Tag: Tinutul Nasaudului

  • Ţinutul Năsăudului

    Ţinutul Năsăudului


    Dacă ai trecut poarta
    Transilvaniei şi ai ajuns în ţinutul contelui Dracula, trebuie să ai grijă să
    ai asupra ta paşaportul, se arată în avertismentele din documentul de
    călătorie editat de Asociaţia de Promovare a Turismului Turist în
    Bistriţa-Năsăud. Toţi vor şti că eşti oaspetele contelui şi că eşti sub
    protecţia sa. Trebuie să porţi o cruciuliţă, dar să nu uiţi nici de usturoiul
    care trebuie să stea mereu în buzunare. Tot din paşaport mai aflăm
    că ţuica îţi dă curaj şi te face invincibil. Iar, dacă ajungi la sfârşitul
    lunii iulie, trebuie să te pregăteşti de distracţie, căci atunci are loc
    Festivalul Usturoiului. Dacă sejurul este însă programat în octombrie, eşti
    informat că atunci are loc Balul Vrăjitoarelor, pe care contele îl dă la castel
    în fiecare an.


    Claudia Andron
    este preşedinta Asociaţiei de promovare a turismului Turist în Bistriţa Năsăud,
    cea care a editat paşaportul pentru Transilvania: Dacă oamenii
    merg în Maramureş şi caută tradiţii, iar în Bucovina vizitează mănăstirile, la
    noi le au pe toate. Avem şi turism ecologic, şi rural, şi ecumenic, şi
    cultural, şi istoric. Dar avem povestea adevărată a contelui Dracula. În
    romanul lui Bram Stoker, întâmplările au loc în Bistriţa Năsăud, în Pasul
    Tihuţa. Noi am creat paşapoarte pe care le oferim celor care trec poarta
    Transilvaniei. În Bistriţa Năsăud se face trecerea dinspre Moldova înspre
    Transilvania, dar şi între Maramureş şi Transilvania. Cei care trec poarta şi intră
    în Bistriţa Năsăud primesc un paşaport în care au avertismente de călătorie şi
    recomandări pentru un sejur în ţinutul contelui Dracula. În Bistriţa Năsăud
    găsiţi tot ce se poate în materie de turism. O să-mi spuneţi că nu, fiindcă
    doar în Bistriţa Năsăud găsiţi şi marea de la munte: Colibiţa. Este un lac
    imens de acumulare, care a trezit un interes foarte mare în rândul turiştilor
    în ultimii doi ani.


    Evenimente
    culturale? Pe alese, spune Claudia Andron, preşedinta Asociaţiei de promovare a
    turismului Turist în Bistriţa Năsăud: Avem festivaluri de
    satiră şi umor. De exemplu, Mărul de Aur este un festival cu o
    tradiţie de 20 de ani. Organizăm Nunta Zamfirei, un eveniment care
    adună ansambluri din toată lumea la Bistriţa, în fiecare an. Avem şi concerte
    simfonice. Sunt nume mari care concertează în Sinagoga Bistriţa. De asemenea,
    Festivalul Usturoiului în ţinutul contelui Dracula, exact aşa se
    numeşte şi pagina de pe Facebook, are loc în fiecare în an, în ultima săptămână
    din iulie. Anul acesta va ajunge la cea de-a cincea ediţie. Anul trecut au fost
    35.000 de oameni şi este un eveniment cum nu aţi mai văzut niciunde în ţară,
    unde nu sunt elemente kitsch, unde publicul este unul aparte, la fel ca regia
    festivalului. Gândiţi-vă doar la copii care joacă în aer liber jocuri vechi,
    tradiţionale, aruncă usturoi după vrăjitoare. De asemenea, seara are loc jocul
    focurilor prin care se alungă spiritele rele. Se face o magie care va proteja
    zona de spirite rele şi de influenţa malefică a contelui Dracula un an de
    zile.


    Iată şi câteva
    dintre recomandările care se găsesc în paşaportul editat de Asociaţia de
    Promovare a Turismului Turist în Bistriţa-Năsăud: Trebuie
    să te asiguri că ai cu tine un om al locului care să te ajute să ajuţi la
    castelul din munţi. Peisajele sunt de o frumuseţe rară, iar animalele sălbatice
    îţi pot ieşi oricând în cale. În Munţii Bârgăului e cea mai mare concentraţie
    de urşi bruni şi lupi din Europa. Lacul din Colibiţa îi cucereşte pe toţi, însă
    nu trebuie să te oglindeşti în apa acestuia. Oamenii locului povestesc în
    şoaptă că în adâncuri se ascund adevăraţi monştri. Iar nopţile cu lună plină nu
    trebuie să te prindă niciodată neînsoţit.


    Dincolo de legende, zona Năsăudului
    este patria costumului popular românesc. Veţi găsi zeci de femei care încă mai
    cos costume populare cum se făceau pe vremuri. Nu se brodează la maşină, se
    lucrează manual, se folosesc mărgele după motive tradiţionale. Tot în această
    zonă, puteţi vedea şi o vâltoare, o maşină naturală de spălat, folosită de
    străbuni.


    Iată aşadar repere ale unei vacanţe
    inedite în Ţinutul Năsudului. Până data viitoare, când vă aşteptăm cu o nouă
    destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă!