Tag: Tokyo 2020

  • Bilanţul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo

    Bilanţul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo

    Pandemia noului coronavirus a afectat serios derularea
    competiţiilor, mai ales prin amânarea cu un an a întrecerilor, cu efecte majore
    asupra ierarhiilor finale. România, deşi a dus în Japonia 101 sportivi, nu a
    reuşit să obţină decât patru medalii. Trei dintre acestea au venit de la
    canotaj. Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat aurul la dublu vâsle. Medalii
    de argint au venit de la echipajul de patru rame fără cârmaci, compus din Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc,
    Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari, şi de la cel de doi rame, alcătuit din Ciprian
    Tudosă și Marius

    Cozmiuc. A mai
    obţinut o medalie de argint scrimera Ana-Maria Popescu (fostă Brânză), în proba
    individuală de spadă. După încheierea Jocurilor, Mihai Covaliu, preşedintele
    Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a declarat:

    Cu siguranţă se puteau câştiga mai multe medalii. Şi aici mă refer în
    primul rând la înotătorul David Popovici care, pentru două sutimi de secundă,
    nu a reuşit să urce pe podium. Are viitorul în faţă, desigur, dar aici, la
    Tokyo, era foarte, foarte important să câştige o medalie, mai ales că este
    foarte, foarte tânăr.

    După aceea, mă gândesc la proba de tir, la Laura Ilie. Şi
    ea a fost foarte aproape de o finală olimpică, în care sunt convins că putea să
    câştige o medalie.

    Mă gândesc la sportivii de la lupte, la Alina Vuc şi la
    Albert Saritov, care, şi ei, dacă treceau de primul tur, puteau spera la o
    medalie.

    Sunt sportivi de valoare care, din păcate, nu au reuşit să treacă
    peste emoţii şi peste presiunea acestor Jocuri Olimpice.

    Din păcate, reuşim doar
    patru medalii. Comisia Tehnică Olimpică pentru sportul de peformanţă a
    pronosticat patru – şase medalii. Federaţiile şi-au propus mult mai mult. Au realizat foarte puţin. Nu
    sunt mulţumit cu aceste patru medalii aici, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

    Nemulţumirea oficialului român este de înţeles. România s-a clasat pe locul 46
    în ierarhia olimpică a naţiunilor, la egalitate cu Venezuela. Doar la Rio. în
    2016, sportivii români s-au situat mai rău, şi anume pe locul 47… La aceasta se
    adaugă căderea liberă înregistrată la anumite sporturi precum gimnastica, la
    care România a fost, ani de zile, lider mondial, şi de unde au venit peste un
    sfert din medaliile olimpice de aur ale sportivilor tricolori. La Tokyo, niciun
    gimnast român nu a concurat în vreo finală.

    În completarea tabloului trist al
    sportului românesc vine situaţia de la haltere, unde, în urma suspendării
    federaţiei române de specialitate din
    cauza mai multor cazuri de încălcări ale regulamentului antidoping, niciun
    halterofil român nu a putut concura la Tokyo. Cu siguranţă, în zilele care
    urmează, cauzele prezenţei slabe de la Jocurile din capitala Japoniei vor fi
    analizate serios. Cât priveşte suporterii sportului românesc, acestora nu le
    rămâne decât să spere că la Paris, în 2024, va fi mai bine.


  • Bilanţul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo

    Bilanţul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo

    România a încheiat Jocurile Olimpice de la Tokyo cu 4 medalii, una de aur, la dublu vâsle feminin (Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş), şi 3 medalii de argint, la spadă feminin (Ana-Maria Popescu), dublu rame masculin (Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă) şi patru rame fără cârmaci masculin (Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari).



    Tricolorii au mai obţinut la Tokyo un loc patru (David Popovici la 200 m liber), 3 locuri cinci (echipa feminină de tenis de masă, perechea de dublu mixt la tenis de masă – Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs – şi echipajul de canoe dublu masculin pe 1.000 m, Cătălin Chirilă/Victor Mihalachi), alte 3 clasări pe locul şase (Bianca Ghelber – greutate, opt plus cârmaci feminin, dublu vâsle feminin categorie uşoară), 4 locuri şapte (baschet feminin 3×3, opt plus cârmaci masculin, Vlad Dascălu la mountain bike, David Popovici la 100 m liber).



    Pe opt s-au clasat Robert Glinţă (100 m spate) şi luptătoare Kriszta Incze, iar pe 9 au încheiat Laura Ilie (tir sportiv), judoka Andreea Chiţu, Vlăduţ Simionescu, perechea de dublu Raluca Olaru/Monica Niculescu (tenis), precum şi 3 bărci de la canotaj (patru rame fără cârmaci feminin, dublu rame feminin şi dublu vâsle masculin).



    Echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august) a cuprins 101 de sportivi, 46 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive, singura care nu a evoluat deloc fiind atleta Andrea Miklos, din cauza unor probleme medicale. Delegaţia a cuprins şi 9 rezerve, precum şi 40 de antrenori.



    Reprezentanţii României au concurat la înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet feminin 3×3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon, judo, tir cu arcul şi tenis.



    China a continuat să conducă în clasamentul pe medalii la finalul întrecerilor de sâmbătă, a 17-a şi penultima zi a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, în timp ce România a coborât de pe 41 pe 45.

  • Ziua olimpică a României: Alexandru Novac, în finală la aruncarea suliţei

    Ziua olimpică a României: Alexandru Novac, în finală la aruncarea suliţei

    Alexandru Mihăiţă Novac s-a calificat în finala probei de aruncare a suliţei, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Novac a reuşit din prima încercare să arunce suliţa la 83,27 metri, cea mai bună performanţă a sa în acest sezon, terminând pe locul al şaptelea la general. Novac va evolua în finala de 12 sâmbătă 7 iulie, de la ora 14:00 (ora României).



    România a deplasat la Tokyo 10 atleţi. Bianca Ghelber s-a clasat pe locul 6 la aruncarea ciocanului, în timp ce 5 sportivi nu au trecut de calificări, iar o sportivă a declarat forfait din cauza unor probleme medicale.



    Kriszta Tunde Incze a fost învinsă de letona Anastasija Grigorjeva cu 14-7, în recalificările turneului olimpic de lupte libere, categoria 62 kg, şi a ratat calificarea în meciul pentru medalia de bronz. Incze, care în optimi a învins-o pe Marianna Sastin (Ungaria), va ocupa locul 7-8 în clasamentul categoriei 62 kg. România participă cu 5 luptători la JO de la Tokyo.



    China continuă să conducă detaşat în clasamentul pe medalii la finalul întrecerilor de miercuri, a 13-a zi a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, în timp ce România a coborât de pe 34 pe 35.

  • Ziua olimpică a României: Larisa Iordache nu a mai putut concura la bârnă

    Ziua olimpică a României: Larisa Iordache nu a mai putut concura la bârnă

    Gimnasta Larisa Iordache a ratat marţi participarea în finala de la bârnă din cauza problemelor de la gleznă. Larisa Iordache a transmis, marţi, printr-un mesaj, că durerea la gleznă este peste limita sa de suportabilitate. Ea a precizat că va lua o pauză în activitatea sportivă şi a mulţumit antrenorilor săi şi publicului pentru susţinere.



    Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi s-au clasat pe locul 5 în finala probei de canoe dublu pe 1.000 de metri. Cei doi români au fost cronometraţi cu timpul de 3 min 29 sec 285/1000, sosind la circa 4 secunde de medaliaţii cu bronz. Victor Mihalachi, cu 4 medalii de aur la Mondiale şi 4 medalii de aur la Europene în probele de 500 şi 1.000 de metri, a declarat că rezultatul e sub obiectivul setat personal şi a anunţat că se va retrage după Campionatele Mondiale programate la Copenhaga între 16 şi 19 septembrie.



    Bianca Florentina Ghelber s-a clasat pe locul 6, marţi, în finala probei feminine de aruncare a ciocanului, cu un rezultat de 74,18 metri, record personal. Bianca Ghelber a declarat că locul şase este o realizare foarte mare pentru ea.



    Rareş Andrei Toader a ratat calificarea în finala probei de aruncare a greutăţii, marţi, cea mai bună aruncare a sa având 19,81 metri.



    Atletismul românesc nu a mai obţinut o medalie la Jocurile Olimpice din 2008, când Constantina Diţă a câştigat aurul în proba de maraton la JO de la Beijing.



    China continuă să conducă în clasamentul pe medalii la finalul întrecerilor de marţi, a 12-a zi a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, în timp ce România a coborât de pe 29 pe 34.

  • Ziua olimpică a României: România, în semifinale la canoe dublu masculin

    Ziua olimpică a României: România, în semifinale la canoe dublu masculin

    Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi s-au calificat, luni, în semifinalele probei de canoe dublu pe 1.000 de metri la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce s-au clasat pe locul al treilea în primul sfert de finală, după Brazilia şi Ucraina. Chirilă şi Mihalachi sunt medaliaţi cu bronz anul acesta la Europenele de la Poznan, dar Mihalachi (32 ani) are în palmares şi două titluri mondiale în această probă (2010, 2014).



    Echipa feminină de tenis de masă a României a fost învinsă de Hong Kong cu scorul de 3-1, în sferturile de finală, luni. Singurul punct al echipei a fost adus în proba de dublu, în care Elizabeta Samara şi Daniela Dodean-Monteiro le-au învins pe Soo Wai Yam Minnie/Lee Ho Ching cu 3-2, după ce a au salvat trei mingi de meci în decisiv. Româncele au pierdut apoi, fără drept de apel, toate cele trei partide de simplu, fără a lua vreun set. România, care a dispus cu 3-0 de Egipt, duminică, în optimi, încheie competiţia pe locul 5.



