Tag: trasee montane

  • Trasee montane în Cluj

    Trasee montane în Cluj

    Consiliul Județean
    Cluj a anunțat recent obținerea omologării a încă cinci trasee turistice din
    zona Masivului Vlădeasa, una dintre cele mai frecventate destinații din zonă.
    În acest fel, Clujul are omologate toate cele 59 de trasee turistice montane.
    Alături de ghidul nostru, Florin Mihuț, șeful Serviciului Salvamont Vlădeasa,
    descoperim astăzi cele mai frumoase trasee, cele mai importante atracții
    turistice, dar și un calendar bogat de evenimente. Omologarea tuturor traseelor
    montane din județul Cluj e o performanță care vine în sprijinul turiștilor,
    fiindcă aceștia pot ajunge ușor la cele mai frumoase obiective, spune Florin
    Mihuț, pe care l-am rugat să aleagă un traseu pe care să ni-l prezinte.

    Mi-e greu să aleg. Depinde de ce gen de turism vrem să practicăm. La Cluj avem
    zona Cheilor Turzii care e foarte spectaculoasă și frumoasă și zona Masivului
    Vlădeasa. Pentru mine, este deosebită Cascada Vălul Miresei de unde se desprind
    foarte multe trasee scurte de o oră sau poate chiar mai puțin. Obiectivul
    turistic principal ar fi Cascada Vălul Miresei, iar un traseu drag mie,
    spectaculos, este triunghiul galben, care duce la ghețarul de la Poiana Vârtop,
    un ghețar cu o cascadă de 18 metri grosime.


    Cascada Vălul Miresei,
    un obiectiv pe care îl vizitează foarte multă lume, continuă Florin Mihuț,
    șeful Serviciului Salvamont Vlădeasa.

    Se merge cu mașina din
    Răchițele, pe Valea Stanciului, unde, la un moment dat, se termină zona de asfalt
    și de unde accesul auto e interzis. De acolo, se merge pe jos. Foarte aproape,
    la 20 de minute de obiectiv, după ce ajungem la Cascada Vălul Miresei, se află Traseul
    Grotelor. Este un traseu scurt, de două ore, cu o succesiune de grote și poduri
    de piatră pe sub care se trece. Acesta necesită un minim de experiență. Trebuie
    să ai, totuși, echipament adecvat. Pe de altă parte, zona mai dificilă e foarte
    bine echipată cu acele lanțuri de care ne ținem ca să ne ajutăm. Ar mai fi Vârful
    Lespezi, un obiectiv cu o panoramă, de unde se vede foarte frumos cascada.
    Cascada Vălul Miresei se adresează celor cu minim de experiență. Trebuie să
    aibă doar echipament adecvat și să țină cont de starea vremii.


    Traseele
    sunt foarte bine marcate, iar cei care doresc să îmbine turismul montan cu cel
    rural, cu accent pe tradiții și obiceiuri, au o ofertă bogată. În zonă, veți
    putea întâlni fierari, lucrători în lemn, iar, peste tot, veți putea savura bucatele
    tradiționale: balmoș de Apuseni sau
    mămăliguța cu slănină. Pe de altă parte, la Răchițele există un Muzeu al Satului,
    foarte bine păstrat, unde veți putea admira costumele populare și veți vedea
    instrumentele cu care acestea au fost lucrate.


    Revenind pe munte,
    se apropie sezonul rece, iar Clujul vă întâmpină și cu pârtii de schi. Florin
    Mihuț, șeful Serviciului Salvamont Vlădeasa.

    E promovat foarte mult schiul alpin, schiul de tură, în
    zona masivului Vlădeasa care are o altitudine de 1836 de metri. Aici organizăm
    un concurs de schi-alpinism și de schi de tură. Dacă vremea e prielnică, e
    foarte ușor abordabilă zona. Avem o zonă foarte mică unde există un risc de
    avalanșă. În rest, nu există probleme și încurajăm schiul pe masivul Vlădeasa.
    Cea mai apropiată pârtie amenajată este Mărișel. Mai avem zona Băișoara-Buscat,
    un domeniu schiabil cu pârtii amenajate. Însă pe Vlădeasa, ne bucurăm de pulverul
    de zăpadă pe care noi îl străpungem cu
    schiurile de tură. Este și zonă destinată bicicliștilor de munte. Există zonă
    amenajată special pentru echitație și drumeții. Drumețiile se pot face la
    Poiana Vârtop, Poiana Mărului. Apuseni este o zonă carstică și sunt foarte
    multe peșteri și grote.


    Traseele montane se
    pot studia în detaliu accesând site-ul salvamontvladeasa.ue. De asemenea, pe
    muntii-nostri.ue veți găsi informații și descrieri ale obiectivelor din zonă.
    Astfel, veți afla și despre evenimentele organizate pe munte.

    Florin Mihuț: Organizăm în zona patru competiții. Schi alpin, schi-alpinism, schi de
    tură. Avem și concurs de mountain bike. În zona Vlădeasa, avem concurs de
    alergat, maraton, semimaraton și cros și escaladă open. De obicei escalada o
    facem în funcție de câtă gheață avem. Dacă se întâmplă să nu avem ger destul și
    să nu avem gheață naturală, atunci se face dry-tooling open. Toate aceste
    evenimente se publică din timp și se promovează sub brandul Cupa Vlădeasa atât
    la mountain bike, escaladă, cât și alergat. Ele se promovează pe toate rețelele
    și pe tot ce ține de zona montană. Apuseni e căutat și de turiștii străini.
    Fiind aproape de Ungaria, în primul rând, cei mai mulți sunt maghiari, dar avem
    și mulți turiști cehi, slovaci și nemți, francezi toate națiile.


    Dacă v-am convins
    să vă aventurați pe munte, există un instrument foarte util pe care turiștii îl
    pot avea la îndemână. Florin Mihuț, șeful Serviciului Salvamont Vlădeasa.

    Salvamontul dispune de o aplicație numită 0 Salvamont, care poate fi
    descărcată din Google Play sau Apple Store, iar acolo găsim informații despre
    traseele turistice, despre starea vremii, despre pârtiile care funcționează în
    timp real. Foarte multe au camere cu trasmisie în direct. Mai mult de atât,
    dacă turistul are descărcată această aplicație, noi reușim să-l localizăm în
    cazul în care sunt probleme. Nu mai e nevoie să ne dea cele coordonate GPS.


    Iată așadar o
    ofertă completă de vacanță. În această perioadă, pe Vârful Vlădeasa, la 1836 de
    metri, în zona stației meteo, s-a depus primul strat de zăpadă. Așadar, dacă la
    baza muntelui vă puteți bucura de drumeții în vreme de toamnă, pe vârful
    acestuia vă puteți bucura de zăpadă.


  • Spectacolul naturii în Parcul Național Piatra Craiului

    Spectacolul naturii în Parcul Național Piatra Craiului

    Ne îndreptăm azi
    către unul dintre cele mai spectaculoase masive muntoase din România, Piatra
    Craiului. Este locul în care puteți surprinde imagini spectaculoase cu capre negre,
    declarate monument ale naturii. Primul pas către protejarea acestei zone a fost
    făcut în 1938, când s-au pus bazele unei rezervații naturale. Descoperim azi o
    multitudine de trasee turistice și atracții naturale. Toate sunt foarte accesibile,
    întrucât această formaţiune muntoasă din centrul României se află la doar 25 de
    km de orașul Brașov. Mircea Vergheleț, directorul administrației.

    Este unul dintre cele 13 parcuri naționale ale României. Este amplasat în
    raza județelor Brașov și Argeș, în vecinătatea culoarului Rucăr-Bran, o șosea
    cu peisaje deosebite. Pe o parte se văd Munții Bucegi, pe cealaltă parte se văd
    Munții Piatra Craiului. La vest avem două văi, Valea Bârsei, în județul Brașov,
    și Valea Dâmboviței, în județul Argeș. Practic, Parcul Național Piatra Craiului
    este înconjurat de aceste culoare. Muntele este foarte spectaculos. Este o
    creastă calcaroasă. Este singura zonă din România, cu calcar, care depășește
    altitudinea de 2.000 de metri. Particularitatea constă în faptul că straturile
    de calcar – care e o rocă sedimentară, formată pe fundul mării – sunt în
    poziție verticală, în urma mișcărilor tectonice, mai ales în partea nordică. În
    mod normal, aceste straturi de calcar se găsesc în poziție orizontală. Astfel,
    au apărut forme de relief foarte spectaculoase, cu abrupturi, cu pereți
    verticali, cu văi și zone de grohotiș.



    În Piatra Craiului, spre deosebire de alte zone din țară,
    de când vânătoarea a fost interzisă pentru aproape toate speciile, caprele
    negre sunt foarte prietenoase cu turiștii. Aceștia le fotografiază chiar cu
    telefonul mobil, fără a avea nevoie de obiective care să apropie foarte mult.
    Uneori, distanța dintre ele și turiști este de doar patru, cinci metri. Pentru
    cei care ajung în zona de creastă, în special vara, întâlnirea cu aceste
    animale poate să fie o bucurie foarte mare, iar fotografiile devin amintiri cu
    care se întorc acasă. Mircea Vergheleț, directorul administrației Parcului
    Național Piatra Craiului, despre traseele turistice.

    Există 44
    de trasee turistice marcate și omologate, cu diverse grade de dificultate. În
    primul rând, ar fi traseele care înconjoară masivul la bază, în zona de pădure,
    care sunt mai ușoare. Apoi, aș menționa traseele care străbat cheile. Avem
    canioane calcaroase în partea nordică, dar și în partea sudică. În nord, avem
    Prăpăstiile Zărneștiului, o zonă renumită și pentru escaladă. În partea sudică,
    avem Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Brusturetului și Cheile Dâmboviței. Aceste
    chei sunt străbătute fie de un drum forestier, fie de drumuri publice,
    comunale, așa cum e în partea sudică. Traseele sunt mai ușoare în partea de
    jos. Cu cât ne îndreptăm spre creastă, în special pe versantul vestic, care e
    mai abrupt, traseele devin mai dificile. În perioada verii, este necesar ca
    turiștii să aibă echipamentul necesar pentru aceste ascensiuni: bocanci, haină
    de ploaie, telefon pentru anunțarea Salvamontului în cazul unor evenimente
    neprevăzute. Apoi, e foarte important să aibă apă. În Piatra Craiului nu există
    surse de apă în zona crestei. În schimb, iarna, le recomandăm celor care vor să
    facă drumeții obișnuite și nu au aptitudini de alpinism să folosească doar
    traseele de la bază. Cele din zona crestei sunt închise publicului general.


    Înainte de a porni
    în drumeție, este bine să vă informați cu privire la traseu, continuă Mircea
    Vergheleț, directorul administrației Parcului Național Piatra Craiului.

    Avem pagina de internet pcrai.ro, unde există o hartă cu aceste trasee de
    vizitare. Se pot vedea în Google Earth. De asemenea, avem și o hartă turistică
    tipărită, care se poate achiziționa de la noi. Centrul nostru de vizitare este
    unul dintre cele mai moderne din România. Este organizat sub forma unui traseu
    turistic pentru cunoașterea muntelui Piatra Craiului. Avem multe dispozitive
    interactive și o hartă a masivului, pe care se proiectează diverse imagini,
    inclusiv traseele turistice în 3D. De asemenea, se pot vedea diorame pe diverse
    teme, floră, faună, istoricul escaladei în Piatra Craiului, alte arii protejate
    din România, insecte, peșteri, grohotișuri etc. Fiecare dioramă este și ea
    interactivă și se pot vedea o prezentare și fotografii. Înainte de pandemie,
    aveam aproximativ 7.000 de vizitatori pe an. Sperăm ca, după această perioadă,
    să revenim la numărul inițial. Foarte mulți vin în perioada verii, atât din
    România cât și din străinătate. Vin să se informeze și să ceară sfaturi pentru
    vizitarea parcului.


    În prezent,
    administrația Parcului Național Piatra Craiului are două proiecte în
    implementare în colaborare cu celelalte parcuri din arcul carpatic, din țările
    care sunt membre ale Convenției Carpatice, spune Mircea Vergheleț:

    Unul este legat de culoarele de circulație ale carnivorelor dintre Piatra
    Craiului și Bucegi. În cadrul acestui proiect, am avut și niște camere de
    monitorizare. Am reușit să filmăm toate speciile de carnivore, dar și celelalte
    specii de mamifere existente în parc. Toate aceste filmări pot fi găsite pe
    pagina noastră de Facebook, care este foarte vizitată. De asemenea, chiar acum
    începem un proiect pentru revizuirea planului de management al Parcului
    Național Piatra Craiului. Suntem deja la al treilea plan de management. Vom
    dori să acordăm atenție în viitor și păsărilor, întrucât zona a fost declarată
    importantă și din aceste punct de vedere. Îi invităm pe toți cei care doresc să
    vadă o zonă montană din România să vină în Piatra Craiului, fiindcă este o zonă
    unică. Multă lume spune că e cel mai frumos munte de la noi din țară și nu
    numai. Credem că amenajările noastre, refugiile, traseele, centrul de vizitare,
    pot crea o experiență unică.



