Radio România Internațional

Tag: traduceri

  • De la Rin la Dunăre și înapoi – aventurile unui olandez fascinat de România

    De la Rin la Dunăre și înapoi – aventurile unui olandez fascinat de România

    De la Rin la Dunăre și înapoi, volum publicat de editura Humanitas, prezintă maturizare intelectuală și profesională, prin intermediul limbii și culturii române, a scriitorului, jurnalistului și traducătorului Jan Willem Bos. Devenit în prezent unul dintre cei mai importanți traducători literari din română în neerlandeză, Jan Willem Bos și-a așternut pe hârtie memoriile începând cu primele tatonări ale studiului limbii române și terminând cu momentul actual când este un foarte bun prieten al României și cunoscător profund al realităților românești. Prima întâlnire cu țara noastră s-a produs în 1974, la 20 de ani, episod amintit în detaliu, cu drag, în cartea De la Rin la Dunăre și înapoi, și pe care ni-l povestește acum chiar Jan Willem Bos:



    În momentul în care m-am apucat de studiul limbii și culturii române, nu știam mai nimic despre România. Aveam câteva informații sportive și mai auzisem și de unul Nicolae Ceaușescu, dar cam atât. Însă în momentul în care m-am apucat de studiu, am simțit nevoia să mă duc cât se poate de repede în România. Abia după trei luni de studii m-am grăbit cu prima ocazie, fiind vacanța de Paști, să mă duc în România, să văd la fața locului cum arată țara. Și a fost o experiență cel puțin interesantă, nu sută la sută plăcută, dar nici neplăcută. Și m-a convins să îmi continui studiile și după ce m-am legat din ce în ce mai mult de țară și evident, am învățat din ce în ce mai multe. (…) În prima mea vizită în România am stat vreo două săptămâni și jumătate, dar am revenit în vara aceluiași an în care am făcut 20 de ani. A doua oară am stat două luni și jumătate, dintre care o lună la cursurile de vară organizate de Universitatea din București, la Brașov. Și atunci am călătorit prin toată România cu prietenul meu Doru. Am fost în Maramureș, am fost la mare, am fost în Brașov în foarte multe locuri și atunci am cunoscut mai direct realitățile de atunci.



    Ulterior, la sfârșitul anilor 1970, Jan Willem Bos a studiat un an academic chiar la Universitatea București, grație unei burse destinată studenților străini care doreau să învețe limba română. În acea perioadă și-a pregătit teza de licență, iar la universitatea bucureșteană avea să revină și între 1982 și 1984 când a fost lector de neerlandeză. Încă din perioada studenției a început să traducă texte românești atât din dorința de a le comunica prietenilor și familiei ce descoperise despre România, cât și din plăcerea de a transpune operele literare dintr-o limbă într-alta. În același timp i-a descoperit pe români și a rămas fascinat de realitățile, deseori contrastante, din România. Contrastele revelate în timpul comunismului nu au dispărut nici azi. Jan Willem Bos:



    Aș vrea să dau exemplul cadourilor pe care le-am primit de la poetul Leonid Dimov în momentul în care am plecat din România, în 1979, după acel an petrecut la specializare. Atunci la plecare, domnul Leonid Dimov, cu care eram în relații de prietenie, mi-a dat două cadouri. Mi-a dat o scoarță oltenească mică, care până în ziua de astăzi este pe peretele camerei mele de lucru și un exemplar din revista Era socialistă. Nu a fost nevoie să comenteze. Am înțeles foarte bine existența acestor două Românii: România politică de zi cu zi, cu toate lipsurile, problemele, tensiunile care existau și o Românie, să zicem, eternă totuși, care supraviețuiește în ciuda situației politice de atunci și care, într-adevăr a supraviețuit destul de bine toată perioada comunistă.