    Alin Alexuc-Ciurariu a fost învins de iranianul Amin Mirzazadeh, luni, în recalificările categoriei 130 kg la lupte greco-romane. Alexuc, care a ocupat locul 7 în clasamentul final al categoriei, pierduse în optimile de finală în faţa cubanezului Mijain Lopez Nunez, triplu campion olimpic, dar calificarea acestuia în finală i-a oferit şansa de a evolua în recalificări.



    Claudia Mihaela Bobocea a ratat calificarea în semifinalele probei de 1.500 m, luni, după ce a fost înregistrată cu timpul de 4 min 09 sec 19/100 în serii. Bobocea, clasată a 11-a în prima serie, a ocupat locul 33 la general, în condiţiile în care doar primele 24 s-au calificat în semifinalele unei probe în care recordul olimpic este deţinut de o româncă, Paula Ivan (3:53.96), din 1988.



    Înotătorul David Popovici a afirmat luni, la revenirea în ţară de la Tokyo, că în cadrul concursurilor de la Jocurile Olimpice a vrut doar să-i sperie un pic pe adversarii săi din SUA şi să le prezinte un trailer din ceea ce urmează să realizeze în anii următori. Foarte tare m-a motivat faptul că ştiam că lumea este trează să mă vadă, am înotat cu gândul la voi, la toţi românii care s-au trezit dimineaţa să mă vadă. Asta m-a ajutat foarte mult, am împins foarte tare.. A fost frumos, dar a fost obositor. Şi mă bucur că am reuşit să fiu în cel mai mare vârf de formă pe care l-aş fi putut să îl am şi să câştig această experienţă de la Jocurile Olimpice. Eu sunt destul de sigur că mă voi întoarce de la Paris cu o medalie, dar până la Paris mai sunt destul de multe concursuri, a declarat Popovici la Aeroportul «Henri Coandă».

  • Ziua olimpică a României: România, locul 23 la medalii

    Ziua olimpică a României: România, locul 23 la medalii

    China se menţine în fruntea clasamentului pe medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, la finalul zilei de sâmbătă, după 9 zile de întreceri, în timp ce România a coborât de pe locul 21 pe 23.



    Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic, le-a transmis sportivilor care au reprezentat sau reprezintă România la Jocurile Olimpice, într-un mesaj postat pe un site de socializare, că indiferent dacă au urcat pe podium sau nu pentru milioanele de români de acasă ei sunt campioni.



    Antrenorul Andrei Rădulescu, omul din spatele performanţelor înotătorului David Popovici, a declarat într-un interviu că elevul său şi-a îndeplinit obiectivele fixate şi că nu va grăbi lucrurile în dezvoltarea lui sportivăLa Tokyo, David Popovici s-a clasat pe locul 4 în finala de la 200 metri liber, la două sutimi de medalia de bronz, pe locul 7 în finala de la 100 metri liber, în timp ce la 50 metri liber nu a reuşit să se califice în semifinale. Rădulescu s-a bucurat că prestaţia lui Popovici a atras atenţia în ţară şi oamenii vor acorda mai multă atenţie înotului. Până la JO 2024 de la Paris, Andrei Rădulescu a apreciat că progresul elevului său trebuie gestionat cu răbdare şi cu siguranţă va avea şanse de a se califica în mai multe finale decât la Tokyo şi să obţină rezultate şi mai bune.

  • Ziua olimpică a României: A patra medalie la Tokyo

    Ziua olimpică a României: A patra medalie la Tokyo

    România a cucerit medaliile de argint în proba de dublu rame masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, prin Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă. Tudosă a declarat după festivitatea de premiere că încă de când a ajuns la Tokyo ştia că o să câştige o medalie la Jocurile Olimpice. Este o senzaţie la care până acum doar visam, ştim de când am ajuns aici că nu o să plec cu mâna goală de la acest concurs. A venit şi ziua în care port la gât această medalie. Sunt foarte fericit că această medalie, chiar dacă ne doream foarte mult aurul, dar astăzi Croaţia a fost mai puternică”, a declarat el.



    Marius Cozmiuc a adăugat că a fost foarte mulţumit de cursa făcută în finală şi perseverenţa sa a dat roade şi a câştigat o medalie la a treia participare olimpică: A fost o cursă excepţională, mie mi-a plăcut foarte mult. Am reuşit să menţinem viteza cât mai bine şi tot s-o creştem de la lovitură la lovitură, dar fraţii Sinkovic s-au ţinut destul de bine înaintea noastră, ne-au ţinut aşa să zic aşa la control, dar în final s-a terminat cu bine. Să nu cedezi niciodată, să lupţi pentru visul tău tot timpul şi fără regrete.