    Invitația a fost
    lansată. Vă așteptăm și săptămâna viitoare, când ne îndreptăm atenția spre
    partea de sud-vest a României. Vom merge într-un loc mai puțin promovat, dar renumit
    pentru sălbăticia naturii: Parcul Național Defileul Jiului.


  • Parculu Naturalu Bucegi

    Parculu Naturalu Bucegi

    Să spuni ti masivlu Bucegi că easti ţentrul a huzmetillei turistiţi montane ditu România. Cu ună suprafață di 300 di kilometri pătraț, aestu masiv s’tindi pe suprafața a trei județi. Muşutetli a fisillei, călicili cu marcaji limbidz, accesibili tră tută duñeaua, traseele di escaladă, pârtiile di schi prezenti tru şingirlu di stațiuni ditu aeșţă munță ndregu ună ofertă di vacanță ţi nu s’alasă nanăparti. Tru tutu masivlu Bucegi easti diplusitu Parcul Natural Bucegi. Ghidlu a nostru di adză easti Alexandru Colțoiu, directorlu a parcului:



    Parculu s’tindi pi suprafața a giudeţiloru Dâmbovița, Prahova și Brașov. Nai ma marea suprafață easti tru giudețlu Dâmbovița, aproapea 16.000 di ictări. Alanti 16.000 di ictări suntu ampărțăti aproape isa isa anamisa di giudeţili Prahova și Brașov. Himu tru misuhorea a văsiliillei și himu nai ma vizitată arie montană aviglleată ditu România. Avem simbolurli a munțălor Bucegi, monumentele naturale Babele și Sfinxul. Pi ningă aesti monumente naturale avem și Monumentul a Eroilor, un altu obiectiv multu vizitat. Aestu fu znuitu tru añilli di ma ninti cu agiutorlu a Ministerlui Apărarillei Naționale. Tora easti tu ună catandisi multu bună ta s’hibă vizitat di turiștilli a munților Bucegi. Sfinxul easti unu simbolu a Munțălor Bucegi și poati s’hibă vidzutu pi cărțăli poștale, ama și pe sigla a Parcului Natural Bucegi. Monumentul a Eroilor, nu easti natural, ama easti și el unu simbol. Fu construit tru perioada 1926-1928, tru memoria a eroilor ţi feaţiră curbani tru Primul Polimu Mondial. Fu znuitu di ma multi ori, atea ditu soni aradă anamisa di 2018 și 2021, hiinda tora tru ună catandisi multu bună.”



    Pi teritoriul a parcului ari cama di 40 di monumenti a fisillei ama și cişiti viglleati di faună. Anamisa di aesti, capra lae, cari easti emblema a Bucegilor, ursa, ţerbul și căcotlu di munti. Tru ţi mutreaşti flora, easti tu videală lilicea di chiuşe, cari easti multu cunuscută și easti multu mşeată. Ama flora poati s’hibă vidzută nai cama ghini ma s’aăţămu calea pi traseele omologate. Alexandru Colțoiu, directorlu a Parcului Natural Bucegi: Avem 55 di trasee turistiţi a cari adună deadunu comunitățli locale cu locurli di interes. Avem șapte trasee tematiţi cari au locuri di arihătipseari cu informari cari prezintă patrimoniul natural a Munțălor Bucegi. Avem cama di 250 di trasee omologate di alpinismu. Ari ună infrastructură di vizitari ndreaptă di administrația a parcului la dispoziția a vizitatorilor: un ţentru di vizitari tru căsăbălu Bușteni, aproapea di telecabina Bușteni-Babele, un punct di informari tru zona Peștera. Tutunăoară, ari un punct di informari și tru cadrul a Muzeului ditu Căsăbălu Sinaia. Tutunăoară, scamnulu ali administrație a Parcului Natural Bucegi, ditu gidețlu Dâmbovița, ditu comuna Moroeni, ari și scupo di punct di informari. Ṭentrul di informari ari două obiective. Protlu easti ti informarea publiclui larg, iara doilu easti ti praxi, căţe ari ună saloni di clasă iu suntu organizate matimi deadunu cu unitățli di nvițămintu parteneri ditu comunitățli limitrofe ariillei aviglleată și nu maş.”



    Pe teritoriul a Parcului Natural Bucegi ari și dauă bălţă. Nu suntu multu mari, ama suntu multu muşeati, spune Paul Popa, di la Centrul Național di Informari și Promovari Turistică ditu Sinaia: Ditu misuhorea acăsăbălui, tută lumea easti nsus, pi munti, tru maxim 25 di minute. Easti un avantaj mari andicra di alti locuri tru cari lipseaşti s’imñi multu, ta s’agiundză tru zona cari ti intereseadză. Himu un paradis și tră tutu ţi nsiamneadză priimnări di munti. Aestea nkisescu tanmamu ditu căsăbă. Primele marcaje turistice tră trasee suntu tru gara a căsăbălui. După ţi oaspitlu a nostru dipuni ditu tren, află dauă trasee, a curi noi lă spunemu conectori. Aeastea agiungu la cota 1400 și la cota 2000. După ună călătorie anvărliga di 30 di minute și s’agiundzi tru kipita-a muntelui a nostru, muntili Furnica, nai maanaltă altituditue di aioa hiinda di 2200 di metri. A, deapoa, se poati s’ducă ma largu tru alti călătorii: cătă monumentele naturale Babele și Sfinxul, cătă cruţea Caraiman ditu Bușteni, pi kipita Omu, nai ma analtu ditu masiv. Poati s’dipună Valea Ialomiței, cătă balta Bolboci și cătă Peştera, ună zonă multu muşeată. Avem, tutunăoară, și zona a Munțălor Baiu, iu suntu multi trasee di bicicletă. Ndreapsimu unu şingiru di trasee di bicicletă.”



    Numele a Spileauăllei Ialomița yini di la arâulu Ialomița, cari azvoami la dzaţi km distanță, ditu circul glaciar număsitut Obârșia Ialomițăllei, aştirnutu la anălţimea di 2.479 di metri. Manole Topliceanu, unu ditu ghidzllii a Spileauăllei Ialomiței, nă fati ună şcurtă prezentari: Spileaua a Ialomițăllei easti tru localitatea Moroieni, județlu Dâmbovița, la ună altituditue di 1560 di meatri. Lundzimea totală easti di 1208 meatri, ditu cari 480 di meatri suntu accesibili și amenajați tră vizitatori. Spileaua ari ma multi săli și galerii. Ntră nai ma importante, adutemu aminti Sala al Mihnea Vodă, iu ari și ună bisericuță cari dateadză ditu añilli 1508, cu hramlu a Sămtăloru Apostali Petru și Palu. Deapoa, poate s’hibă vidzută Sala Decebal și Sala Lacuri. Tru aesta ditu soni, easti cascada cu apă yie”. Yini deapoa Sala Ursiloru, cari easti nai ma pirifană și nai ma muşeată ditu tută spileaua. Ari ună lundzimi totală di 70 di meatri. Aoa eara aflati oasi ditu specia Ursus spelaeus. Yini deapoa Calea Apelor, iar punctul di bitisita ari numa Ayiudima.”



