Radio România Internațional

Tag: totalitarism

  • „Caravana amintirilor din Gulag”

    „Caravana amintirilor din Gulag”

    Asociația pentru cultură și arte Arbor propune spre vizionare „Caravana amintirilor din Gulag”, o expoziție itinerantă menită să familiarizeze publicul, prin intermediul unei serii de mărturii ale deportaților și ale victimelor regimului totalitar-comunist, cu suferințele tragice prin care a trecut populația din stânga Prutului în perioada sovietică. Este un proiect realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Ambasada Republicii Moldova în România, compania de teatru UNTEATRU, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și cu sprijinul gazdelor expoziției – primării, consilii raionale, muzee, centre de artă și teatre din România și Republica Moldova.

     

    Afis Caravana amintirilor din Gulag

     

    „Caravana amintirilor din Gulag” va călători în perioada 9 – 19 iulie 2024, pornind de la București spre Chișinău și făcând câte un popas expozițional de seară, între orele 17.00 – 21.00, la Focșani, Iași, Nisporeni, Plop (raionul Dondușeni), Drochia, Hîncești, Căușeni, Cahul și Avdarma (UTA Găgăuzia):

     

    09 iulie – București (Facultatea de Litere, str. Edgar Quinet nr. 5–7, sector 1)

    10 iulie – Focșani (Piața Unirii)

    11 iulie – Iași (CIAC Baia Turcească, str. arh. G.M. Cantacuzino)

    12 iulie – Nisporeni (Casa Națională, str. Alexandru cel Bun nr. 5)

    13 iulie – Plop, Dondușeni (str. Arhanghelul Mihail nr. 4)

    14 iulie – Drochia (Primăria, bd. Independenței nr. 15A)

    15 iulie – Hîncești (Palatul de Cultură, str. Mihalcea Hîncu nr. 140)

    16 iulie – Căușeni (str. Alexie Mateevici nr. 9)

    17 iulie – Cahul (Piața Independenței)

    18 iulie – Avdarma, UTA Găgăuzia (Muzeul de Istorie a satului Avdarma)

    19 iulie – Chișinău (Muzeul Național de Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989 nr. 121A)

     

    Puteţi asculta câteva fragmente din mărturiile deportaților AICI.

  • Frățiile de Cruce

    Frățiile de Cruce

    În secolul 20 s-au
    manifestat deplin cele două totalitarisme, fascismul și comunismul. A fost
    secolul în care democrația liberală a suferit cele mai grave crize, iar
    totalitarismul a fost cel care a reușit să convingă mulți oameni că era o
    soluție mai bună la neajunsurile democrației. Și în România totalitarismul și-a
    făcut loc cu vigoare în mințile oamenilor. Fascismul a manipulat idei și mai
    ales sentimente, simplificându-le grosolan și transformându-le în instrumente
    de ucis. Mișcarea Legionară și partidul său Garda de Fier au fost cele mai
    radicale formule fasciste de exprimare a gândirii totalitare de extremă
    dreaptă. Dar până să ajungă așa cum au fost cunoscute, bazele lor au fost puse
    de Frățiile de Cruce, organizația care îi iniția pe cei care împărtășeau ideile
    fasciste. Apărute în 1923 ca organizații ale tineretului naționalist la
    inițiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, viitorul lider al Gărzii de Fier,
    Frățiile de Cruce au atras și instruit noi membri fervenți.


    Centrul de Istorie Orală din
    Radiodifuziunea Română a înregistrat în decursul ultimilor zeci de ani
    interviuri cu foști membri ai Frățiilor de Cruce. În 1997, Alexandru Băncescu
    din Câmpulung Moldovenesc își amintea de cum decurgeau întâlnirile Frăției de
    Cruce din orașul natal. Orientarea legionară ne înfrăţea pe toţi. Existau momente de rugăciune,
    exista, cum era în Frăţia de Cruce, un minut al prieteniei prin care ne
    făceam educaţie. Ne împărtăşeam sincer defectele, luam măsuri de corectare
    proprie fiecare, ne corijam unii pe alţii şi ne autopedepseam chiar atunci când
    era nevoie pentru a corecta defecţiunile şi a face din om o personalitate.
    Făceam exerciţii fizice de oţelire a corpului, făceam nopţi de tabără cu Frăţiile
    de Cruce spre Rarău, la Moara Dracului şi în alte părţi, unde veniseră foarte
    mulți din toată Moldova. Ne întâlneam acolo, cântam şi povesteam despre neam,
    despre țară, din istoria noastră.