    România a cucerit după două zile de finale la canotaj un număr de trei medalii, una de aur (dublu vâsle feminin – Ancuţa Bondar, Simona Radiş) şi două de argint (Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari – patru rame masculin) respectiv (Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă – dublu rame masculin).



    Ionela Cozmiuc şi Gianina Beleagă au ocupat locul 6 în finala probei de dublu vâsle feminin – categorie uşoară. Dublele campioane mondiale (2017, 2018) nu au reuşit să menţină ritmul în cursă şi nu au intrat în lupta pentru medalii. Cozmiuc şi Beleagă au ocupat locul 8 la Olimpiada de la Rio în această probă.



    Canotoarele Adriana Ailincăi şi Iuliana Buhuş au ocupat locul trei în finala B a probei de dublu rame fără cârmaci, desfăşurată joi, respectiv locul 9 în clasamentul final al probei.



    Înotătorul David Popovici s-a clasat pe locul 7 în finala probei de 100 metri liber, joi, cu timpul de 48 sec 04/100. Cel mai bun rezultat al lui Popovici la Tokyo rămâne locul al patrulea la 200 m liber, la doar două sutimi de medalia de bronz.



    Tot la înot, Daniel Martin a ratat calificarea în semifinalele probei de 100 metri fluture, joi, după ce a fost cronometrat cu timpul de 55 sec 09/100. Martin (20 ani) a ocupat ultimul loc (şapte) din seria a treia a calificărilor.



    Gimnasta Larisa Iordache, care a suferit o entorsă metatarsiană în timpul calificărilor pentru finala la bârnă din cadrul concursului de gimnastică artisticî, şi-a afirmat, într-un mesaj transmis de Federaţia Română de Gimnastică, speranţa că toată lumea va fi fericită după faza finală programată la 3 august.



    China este noul lider în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după 7 zile de întreceri, în timp ce România ocupă locul 19.

  • Un nou argint pentru România la canotaj

    Un nou argint pentru România la canotaj

    România a cucerit medaliile de argint în proba de dublu rame masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, prin Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă.



    Tudosă a declarat după festivitatea de premiere că încă de când a ajuns la Tokyo ştia că o să câştige o medalie la Jocurile Olimpice. Este o senzaţie la care până acum doar visam, ştim de când am ajuns aici că nu o să plec cu mâna goală de la acest concurs. A venit şi ziua în care port la gât această medalie. Sunt foarte fericit că această medalie, chiar dacă ne doream foarte mult aurul, dar astăzi Croaţia a fost mai puternică, a declarat el.



    Marius Cozmiuc a adăugat că a fost foarte mulţumit de cursa făcută în finală şi perseverenţa sa a dat roade şi a câştigat o medalie la a treia participare olimpică: A fost o cursă excepţională, mie mi-a plăcut foarte mult. Am reuşit să menţinem viteza cât mai bine şi tot s-o creştem de la lovitură la lovitură, dar fraţii Sinkovic s-au ţinut destul de bine înaintea noastră, ne-au ţinut aşa să zic aşa la control, dar în final s-a terminat cu bine. Să nu cedezi niciodată, să lupţi pentru visul tău tot timpul şi fără regrete.



    România a cucerit după două zile de finale la canotaj un număr de trei medalii, una de aur (dublu vâsle feminin – Ancuţa Bondar, Simona Radiş) şi două de argint (Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari – patru rame masculin) respectiv (Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă – dublu rame masculin).

  • Ziua olimpică a României: Medalii la canotaj

    Ziua olimpică a României: Medalii la canotaj

    România a cucerit prima sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, miercuri, la canotaj, în proba feminină de dublu vâsle, prin Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş. Ele au condus cursa de la un capăt la altul, câştigând cu timpul de 6 min 41 sec 03/100 şi stabilind şi cel mai bun timp olimpic.



    Simt fericire şi eliberare, pentru că au fost doi ani de zile în care am muncit enorm de mult şi am reuşit să aducem acest rezultat mult dorit de noi şi de toată lumea. Această medalie este minunată, încă nu realizez ce s-a întâmplat, cred că mai am nevoie de câteva ore ca să îmi dau seama că da, noi am luat medalia de aur şi mergem acasă cu ea. Suntem fericite, a declarat Simona Radiş.



    A fost o cursă grea, dar foarte frumoasă. Am plecat motivate şi am reuşit să aducem medalia mult visată, mi-am îndeplinit visul olimpic aici. I-am făcut mândri pe toţi cei de acasă şi suntem foarte fericite de acest lucru. Am bătut şi recordul olimpic, nu ne-am aşteptat, dar ne doream asta. Dar ne-a ajutat şi vremea, chiar dacă au fost valuri, am avut vânt ajutător, dar a fost bine. Din 2019 am intrat în barca de dublu vâsle şi de atunci am rămas în aceeaşi formulă. Au fost doi ani de muncă continuă, fără pauză, fără vacanţe. Am muncit mereu pentru acelaşi vis. Chiar dacă Olimpiada s-a amânat cu un an, noi am continuat să ne pregătim şi să muncim. Ne-am antrenat singure acasă în timpul pandemiei şi parcă eram unite prin acelaşi lucru, a declarat şi Ancuţa Bodnar.



