Se vorbește de ceva timp despre posibila sau
chiar inevitabila dispariție a cărților. Știți, sunt acele obiecte cu multe
file de hârtie puse, ca la sandwich, între două cartoane ceva mai tari,
copertele. Se accesează prin ridicarea primei coperte, urmată de rabatarea de-a
lungul muchiei continue, cotorul cărții. Pe filele cărții sunt înscrisuri.
Limba, de fapt, alfabetul, în care este scrisă cartea dă poziția de deschidere,
cu muchia în stânga, dacă se folosește alfabetul latin, cu muchia în dreapta,
dacă este alfabetul arab, cel evreiesc sau cel japonez. Desigur, este sensul
deslușirii înscrierii, de la dreapta la stânga, sau de la stânga la dreapta,
exact sensul în care a fost scrisă cartea. În ambele cazuri, cărțile se citesc
de sus în jos. Nu există situație în care vreo scriere se citește de jos în
sus. Facem o paranteză și ne amintim de scrierile care nu sunt cărți, cele
sculptate de egipteni pe diferite monumente și morminte. Ele se citesc de la
stânga la dreapta, de sus în jos.
Dincolo de umorul situației în care
presupunem că vreun tânăr al acestor zile nu știe cum arată și se folosește o
carte în format clasic, tipărită pe hârtie și pusă între coperte, cartea este
departe de a părăsi scena publică, treptat, până la dispariția finală. Formatul
său electronic doar înlocuiește coala de hârtie cu formatul ecranului, și
gestul de a da pagina, cu foșnet, cu simpla atingere a unei săgeți indicatoare
de pe ecran. Poate există deja și nu este o idee nouă, tare mi-ar plăcea ca
trecerea la o nouă pagină pe e-book să fie însoțită de fâșâitul foii de hârtie
tipărită. Cu toate acestea, nu cred că nostalgia cititorilor este motivul
pentru care cartea pe hârtie va supraviețui. Cartea nu a fost inventată ci a
apărut treptat, pe măsură ce comunicarea sau cultura scrisă se dezvoltau.
Paginile nu erau de hârtie, de la început, ci din piele de animal. A crescut
numărul cărților, scrise de mână sau tipărite, pielea animalelor nu mai era
suficientă. Hârtia a fost esențială în dezvoltarea producției de carte, și așa
a rămas și în zilele noastre, secole bune după ce cartea și hârtia s-au
întâlnit. Istoria spune că și tiparul și hârtia au fost inventate de chinezi și
au ajuns cu mare întârziere în Europa.
Când a apărut tableta electronică, de
forma unei cărți, s-a crezut că nimeni nu va mai cumpăra tipăriturile pe hârtie.
Forma tabletei nu este nouă. Cu mii de ani în urmă se scria cu litere precum
cuiele pe tablete de ceramică păstrate până în zilele noastre. Cărțile
electronice sunt apanajul electricității și, fără ascunsa formă de energie,
litera de pe ecran nu ar exista. Cartea, însă, străbate secolele. Fiind în mai
multe exemplare, răspândite peste tot, o carte de hârtie devine mai rezistentă
ca un monument de piatră. Dacă acesta poate fi distrus destul de ușor, fără să
mai rămână piatră pe piatră, o carte va fi uitată într-un colț ascuns, undeva,
în lume. Fără să mai punem faptul că pe o tabletă nu poți face sublinieri,
adnotări și nici să îndoi un colț de pagină, ca să știi unde ai rămas cu
lectura, atunci când, în toiul nopții, te-a luat somnul citind.
Ca să nu mai
vorbim de lansările de carte, acele sărbători ale apariției unui nou titlu,
ceva în genul lansării la apă a unei nave sau venirea Anului Nou în Times
Square, din New York. Un regal de lansări festive de carte este prilejuit, în
acest moment al anului, de Gaudeamus Radio România, târgul de carte organizat, acum
pentru a XXX-a oară, chiar de Radio România. Este ediția centrală, din
București, a acestei sărbători a cărții pentru că, de-a lungul întregului an,
caravana Gaudeamus Radio România oprește în alte opt mari orașe ale României. Ediția
2023 a târgului Gaudeamus se desfășoară în luna aniversară a Societății Române
de Radiodifuziune, în acest noiembrie al aniversării a 95 de ani de Radio în
România. Și cu câteva zile înaintea sărbătoririi a 105 de la Marea Unire a
României, 1 Decembrie, ziua noastră națională.