    De-a lungul timpului Jan Willem Bos a tradus peste 35 de volume (proză, poezie, teatru) din română și a publicat în jur de 150 de articole și zece cărți despre România. Despre preferințele și prieteniile sale literare traducătorul scrie pe larg în cartea De la Rin la Dunăre și înapoi, iar pe o parte din ele ni le împărtășește și acum:



    Întotdeauna am citit cu foarte mare plăcere literatură interbelică, dar nu am reușit să găsesc edituri interesate să să publice neapărat pe scriitorii mei preferați. Mai încerc în continuare, cum încerc de foarte mulți ani, Patul lui Procust de Camil Petrescu și, în ciuda faptului că Liviu Rebreanu a fost tradus în Olanda în anii treizeci, cred că merită o nouă traducere pentru faptul că nu a fost tradus din română, a fost tradus din franceză sau prin franceză. Am reușit să public la Editura Pegasus din Amsterdam, Craii de Curtea Veche care a fost o veche ambiție de-a mea și se numără printre cărțile mele preferate de literatură. (…) Epoca tranziției figurează în mod proeminent în literatura română și traduc cu multă plăcere și literatură contemporană, iar ultimele două cărți mi-au apărut în septembrie anul trecut. Este vorba de Jocul celor o sută de frunze de Varujan Vosganian și de Solenoid de Mircea Cărtărescu. Sunt exemple foarte grăitoare. Sper ca în viitorul apropiat să mă apuc și de Theodoros, tot de Cărtărescu, un roman care, fără îndoială, merită tradus în cât mai multe limbi.





  • Traducătorlu Sean Cotter

    Traducătorlu Sean Cotter

    Anlu trecut a apărut tru America varianta tru limba engleză a romanluui Craii di Curtea-Veche, semnată di traducătorlu Sean Cotter. Sean Cotter prida literatură comparată și traductologie la Universitatea Texas ditu Dallas. Easti specializat tru modirnism, teoria și istoria traduţearillei și tru literatura Europei di Est. Craii di Curtea-Veche, romanlu al Mateiu Caragiale, alăncitu tru 1929, easti lugursitu unu di nai ma importante ditu literatura română, adună anvărliga a lui mulţă fani și fu aleptu, tru un top realizat di revista Observator Cultural tu ahurhita a anilor 2000, nai ma bun roman al literaturăllei române.



    Siddzum di zboru cu Sean Cotter ti procesul di apriduteari a romanlui Craii di Curtea-Veche (Rakes of the Old Court), cari ţănu unsprădzaţi ani, ti ateali ditu soni apriduteri pe cari li feaţi şi ti aprukearea a lui di literatura română.



    Sean Cottter: ”Tru SUA, literatura română nu easti cunuscută. Northweastirn University Press ari ună serie didicată ti literatura universală și editorllii avură sinferu s’publică aestă carte, di ună mari năutate tră ghivăsitorlli americani. Mini lă spuş că easti ună carte multu importantă, di ună muşuteaţă ţi nu ş-ari preaclle, și că easti amărtie ca cititorii americani s-nu u cunoască. Specialitatea a mea, ca profesor universitar di literatură comparată, easti modirnismul european, angrăpsiiu ti Lucian Blaga, T.S.Eliot și ti altă scriitori ditu perioada respectivă. Voi să spun că eara hirescu s’agiung și la cartea al Mateiu Caragiale și pricunosc că tră mine fu ună provocari, ună ambiție apridutearia aluştui text ti cari să spune că easti tru mare parte intraductibil. Tru ţi mi mutreaşti, acaţu salami iţi zboru, nu pot s’alasu ici ţiva nanăparti. Ași că pot să spun că fu ună ligătură multu streasă cu textul al Mateiu Caragiale, un om ici di arada. Mi agiută multu documentarea ţi u feciu, ghivăsinda cata tut ţi s’ngrăpsi ti Mateiu Caragiale, ahurhinda cu G. Călinescu și Șerban Cioculescu și bitisinda cu Nicolae Manolescu și Cosmin Ciotloș. Șerban Cioculescu adră nica şi un dicționar di zboară ufilisiti di Mateiu Caragiale și aestu lucru ñi-agiută multu di multu.


