Tag: Tim McPhie

  • UE investește pentru sisteme de energie mai curată în 10 state comunitare

    UE investește pentru sisteme de energie mai curată în 10 state comunitare

    Uniunea Europeană a decis să investească aproape 3 miliarde de euro din veniturile provenite din comercializarea certificatelor de emisii pentu sisteme energetice mai curate în zece țări comunitare, sprijinind 39 de proiecte.

    Aceste investiții vor sprijini modernizarea sistemelor energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectoarele energetic, industrie și transport și îmbunătățirea eficienței energetice, ajutând statele membre să își atingă obiectivele în materie de climă și energie și să contribuie la obiectivul pe termen lung al UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

    Tim McPhie, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: “Acești bani sunt distribuiți prin Fondul de Modernizare, ceea ce înseamnă că sunt venituri pe care le-am colectat prin intermediul Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii.

    Bulgaria va primi 65,2 milioane de euro. Croația va primi 52 de milioane de euro. Cehia va primi 835,2 milioane de euro. Vor fi 24,1 milioane de euro pentru Estonia, 76,8 milioane de euro pentru Ungaria, 26,8 milioane de euro pentru Letonia și 59 de milioane de euro pentru Lituania. Polonia va primi 697,5 milioane de euro. România va primi aproape 1,1 miliarde de euro. Și nu în ultimul rând, Slovacia va primi 35 de milioane de euro.

    Astfel, proiectele finanțate în statele membre prin intermediul tuturor acestor fonduri se vor concentra pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, pe utilizarea și implementarea surselor regenerabile de energie, pe modernizarea rețelelor energetice și pe eficiența energetică.”

    Este cea mai mare plată efectuată până în prezent prin intermediul Fondului pentru modernizare, cheltuielile totale ridicându-se la 12,65 miliarde EUR începând din ianuarie 2021. Banii pentru România sunt destinați schemei de sprijin prin contract pentru diferență pentru producția de energie electrică din surse regenerabile.

    Alte sume au fost alocate pentru consolidarea rețelei de transport al energiei electrice pentru a sprijini integrarea surselor regenerabile de energie în Bulgaria, precum și pentru implementarea capacității fotovoltaice și de stocare a energiei pentru furnizorii de servicii publice de alimentare cu apă din Croația.

    Banii alocați proiectelor din Cehia  sprijină gospodării pentru achiziționarea și instalarea de noi sisteme fotovoltaice, în timp ce în Estonia sunt destinați îmbunătățirii eficienței energetice și promovării utilizării energiei din surse regenerabile în clădirile din sectorul public.

    Apoi, în Ungaria este vorba despre modernizarea și dezvoltarea sistemelor de termoficare centralizate bazate pe energie din surse regenerabile, în Letonia vizează utilizarea surselor regenerabile de energie în clădirile cu mai multe apartamente, în clădirile publice și în comunitățile energetice, iar în Lituania dezvoltarea capacităților de stocare pentru echilibrarea sistemelor energetice.

    În ceea ce privește proiectele din ultimele două țări, Polonia și Slovacia, este vorba de modernizarea infrastructurii de încărcare a transportului cu vehicule grele, respectiv de producția de hidrogen din surse regenerabile și cogenerarea de înaltă eficiență.

  • Bani europeni pentru producția de hidrogen din surse regenerabile

    Bani europeni pentru producția de hidrogen din surse regenerabile

    Banca Europeană pentru Hidrogen a fost anunțată de președinta von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii Europene din 2022 pentru a sprijini producția internă a UE de hidrogen și importurile de hidrogen din surse regenerabile de la partenerii internaționali. Scopul acesteia este de a debloca investițiile private în Uniune și în țările terțe prin abordarea provocărilor și a nevoilor inițiale în materie de investiții, prin eliminarea deficitului de investiții și prin conectarea viitoarei oferte de hidrogen din surse regenerabile cu consumatorii. Toate acestea în condițiile în care hidrogenul din surse regenerabile joacă un rol esențial în viitorul mix energetic al Europei, în special pentru decarbonizarea industriei grele și a anumitor sectoare ale transporturilor, înlocuind combustibilii fosili.

    Prin facilitarea unei implementări mai rapide a tehnologiilor inovatoare pe bază de hidrogen, licitația-pilot lansată de Comisia Europeană în noiembrie anul trecut contribuie la obiectivul planului REPowerEU de a produce 10 milioane de tone de hidrogen pe plan intern până în 2030.