    România a cucerit medaliile de argint, tot miercuri, în proba masculină de patru rame, prin Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari. Australia s-a impus, dar tricolorii au încheiat la doar 37 de sutimi de secundă de câştigători.



    Bilanţul canotajului românesc la Jocurile Olimpice a ajuns la 20 de medalii de aur, 20 de argint şi 9 de bronz, iar bilanţul României la JO de la Tokyo a ajuns acum la trei medalii, una de aur şi două de argint (una obţinută de Ana-Maria Popescu la spadă individual).



    Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a salutat prima medalie de aur a României la Tokyo,. Ne bucurăm că am spart gheaţa pentru medaliile de aur. Team România a demonstrat astăzi că poate, că are valoare. Iar aceste fete sunt incredibile, pentru maniera în care au câştigat această cursă merită toate felicitările noastre, tot respectul nostru. Felicitări Federaţiei Române de Canotaj, doamnei Elisabeta Lipă şi tuturor oamenilor care au contribuit la această victorie foarte clară. Ştiind cum s-au pregătit fetele, această medalie era una foarte aşteptată, o medalie clară, a venit, suntem bucuroşi şi încrezători că vor veni şi altele, a declarat Covaliu.



    Trei echipaje româneşti au obţinut, miercuri, calificarea în finalele pentru medalii la canotaj, la dublu vâsle feminin – categorie uşoară (Ionela Cozmiuc şi Gianina Beleagă), dublu rame masculin (Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă), respectiv opt plus unu feminin (Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea). Finalele vor avea loc joi 29 iulie. În schimb, Adriana Ailincăi şi Iuliana Buhuş au ratat calificarea în Finala A la dublu rame feminin. La opt plus unu masculin România s-a clasat pe ultimul loc în recalificări, ratând finala.



    Tânărul înotător român David Popovici (16 ani) s-a calificat în finala probei de 100 metri liber, miercuri, cu al cincilea timp din semifinale. Finala olimpică la 100 metri liber va avea loc joi. Popovici va lua startul şi în seriile probei de 50 metri liber (vineri).



    Selecţionata României a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului masculin de fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Noua Zeelandă, 0-0, miercuri, la Sapporo, în ultimul meci din Grupa B. Tricolorii erau obligaţi să câştige pentru a se califica mai departe, după 1-0 cu Honduras şi 0-4 cu Coreea de Sud. Echipa antrenată de Mirel Rădoi a arătat mai bine decât în partidele precedente, şi-a creat câteva ocazii mari de gol, dar a fost lipsită de şansă.



    Pugilista română Maria Claudia Nechita a fost învinsă la puncte de japoneza Sena Irie, cu 3-2, în sferturile de finală ale cat. 54-57 kg, miercuri. Claudia Nechita va ocupa locul 5 în clasamentul final al categoriei.



    Tânăra sportivă română Mădălina Amăistroaie a fost învinsă de Xiaoqing Long (China) cu 6-2, în primul tur eliminatoriu al concursului individual feminin de tir cu arcul.

  • Ziua olimpică a României: David Popovici, locul 4 la 200 de metri liber

    Ziua olimpică a României: David Popovici, locul 4 la 200 de metri liber

    Înotătorul român David Popovici (16 ani) a ocupat locul 4 în finala 200 de metri liber, la la doar două sutimi de secundă de medalia de bronz, după o cursă formidabilă. Popovici s-a calificat, marţi, în semifinalele probei de 100 metri liber la Jocurile Olimpice de la Tokyo, cu al optulea timp din serii. Semifinalele probei sunt programate miercuri, iar finala va avea loc joi.



    Robert Glinţă a înotat la potenţialul său maxim în finala probei de 100 metri spate, desfăşurată marţi dimineaţa, dar nu a reuşit o clasare mai bună de locul opt, la fel ca acum 5 ani la Rio. Înotul a contribuit de-a lungul timpului la palmaresul României de la Jocurile Olimpice un număr de nouă medalii, dintre care trei de aur, două de argint şi patru de bronz. Ultimele medalii olimpice cucerite de înotătorii români datează de la JO 2004 de la Atena.