    În 1999, Mircea Dumitrescu din
    București povestea cum intrase în Frățiile de Cruce la 13 ani. M-am apropiat prin citit şi
    prin discuţii cu colegii de clasă. Ce citisem? Pentru legionari, carte scrisă de Corneliu Codreanu, citisem Frăţia de Cruce, scrisă de Gheorghe
    Istrate, organizatorul Frăţiilor de Cruce, Crez
    de generaţie de Ion Moța, Din lumea
    legionară, alte cărţi legionare. Unde le găsisem? Exista un grup de oameni
    în Buftea care făceau această activitate. Unul dintre ei a fost împuşcat în ’39
    de poliţaii lui Carol al IIlea. Îl cunoşteam pe el, îl cunoşteam pe tatăl lui.
    Ceilalţi erau nişte doctori în economie, fraţii Stan. Stăteam de vorbă şi cu
    ei, prin tata, prin prietenii tatei.


    Ce se aștepta de la tinerii membri?
    Un comportament al unui om de tip nou, de om al viitorului, așa cum spunea
    Dumitrescu. Ce trebuia să
    devenim? Păi în primul rând ni s-a spus că nu suntem destul de creştini. În
    fiecare zi, a patruzecea parte din timp, asta înseamnă 36 de minute, trebuia să
    le dăruim relaţiei cu Dumnezeu. Asta însemna citire din Noul Testament, însemna o verificare mentală a ceea ce făcusem în
    timpul zilei ca să vedem unde şi cum şi dacă greşisem ceva, dacă păcătuisem.
    După aceea, ni se spunea că relaţia cu Dumnezeu fără relaţia cu omul de lângă
    tine nu exista. Tot a patruzecea parte din aşa zisele noastre cheltuieli
    trebuia să o punem de-o parte pentru ajuta pe alţii. Asta însemna că dacă
    mâncasem o îngheţată care costa, să zicem, 40 lei, 1 leu îl puneam de-o parte
    pentru cei care ar fi avut nevoie de aceşti bani vreodată. Cam asta făceam.
    Eram şi controlaţi. Adică, între altele, această mică activitate, cu timpul şi
    cu banii, trebuia să fie menționată într-o bucăţică de hârtie, un mic carnet
    numit Carnetul meu.


    Educația puternic creștină a atras
    nu numai pe cei dornici să caute o nouă identitate etică, dar a însemnat și o
    selecție din care urma să se nască o elită. În 1994, preotul Ilie Ținta a
    detaliat cum erau selectați membrii Frățiilor de Cruce. De regulă, cooptam elevii cei mai buni la carte şi cu o
    purtare exemplară. Cei care rămâneau corigenţi sau repetenţi nu, n-am recrutat
    niciodată. Prigoana din anii ’38-’39 ne-a mai subţiat puţin ca număr că ne
    căutau ăştia de la Siguranţă, dar am trecut cu bine peste ea. În ’40, când
    Mişcarea a fost pentru câtva timp legalizată, sub Antonescu, am fost şeful
    Frăţiilor de Cruce la Seminarul Nifon din Bucureşti.


    Însă trecerea timpului nu lasă ca
    ideile să înghețe, el modifică totul. După ce perioada fascismului se încheie
    în 1945, cealaltă față a totalitarismului, comunismul, își face apariția în
    Europa Centrală și de Est. Iar din rândul membrilor Frățiilor de Cruce, cei
    care scăpaseră de închisori, se naște o parte a mișcării de rezistență
    anticomunistă.


  • 75 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial

    75 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial

    Omenirea ieșea din
    prima jumătate a secolului 20 puternic traumatizată de cel de-al doilea război
    mondial. Între 1939 și 1945 au avut loc toate tipurile de cădere în
    inumanitate, tragedii pe front și în spatele lui, militari și civili deopotrivă
    fiind victime ale nebuniei colective, ale ideologiilor urii și obsesiilor. Culmea
    genocidului a fost atinsă de Holocaust în care și-au găsit sfârșitul 6 milioane
    de evrei. Pe 9 mai 1945, Europa își regăsea pacea în sfârșit după aproape șase
    ani de chin și suferință după ce Germania nazistă semna capitularea. Ca în
    orice poveste cu final fericit, și în cel de-al doilea război mondial a
    triumfat Binele.