    Ama, esențial tră s’agiungu tru universul alustui scriitor, fu să-ñi lu imaginez ca pe un personaj, s’akicăsescu cum minduea și cum angrăpsi aestă carte, avui ananghi di aesta imagine tra s’adaru una apunti anamisa di mine și textul original. Ti aţea spun că documentarea, tru cazul apridutearillei a Crailor di Curtea-Veche, fu esențială, ñiă ghivăsiiu tut ţi s’ngrăpsi ti opera a lui, ama și biografia al Mateiu Caragiale. Pi Mateiu Caragiale va-lu zuyrăpsescu, prota ti prota ca hiinda un dandy. Tru literatura di limbă engleză ari aestă turlie di personaj/ autor, Oscar Wildi și Edgar Allan Poe sunut dauă ditu exemple. Aestă turlie di litearatură, literatura toradioară di limbă engleză mi agiută multu tra s’lu akicăsescu şi s’lu apriducu pi Matei Caragiale.”



    Sean Cotter agiumsi prima oară tru Bucureşti tru 1994, di itia a unei ștampile băgată alătusitu. Avea 23 di ani și lucra ca voluntar tră ună organizație guvernamentală:


    ”Așa s-feaţi, lipsea s’agiung tru Kazahstan, earam voluntar trutr-o organizație guvernamentală, Corpul Păcii. Și am fost foarte fericit că am ajuns tru România, diși nu știam mai nimic dispre această țară, o spun cu toată sinceritatea. Știam maş că da” eara da” și că nu” eara nu”, ama li alătuseamu cătivărăoară și zboarăli aestea. Feciu un curs di limba română, cari eara organizat tru clădirea a unei școli generale ditu Piața Amzei, aclo anviţaiu intensiv româna, patru oari ndzuuă. Ni aduc aminti că la aţel cursu profesoara nă provocă s’făţemu ună apriduţeari a Poemului di Nichita Stănescu, a aţillei poezii şcurtă: Spuni-ñi, cara va ti acaţu ună dzuuă şi va ţă başu talpa a ciciorului, nu-i aşi că va să şkioapiţ niheamă, diapoa cu asparizma s-nu ñi kisedz băşearea?


    Cum predau traductologie la Universitate, lă pripun și mini cându ş’cându a studinților mei s’traducă aestu poem. Așa că probabil maş tru un an fu tradus di pisti 400 di studinți, putem să spunem că easti nai ma apridusă poezie ditu limba română. Litearatura română easti multu aproapea di suflitlu a meu. Mirakea a mea tră litearatura română s’dipluseaşti, pă tru soni cu bana a mea.”



    Sean Cotter apridusi tru limba engleză mulţă scriitori români: Mircea Cărtărescu (Orbitor, Aripa stângă/“Blinditug — The Left Wing”), Nichita Stănescu (“Roata cu o singură spiţă”/ “Wheel with a single Spoke”), T.O.Bobe (“Bucla”/Curl”), Nichita Danilov Suflete la second-hand”/”Second-hand Souls”), Liliana Ursu (Zidul di lumină”/ Lightwall”), Magda Cârneci (“FEM”). Anlu acesta, tot tru apridutearia lui Sean Cotter, va apărea tru America Solenoid, romanlu di Mircea Cărtărescu distins cu importante premii internaționale. Sean Cotter easti și autorul cărții Litearary Translation and the Idia of a Minor Romania (Rocheastir University Press, 2014), cari amintă Premiul Bianual tră Carte acordat di Society for Romanian Studies. tardu


    Autoru: Corina Sabău


    Armânipsearea: Taşcu Lala
























  • Traducătorul Sean Cotter

    Traducătorul Sean Cotter

    Anul trecut a apărut în America varianta în limba engleză a romanului Craii de Curtea-Veche, semnată de traducătorul Sean Cotter. Sean Cotter predă literatură comparată și traductologie la Universitatea Texas din Dallas. Este specializat în modernism, teoria și istoria traducerii și în literatura Europei de Est. Craii de Curtea-Veche, romanul lui Mateiu Caragiale, apărut în 1929, este considerat unul dintre cele mai importante din literatura română, a strâns în jurul lui numeroși fani și a fost desemnat, într-un top realizat de revista Observator Cultural la începutul anilor 2000, cel mai bun roman al literaturii române.