    Alexandru Colțoiu, directorlu a Parcului Natural Bucegi, spuni că ari totna strategii di dizvoltari a zonăllei: Ari lenu turlii di planuri di realizari di trasee tematiţi. Tamamu tu aestă toamnă nă pripusimu znuearea a trei trasee tematice și realizarea a dauă năi trasee tematiţi, cari s’prezintă muşuteţli a munțălor Bucegi și obiectivele pi cari administrația li ari tru aestă zonă. Noi intrăm tru ligătură cu turiști români și xeni tru cathi weekend, di itia că rangerllii a parcului suntu cathi dzuuă pi teren. Avem unu feedback interesantu și tutu ma bunu ditu partea a vizitatorilor. Parcul Natural Bucegi ari ună infrastructură di schi multu dizvoltată, maxusu tru căsăbălu Sinaia, ama și tru Bușteni și tru zona Branu. Voi s’călisescu ascultătorllii s’yină s’nă veadă.”



    Ia, pi şcurtu, ună zonă tru cari puteț s’videţ multi monumente a a fisillei, cişiti viglleati di plante și floră, puteț s’nkisiţ tu priimnări puteț s’vă hărsiţ di oferta-a stațiunilor di iarnă.



    Autoru: Daniel Onea


    Armânipsearea: Taşcu Lala




  • Parcul Natural Bucegi

    Parcul Natural Bucegi

    Se spune despre masivul Bucegi că este centrul activității turistice montane din România. Cu o suprafață de 300 de kilometri pătrați, acest masiv se întinde pe suprafața a trei județe. Frumusețile naturii, potecile cu marcaje clare, accesibile tuturor, traseele de escaladă, pârtiile de schi prezente în lanțul de stațiuni din acești munți construiesc o ofertă de vacanță greu de refuzat. Pe întreg masivul Bucegi se suprapune Parcul Natural Bucegi. Ghidul nostru de azi este Alexandru Colțoiu, directorul parcului:



    Parcul se întinde pe suprafața județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Cea mai mare suprafață este în județul Dâmbovița, aproximativ 16.000 de hectare. Celelalte 16.000 de hectare sunt împărțite aproape egal între județele Prahova și Brașov. Suntem în centrul țării și suntem cea mai vizitată arie montană protejată din România. Avem simbolurile munților Bucegi, monumentele naturale Babele și Sfinxul. Pe lângă aceste monumente naturale avem și Monumentul Eroilor, un alt obiectiv foarte vizitat. Acesta a fost reabilitat în anii anteriori cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale. Acum se află într-o stare foarte bună pentru a fi vizitat de turiștii munților Bucegi. Sfinxul este un simbol al Munților Bucegi și se regăsește pe cărți poștale, dar și pe sigla Parcului Natural Bucegi. Monumentul Eroilor, nu este natural, dar este și el un simbol. A fost construit în perioada 1926-1928, în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial. A fost reabilitat de mai multe ori, ultima oară între 2018 și 2021, fiind acum într-o stare foarte bună.”



    Pe teritoriul parcului există peste 40 de monumente ale naturii dar și specii protejate de faună. Printre acestea, capra neagră, care e emblema Bucegilor, ursul, cerbul și cocoșul de munte. În privința florei, se remarcă floarea de colț, care este foarte cunoscută și este deosebit de frumoasă. Dar flora se poate admira cel mai bine urmând traseele omologate. Alexandru Colțoiu, directorul Parcului Natural Bucegi: Avem 55 de trasee turistice care unesc comunitățile locale de locurile de interes. Avem șapte trasee tematice care conțin locuri de odihnă și panouri de informare care prezintă patrimoniul natural al Munților Bucegi. Avem peste 250 de trasee omologate de alpinism. Există o infrastructură de vizitare pusă de administrația parcului la dispoziția vizitatorilor: un centru de vizitare în orașul Bușteni, în apropierea telecabinei Bușteni-Babele, un punct de informare în zona Peștera. De asemenea, există un punct de informare și în cadrul Muzeului Orașului Sinaia. Totodată, sediul administrației Parcului Natural Bucegi, din județul Dâmbovița, din comuna Moroeni, are și scop de punct de informare. Centrul de informare are două obiective. Primul este de a informa publicul larg, iar al doilea este de a educa, întrucât există o sală de clasă unde sunt organizate lecții împreună cu unitățile de învățământ partenere din comunitățile limitrofe ariei protejate și nu numai.”



    Pe teritoriul Parcului Natural Bucegi există și două lacuri. Nu sunt foarte mari, însă sunt deosebit de frumoase, spune Paul Popa, de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Sinaia: Din mijlocul orașului, toată lumea este sus, pe munte, în maxim 25 de minute. Este un avantaj foarte mare față de alte locuri în care trebuie să mergi mult, ca să ajungi în zona care te interesează. Suntem un paradis și pentru tot ce înseamnă drumeții montane. Acestea pornesc chiar din oraș. Primele marcaje turistice pentru trasee sunt în gara orașului. După ce oaspetele nostru coboară din tren, găsește două trasee, pe care noi le numim conectori. Acestea ajung la cota 1400 și la cota 2000. După o călătorie în jur de 30 de minute și se ajunge în vârful muntelui nostru, muntele Furnica, cea mai înaltă altitudine de aici fiind de 2200 de metri. Iar, apoi, se poate continua în multe alte călătorii: spre monumentele naturale Babele și Sfinxul, spre crucea Caraiman din Bușteni, pe vârful Omu, cel mai înalt din masiv. Se poate coborî în Valea Ialomiței, spre lacul Bolboci și spre Peștera, o zonă foarte frumoasă. Avem, de asemenea, și zona Munților Baiu, unde sunt foarte multe trasee de bicicletă. Am dezvoltat o rețea întreagă de trasee de bicicletă.”