    Însă
    urmările războiului nu au fost aceleași. În timp ce Europa de Vest a revenit la
    normalitate, Europa Centrală și de Est, inclusiv România, a fost ocupată de
    Uniunea Sovietică și a fost obligată să experimenteze modelul comunist timp de
    aproape o jumătate de secol, model falimentar din toate punctele de vedere. Împreună
    cu Vladimir Tismăneanu, profesor de științe politice și de istoria comunismului
    la Universitatea Maryland, am căutat să înțelegem cine au fost Binele și Răul
    care s-au luptat în cel de-al doilea război mondial. Eu sunt inspirat în felul cum judec cel de-al doilea război
    mondial, cauzele modul de desfășurare și consecințele sale, ca în oricare alt fenomen,
    de viziunea unora precum Hannah Arendt, Arthur Koestler și George Orwell. Nu a
    fost o luptă între un Bine absolut pentru că de partea democrațiilor, în
    coaliția antifascistă, se afla și Uniunea Sovietică stalinistă, un imperiu
    totalitar el însuși care se complăcuse culpabil cu Germania Nazistă. Pe de-o
    parte era un Bine relativ, nu putem spune că era Binele absolut și de fapt nu
    există Binele absolut în istorie. De partea celalaltă era Axa anticomintern și,
    la un moment dat, în timpul vizitei lui Molotov la Berlin în noiembrie 1940,
    Hitler sau cineva din anturajul său i-a propus lui Molotov să adere la Pactul
    Anticomintern. Or, sediul Cominernului era la Moscova. A existat clar în acel
    moment o personificare completă, indubitabilă, a ceea ce am numit într-o carte
    drept Diavolul în istorie, după conceptul filosofului polonez Leszek
    Kolakowski. Era Diavolul care părea în acel moment mai puțin dispus spre
    expansionism, un Diavol de care Occidentul avea nevoie.


    Orice
    război are învingători și învinși. L-am întrebat pe Vladimir Tismăneanu cine au
    cei care au câștigat și cine au fost cei care au pierdut? În al doilea război mondial, învinșii au fost partidele,
    guvernele, mișcările de tip partid fasciste. Fascismul a fost înfrânt, acesta
    este un lucru fundamental. Rescrierea narațiunii celui de-al doilea război
    mondial în unele locuri, inclusiv în România, reabilitarea diverselor mișcări
    fasciste, noile fundamentalisme colectiviste, tribaliste, primordialiste,
    rasiste fără îndoială în aceste condiții înseamnă că unii chiar n-au înțeles
    care a fost de fapt deznodământul politic, moral, militar al celui de-al doilea
    război mondial. Pe de altă parte sigur că s-a creat o situație pe care ar
    trebui s-o numim sindromul post-Ialta. A fost o situație în care o jumătate
    din Europa, cea Centrală și de Est, a fost practic ocupată de Uniunea
    Sovietică. Putea Occidentul să reziste în 1947-48 la aceste atacuri sovietice?
    E greu de construit un scenariu alternativ. Prezența militară sovietică în
    Europa de Răsărit și Centrală nu era efectul unei trădări a Occidentului. Ea
    era rezultatul luptelor din timpul conflagrației mondiale.


    România
    a luptat în timpul războiului atât în tabăra Axei, cât și în cea a Națiunilor
    Unite. Dar la finele războiului ea s-a aflat atât în tabăra învinșilor, cât și
    în cea a țărilor comunizate. Cum a ajuns România în acea situație? Vladimir
    Tismăneanu. Parte din
    transformarea României într-un sistem totalitar de tip radical de dreapta, așa
    cum a funcționat între 6 septembrie 1940 și 23 august 1944, vine din criza
    democrației liberale. Trebuie mereu accentuat că România are un trecut
    utilizabil, a existat o democrație constituțională și funcțională în România.
    Din nefericire, dinspre ambele extreme, dreapta și stânga, au existat atacuri
    continue împotriva statului unitar român dar și împotriva democrației
    constituționale. Câțiva prim-miniștri au fost uciși de comandouri
    fundamentaliste de tip hitlerist, crima a devenit parte a climatului politic.
    Să adăugăm aici și incapacitatea clasei politice de a lua măsuri și de a
    rezista. Căderea României în totalitarism n-a fost o fatalitate, au fost o
    serie de erori la situarea României în tabăra hitleristă.


    Există
    convingerea că istoria are lecții de dat posterității. Care ar fi ele în opinia
    lui Vladimir Tismăneanu? Orice
    iluzie în raport cu un sistem ideocratic, cu o dictatură bazată pe ideologie,
    este nefastă pe scurtă durată, pe medie durată și mai ales pe lungă durată. O
    trăim în momentul de față. Eu nu cred că a existat un plan în Republica
    Populară Chineză de a disemina în lume virusul covid. Dar tăcerea, misterul,
    secretomania sunt elemente fundamentale ale sistemului totalitar. Ceea ce s-a
    petrecut acum este un pandant a ceea ce am văzut la Cernobâl, este un Cernobâl
    planetar. Sunt multe alte lecții ale celui de-al doilea război mondial dar una
    din aceste lecții, cea esențială, este că nu putem face compromisuri atunci
    când libertatea, încrederea și adevărul sunt atacate și umilite.


    La
    75 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial nu putem spune că
    lumea este mai bună. Dar este, cu siguranță, una mai atentă la deciziile
    radicale.

  • 79 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă

    79 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă

    79 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. Filă de istorie pe care o
    aprofundăm împreună cu Flori Bălănescu, istoric, cercetător ştiinţific la
    Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.