    Am vorbit cu Sean Cotter despre procesul de traducere al romanului Craii de Curtea-Veche (Rakes of the Old Court), care a durat unsprezece ani, despre cele mai recente traduceri pe care le-a făcut și despre apropierea lui de literatura română.



    Sean Cottter: În SUA, literatura română nu este cunoscută. Northwestern University Press are o serie dedicată literaturii universale și editorii au fost interesați să publice această carte, de o mare noutate pentru cititorii americani. Eu le-am spus că este o carte foarte importantă, de o frumusețe nemaipomenită, și că ar fi păcat ca cititorii americani să nu o cunoască. Specialitatea mea, ca profesor universitar de literatură comparată, este modernismul european, am scris despre Lucian Blaga, T.S.Eliot și despre alti scriitori din perioada respectivă. Vreau să spun că era cumva firesc să ajung și la cartea lui Mateiu Caragiale și recunosc că pentru mine a fost o provocare, o ambiție traducerea acestui text despre care se spune că este în mare parte intraductibil. În ceea ce mă privește, iau în serios orice cuvânt, nu pot lăsa nimic deoparte. Așa că pot spune că a fost o legătură foarte strânsă cu textul lui Mateiu Caragiale, un om deloc obișnuit. M-a ajutat foarte mult documentarea pe care am făcut-o, citind cam tot ce s-a scris despre Mateiu Caragiale, începând cu G. Călinescu și Șerban Cioculescu și terminând cu Nicolae Manolescu și Cosmin Ciotloș. Șerban Cioculescu a alcătuit chiar un dicționar de cuvinte folosite de Mateiu Caragiale și acest lucru m-a ajutat destul de mult.


    Însă, esențial pentru a pătrunde în universul acestui scriitor, a fost să mi-l imaginez ca pe un personaj, să înțeleg cum gândea și cum a scris această carte, am avut nevoie de această imagine ca să creez un pod între mine și textul original. De aceea spun că documentarea, în cazul traducerii Crailor de Curtea-Veche, a fost esențială, m-a ajutat foarte mult că am citit tot ce s-a scris despre opera lui, dar și biografia lui Mateiu Caragiale. Pe Mateiu Caragiale l-aș caracteriza, în primul rând, ca fiind un dandy. În literatura de limbă engleză există acest tip de personaj/ autor, Oscar Wilde și Edgar Allan Poe sunt două dintre exemple. Acest tip de literatură, literatura decadentă de limbă engleză m-a ajutat foarte mult să-l înțeleg și să-l traduc pe Matei Caragiale.



    Sean Cotter a ajuns prima dată în Bucureşti în 1994, din cauza unei ștampile pusă greșit. Avea 23 de ani și lucra ca voluntar pentru o organizație guvernamentală:

    Așa s-a întâmplat, trebuia să ajung în Kazahstan, eram voluntar într-o organizație guvernamentală, Corpul Păcii. Și am fost foarte fericit că am ajuns în România, deși nu știam mai nimic despre această țară, o spun cu toată sinceritatea. Știam doar că da era da și că nu era nu, dar le confundam câteodată și cuvintele astea. Am urmat un curs de limba română, care era organizat în clădirea unei școli generale din Piața Amzei, acolo am învățat intensiv româna, patru ore pe zi. Îmi amintesc că la acel curs profesoara ne-a provocat să încercăm o traducere a Poemului de Nichita Stănescu, a acelei poezii scurte: Spune-mi, dacă te-aș prinde într-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea, de teamă să nu-mi striveşti sărutul?


    Cum predau traductologie la Universitate, le propun și eu din când în când studenților mei să traducă acest poem. Așa că probabil numai într-un an a fost tradus de peste 400 de studenți, putem spune că este cea mai tradusă poezie din limba română. Literatura română este foarte aproape de sufletul meu. Pasiunea mea pentru literatura română se confundă, de fapt, cu viața mea.



