Tag: top 10

  • Atracţii turistice în judeţul Hunedoara

    Atracţii turistice în judeţul Hunedoara

    Ne îndreptăm azi
    către vestul României şi ajungem într-un judeţ cu o ofertă completă atunci când
    vine vorba despre turism: peisaje frumoase, istorie, munţi, vestigii istorice
    şi staţiuni montane. Odată ajunşi în judeţul Hunedoara, veţi dori să rămâneţi cât
    mai mult, fiindcă veţi avea foarte multe de vizitat. Iar orice vizită începe
    chiar din oraşul Hunedoara, de la celebrul Castel al Huniazilor, un important
    monument de artă feudală gotică din sud-estul Europei.


    Monica Cioran,
    din cadrul Centrului de Informare Turistică Hunedoara, ne explică de ce ar
    trebui să ajungem judeţul Hunedoara: Din punct de vedere
    turistic, judeţul Hunedoara oferă de toate. Aici se află cetăţile dacice,
    castre romane, importante castele şi cetăţi medievale, muzee, lăcaşe de cult,
    dar şi unul dintre cele mai importante parcuri naturale din ţara noastră. Cel
    mai important obiectiv din judeţ este Castelul Huniazilor, cu o istorie foarte
    bogată şi un aspect deosebit. Acesta atrage anual foarte mulţi turişti, atât
    români cât şi străini. Este un important monument de arhitectură gotică din
    România, considerat a fi unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind
    situat în Top 10 destinaţii de basm din Europa. Aici se organizează anual
    Zilele Castelului, un festival medieval cu domniţe, cavaleri, vrăjitoare,
    dansuri medievale şi proiecţii de film.



    În lista
    obiectivelor turistice din judeţul Hunedoara, Castelul Huniazilor ocupă primul
    loc. Ridicat în secolul al XIV-lea, castelul reprezintă una din cele mai
    frumoase şi bine conservate construcţii de acest gen din epoca medievală.
    Acesta are 42 de încăperi, două terase, două poduri şi o suprafaţă construită
    de 7000 metri pătraţi. Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susţinut pe
    patru piloni masivi de piatră. O imagine cu adevărat impresionantă, spune Ioan
    Bodochi, muzeograf al castelului: Este monumentul de
    arhitectură gotică, civilă şi militară cel mai bine conservat din centrul şi
    sud-estul Europei. Orice turist ar trebui să se aştepte la un monument
    impozant. Cei care au vizitat Castelul Bran ar trebui să-şi imagineze o cetate
    de o dimensiune dublă, cu o curte interioară spaţioasă, cu două săli magistrale
    de recepţie, cu Sala Cavalerilor, unde pot vizita o expoziţie de tehnică
    militară, Sala Dietei, cu amenajarea originală a sălilor în care se ţineau
    consiliile, alte expoziţii cu obiecte medievale. Dacă turiştii ajung în sezon
    sau în weekend există un ordin al cavalerilor locali care încearcă să reînvie
    atmosfera medievală.



    În luna mai a
    acestui an, Castelul Huniazilor a fost gazda evenimentului Târgul European al
    Castelelor. Pe lista invitaţilor s-au aflat Castelul Bran, Cetatea de Scaun a
    Sucevei, Cetatea Făgăraşului, Turnul cu Ceas din Sighişoara, Palatul de la
    Balchik din Bulgaria, Cetatea Postojnska
    din Slovenia sau Castelul Eger din Ungaria. La castel, spune Ioan Bodochi, au
    ajuns turişti din toate colţurile lumii. Toţi au plecat impresionaţi de ceea ce
    au văzut. Ajuns în
    curtea exterioară a castelului turistul va fi impresionat fără îndoială de
    galeria cu burdufuri. Aceasta este o galerie cu balconaşe care au decoruri
    gotice târzii, foarte frumoase, deasupra ferestrelor, remarcându-se îndeosebi
    blazoanele şi stemele familiilor care au avut în grijă castelul. Apoi,
    pătrunzând în Castel se poate vedea galeria neo-gotică, o construcţie relativ
    recentă, realizată în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. De acolo, Loggia
    Matia, prima construcţie care comportă elemente ale stilului renascentist
    italian timpuriu de pe teritoriul Transilvaniei şi unde, din fericire, la
    nivelul superior, este conservată unica frescă laică renascentisă de pe
    teritoriul Transilvaniei.