    Numele Peșterii Ialomița provine de la râul Ialomița, care izvorăște la zece km distanță, din circul glaciar numit Obârșia Ialomiței, situat la altitudinea de 2.479 de metri. Manole Topliceanu, unul dintre ghizii Peșterii Ialomiței, ne face o scurtă prezentare: Peștera Ialomiței se află în localitatea Moroieni, județul Dâmbovița, la o altitudine de 1560 de metri. Lungimea totală este de 1208 metri, din care 480 de metri sunt accesibili și amenajați pentru vizitatori. Peștera are mai multe săli și galerii. Printre cele mai importante, amintim Sala lui Mihnea Vodă, unde se află și o bisericuță care datează din anii 1508, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Apoi, se poate vizita Sala Decebal și Sala Lacuri. În aceasta din urmă, se află cascada cu apă vie”. Urmează Sala Urșilor, care este cea mai impunătoare și cea mai frumoasă din toată peștera. Are o lungime totală de 70 de metri. Aici s-au găsite schelete întregi ale speciei Ursus spelaeus. Urmează Calea Apelor, iar punctul final se numește Altar.”



    Alexandru Colțoiu, directorul Parcului Natural Bucegi, spune că există mereu strategii de dezvoltare a zonei: Există diferite planuri de realizare de trasee tematice. Chiar în această toamnă ne dorim reabilitarea a trei trasee tematice și realizarea a două noi trasee tematice, care să prezinte frumusețile munților Bucegi și obiectivele pe care administrația le are în această zonă. Noi intrăm în contact cu turiști români și străini în fiecare weekend, fiindcă rangerii parcului sunt în fiecare zi pe teren. Avem un feedback interesant și din ce în ce mai bun din partea vizitatorilor. Parcul Natural Bucegi dispune de o infrastructură de schi foarte dezvoltată, în special în orașul Sinaia, dar și în Bușteni și în zona Bran. Vreau să invit ascultătorii să ne viziteze.”



    Iată, pe scurt, o zonă în care puteți vedea foarte multe monumente ale naturii, specii protejate de plante și floră, puteți face drumeții și vă puteți bucura de oferta stațiunilor de iarnă.



  • Destinația de ecoturism Pădurea Craiului

    Destinația de ecoturism Pădurea Craiului

    Ne îndreptăm azi
    către nord-vestul României, spre Masivul Pădurea Craiului. Vom descoperi aici
    peisaje pitorești, mâncare bună și oameni care știu să ofere experiențe de
    neuitat tuturor turiștilor. Oferta cuprinde trasee turistice și poteci
    tematice, peșteri amenajate, drumeții, trasee ușoare de escaladă și vizite la
    meșteșugari. Cei mai îndrăzneți se pot încumeta aici la rafting, Via Ferrata,
    escaladă sau tiroliană. Vom afla azi care sunt cele mai vizitate obiective
    turistice din Pădurea Craiului, alături de Paul Iacobaș, manager al acestei
    destinații de ecoturism.

    Pădurea Craiului se află în nord-vestul
    Munților Apuseni, în vestul României. Nu este o zonă foarte înaltă, are
    aproximativ 600-800 de metri altitudine, dar aici întâlnim unul dintre
    elementele întâlnite destul de rar în România: carstul. Asta înseamnă că veți
    vedea peșteri, chei, defileuri, platouri carstice. Tot acest carst împădurit
    este unul dintre elementele care fac ca Pădurea Craiului să fie un pic diferită
    de alte zone din România.



    Este o zonă extrem
    de ofertantă din punct de vedere turistic, în special pentru cei care doresc
    programe de aventură în natură, spune Paul Iacobaș, manager al destinației de
    ecoturism Pădurea Craiului.

    Putem spune că zona, în ultimii ani, s-a
    profilat foarte mult, pe de-o parte, ca o destinație de aventură nu doar pentru
    profesioniști, ci și pentru cei care stau mult în spatele unui calculator și
    vor să-și coloreze puțin viața. Pe de altă parte, este o destinație interesantă
    atât pentru familii cu copii cât și pentru cei mai în vârstă, pentru seniori,
    care vin aici pentru diverse activități adaptate vârstei lor.

    Dacă ne referim
    la cei care vin pentru aventură, cred că Pădurea Craiului se poate numi ușor
    paradisul acestor activități în România. Pe o suprafață relativ restrânsă, avem
    aproape cea mai mare diversitate de experiențe de acest tip din România. Ne
    referim, în primul rând, la vizitarea peșterilor turistice, la speoturism în
    peșteri neamenajate pentru turiștii obișnuiți, ne referim la trasee de
    cicloturism, la Via Ferrata, la trasee de drumeție, la parcursuri de rafting
    și, în ultimul timp, am dezvoltat și câteva rute de alergare montană. Practic,
    în Pădurea Craiului, poți trăi toate aceste experiențe.


    Obiectivele
    turistice și culturale sunt numeroase. Iată două dintre ele, recomandate de
    Paul Iacobaș:

    Peștera Meziadului este o peșteră bine
    cunoscută publicului larg din România a beneficiat în ultimii ani de o
    amenajare nouă și de o punere în valoare a interiorului prin mijloace moderne.
    Ca atracție culturală, aș menționa bisericile din lemn. Chiar dacă nu sunt la
    fel de cunoscute ca acelea din Maramureș sunt cel puțin la fel de vechi și de
    interesante.


    Dacă, în schimb,
    sunteți atrași de obiectele de artizanat, trebuie să știți că în destinația de
    ecoturism Pădurea Craiului veți descoperi foarte mulți meșteșugari. Paul
    Iacobaș, manager al destinației de ecoturism Pădurea Craiului:

    Există olăritul în ceramică albă de la Vadu Crișului. Este o ceramică
    foarte rară pe continentul european. Se spune că mai există doar unul sau două
    locuri în lume unde există această ceramică fără oxizi de fier, care dau
    aspectul specific, aproape de porțelan. În zona Bihorului și a Pădurii
    Craiului, mai există meșteșugul viorii cu goarnă. Este o vioară căreia i se
    atașează un dispozitiv de amplificare a sunetului. Astfel, sunetul viorii
    devine foarte metalic și ascuțit. E unul dintre instrumentele care se regăsește
    la toate evenimentele comunității de aici: de la naștere, botez, până la nuntă
    și chiar înmormântare. Mai avem aici un meșteșug mai puțin cunoscut:
    împistritul ouălor. Nu sunt ca ouăle pictate din Bucovina, ci este o tehnică
    specifică Pietrei Craiului.


    Paul Iacobaș,
    manager al destinației de ecoturism Pădurea Craiului, spune că pandemia de
    Covid-19 nu afectat planurile organizației pe care o reprezintă.