    Sean Cotter a tradus în limba engleză numeroși scriitori români: Mircea Cărtărescu (Orbitor, Aripa stângă/“Blinding – The Left Wing), Nichita Stănescu (“Roata cu o singură spiţă/ “Wheel with a single Spoke), T.O.Bobe (“Bucla/Curl), Nichita Danilov Suflete la second-hand/Second-hand Souls), Liliana Ursu (Zidul de lumină/ Lightwall), Magda Cârneci (“FEM). Anul acesta, tot în traducerea lui Sean Cotter, va apărea în America Solenoid, romanul de Mircea Cărtărescu distins cu importante premii internaționale. Sean Cotter este și autorul cărții Literary Translation and the Idea of a Minor Romania (Rochester Univer­sity Press, 2014), care a cîștigat Premiul Bianual pentru Carte acordat de Society for Romanian Studies. tardu


  • Sarah Grant din Wimbledon

    Sarah Grant din Wimbledon

    Sarah Grant este profesoară de engleză şi vine din Marea Britanie, de la Wimbledon. A studiat literatură engleză la Londra, iar acum predă cursuri pentru adulţi şi face traduceri. După 22 de ani de trăit la Paris, Sarah a luat decizia de a se muta în România, unde locuieşte propriu-zis doar de câţiva ani. A ajuns de mai multe ori în ţara noastră înainte de a stabili la Bucureşti în 2015. Este o profesoară foarte apreciată pentru metodele inedite de predare a limbii engleze, focusate pe joc şi chestiuni practice, dar şi pentru marea ei pasiune pentru România, ţara sa de adopţie. Ce a adus-o pe Sarah în România şi ce anume a facut-o să îi spună acasă ne dezvăluie în continuare.




  • Cărţile pentru copii, între traduceri şi texte originale

    Cărţile pentru copii, între traduceri şi texte originale

    După 1990, şi literatura română pentru copii,
    precum alte sectoare culturale, a avut momente de regres. Cărţi originale, în
    română, nu se mai scriau, iar traducerile care, încet-încet, au acaparat nişa
    de piaţă dedicată celor mici, nu erau întotdeauna de bună calitate. Situaţia a
    durat până prin 2008-2009 când, atât literatura autohtonă, cât şi traducerile
    de calitate au început să se înmulţească. Traducătorul din şi în limba engleză
    Florin Bican este, de asemenea, şi scriitor, atât de proză prin cartea Şi v-am
    spus povestea aşa, cât şi de versuri prin volumele Cântice mârlăneşti şi Reciclopedia de poveşti
    cu rimă şi tâlc. Iată cum explică Florin Bican situaţia literaturii pentru
    copii din România: Cred
    că în anii de după 1990, în primul rând, editorii români s-au ferit să publice
    literatură autohtonă pentru copii. Scriitorii români confruntându-se cu această
    lipsă de cerere au blocat, la rândul lor, oferta. Dar, cu timpul, editurile,
    sensibilizate de către public, şi publicul, sensibilizat de traducerile din
    literatura pentru copii, au început să se deschidă faţă de literatura autohtonă
    de gen. A fost o situaţie, până prin anul 2000, când literatura română pentru
    copii a pierdut teren serios. Paradoxal, până în 1989, în ciuda rigorilor şi
    mizeriilor situaţiei de atunci, aveam o literatură pentru copii, diminuată în
    ultimii ani, dar putem spune că acest gen era pe atunci luat foarte în serios.
    După 1990, literatura pentru copii nu crea decât indiferenţă. E drept au apărut
    mult traduceri, dar asta a fost un lucru bun.



    Din păcate, nu toate traducerile au fost de
    calitate. Multe edituri, în graba lor de a aduna profituri, au publicat şi
    traduceri superficiale. Iar acest lucru s-a întâmplat şi din cauza reticenţei
    scriitorilor români consacraţi de a se dedica literaturii pentru copii, un gen
    considerat puţin la îndemână. Florin Bican: Există convingerea
    că este foarte uşor să scrii pentru copii, mai ales cei care nu scriu cred
    asta. Există multe păreri conform cărora nimic nu-i mai simplu decât să scrii
    pentru copii. Tragedia este că unii din cei care susţin asta chiar scriu. Mai
    rău este că, până la urmă, cărţile le sunt publicate. Dar există şi cealaltă
    categorie, a autorilor cărora li se pare că e greu să scrii pentru copii.
    Inspiraţia trebuie generată cumva. Poate e bine să ne uităm în jurul nostru, să
    observăm copiii, să citim multă literatură pentru copii şi s-o citim cu
    plăcerea copiilor. Poate că unii din noi avem proaspete în minte amintirile copilăriei, iar asta ne ajută şi la scris.



