Tag: transmitere comunitara

  • De la relaxare, la vaccinare

    De la relaxare, la vaccinare

    În condiţiile în care avem o evoluţie
    normală iar condiţiile de distanţare sunt respectate se vor putea redeschide mall-urile
    , a spus
    ministrul sănătății, Nelu Tătaru, vorbind despre etapa a două a relaxării restricțiilor
    impuse în România din cauza pandemiei de coronavirus. El a arătat că se reiau
    deja competiţiile sportive, la început fără spectatori, și concertele în aer
    liber cu până la 500 de oameni, cu distanţare, număr ce ar putea fi mărit. Încă
    se evaluează dacă se pot deschide bazinele de înot în exterior. Toate acestea
    sunt, însă, la început, iar eventuale măsuri de relaxare suplimentare se vor
    lua după o evaluare a evoluției epidemiologice.


    Ministrul Sănătăţii a spus și că ia în calcul ca persoanele
    infectate cu noul coronavirus care sunt asimptomatice să stea acasă, sub
    supravegherea medicului de familie, în măsura în care transmiterea comunitară
    va fi joasă. În ceea ce privește eliminarea
    obligativităţii purtării măştilor, Nelu Tătaru a precizat:


    În
    momentul în care la nivel naţional vom avea o transmitere comunitară aproape
    inexistentă, când nu vom mai avea focare în unităţi spitaliceşti, în unităţile
    de îngrijiri pentru bătrâni, neuropsihici sau în acest personal, atunci ne
    gândim să nu mai fie obligatorii măştile. Principalul fel de a transmite este
    cel aerogen. Încă se menţine. Cât timp suntem apropiaţi în spaţii închise, ne
    gândim să rămână aceste măşti.


    El a adăugat că este în curs licitaţia
    privind achiziţionarea de măşti pentru populaţie. În câteva zile, 115 milioane
    de măşti vor fi furnizate unui număr de 2,3 milioane de persoane defavorizate.
    În prezent acestea trebuie purtate în spaţiile închise, în transportul în comun
    şi la locurile de muncă, cu unele excepţii.


    Despre perspectivele pentru această
    toamnă, ministrul Sănătății a precizat că se ia în calcul ‘inclusiv’ o
    convieţuire cu virusul, ‘poate la un nivel foarte jos, cu transmitere
    comunitară foarte mică’.

    Încă adunam
    aceste date şi studiul de seroprevalenţă ne va da şi un răspuns. Cu cât numărul
    oamenilor imunizați este mai mare, ne gândim la un episod doi mai facil sau
    aproape inexistent. Cu cât numărul din populaţie este mai mic, ne gândim la un
    al doilea episod poate mai accentuat,
    a explicat Nelu Tătaru.
    El a mai spus că se fac evaluări pentru
    reintrarea în circuitul medical a spitalelor închise sau transformate în
    unități suport COVID. Aceasta a
    fost cerută insistent de reprezentanţii pacienţilor cu afecţiuni cronice.


    Pe de
    altă parte, demnitarul român a subliniat că autorităţile nu pot introduce
    obligativitatea vaccinării împotriva infecţiei cu virusul SARS-COV-2, dar
    recomandă ca
    oamenii să se imunizeze. Ministrul a explicat că un posibil vaccin ar putea să
    apară la jumătatea anului viitor şi că ar fi dificil să fie introdusă
    obligativitatea fără a avea o perioadă de testare de două, trei sezoane. El a subliniat,
    însă, că susține legea privind obligativitatea
    schemei uzuale de vaccinare.

    Vaccinarea obligatorie, cea pe care o știm, este absolut
    necesară în construirea unei stări de sănătate a nației noastre. Tot ce
    înseamnă contrariul
    nu le văd decât ca pe niște interese de a destabiliza, nu neapărat interese
    medicale care să aibă un suport științific
    , a
    conchis ministrul Sănătătii.