Tag: trafic online

  • Creștere semnificativă a numărului de intrări în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II

    Creștere semnificativă a numărului de intrări în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II

    Reprezentanții Poliției de Frontieră Arad au declarat vineri, pentru AGERPRES, că prin punctele de trecere a frontierei din județ au fost verificate, pe sensul de intrare în țară, peste 57.000 de persoane, dintre care 50.000 doar la Nădlac II. Într-o zi obișnuită, prin Nădlac II intră în țară aproximativ 7.000 de persoane, ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore numărul a crescut de șapte ori.

    Românii care lucrează în străinătate și vin acasă pentru a petrece sărbătorile alături de familii nu vor mai sta la cozi în vămi la plecarea din România, în ianuarie. De la 1 ianuarie 2025, controalele la frontierele terestre vor fi eliminate, permițând călătoria către sau dinspre alte țări din Spațiul Schengen fără opriri pentru verificarea documentelor de călătorie la poliția de frontieră. Această măsură se va aplica tuturor persoanelor, indiferent de cetățenie, și pentru toate categoriile de mijloace de transport, inclusiv autoturisme, autocare, microbuze, camioane, ambarcațiuni sau trenuri.

    Totuși, polițiștii de frontieră vor continua să fie prezenți în zona de competență, în special în zona de frontieră, și vor efectua controale polițienești aleatorii și inopinate, împreună cu alte autorități, cum ar fi Poliția, Jandarmeria sau Imigrările, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Andrei Dincă, pentru AGERPRES.

    Autoritățile recomandă celor care vin în țară să consulte aplicația Trafic Online, de pe www.politiadefrontiera.ro, unde pot vedea timpii de așteptare la frontieră și pot alege punctele de trecere care nu sunt aglomerate. Vineri dimineață, la Nădlac II erau deschise opt artere de control la intrarea în țară, ca măsură pentru fluidizarea traficului. Cu toate acestea, se aștepta până la 50 de minute în coloanele formate pe autostradă. La Nădlac I se aștepta o oră și erau deschise două artere de intrare, în timp ce la Turnu și Vărșand nu era aglomerație.

  • IGPF: Peste 91.000 de  persoane au intrat vineri în România,  8.997 sunt cetăţeni ucraineni

    IGPF: Peste 91.000 de persoane au intrat vineri în România, 8.997 sunt cetăţeni ucraineni


    Conform IGPF, în data de 3.11.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) peste 190.850 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 52.300 de mijloace de transport.



    Pe sensul de intrare în România au fost 91.518 persoane, dintre care 8.997 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.2.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 3.11.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 6.548.560 cetăţeni ucraineni.



    IGPR precizează că, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.



    Mai multe informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.



    Sursa Poliţia de Frontieră Română




  • Trafic online – aplicaţie pentru cei care trec frontiera pe cale rutieră

    Trafic online – aplicaţie pentru cei care trec frontiera pe cale rutieră

    Sărbătorile de iarnă îi readuc
    în ţară pe mulţi dintre românii aflaţi în străinătate şi, pe de altă parte, îi
    atrag şi pe cetăţenii străini care doresc să-şi petreacă vacanţa în
    România. Deoarece în luna decembrie,
    în punctele de trecere ale frontierei este mare aglomeraţie, Poliţia de
    Frontieră Română recomandă utilizarea aplicaţiei Trafic Online, disponibilă
    pe pagina de internet a instituţiei, www.politiadefrontiera.ro. În acest sens, va fi folosită la maxim
    capacitatea punctelor de trecere ale frontierei şi în cele mai aglomerate se
    vor utiliza toate arterele de control disponibile. Aplicaţia online poate fi accesată de pe orice dispozitiv cu acces la
    internet.


    Aplicaţia conţine date despre timpii de aşteptare pentru două tipuri de
    vehicule, autoturisme şi camioane, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de
    ieşire din România. De asemenea, este precizat, pentru fiecare punct de trecere
    a frontierei, numărul arterelor de control, pe fiecare sens. Timpii de
    aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi
    reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de
    trafic scăzute.


    Pe aplicaţia Trafic online apar trei culori cu care sunt marcați indicatorii
    punctelor de trecere, care se vor schimba în funcţie de timpul mediu de
    așteptare în aceste puncte. Timpul de așteptare cuprins între 0 și 29 de minute
    este marcat cu verde, timpul de
    așteptare cuprins între 30 și 59 de minute este marcat cu galben, iar timpul de
    așteptare care depășește o oră (59 de minute) este marcat pe hartă cu roșu. Actualizările se fac periodic, la
    intervale de aproximativ două ore sau când situaţia o impune. Estimarea
    timpului mediu se va calcula pentru fiecare direcție în parte (intrare/ieșire),
    din momentul când mijlocul de transport este la barieră și până când acesta
    părăsește punctul de trecere, astfel este inclus în acest calcul nu doar
    controlul efectuat de polițiștii de frontieră, dar și de alte instituții cu
    atribuții la frontieră. În cazul efectuării unui control amănunțit, cu
    depășirea termenului limită prevăzut, autovehiculul va fi transmis în linia a
    doua de control, într-o locație separată, fără a influența media timpului de
    așteptare în punctul de trecere staționat.



    Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de
    Frontieră Română recomandă folosirea tuturor punctelor de
    frontieră existente