    În orice caz, contactul
    cu copiii este esenţial. Comunicarea cu propriul copil a fost, de altfel, şi stimulentul
    principal pentru care Sînziana Popescu a început să scrie. În 2009, cartea ei
    Călătoria lui Vlad pe celălalt tărâm primea premiul Asociaţiei Scriitorilor
    din Bucureşti la secţiunea literatură pentru copii, premiu nemaiacordat de
    mulţi ani. Călătoria lui Vlad pe celălalt tărâm era doar primul volum din
    seria Andilandi, căci pentru Sînziana Popescu scrisul nu reprezintă o
    problemă.

    Sînziana Popescu: Am început seria asta prin 2002-2003, când băiatul meu era mic, şi am
    făcut-o gândindu-mă că aş vrea să-i las o moştenire şi să-i prezint şi fiinţele
    din mitologia noastră, că avem şi noi supereroi demni de luat de în seamă… Pe
    atunci copiii citeau multe cărţi/fantasy din literatura anglo-saxonă – foarte
    frumoase, de altfel, şi eu le-am citit -, dar m-am gândit că avem şi noi ceva
    de demonstrat, că sunt şi fiinţele noastre mitologice interesante. Nu mi-am
    propus să educ pe nimeni, ci să scriu o poveste plăcută şi interesantă. Dacă
    are şi o morală, am încercat să o filtrez. Nu am vrut neapărat s-o ascund, dar
    am vrut să nu fie percepută ca atare, căci de obicei, copiii resping intenţiile
    moralizatoare.



    Tot pentru a fugi de intenţiile moralizatoare, dar
    şi pentru a-i distra pe copii, a scris Florin Bican Reciclopedia de poveşti
    cu rimă şi tâlc, o repovestire non-conformistă a basmului Harap-Alb, scrisă
    într-un limbaj mult mai urban decât s-ar fi aşteptat, poate, părinţii. Florin
    Bican: Toate aceste idei mi-au venit de-a lungul
    conversaţiilor cu fiul meu – care acum are aproape 30 de ani – când, observând
    că un text i se pare îmbâcsit, încercam să-l anim pentru el. Am tot exersat
    asta şi am făcut-o şi pentru fiul meu: să iau un text consacrat şi să încerc
    să-l întorc cu capul în jos. Reacţiile le-am colecţionat şi sunt foarte multe.
    Copiii au acceptat cartea fără rezerve şi am fost uluit să descopăr, în
    discuţiile cu ei, că nu au fost deraiaţi de termenii non-conformişti care, de
    obicei, nu apar în textele clasice. Ei au urmărit doar povestea şi efectul a
    fost cel scontat. Era clar pentru ei că un personaj care vorbeşte cu măscări e
    ridicol şi în cele din urmă, şi-o va lua. Au perceput, de asemenea, şi parodia.
    Nu la fel s-a întâmplat cu toţi părinţii şi profesorii.



    Deşi în ultimii ani au apărut din ce în ce mai
    multe cărţi româneşti pentru copii, numărul celor care scriu literatură pentru
    ei nu este suficient, consideră Sînziana Popescu: Piaţa noastră de carte este sufocată de
    traduceri, unele de calitate, dar altele având o calitate îndoielnică. Iar
    aceste traduceri nici nu aparţin unor genuri variate. Avem de-a face doar cu
    două categorii: best-seller-uri contemporane şi clasici precum Astrid Lindgren,
    Mark Twain and Beatrix Potter. De pildă, nu ştim nimic despre scriitori suedezi
    contemporani. Iar autorii români sunt doar câţiva, îi poţi număra pe degetele
    de la o mână sau de la două. Sunt mult prea puţini şi de aceea, piaţa română
    este dezechilibrată.



    Cea mai recentă creaţie
    a Sînzianei Popescu este o cărticică dedicată copiilor între 3 şi 7 ani,
    apărută în ediţie bilingvă româno-suedeză la editura Pionier Press din Suedia
    şi intitulată Maşinuţa curcubeu.



