Orice mare oraș sau o capitală are în istoria sa o perioadă de aur. Cea a Bucureștiului este perioada interbelică, perioada de aur a întregii Românii, în care s-au manifestat deplin pluralismul de idei, de aspirații, de libertăți, de gusturi, de trăiri. Iar istoria muzicii din perioada de aur a Bucureștiului îl are între filele sale și pe Zavaidoc, lăutar de mare succes în decursul anilor 1920-1930.
Pe numele său adevărat Marin Gheorghe Teodorescu, Zavaidoc s-a născut la Pitești în 1896 și a murit la București în 1945, în vârstă de 48 de ani. Făcea parte dintr-o familie de etnie romă în care mai erau un frate și două surori. Tatăl său cânta la vioară și la țambal fiind un apreciat lăutar. Din păcate pentru tânărul Teodorescu, la vârsta de 13 ani își pierde tatăl. Împreună cu fratele și o soră înființează o formație, ”Frații Teodorescu”, și cântă repurtând un succes local. Erau frumoșii anii ”la belle epoque” ai primului deceniu care însă avea să ducă la prima mare nenorocire a secolului XX, primul război mondial. În 1916, când România intra în conflict după doi ani de neutralitate, Zavaidoc avea 20 de ani. Este încorporat în armata română care lupta pe linia Carpaților și face parte din echipele artistice ale armatei care au susținut concerte și spectacole în spitale în sprijinul răniților, împreună cu alți artiști ca Elena Zamora, Fănică Luca și taraful său și compozitorul George Enescu.
Sfârșitul războiului a însemnat o mare ușurare și o mare descătușare, iar lumea reînvăța să trăiască după grozăviile prin care trecuse. Zavaidoc și generația sa de artiști se manifestă fără inhibiții iar calitățile vocii sale sunt o recomandare serioasă. Stabilit în capitală, Zavaidoc culege folclor, cântă în cele mai bune baruri, restaurante și terase bucureștene. Jumătatea anilor 1920 îi aduce și prosperitate financiară, discurile sale fiind foarte bine vândute. Succesul său financiar s-a datorat și semnării unei colaborări cu casa de discuri Columbia. Cele mai cunoscute cântece ale lui vor fi ”Cântecul lui Zavaidoc”, ”De când m-a aflat mulțimea”, ”Foaie verde spic de grâu”, ”Pe deal, pe la Cornățel”, ”Dragostea e ca o râie”, versurile acestuia din urmă fiind reluate de formația de etno-blues Nightlosers în 2010. La finele anilor 1930, Zavaidoc se căsătorește și are trei copii.
Notorietatea artistului era atât de mare încât au apărut referințe la numele și obiceiurile sale. De asemenea, au circulat și povești romanțate cum a fost aceea a unei afaceri amoroase în care ar fi fost implicat împreună cu un alt muzicant celebru, Cristian Vasile, și cu iubita acestuia Zaraza. Doina Ruști este o romancieră ale cărei surse de inspirație sunt în trecutul românesc. Ultimul ei roman se numește ”Zavaidoc în anul iubirii”, o poveste de dragoste din anul 1923. Doina Ruști s-a referit la legendele și miturile urbane despre artist, la anii săi formativi, la anii de glorie, ”anii nebuni” de după Marele Război, la perioada de reinventare și la anii de recul profesional.
”Nu a existat niciodată nicio rivalitate. Unde a cântat Zavaidoc nu avea loc Vasile și invers. Adică chiar erau două lumi. Omul acela vorbea cu sinceritate și să vă spun de ce. În primul rând, în anul 1923 Vasile nu exista, era copil. Apoi, mai târziu, ei au fost lumi diferite. Vasile cânta muzică tradusă, pe când Zavaidoc era ”sufletul neamului”. Deci nu putem să-i punem alături niciodată. Și apoi, este vorba despre povestea bine știută cu Zaraza, poveste inventată, care nu a existat. Iar despre anul în care se zice că ar fi murit, adică 1946, este un an în care Zavaidoc nu doar că era mort, era și putrezit.
Dar trebuie să spun că Zavaidoc practic s-a aflat în anii de glorie după război. Pe l-a prins războiul la majorat. A făcut școala, de fapt, în război. Atunci l-a întâlnit pe Enescu, aceea a fost școala lui. Și, în momentul în care s-a întors din război, n-a mai vrut să se întoarcă la Pitești, ci pur și simplu a rămas în București. Era clar fascinat de case și de lucruri, întâlnise oameni. A rămas în București și a început să domine muzica, aceasta este interesant, a început să creeze un trend.
Era perioada în care se despărțea de muzica tradițională și intra în muzica urbană, muzica modernă. Dar după aceea, când lucrurile au început să fie mai așezate pentru lumea interbelică, de prin 1926, când s-a înființat și radioul, el deja aproape că se epuizase. Am ascultat muzica lui și în perioada anilor 1930-1940, când, într-adevăr, cânta multe cântece, vocea lui era deja obosită, nu mai era cea de la tinerețe.”
Existența lui Zavaidoc, maturizată în timpul primului război mondial, se va termina în timpul celuilalt mare conflict al secolului XX, cel de-al doilea război mondial. În 1941, România intra în război alături de Germania împotriva URSS pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, iar Zavaidoc era chemat din nou la arme. Ajunge astfel să cânte pentru militarii români din Basarabia și Transnistria. Revine în țară, iar în timpul bombardamentelor aviației americane din aprilie 1944 casa îi este lovită de o bombă. În decembrie 1944, medicii îi pun diagnosticul ”nefrită” care, la jumătatea lunii ianuarie 1945, îi va aduce sfârșitul.