    Larisa Iordache şi-a reluat antrenamentele la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a anunţat, miercuri, Federaţia Română de Gimnastică. După infiltraţii şi fizioterapie, supravegheată de antrenorii Lăcrămioara şi Cristi Moldovan, Larisa se pregăteşte pentru finala la bârnă din 3 august!, precizează sursa citată. Larisa Iordache a concurat duminică în calificările concursului feminin de gimnastică, reuşind să se califice cu a patra notă în finala de la bârnă. Ea a terminat concursul cu dureri evidente la glezna stângă şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.



    Jucătoarea română de tenis de masă Bernadette Szocs a fost învinsă de americanca Juan Liu cu scorul de 4-2 în turul al treilea al probei feminine de simplu. România a rămas în cursă la Tokyo doar cu echipa feminină, care va juca pe 1 august în optimi, contra Egiptului.



    Selecţionata feminină de baschet 3×3 a României a fost învinsă de Franţa cu 22-12, în ultimul său meci la Jocurile Olimpice. Tricolorele s-au clasat pe locul 7 din 8 echipe şi au ratat calificarea în faza eliminatorie.

  • Ziua olimpică a României: David Popovici şi Robert Glinţă, în finale

    Ziua olimpică a României: David Popovici şi Robert Glinţă, în finale

    Înotătorii români David Popovici şi Robert Glinţă s-au calificat în finala probelor de 200 metri liber respectiv 100 metri spate din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. În prima semifinală disputată la 200 metri liber, David Popovici s-a clasat pe locul 2, fiind depăşit de rusul Martin Maliutin. Popovici a acces în prima finală programată marţi dimineaţa la Tokyo cu al şaptelea timp al semifinalelor. La 100 metri spate, Robert Glinţă a avut o evoluţie mult mai bună ca în serii şi a prins finala la limită, de pe ultimul loc. Finala de la 100 m spate va avea loc tot marţi dimineaţă.



    Pugilista Maria Claudia Nechita s-a calificat în sferturile de finală ale categoriei 54-57 kg, după ce a învins-o pe somaleza Ramla Said Ahmed Ali la puncte, decizie în unanimitate (5-0). Nechita a adus prima victorie boxului feminin românesc la Jocurile Olimpice cu acest prilej. Claudia Nechita va boxa în sferturile de finală pe 28 iulie, contra japonezei Sena Irie. Victoria i-ar asigura o medalie. În schimb Cosmin Petre Gîrleanu a fost eliminat din primul tur al turneului olimpic de box, după ce a fost învins la puncte cu o decizie de 5-0 de către bulgarul Daniel Panev Asenov, vicecampionul european.



    Ciclistul român Vlad Dascălu a ocupat locul 7 în concursul de mountain bike, disputat pe un traseu de 28,25 km. El s-a declarat mulţumit cu rezultatul pe care l-a obţinut la Jocurile Olimpice: Sunt destul de fericit cu rezultatul, chiar dacă voiam mai mult, dar pentru prima mea Olimpiadă trebuie să fiu fericit. Dascălu a adăugat că a învăţat multe de la prima lui participare la Jocurile Olimpice şi această experienţă îl va ajuta la un rezultat şi mai bun la Paris în 2024.



    Perechea română Monica Niculescu/Raluca Olaru a fost învinsă de cuplul australian Ellen Perez/Samantha Stosur cu 7-6 (3), 7-5, luni, în optimile de finală ale probei feminine de dublu. Mihaela Buzărnescu (33 ani, 168 WTA) a fost şi ea învinsă, de cehoaica Marketa Vondrousova, cu 6-1, 6-2, luni, în turul al doilea la simplu feminin, în cadrul Jocurilor Olimpice.



    Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a fost învinsă de thailandeza Suthasini Sawettabut cu 4-1 în turul al treilea al probei feminine de simplu, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Pentru Samara aceasta este a patra ediţie a Jocurilor Olimpice din carieră, după Beijing 2008 (turul al doilea), Londra 2012 (turul patru – optimi) şi Rio 2016 (turul trei). Ea va continua la Tokyo cu echipa feminină a României, care va juca pe 1 august, în optimi contra Egiptului. Marţi Bernadette Szocs va evolua în turul al treilea la simplu feminin, contra americancei Juan Liu.



    Selecţionata feminină de baschet 3×3 a României a fost învinsă de echipa Rusiei cu scorul de 21-12. Tricolorele au suferit a cincea înfrângere în Japonia, singura victorie fiind consemnată în primul meci de luni, 22-14 cu Mongolia. În ultimul său meci, România (locul 7 în prezent) va înfrunta echipa Franţei (27 iulie). Primele şase clasate la finalul primului tur continuă competiţia, primele două acced direct în semifinale, iar următoarele patru joacă meciuri de baraj între ele.



    Sportivul român de origine franceză Félix Duchampt s-a clasat pe locul 36 în concursul individual de triatlon. Duchampt, care este primul reprezentant al ţării noastre în această disciplină la Jocurile Olimpice, a fost cronometrat cu timpul de 1 h 49 min 06 sec.



