Al treilea sezon „Film în Sat” debutează între 28-30 iunie, la Rășinari, Sibiu. Festivalul de artă „Film în Sat”, imaginat de actorul Toma Cuzin, revine în 2024 cu un nou sezon de proiecții de filme românești și întâlniri cu echipele acestora, concerte, spectacole de teatru și ateliere de creație, toate cu acces gratuit. Unul dintre filmele românești recente care va fi proiectat la festivalul “Film în Sat” este „Visul”, în regia lui Cătălin Saizescu, invitat la “Pauza Mare”.
Tag: Toma Cuzin
-
Theateraufführung als Vergangenheitsforschung: „Das versunkene Jahr. 1989“
Wenn man die Menschen in Rumänien fragt, womit sie das Jahr 1989 in Verbindung bringen, kommt sofort die logische Antwort: mit den Dezembertagen, an denen die Revolution stattfand. Zu dem Schluss kamen auch der Drehbuchautor Peca Ştefan und die Regisseurin Ana Mărgineanu. Sie versuchten sich in einer Rekonstruktion der 11 Monate vor der Wende. Die Initiative wurde künstlerisch konkretisiert — mit der Aufführung Das versunkene Jahr. 1989“. Die Premiere des Stücks fand vor kurzem am Kleinen Theater in Bukarest statt.
Aus ihrer Idee soll eine ganze Reihe entstehen, erzählt die Regisseurin Ana Mărgineanu.
Die Aufführung ist Teil eines Projekts, das wir in den folgenden Jahren begleiten wollen, es heißt »Das versunkene Jahr«. Der Hauptgedanke dabei ist, jeweils ein vergangenes, verblichenes Jahr auszuwählen und zu schauen, woran wir uns in Verbindung mit diesem Jahr noch erinnern können. Und dabei Forschungsarbeit zu betreiben, diesmal wollen wir nicht in den Akten, Zeitungen oder dem Archiv recherchieren, sondern das Mikrouniversum erforschen, die menschliche Ebene. Praktisch wollen wir das künstlerische und technische Team der zukünftigen Aufführung zusammenbringen und sehen, woran sich jeder noch erinnern kann und was das betreffende Jahr für jeden von ihnen bedeutet hat. Und aufgrund dieser Geständnisse wollen wir ein Theaterstück schreiben, das genau unsere Erlebnisse aus dem jeweiligen Jahr subjektiv widerspiegelt.“
1989 — ein ausschlaggebendes Jahr für die Geschichte Europas, ein Jahr, in dem eine Welt durch eine neue ersetzt wurde. Dass genau dieses Jahr für den Auftakt des Projektes Das versunkene Jahr“ ausgewählt wurde, ist wohl eine selbstverständliche Entscheidung gewesen. Das glaubt auch Peca Ştefan, der Autor des Drehbuchs für die Aufführung am Kleinen Theater in Bukarest.
Wir haben darüber gesprochen, dass wir uns lediglich an die Dezembertage des Jahres 1989 erinnern, weil es ein Trauma war. Nach einem Trauma bleibt der Moment, den man immer wieder lebt. Aber die 11 Monate vor dem Ereignis sind wirklich verblichen, sie sind verloren gegangen, obwohl sie sehr interessant sind. Es gab sehr viele Hinweise darauf, dass etwas passieren würde. Weltweit gab es große Umwälzungen, auch in Europa. In Rumänien hatte man das Gefühl, dass alles eingefroren war, dass die Zeit stillstand, dass man in der Luft hing. Das waren ungefähr unsere Gefühle. Und bei all den Gesprächen, die wir führten, ist das der rote Faden gewesen. Es war eine Art Winterschlaf und ein explosionsartiges Aufbäumen. Es gab auch viele andere Dinge unter dem Teppich, die herausgewachsen sind, bis es nicht mehr ging, und so kam die Wende, die leider nicht friedlich wie in den anderen sozialistischen Ländern herbeigeführt wurde, sondern mit menschlichen Opfern.“
Der bunte Glasfisch, die Knüpfarbeiten, Schlange stehen beim Orangenkauf, der Winter, die grünen Bananen, in Zeitungspapier verpackt und zum Reifen auf den Schrank gestellt. Der Sommer, in dem ich meinen Mann mit einer anderen bei uns im Bett erwischt habe, danach ließen wir uns auch scheiden. Der Turbo-Kaugummi mit Überraschungsbildern. Das Pegas-Fahrrad. Vor dem Kleinen Theater standen die Menschen an, um Karten zu kaufen, obwohl es kalt war und im Saal auch Ratten hausten. Witze über Ceauşescu im Flüsterton erzählt. Ein Mädchen hatte eine Dauerkarte für die Freitagkonzerte der Philharmoniker.“ Das sind die Erinnerungen des künstlerischen und technischen Teams der Aufführung Das versunkene Jahr 1989“, die von Peca Ştefan und Ana Mărgineanu für eine intime, persönliche Rekonstruktion des Jahres 1989 verwendet wurden. Die Mitglieder des Teams sind aus den unterschiedlichsten Jahrgängen, was die Rekonstruktion sehr interessant macht. 1989 waren die ältesten 38 Jahre alt, sagt der Autor Peca Ştefan.