    Recent, purtătorul de cuvânt pentru energie al executivului comunitar, Tim McPhie a anunțat:

    “Comisia acordă aproape 720 de milioane de euro pentru șapte proiecte europene, care vor produce peste 1,5 milioane de tone de hidrogen regenerabil în Europa. Acest hidrogen va fi utilizat pentru decarbonizarea industriilor europene, inclusiv privind oțelul, substanțele chimice, îngrășămintele și transportul maritim. Câștigătorii vor primi o subvenție care acoperă diferența de cost dintre producerea de hidrogen regenerabil în Europa și prețul actual de piață pentru vânzarea acestui hidrogen. Această licitație a fost suprasubscrisă masiv, cu 132 de oferte depuse, și încurajăm ofertanții care nu au câștigat să încerce din nou la a doua licitație, pe care o vom lansa la sfârșitul acestui an. De asemenea, încurajăm statele membre să utilizeze licitațiile ca platformă de servicii, ceea ce le permite să ofere finanțare națională pentru proiecte care au solicitat, dar nu au primit fonduri comunitare în cadrul acestor licitații.”

    Purtătorul de cuvânt a anunțat, de asemenea, deschiderea unei noi cereri/runde de finanțare pentru energie curată în cadrul Mecanismului Conectarea Europei. Comisia pune la dispoziție 850 de milioane de euro pentru proiecte aflate pe noua listă de proiecte de interes comun și proiecte de interes reciproc, a precizat Tim McPhie. Aceste fonduri vor oferi cofinanțare pentru infrastructura de energie curată, inclusiv rețelele electrice, hidrogenul, respectiv captarea și stocarea carbonului.

     

  • Strategia UE privind vaccinurile împotriva COVID-19

    Strategia UE privind vaccinurile împotriva COVID-19

    Pentru a sprijini
    întreprinderile în dezvoltarea și producerea rapidă a unui vaccin, Comisia Europeană
    încheie contracte cu producători individuali de vaccinuri în numele statelor
    membre. În schimbul dreptului de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin,
    într-un interval de timp dat, Comisia finanțează o parte din costurile inițiale
    pe care trebuie să le suporte producătorii de vaccinuri. Acest demers ia forma
    unor angajamente prealabile de achiziție. Finanțarea acordată va fi considerată
    acont pentru vaccinurile care vor fi achiziționate efectiv de către statele
    membre.


    Tim McPhie,
    purtător de cuvânt al Comisiei Europene spune că un vaccin sigur și eficient,
    accesibil tuturor celor din Europa și din jurul lumii este singura strategie
    validă.

    Nicio regiune din lume nu
    va fi în siguranță, până când vom fi cu toții în siguranță. Astfel, Comisia
    Europeană a adoptat o strategie pentru vaccinuri la nivelul UE, care stabilește
    o abordare comună, pentru a ne asigura că vaccinurile vor ajunge în toate
    statele membre ale UE și către cetățenii lor. Strategia vaccinelor are trei
    obiective principale. Primul este, desigur, asigurarea calității, siguranței și
    eficienții vaccinului. Al doilea este să asigurăm acces direct la vaccinuri
    statelor membre ale UE. Al treilea obiectiv este să avem acces echitabil către
    un vaccin ieftin pentru toți membrii UE cât mai repede posibil. Astfel, Comisia
    lucrează cu diferite companii la contractele de achiziționare, prin care să
    rezervăm un anumit număr de doze de vaccin, care să ajungă la cetățenii UE după
    aprobare și după îndeplinirea tuturor reglementărilor în vigoare.


    Nu
    este exclus riscul ca vaccinurile candidate care beneficiază de sprijin să
    eșueze la studiile clinice. Prin urmare, această strategie este similară cu o
    poliță de asigurare: transferă o parte din riscuri de la industrie către
    autoritățile publice, în schimbul garantării unui acces echitabil și la prețuri
    abordabile pentru statele membre la un vaccin, în cazul în care acesta devine
    disponibil.

    Tim McPhie, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: Am avansat și am negociat foarte intens, cu scopul de a avea un
    portofoliu divers de vaccinuri. De aceea, colaborăm cu cât mai multe companii
    din lista celor care dezvoltă un vaccin. În ultima săptămână am înregistrat
    câteva progrese. Comisia Europeană a semnat un acord cu o companie farmaceutică
    pentru 300 de milioane din vaccinul la care se lucrează, cu opțiunea de a putea
    cumpăra încă o sută de milioane de doze. De asemenea, la începutul săptămânii
    am încheiat discuțiile cu o altă companie, pentru un cadru de achiziție de 18
    milioane de doze, cu opțiunea de a mai achiziționa încă 18 milioane într-o
    etapă ulterioară. Acestea completează discuțiile pe care le-am avut cu alte
    trei companii. Așadar, lucrăm cu cât mai mulți furnizori pentru ca, după ce
    vaccinurile sunt realizate și testate, să ajungă în statele membre.