verde, albastru, gri şi alb. Este recomandat acoperişul din stuf prin acest regulament care, din păcate, nu se respectă.”



    Nu se respectă şi pentru că oamenii au uitat meşteşugul. În Letea doar domnul Costel mai face acoperişuri din stuf, motiv pentru care a fost cooptat de asociaţie pentru a organiza cursuri în acest domeniu. Cu cât mai mulţi oameni vor învăţa acest meşteşug vechi, cu atât mai mulţi vor afla că stuful nu e doar beton”, ci oferă, poate, şi o oportunitate economică.