    Tot în judeţul
    Hunedoara se află fortificaţia medievală considerată cea mai importantă din
    Transilvania. Cetatea Devei s-a aflat în restaurări trei ani, iar începând din
    primăvara acestui an s-a redeschis pentru turişti. Aceştia au la dispoziţie mai
    multe trasee ce pot fi parcurse la pas, durata unui tur complet al monumentului
    fiind de două ore. Anul trecut, când încă se afla în reabilitare, cetatea a
    primit peste 130.000 de turişti. Începând de anul acesta, autorităţile locale
    vor organiza şi diverse evenimente culturale şi eşte aşteptat ca numărul
    turiştilor să crească. Revine Monica Cioran, din cadrul Centrului
    de Informare Turistică Hunedoara: Un important obiectiv
    turistic din judeţ este şi Cetatea Devei, care a fost construită în secolul al
    XIII-lea, pe cel mai important deal care împrejmuieşte oraşul cu acelaşi
    nume. Acesta fiind un deal înalt,
    cetatea dispune de o telecabină. Este recomandat să urci cu telecabina şi să
    cobori pe jos, deoarece, în felul acesta, poţi descoperi frumuseţile locului.
    Ca vestigii istorice, în judeţ, avem Sarmizegetusa Regia, situată în Munţii
    Orăştiei. Împreună cu cetăţile dacice de la Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie,
    Sarmizegetusa Regia este o urmă a unui fost centru meşteşgăresc, capitala
    politică şi religioasă a Daciei. Conform arheologilor, oraşul a fost construit
    în secolele III-II înainte de Hristos. Astăzi sunt păstrate doar nişte ruine,
    remarcându-se sanctuarul mare, rotund şi soarele de andezit. Tot în Hunedoara
    se află şi fosta capitală a provinciei romane Dacia, Ulpia Traiana
    Sarmizegetusa. Ruinele cetăţii oferă turiştilor imaginea unui oraş roamn, cu
    for, un Palat al Augustalilor, terme, amfiteatru.



    Iubitorii de natură vor avea
    parte şi ei de o ofertă bogată. Parcul Naţional Retezat este cea mai mare rezervaţie naturală din
    România, monument al naturii inclus pe lista rezervaţiilor naturale ale
    Biosferei de către UNESCO, din anul 1979. În 2004, a fost ales membru al PAN
    Parks, fundaţie europeană care îşi propune să promoveze parcurile naţionale din
    Europa ca destinaţii eco-turistice deosebite la nivel continental, fiind primul
    parc naţional din România care a fost certificat de această fundaţie. Monica
    Cioran, din cadrul Centrului de Informare Turistică Hunedoara: Cei
    care doresc să viziteze locuri cu peisaje deosebite pot alege Parcul Naţional
    Retezat. Acesta este unul dintre cele mai importante parcuri naţionale din
    România. Aici sunt 80 de lacuri glaciare, vârfuri de peste 2.500 de metri. Ca
    staţiuni montane, în judeţ avem Straja, Parâng, Râuşor, Pasul Vâlcan.



    Pentru ca oferta turistică în judeţul Hunedoara să
    fie completă, nu putem să nu amintim şi de staţiunile balneare Geoagiu Băi,
    Călan Băi, Vatra. Dintre acestea, cea mai cunoscută este Geoagiu Băi. Apele
    mezotermale minerale de aici se folosesc cu succes în cura internă şi în cura
    externă. De asemenea, împrejurimile staţiunii Geoagiu Băi oferă numeroase
    atracţii turistice amatorilor de drumeţie.