    Pădurea Craiului este în rețeaua națională de destinații de ecoturism
    din România. Avem un proiect în continuare, prin care ne propunem să dezvoltăm
    în continuare componenta de infrastructură de vizitare. Vom munci, ca să
    dezvoltăm niște trasee de cicloturism dedicate în primul rând familiilor cu
    copii. Vor fi trasee mai ușoare. De asemenea, lucrăm pentru dezvoltarea unui
    calendar de evenimente responsabile față de mediu și de comunitățile locale. Avem
    în plan și un traseu de Via Ferrata. Va fi un traseu care nu va fi adaptat doar
    celor obișnuiți cu înălțimile și cu acest tip de trasee. Va avea o parte
    adaptată chiar și pentru familii cu copii. Astfel, toată lumea se va bucura de
    această experiență.


    Anul acesta, din
    cauza restricțiilor de deplasare, au fost mai puțin turiști decât de obicei,
    însă, părerile celor care au vizitat zona în anii trecuți nu s-au lăsat
    așteptate.

    Paul Iacobaș: Cei mai mulți dintre cei care ne-au vizitat
    au fost încântați de faptul că nu e aglomerație, fiind încă o zonă puțin
    descoperită nu doar de turiștii străini, ci și de cei români. Sunt încântați că
    s-au păstrat ca odinioară atât natura cât și arhitectura clădirilor. E o zonă
    ideală atât pentru un sejur de o zi sau două, dar și pentru unul de o
    săptămână.


    În Pădurea Craiului
    veți găsi cea mai lungă peşteră din România: Peştera Vântului, cu peste 47 km
    lungime. Nu în ultimul rând, veți vedea și chiar veți putea participa la
    practici agricole tradiționale cum ar fi cositul, culesul fructelor și
    creșterea animalelor. Pe website-ul pădureacraiului.ro puteți consulta oferta atât
    oferta completă de activități, dar puteți găsi și alte obiective interesante,
    astfel încât să vă puteți construi un sejur de neuitat.



  • Tineri, la drum!

    Tineri, la drum!

    La vreme de toamnă, vă povestim cu bucurie despre un
    grup de tineri români, care şi-au dat seama că îşi iubesc ţara şi că vor să o
    cunoască mai bine. Aşa că au făcut din drumeţie un nou stil de viaţă. Iar
    experienţele adunate s-au transformat în materiale de promovare turistică a
    diverselor zone prin care au umblat.


    Am vorbit cu doi dintre tinerii ce au fost
    iniţiatori ai proiectului: Cosmina Carmen şi Marian Oancea, manager de proiect
    şi preşedintele Asciaţiei Zig Zag prin România, deşi, după cum mi-au
    mărturisit, titulaturile nu îi reprezintă.


    Marian ne-a spus istoria proiectului: Zig Zag prin România este un proiect de promovare a României care a
    apărut în 2014 cu scopul de a vizita fiecare judeţ şi de a-l pune în valoare.
    Am plecat ca o echipă de tineri entuziaşti şi curajoşi şi pe parcurs ne-am
    organizat în aşa fel încât să reuşim să scoatem la suprafaţă frumuseţile
    fiecărui judeţ. Ce facem mai exact este să stăm 40 de zile, în medie, într-un
    judeţ şi să creăm conţinut de promovare, de la fotografii, articole, videouri
    de prezentare şi să le distribuim apoi în mediul online, ca să fie uşor de
    folosit şi de către ceilalţi.


    În cinci ani, aceşti tineri şi-au creat un alt
    stil de viaţă, după cum ne-a mai spus Marian: Nu am făcut nimic
    altceva decât să stăm în fiecare judeţ, să cunoaştem oamenii, să fim de-ai
    locului şi să aflăm poveştile respective, care ne-au făcut să ne îndrăgostim
    foarte repede şi din ce în e mai mult de această ţară frumoasă.


    Iar Cosmina ne-a spus cum au schimbat-o aceşti
    ani, cum a modelat-o această experienţă: Eram o persoană foarte comodă, nu
    m-aş fi dus pe trasee montane sau să mă trezesc dimineaţa devreme pentru a
    porni în vizitarea unor obiective turistice, aşa că permanent, ani de zile, am
    fost în afara zonei de comfort, şi asta m-a schimbat, m-a disciplinat din toate
    punctele de vedere. Nu că aş fi cea mai organizată persoană acum, dar privesc
    lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă.


    Iar după ce ne-a spus acestea, Cosmina a detaliat: Noi locuim practic 40 de zile în fiecare judeţ. Şi înainte de a
    pătrunde într-un judeţ nou, facem o planificareîn prealabil, luăm legătura cu
    persoane active în domeniul turistic din judeţ, pentru a crea o imagine de
    ansamblu a judeţului respectiv şi pentru a ştii ce obiective turistice şi ce
    oameni şi poveşti am putea evidenţia. Mergem foarte mult pe partea de obiective
    turistice mai puţin cunoscute, astfel încât pe blogul nostru să apară locuri ce
    nu au fost atât de mult vizitate. În prima zi de promovare a judeţului, mergem
    la Centrul de informare, să vedem cum accentuează ei promovarea turistică şi,
    ulterior, începem să stăm câte trei-patru zile în fiecare zonă din judeţul
    respectiv, fie oraş, fie sat, în funcţie de potenţialul turistic găsit.


    Şi aşa au ajuns să povestească deja despre 36 de
    judeţe, care îşi găsesc poveştile de promovare online. Desigur, conţinutul
    online necesită reactualizări, astfel încât proeictul căruia i s-au dedicat
    aceşti tineri nu se încheie practic niciodată, după cum ne-a spus Marian: Pe lângă mediul online, pe care acum
    încercăm să îl actualizăm cât se poate de mult, în aşa fel încât să fie
    accesibil pentru fiecare tip de client, o să încercăm să facem o platformă care
    să personalizeze practic toate recomandările noastre de călătorie, pe grupuri
    ţintă foarte specifice, în aşa fel încât oamenii să nu piardă timpul şi să
    meargă la obiective turistice care nu li s-ar potrivi. Pentru că am vizitat
    până acum peste 2-3 mii de obiective turistice şi nu îţi ajunge o viaţă
    întreagă să le vizitezi şi atunci ar fi bine ca cineva să te ajute să le
    selectezi înaintre să porneşti la drum.


    Iar aceşti tineri chiar iubesc România. Marian: În primul rând nici nu ai nevoie de o hartă, ca să vezi lucruri
    frumoase în România. Singurul lucru pe care trebuie să îl faci e să deschizi
    ochii şi să te bucuri de ce e în jur şi chiar să te pui în locul unui localnic,
    să discuţi cu ei, să te relaxezi şi să începi să apreciezi toate lucrurile
    frumoase care sunt în jurul tău. Fiindcă cea mai mare provocare a noastră şi a
    oamenilor în general este să îşi păstreze acest vibe pozitiv şi să vadă aceste
    lucruri frumoase.


