Tag: transport Bucuresti

  • Aplicaţii mobile pentru transport

    Aplicaţii mobile pentru transport


    Locuitorii şi vizitatorii capitalei României au la dispoziţie primele 4 aplicaţii mobile: infoSTB (transport public), Parking Bucureşti, Social alert Bucureşti şi Trafic alert Bucureşti. Este o perioadă de testare, după care autorităţile promit că aplicaţiile vor fi îmbunătăţite şi optimizate în funcţie de feed-back-ul primit de la utilizatori.



    Aplicaţiile pot fi instalate şi utilizate gratuit. Cei interesaţi se pot informa cu privire la programul mijloacelor de transport în comun şi rutele disponibile, timpul de aşteptare în staţii, vor putea identifica locurile libere de parcare şi vor putea semnala dacă există persoane în dificultate sau probleme în trafic.



    Aplicaţia Parking Bucureşti oferă posibilitatea identificării parcărilor publice gestionate de Primăria Capitalei şi de a plăti online, cu card bancar sau prin SMS, tarifele pentru utilizarea acestora. Operaţiunile sunt securizate, tranzacţiile fiind realizate prin intermediul unui procesator de plăţi. Într-o etapă ulterioară, aplicaţia va avea şi o componentă de căutare a locurilor libere de parcare, prin instalarea de camere video şi/sau senzori în parcări conectate la aplicaţie, operaţiune programată a se încheia în acest an.



    Capitala României nu este singurul oraş inteligent din ţară, pentru că astfel de aplicaţii au fost lansate şi în alte oraşe. Primăria Constanţa a anunţat noua aplicaţie prin intermediul căreia se va putea plăti parcarea, dar şi tarifele în funcţie de zonele alese. Este vorba despre aplicaţia Constanța Parking care odată descărcată, vă va arăta pe telefonul mobil o hartă cu zonele în care sunt disponibile parcările prin SMS: Blue Area, pentru orașul Constanța, Green Area pentru stațiunea Mamaia și Red Area pentru Mamaia Nord. In Mamaia Nord, ora de parcare va costa 5 lei (circa un euro), de luni până joi, şi 10 lei pe oră (circa 2 euro), de vineri până duminică. Tarifele în toate cele trei zone se aplică şi pe timp de noapte.



    Vă mai informăm că la Constanţa se pot face abonamente pentru mijloacele de transport în comun simplu şi rapid de pe telefon. Plata biletului sau a abonamentului pe linia dorită se face cu ajutorul cardului bancar, iar utilizatorul primește imediat pe e-mail și SMS confirmarea plății însoțită de seria și durata de valabilitate a titlului de călătorie cumpărat. Durează doar 2-3 minute până se obţine abonamentul. Prin aplicaţie sunt disponibile trei feluri de abonamente nominale: pe o linie, pe două și pe toate liniile. Tarifele pornesc de la 55 de lei (11,7 euro) şi ajung până la 126 de lei( 26,8 euro).

  • Jumătate de miliard de euro pentru magistrala 6 de metrou

    Jumătate de miliard de euro pentru magistrala 6 de metrou


    Comisarul european Coina Crețu a aprobat, miercuri, alocarea a peste 517 milioane de euro pentru linia de metrou M6 din București, tronsonul 1 Mai-Tokyo. Fondurile sunt acordate pentru o secțiune de 6 kilometri din cei peste 14 kilometri pe care îi va avea magistrala de metrou M6 dintre Gara de Nord și Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni). Aceasta va asigura legătura cu linia de metrou M4 (Gara de Nord – Lac Străulești).



    Proiectul prevede construcția a șase noi stații de metrou subterane între zona 1 Mai și complexul comercial Băneasa – acolo unde urmează să fie amplasată stația Tokyo, dar și achiziționarea a douăsprezece garnituri de metrou, fiecare cu câte șase vagoane, precizează Comisia Europeană. Lucrările pentru noua magistrală vor începe în toamna acestui an.



    Corina Crețu: Proicetul va îmbunătăți viața bucureștenilor



    Locuitorii din capitala României vor ajunge mult mai repede în zona de nord a Bucureștiului grație unei investiții de peste o jumătate de miliard de euro din Fondul de coeziune. Acest proiect finanțat prin politica de coeziune va îmbunătăți în mod concret viața de zi cu zi a celor 1,8 milioane de locuitori ai Bucureștiului, care vor beneficia astfel de servicii de transport urban mai bune. Sper ca până în 2023 – care este termenul prevăzut pentru implementarea proiectului pe care l-am aprobat astăzi – autoritățile române să găsească soluții pentru finalizarea magistralei M6, astfel încât să se poată circula pe noua linie de metrou de la 1 Mai până la Aeroportul Internațional Otopeni, a declarat Corina Crețu.



    Nemulțumirile Comisiei Europene față de proiectul M6



    Magistrala M6 este unul dintre proiectele de transport controversate ale capitalei României. În discuțiile cu Executivul de la București, Comisia Europeană a criticat, printre altele, traseul care nu pornește de la staţia Piaţa Victoriei, un punct de legătură între magistralele M1 și M2. Autoritățile de la București au ales, în schimb, o rută ce ajunge la staţia existentă 1 Mai și trece și pe la complexul Romexpo.


    De asemenea, Comisia Europenă a fost nemulțumită de subestimarea de către autoritățile de la București pentru construcţia întregii magistrale, până la Aeoprtul Otopeni, dar şi de supraestimarea traficului de pasageri.

    Traseul viitoare magistrale de metrou M6 (linia punctată ce pornește de la stația 1 Mai)

    magistrala-m6-metrou-harta.jpg



    Magistrala M6, necesară sa nu?



    Pe lângă criticile venite de la Bruxelles, au existat și voci care consideră inutilă realizarea noii magistrale. Conform criticilor, legătura dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni poate fi asigurată prin calea ferată, un proiect în lucru ce trebuie finalizat până la debutul Campionatului European de fotbal din vara anului viitor.



    Valoarea totală investiţiei a fost estimată la aproximativ 1,3 miliarde de euro. Magistrala 6 prevede un traseu de 14,2 km cu 12 staţii și ar urma să asigure capacitatea de transport a unui număr de circa 50.000 călători pe oră şi sens, conform estimărilor.