După cum v-am
obişnuit în ultima vreme, vă propunem un popas inedit şi anume într-un muzeu
premium: Muzeul recordurilor româneşti. Ascuns cumva pe o străduţă din
Bucureşti muzeul s-a dorit o călătorie în excepţional. Fie că vorbim despre cea
mai mare colecţie atestată de obiecte care au ca decoraţiune floarea de colţ,
fie că vorbim despre tirbuşoane sau despre emisiunile filatelice româneşti
începând din cele mai vechi timpuri până în prezent, muzeul este rezultatul
pasiunii unui colecţionar…generos.
După cum ne-a povestit, Ion Chirescu, spre
deosebire de colecţionarii ce îşi ascund obiectele strânse pentru a le admira
singuri, el le arată bucuros celor interesaţi de ineditul colecţiilor. Un hobby
din copilărie dezvoltat la nivel de artă, după cum am aflat de la colecţionar,
care ne-a povestit despre colecţia de tirbuşoane:
N-a ajuns nimeni la această performanţă, dar nu performanţa am
căutat-o. Am pornit de la această colecţie şi de la acest hobby şi, greu de
crezut, dar fără să îmi dau seama, am ajuns la un număr de peste 30 de mii de
tirbuşoane diferite, real diferite, efectiv datorită pasiunii şi plăcerii de a
le colecţiona, de a le căuta. A fost o creştere pas cu pas. Am încercat, e
adevărat, la început, să cumpăr cărţi despre această pasiune. Nu sunt singurul
colecţionar, bineînţeles. În lume există cluburi care se ocupă de acest tip de
colecţie, sunt mulţi colecţionari de tirbuşoane, sunt câteva mii, organizaţi pe
ţări, pe continente, toţi cu această
pasiune. Cea mai mare colecţie care apărea în Guinness Book era undeva la 1700
de piese. În momentul când am văzut la ce nivel a ajuns colecţia mea a fost şi
pentru mine o surpriză.
O colecţie
pentru strângerea căreia s-a umblat prin toată lumea, după piese rare, şi a
cărei alcătuire a durat 11 ani şi care ilustrează evoluţia istorică a
tirbuşonului. Mari, ca pentru restaurante, mici, ca pentru sticluţe de colonie
sau chiar minuscule, de studiat cu lupa, numărul tirbuşoanelor a crescut pe
nesimţite.
Găsim aici
piese decorative din a doua jumătate a secolului XVII, ce puteau servi la
deschiderea călimărilor de pe biroul unui gentleman. Găsim tirbuşoane de
deschis şampania, după obiceiul timpurilor în care şampania era medicament
prescris în depresii. Pe atunci dopului i se făcea doar o gaură pentru ca nicio
picătură de licoare miraculoară să nu se piardă, şampania fiind foarte scumpă.
Există tirbuşoane mignone, cu incrustaţii ori mânere de sidef, pentru sticlele
de parfum ale doamnelor, tirbuşoane mici, simple, cu inel, care rămâneau în
dopurile sticluţelor de la spiţerie, pentru întrebuinţări repetate, şi o
infinitate de tirbuşoane de artist, în care creativitatea tehnică e înlocuită
de cea estetică. Găsim secţiunea premium, cuprinzând piese ce nu pot fi văzute
nicăieri în lume, unele patente de invenţie. Dar vom găsi şi, amuzaţi,
tirbuşoane de târg, ornate cu motociclete, ancore, avioane, pisici sau Homer
Simpson.
Piesa de
rezistenţă a colecţiei româneşti este unul dintre cele două tirbuşoane
existente în lume făcute din piciorul de fier al fostului Pod al Londrei,
construit la 1176 şi dezafectat în 1831. Pe el sunt gravate cuvintele a stat
656 de ani la baza Podului Londrei. Cea mai veche piesă datează din 1740, din
perioada lui Ludovic al XV-lea.
Certificată ca record mondial chiar de
Guiness Book colecţia muzeului reuneşte 30 de mii de tirbuşoane, 35 de mii de
fiare de călcat, trivete (suporturi de fiare de călcat), colecţia obiectelor
însemnate cu floare de colţ, dar şi aparate foto, camere de filmat rudimentare
şi câte şi mai câte surprize!. Şi dacă v-am tentat să descoperiţi muzeul,
trebuie precizat că vizitele trebuie programate şi că muzeul este deschis în
general pentru grupuri organzate.