    O experienţă cu provocări diverse, după cum ne-a
    spus Marian: Cea mai mare bucurie a fost că am putut să
    facem excursia asta împreună cu prietenii noştri şi ne-am simţit confortabil de
    fiecare dată când am început un nou judeţ. Lucruri inconfortabile au fost că
    ne-am lăsat o parte din prieteni acasă şi familia noastră nu a fost de la
    început de acord şi, cumva, de-a lungul timpului, i-am convins prin modelul
    nostru de a fi prezenţi în fiecare judeţ şi de a nu îi asculta neapărat, când
    ne spuneau că nu putem sau că nu o să reuşim să vedem toată România în acest
    mod.


    Iar Marian chiar se întreabă: De ce tinerii nu apreciează
    atât de mult acestă ţară? Şi cred că răspunsul ar fi fiindcă părinţii încă nu o
    cunosc suficient şi nu reuşesc să insufle acest sentiment lor, în aşa fel încât
    ei să îl transmită mai departe sau să îşi însuşească acest spirit românesc.


    Un imbold de a
    cunoaşte mai bine România şi a porni cu entuziasm în descoperirea ei!

  • Şosele montane din România

    Şosele montane din România

    Circulaţia
    rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru, de pe versantul
    sudic al celor mai înalţi munţi din România, loc aflat la o altitudine de 1200
    de metri şi Bâlea Cascadă, loc aflat la o altiduine de 2034 de metri, s-a
    redeschis pentru toate categoriile de autovehicule. Drumul național este
    situat la cea mai înaltă altitudine din țara noastră, după Transalpina, la 2045
    metri și cuprinde cel mai lung tunel din România, care măsoară 887 metri. Drumul o lungime de 92 de kilometri şi străbate 27 de viaducte şi poduri.
    Lățimea părții carosabile este de 6 metri, iar parapeții măsoară 54 kilometri. Printre obiectivele
    turistice din Transfăgărăşan se numară Lacul şi Cascada Bâlea, Lacul
    şi Barajul Vidraru, Cascada Capra, Masivul şi Lacul Capra şi Cetatea
    Poenari. Barajul Vidraru este cel mai înalt baraj din România, cu o înălţime de
    166 de metri dar şi cel mai mare baraj în arc de la noi din ţară. La inaugurare,
    în anul 1966, era al cincilea baraj în arc din Euopa şi al nouălea din lume.


    Şi circulaţia rutieră pe Transalpina a fost redeschisă
    pe sectorul Rânca – Obârşia Lotrului. Traficul este permis doar autovehiculelor
    cu masa mai mică de 7,5 tone, în intervalul
    orar 8:00-20:00 şi cu viteza maximă de 30 de kilometri pe
    oră. Transalpina traversează Munţii Parâng şi face legătura între
    staţiunea Rânca din judeţul Gorj şi oraşul Sebeş din judeţul Alba. Are o lungime de 148 de kilometri şi străbate judeţele Gorj, Vâlcea,
    Sibiu şi Alba. Atinge cel mai
    înalt punct la 2.145 de metri și atrage, în fiecare an, peste o sută de mii de
    turiști din întreaga lume.


    După Transalpina și Transfăgărăşanul,
    Transrarăul este declarat al treilea cel mai frumos drum
    alpin din România. Acesta traversează masivul Rarău (din Carpaţii Orientali) şi
    urcă până la o altitudine de 1400 de metri unde se află rezervaţia naturală
    Pietrele Doamnei. Traseul are o lungime de 28 km şi poate fi parcurs și
    cu bicicleta și chiar pe jos.



    Recent, a fost inaugurat cel mai spectaculos
    drum din județul Timiș, în comuna Tomești. Şoseaua serpuită, săpată în munte, are o lungime de peste cinci kilometri şi a fost
    realizată la cea mai mare altitudine din judeţul Timiş, cel mai înalt punct
    având 700 de metri. Localnicii din localitatea Luncani au numit noua
    şosea Transluncani, iar cei care au ajuns să se plimbe pe acest
    drum spun că poate concura cu Transalpina sau Transfăgărăşanul. 60% din
    suprafața acestui drum a fost construit în rocă, iar pantele depășesc, în unele
    locuri, înclinația de 20%.

  • Evadare în natură la Zărneşti

    Evadare în natură la Zărneşti

    Ne îndreptăm azi
    către una dintre porțile de intrare în Parcul Național Piatra Craiului:
    Zărnești
    . Aici veți găsi un muzeu al parcului, o biserică de artă medievală
    ridicată acum mai bine de cinci secole, un parc de aventură și o rezervație de
    urși, de 70 de hectare, unică în România. Este o zonă în care se pot practica
    ciclismul, drumețiile, alpinismul sau observarea animalelor sălbatice. Despre
    toate acestea, dar și despre calendarul evenimentelor în 2019, vom vorbi cu
    Ștefan Balogy, coordonatorul Centrului de Informare Turistică.


    Zărnești este o
    destinaţie extrem de accesibilă, fiind situat la mai puţin de 30 de km de
    Braşov de unde se ajunge atât pe cale
    feroviară, cât şi rutieră. Centrul de informare turistică se află chiar în
    centrul localității, unde se află stația centrală de autobuze, și e foarte bine
    semnalizat. Ștefan Balogy: Zărneștiul e o localitate mică, montană, cu
    circa 20.000 de locuitori. Până în 1989, activitatea predominantă a fost
    industrială, dar, treptat, orașul s-a readaptat și a devenit o destinație
    turistică, punctul de atracție fiind masivul Piatra Craiului. Este o destinație
    pentru iubitorii, pasionații de turism activ găsind aici posibilități
    nelimitate de a petrece timpul liber indiferent de sezon. Până și motto-ul
    activității noastre e centrat pe natură, experiență și relaxare. Nu numai că ne
    relaxăm în natură și descoperim lucruri inedite, dar putem cunoaște o
    destinație ecoturistică. Subliniez acest aspect, fiindcă Zărnești-Piatra
    Craiului e prima destinație ecoturistică din România, autorizată de Ministerul
    Turismului. În prezent, în România, există doar patru astfel de destinații
    autorizate, cu acest statut.