Das war irgendwie auch unser Ausgangspunkt. Ich bin jetzt 33 Jahre alt. Ich habe mich gefragt: Was hätte ich gemacht, wenn ich 1989 33 Jahre alt gewesen wäre? Das ist ein Paralleluniversum, in das wir eingetaucht sind, denn dieses Projekt nimmt sich vor, auch die Brücken zu untersuchen, die es zwischen dem verschwundenen Jahr und dem heutigen Jahr gibt. Das ist unser Versuch eines ehrlichen Unterfangens. Dadurch wird es relevant. Es ist ein ehrlicher, oder es sollte ein ehrlicher Blick sein. Ich glaube, dass das uns in all dieser Zwischenzeit gefehlt hat. Das haben wir 1989 und unmittelbar danach, 1990, nicht gemacht… Nämlich einen sehr ehrlichen, sehr harten und unbarmherzigen Nullpunkt. Es ist eine Art Ehrlichkeit und die Verantwortung für einen Standpunkt. Wir haben diese Ehrlichkeit erstickt und uns in einer Heuchelei gesuhlt, die diese Gesellschaft auszeichnet. Unsere Gegenwart ist auf einer großen Lüge aufgebaut. Wir sind Mutanten, die zwischen allerlei Ängsten und Komplexen herumschwirren — und das ist überall sichtbar. Ich glaube, dass wir in diesem Projekt generell nach Mutationen Ausschau halten.“
In der Besetzung des Stücks Das versunkene Jahr. 1989“ von Peca Ştefan, unter der Regie von Ada Mărgineanu, sind die Schauspieler Gheorghe Visu, Maria Ploae, Mihaela Rădescu, Toma Cuzin, Isabela Neamţu, Viorel Cojanu und Virgil Aioanei. Das Projekt Das versunkene Jahr“ wird im kommenden Jahr am Jugendtheater in Piatra Neamţ fortgesetzt. Dabei soll ein Jahr aus den 1990ern ausgewählt werden.
-
“Aferim!” în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Berlin 2015
“Cel mai realizat şi original film regizat până acum de Radu Jude”, scrie publicaţia Variety despre Aferim!”, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului român, selecţionat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (5-15 februarie). Variety apreciază deciziile regizorale şi modul cum prejudecăţile epocii au fost aduse pe ecran de scenariul scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, dar şi prestaţia actorilor, mai ales pe cea a lui Toma Cuzin, şi excelenta imagine pe peliculă alb-negru realizată de Marius Panduru. Şi The Hollywood Reporter laudă filmul realizat de Radu Jude: “Pare un concurent cu şanse la premii, dacă e să ne luăm după aspectul impresionant, subiectul de actualitate şi scenariul extrem de amuzant. Rasismul contemporan împotriva romilor din Estul Europei a inspirat mai multe filme puternice în ultimii ani. Dar Aferim! ajunge la rădăcinile istorice ale acestui subiect atât de actual, iar Jude şi co-scenaristul său, scriitorul Florin Lăzărescu, se inspiră din experienţele reale ale sclavilor romi. Cel mai important este faptul că ei reuşesc să transforme această temă sumbră într-una în egală măsură amuzantă şi personală, fără să devină o dură predică socialist-realistă”, mai scrie The Hollywood Reporter.
Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani, “Aferim!” este un un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX, când toţi ţiganii erau robi. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma). Aferim!” a fost filmat în Dobrogea, în Munţii Măcinului şi zona Giurgiului, cu un buget de un milion 400 de mii de euro. Cele mai multe dintre decoruri au fost reconstruite, pentru a ilustra influenţa turcă. De aici şi numele filmului, “Aferim!”, care în traducere înseamnă “bravo”. Probabil că întrebarea continuă de-a lungul secolelor, dacă ţiganii sunt sau nu sunt oameni, fiinţe umane, de unde vin? Este o continuă căutare, mai ales la jumătatea secolului al XIX-lea”, spune Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, consilier istoric al filmului Aferim”. Regizorul Radu Jude: ”Filmul nu e doar despre fenomenul robiei. Dar, având în vedere că s-a vorbit puţin despre acest fenomen, robia ţiganilor iese în faţă cel mai mult. Sunt o mulţime de alte teme, condiţia femeii, religia, felul în care ideile se transmit de la o persoană la alta, toleranţa, toate aceste teme sunt diseminate în cadrul filmului. Ceea ce am dorit să exprim este că un fenomen social, la fel ca un fenomen din viaţa personală, îşi are cel puţin o parte din cauze într-un trecut mai apropiat sau mai depărtat. De foarte multe ori, uităm acest aspect, pentru că ar trebui să avem o anumită responsabilitate faţă de trecut, responsabilitate pe care nu vrei sau ţi-e dificil s-o asumi. Şi cred că în privinţa societăţilor se petrece acelaşi lucru de care vorbeşte Freud făcând referire la individ, ceea ce refulăm se întoarce. De aceea, cred că este foarte important ca orice societate să-şi amintească periodic lucrurile mai mai mult sau mai puţin neplăcute.”
“Cel mai important film românesc din 2010 încoace (adică din anul “Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu” de Andrei Ujică şi al “Aurorei”, regizat de Cristi Puiu) se numeşte Aferim! şi îl aduce pe regizorul său, Radu Jude (născut în 1977 şi aflat la al treilea film de lungmetraj), foarte aproape de poziţia de conducere a plutonului format din cei mai importanţi cineaşti români contemporani. Această operă de artă care pe viitor va deveni clasică în cinematografia românească este şi o intervenţie percutantă în agenda dezbaterilor publice ale momentului” scrie criticul Andrei Gorzo.
Regizorul Radu Jude: ”Am avut surse de inspiraţie de toate felurile, nu doar cinematografice. De fapt, lucrul care m-a interesat cel mai tare a fost cum realizezi o reconstrucţie istorică fără a-l păcăli pe spectator, dându-i iluzia că vede o felie de viaţă captată de cameră. Şi în acest sens e o discuţie foarte lungă, unii teoreticieni ai cinema-ului sunt împotriva filmului istoric şi consideră că filmul de tipul acesta neagă natura fundamentală a cinematografului. Preocuparea mea a fost totuşi de a face un film –chiar dacă e dificil de încadrat din punct de vedere istoric- şi atunci am dorit ca spectatorul să aibă un indiciu că ceea ce vede nu este decât un film şi că imaginile respective trebuie interogate de către el pentru a ajunge la propriile răspunsuri. În “Aferim!” convenţia este trasată în tuşe mai groase, ceea ce nu e nici bine, nici rău, este doar o încercare de a-i semnala spectatorului că trebuie să fie atent şi să nu ia lucrurile de-a gata”.
Una din intenţiile care a stat la baza noului său film, spune Radu Jude, a fost de a face un studiu comparat al istoriei mentalităţilor, de a chestiona unele din ideile şi cutumele primite de-a gata.
”Mă refer la oamenii care au o anumită disponibilitate pentru comunicarea pe care o presupune orice act artistic, inclusiv o carte sau un film. M-am folosit aici de o frază care pe mine m-a emoţionat foarte tare, Wittgenstein îşi termină prima carte spunând cam aşa: sper ca această carte să fie doar o scară pe care cititorul să urce, iar la final să arunce scara şi să gândească pe cont propriu”. Nu mă compar, bineînţeles, cu Wittgenstein, dar asta mi-aş dori şi eu, ca filmul să nu fie decât un mic pas într-o direcţie pe care eventualii spectatori să o parcurgă singuri şi să ajungă mult mai departe decât îi va duce filmul.”
O producţie Hi Film, lungmetrajul “Aferim!” de Radu Jude, va avea premiera în cinematografele din România la începutul lunii martie.