  • Ce traduceri nu sunt necesare în Spania

    Ce traduceri nu sunt necesare în Spania

    Publicaţia “Românul din Spania” a stat de vorbă cu şeful Secției Consulare de la Madrid, consulul Irina Marin, de la care a aflat că mai mulţi români se prezintă traduceri şi documente care nu mai sunt necesare, plătind sume importante, mai ales la traducătorii particulari. Astfel, românii nu trebuie să traducă Certificados plurilingües , adică certificatele de naștere ale copiilor români născuți în Spania și cele de căsătorie între un cetățean român și un cetățean spaniol. Aceste certificate pot fi înscrise la consulat sau transcrise la registrul de stare civilă din România.



    “Aceste documente se solicită la Registrul civil spaniol unde a fost înscrisă nașterea sau căsătoria, sunt gratuite și se pot elibera la cerere, atunci când cetățeanul are nevoie. Astfel, se pot economisi banii de traducere și de apostilare”, a spus Irina Marin care a precizat că astfel cetîţeanul în cauză economiseşte cel puţin 100 de euro pentru traducere şi drumul fpcut pentru obţinerea Apostilei de la Haga.



    Printre documentele care nu necesită traducere se numără şi certifivatele de deces. Eliberarea în regim de urgenţă costă 155 de euro, iar pentru copiii de până la şase luni sunt eliberate gratuit.



    Paşaportul CRDS (cu domiciliul în străinătate) este de asemnea acceptat fără traducere. Consulul Irina Marin precizează însă că acesete paşapoarte nu sunt recomandate: [Cetăţenilor n.red] li se induce ideea că pașaportul CRDS le conferă rezidența sau că ar fi echivalentul unui pașaport spaniol. Dar problema este că dacă se solicită acest pașaport, se pierde automat domiciliul din România, deoarece noi, conform legii, trebuie să reținem buletinul solicitantului și restabilirea acestui domiciliu în România se poate face doar dacă cetățeanul merge personal în România. E important să se informeze bine și să înțeleagă faptul că, de exemplu, la înscriere la facultate în România sau pentru deschiderea unui cont la bancă e nevoie de cartea de identitate, nu se acceptă pașaportul. Deci poate aduce complicații”.


    Familiile care aplică pentru acest paşaport pot reduce cheltuielile prin traducerea unei foie de empadronamiento colectiv, care costă 45 de euro în loc de traducerea unei pagini pentru fiecare solicitant de pașaport sau să se traducă trei certificate de rezidență, așa-numita foaie verde.



    În cazul actelor piedute, nu este necesar denunţul la poliţie, drept urmare nici traducerea acestuia. Denunţul este solicitat în cazul documentelor furate. Consul mai precizezază că informaţiile şi cererile pot fi adresate şi prin telefon sau e-mail, nefiind necesară deplasarea la consulat:



    “Am mai spus și revin cu această idee: pentru cei care nu vor să sune la call center sau să ne scrie pe mail ce problemă au, să ne trimită, totuși, un mail scurt cu numărul de telefon, cu mențiunea “am o problemă” și noi îi sunăm. Nu vrem să cunoaștem probleme personale, ci doar să-i ajutăm să nu consume timp și bani. Sugestia e să ne întrebe și dacă au divorțat sau sunt căsătoriți să știe că documentele, cererea sunt respinse de sistem. Trebuie să ne spună adevărul și evităm situațiile neplăcute. Am avut cazuri în care am anulat cererea și toate chitanțele și am înapoiat banii. Am avut situații cu empadronamiento traduse greșit și sistemul le-a respins.


    Mai avem și cazuri cu probleme, cetățeni căutați de poliție pentru diverse infracțiuni, ale căror cereri sunt respinse automat. Ei nu ar fi trebuit să părăsească România, așa că ce putem face este doar o procură pentru cartea de identitate în România sau un titlu de călătorie ca să poată ajunge acasă cu scopul de a obține un document de identitate”, a mai precizat Irina Marin pentru publicaţia “Românul din Spania”.