    Alexandru Raicu a fost învins în primul tur al categoriei 73 kg de campionul olimpic en titre, japonezul Shohei Ono. România participă la JO de la Tokyo cu trei judoka, Andreea Chiţu (cat. 52 kg), oprindu-se în optimi, şi Vlăduţ Simionescu (cat. +100 kg), care va evolua pe 30 iulie.

  • UPDATE Ziua olimpică a României: Larisa Iordache, în finala de la bârnă

    UPDATE Ziua olimpică a României: Larisa Iordache, în finala de la bârnă

    UPDATE


    Larisa Iordache a terminat concursul de la Tokyo cu dureri evidente la glezna stângă şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Antrenorul lotului olimpic de gimnastică artistică al României, Cristian Moldovan, a declarat că Larisa efectuat duminică un test de rezonanţă magnetică (RMN) la clinica din Satul Olimpic şi i s-a pus un diagnostic de entorsă metatarsiană care necesită o pauză de trei zile, cu gheaţă şi fizioterapie. Nu e însă o problemă, principalul este să-i treacă inflamaţia de la picior. Dacă îi trece inflamaţia, Larisa Iordache ştie ce are de făcut, ştim şi noi ce avem de făcut şi nu e în pericol locul ei acolo sus pe podium. Totul e să fie ea sănătoasă, să treacă această inflamaţiile. Exerciţiile le ştie, le-a făcut de atâtea ori încât 3 zile nu înseamnă prea mult pentru ea, a declarat Cristian Moldovan. Antrenorul a apreciat că în finală Larisa are şanse la medalie şi că diferenţa se va face la execuţia exerciţiilor.



    —————


    Larisa Iordache s-a calificat în finala de la bârnă cu a patra notă, 14,133, duminică, în urma concursului feminin de calificare la gimnastică artistică, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Iordache, care anunţase că va concura doar la bârnă din cauza durerilor de la gleznă, a acuzat accidentarea şi la aterizarea sa de la finalul exerciţiului. Finala este programată pe 3 august. Larisa Iordache, medaliată cu bronz cu echipa la JO din 2012, de la Londra, a ratat Jocurile de la Rio, în 2016, nefiind refăcută după o accidentare. Maria Holbură a concurat la individual compus la Tokyo, terminând pe locul 65.



    Echipajele de dublu vâsle feminin şi patru rame fără cârmaci masculin ale României s-au calificat în Finalele A la Jocurile Olimpice, după ce au câştigat cursele de duminică. La dublu vâsle feminin, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, duble campioane europene, au câştigat prima semifinală şi vor evolua în Finala A pe 28 iulie. În proba masculină de patru rame fără cârmaci masculin, Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari au câştigat seria de recalificări, Finala A fiind programată pe 28 iulie. Fetele de la patru rame fără cârmaci feminin au ratat calificarea în Finala A şi vor evolua în Finala B. La dublu vâsle masculin, Ioan Prundeanu şi Florin Enache au ocupat locul 5 (penultimul) în a doua semifinală, doar primele trei bărci mergând în Finala A, iar restul în Finala B.



    Înotătorii români David Popovici şi Robert Glinţă s-au calificat, duminică, în semifinalele probelor de 200 m liber, respectiv 100 m spate. David Popovici (16 ani) s-a calificat cu al patrulea timp, după ce a câştigat a doua serie. La 100 m spate, campionul european en titre Robert Glinţă s-a calificat în semifinale cu doar al 12-lea timp, după ce s-a clasat pe patru în a şasea serie. Celălalt reprezentant al României, Daniel Martin, a terminat la general pe locul 38, din 40 de înotători. Semifinalele vor avea loc pe 26 iulie, iar finala pe 27 iulie.



    Selecţionata României a fost surclasată de Coreea de Sud cu 4-0 (1-0), duminică, la Kashima, în Grupa B a turneului masculin de fotbal. Echipa antrenată de Mirel Rădoi a făcut un meci foarte modest, jucătorii noştri comiţând toate erorile posibile, de la autogol, cartonaş roşu şi penalty, până la pase greşite şi alte greşeli tehnice. România, care a învins Hondurasul în primul meci cu 1-0, rămâne în cursă pentru sferturile de finală, însă va trebui să învingă Noua Zeelandă în ultimul meci pentru a merge mai departe.



    Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a fost învinsă de cuplul chinez Xin Xu/Shiwen Liu cu 4-0 în sferturile de finală ale probei de dublu mixt în turneul de tenis de masă. Pe de altă parte, Ovidiu Ionescu a fost învins de brazilianul Gustavo Tsuboi, cu 4-1, în turul al doilea al probei masculine de simplu.



    O medalie la Jocurile Olimpice rămâne un vis neîmplinit pentru judoka Andreea Chiţu, pentru a treia olimpiadă consecutivă, după ce a fost învinsă în optimile categoria 52 kg, de italianca Odette Giuffrida prin ippon la Tokyo.



    Selecţionata de baschet feminin 3×3 a României a fost învinsă de reprezentativa Statelor Unite cu scorul de 22-11. Tricolorele au suferit a patra înfrângere consecutivă la Tokyo, după 10-21 cu China, 8-22 cu Japonia, ambele sâmbătă, şi 14-22 cu Italia, în prima partidă de duminică.



    China este lider în clasamentul pe medalii al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, după 3 zile de competiţii, cu 6 de aur, 1 de argint şi 4 de bronz. China este urmată de Japonia, ţara gazdă, cu 5 medalii de aur şi una de argint, şi de SUA, 4-2-4, etc. România ocupă locul 24-30, cu o medalie de argint, cucerită de Ana-Maria Popescu la spadă individual.

  • Ziua olimpică a României: Argint pentru Ana-Maria Popescu

    Ziua olimpică a României: Argint pentru Ana-Maria Popescu

    Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, sâmbătă, că scrimera Ana-Maria Popescu a spart gheaţa şi că speră ca după medalia de argint obţinută de aceasta să apară şi altele pentru sportivii români de la Jocurile Olimpice. Reprezentanta noastră a pierdut dramatic, în prelungiri, şi a ratat pentru a doua oară titlul olimpic, după ce în 2008, la Beijing, a obţinut tot argintul.



    În clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo, după probele de sâmbătă, pe primul loc se află China cu 4 medalii (trei de aur şi una de bronz). România se află pe locul 12 cu o medalie de argint, cucerită prin scrimera Ana-Maria Popescu, la egalitate cu Belgia, Spania, India, Olanda, Taiwan şi Tunisia.



    Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu (33 ani, 168 WTA) a învins-o pe americanca Alison Riske, cu 6-7 (0), 7-5, 6-4, în prima rundă a probei de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Buzărnescu va avea un meci mult mai dificil în turul al doilea, cu cehoaica Marketa Vondrousova (22 ani, 41 WTA).



    Şi perechea română Monica Niculescu/Raluca Olaru a debutat cu o victorie spectaculoasă, 7-5, 1-6, 10-6 cu taiwanezele Hao-Ching Chan/Latisha Chan, în proba feminină de dublu a turneului olimpic de tenis.



    Sportivii români au obţinut două victorii sâmbătă la tenis de masă, în probele de simplu masculin şi dublu mixt. La dublu mixt, perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs s-a calificat în sferturile de finală după ce au întrecut în primul tur de slovacii Lubomir Pistej/Barbora Balazova cu 4-1. Duminică, în sferturi, Ionescu şi Szocs vor înfrunta chinezii Xin Xu/Shiwen Liu, principalii favoriţi la medalii la Tokyo. La simplu masculin, Ovidiu Ionescu a trecut în primul tur de Xin Yan (Australia), cu 4-1. În turul secund, el îl va înfrunta, duminică, pe brazilianul Gustavo Tsuboi.



    Echipajele româneşti de dublu rame feminin, dublu rame masculin şi dublu vâsle feminin categorie uşoară s-au calificat, sâmbătă, în semifinale la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în timp ce alte 4 bărci ale ţării noastre vor evolua în recalificări după seriile de la Sea Forest Waterway (patru rame fără cârmaci feminin, patru rame fără cârmaci masculin, opt plus unu masculin, opt plus unu feminin). Vineri, bărcile de dublu vâsle feminin şi dublu vâsle masculin s-au calificat în semifinale, programate pe 26 iulie.



    Laura Georgeta Ilie s-a clasat pe locul 9 în proba de puşcă aer comprimat 10 metri, ratând finala pentru doar 0,5 puncte. Ilie, dublă campioană europeană (2019, 2020), a totalizat 628 puncte, în timp ce ultima calificată în finală, rusoaica Anastasia Galaşina, a avut 628,5 puncte.



    Antrenorul Rareş Dumitrescu, vicecampion olimpic la sabie cu echipa la Londra în 2012, a declarat că este mulţumit de performanţa lui Iulian Teodosiu în proba individuală de sabie, în care a ocupat locul 16, la prima lui participare olimpică. Teodosiu, 26 ani, s-a oprit în optimi, fază în care a fost eliminat de italianul Enrico Berre (12-15).



    Selecţionata feminină de baschet 3×3 a României a fost surclasată de Japonia cu 20-8, sâmbătă. Tricolorele au pierdut al doilea meci la o diferenţă clară, după ce în partida de debut au cedat în faţa Chinei, cu 10-21.



    Ciclistul român Eduard Grosu nu a reuşit să termine cursa de fond, din cauza căldurii sufocante şi a unui traseu care nu îl avantaja, dar s-a aflat în prim-planul cursei prin participarea la evadarea care a avut şi un avans de 20 minute faţă de restul plutonului.