    Posibilitățile de
    cazare sunt multiple, continuă Ștefan Bagoly: Zona se adresează atât
    turiștilor cu un buget redus, cât și celorlalți. Avem cabane de o stea, două,
    dar și complexuri hoteliere catalogate la patru stele, cu centre SPA și de
    relaxare. Turistul poate găsi foarte rapid o posibilitate de cazare în funcție
    de bugetul pe care-l are la dispoziție. Numărul turiștilor este într-o continuă
    creștere. În anul 2018, ne-au călcat pragul peste 6.500 de turiști. Aceștia
    s-au informat direct de la noi. 43% dintre aceștia au fost români, iar restul
    de 57% au fost străini. Deci majoritatea celor care ne vizitează și ne solicită
    informații direct sau prin mijloace electronice este reprezentată de categoria
    turiștilor străini. Cei mai mulți dintre aceștia, 28%, vin din Germania. Este
    foarte interesant că nu sunt etnici sași. Sunt turiști care au primit
    informația despre zona noastră, despre frumusețile munților Carpați, și vin
    special să viziteze Piatra Craiului. Pe locul doi sunt turiștii din Israel, în
    procent de 27%, urmând apoi cei din Marea Britanie, Spania, Portugalia și
    Franța.


    Ștefan Bagoly, directorul
    Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, spune că, deși zona
    Zărneștiului e o destinație pentru toți, promovarea pune accent pe familii. Acestea
    sunt invitate să petreacă acolo nu o zi, ci măcar câteva zile. Recomandăm câteva drumeții diferite ca dificultate, de la o oră, două,
    până la cele lungi de 10-12 ore. În prezent, avem 42 de trasee montane marcate
    foarte bine pe teren, ale căror hărți se pot descărca și în format GPS pe
    telefon. Tot de anul trecut am început să punem mare accent pe cicloturism.
    Sunt 11 trasee marcate în Parcul Național Piatra Craiului. Acestea unesc Zărneștiul
    de satele din zona montană, Bran și Peștera, și însumează peste 120 de km. O
    altă atracție o reprezintă echitația. Avem patru centre de echitație care oferă
    plimbări călare pe trasee din pădurile înconjurătoare și plimbări cu sania în
    perioada de iarnă. De asemenea, alpinismul și escalada se practică în cea mai
    cunoscută zonă din Piatra Craiului, în Cheile Zărneștiului. Acesta e și cel mai
    vizitat punct turistic, datorită accesibilității ușoare. Ca noutate, avem
    zborul cu parapanta sau cu motoparapanta, un sport extrem, însă care are mulți
    susținători.


    În perioada de
    primăvară și toamnă, cei mai mulți turiști vin pentru observarea animalelor în
    pădure
    . Sunt atrași de bogăția de carnivore mari din zonă. Există câteva
    agenții specializate, care organizează tururi ghidate pentru observarea
    animalelor. Însă nici acum, iarna, turiștii nu se plictisesc. De câțiva ani, a
    câștigat teren schiul de tură și există trasee de iarnă, la poalele muntelui
    Piatra Craiului, care se pot parcurge pe rachete. Iată însă câteva sugestii și
    pentru turiștii mai puțin aventuroși. Ștefan Bagoly: Le recomandăm să
    meargă la Centrul de vizitare al Parcului Național, un muzeu foarte interesant
    și interactiv. Acesta prezintă întreaga rezervație naturală Piatra Craiului
    prin mijloace foarte moderne: diorame, proiecții video și proiecții 3D. De
    asemenea, recomandăm o vizită la rezervația de urși Libearty, etichetată de
    National Geographic Traveller drept cea mai etică atracție wildlife din lume.
    Este cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume. A fost înființată acum zece
    ani de o asociație din Brașov. Pe suprafața rezervației, care depășește 100 de
    hectare, trăiesc 107 urși. Aceștia nu sunt în cuști sau spații închise. Toată
    aria e o suprafață deschisă, împădurită, protejată cu un gard electrificat, iar
    urșii se bucură de libertate în această zonă. Tururile sunt ghidate și se fac
    cu un număr restrâns de turiști pentru a nu deranja animalele în habitatul lor
    natural. Toți urșii de acolo au trăit în captivitate în condiții improprii. Ei
    au fost salvați și trăiesc acum în condiții foarte bune. Foarte multe
    celebrități au vizitat rezervația: Brigitte Bardot, Natalie Imbruglia, Lionel
    Messi, Leonard Lewis, Evanna Lynch a fost de curând.



    Centrul de Informare și Promovare Turistică din
    Zărnești este deschis în fiecare zi a săptămânii. De asemenea, accesând site-ul
    visitzarnesti.ro puteți obține cele mai actualizate date privind condițiile
    meteo, dar și oferta de agrement și de cazare.

  • Sibiu

    Sibiu

    Ne îndreptăm astăzi spre centrul României, într-unul
    dintre judeţele cu oferta de turism cea mai bogată şi variată: Sibiu. Iar orice
    vizită ar trebui să pornească din oraşul reşedinţă de judeţ. Sibiul are
    avantajul de a fi un oraş medieval istoric. Este considerat o bijuterie arhitecturală, iar
    aici au loc în permanenţă evenimente de calitate. Menţionat pentru prima dată
    în secolul al XII-lea, în Sibiul de azi veţi vedea clădiri ridicate între
    secolele XIV-XIX, muzee care merită vizitate, unul dintre ele fiind chiar
    primul muzeu din România: Muzeul Bruckenthal, cu o galerie impresionantă.

    Oraşul este viu, e plin de lume, plin de turişti, mai ales în weekend. Însă, în
    această perioadă e forfotă, spune Simina Manea, Asociaţia Judeţeană de Turism
    Sibiu. Urmează cel mai frumos spectacol al artelor. Sibiul se
    pregăteşte de cel mai important eveniment: Festivalul Internaţional de Teatru.
    Agenda culturală a Sibiului este şi anul acesta bogată. Vor urma Festivalul de
    Film, festivalurile de folclor, de rock. Sibiul va dovedi în continuare că are
    o ofertă pentru fiecare. O altă componentă prin care reuşim să ne poziţionăm în
    agenda de vacanţă a turiştilor este partea de gastronomie. Dacă în luna septembrie
    oraşul Sibiu va găzdui Festivalul de artă culinară Transilvania Gastronomică,
    în toată perioada mai-octombrie, nu există sâmbătă în care să nu se organizeze
    un eveniment gastronomic de calitate în zona rurală a Sibiului.


    În oraşul Sibiu veţi vedea primul
    teatru din Transilvania deschis publicului. Tot aici veţi păşi pe Aleea
    Celebrităţilor, care aduce un omagiu celor mai apreciate nume din lumea
    teatrului. Veţi trece, cu siguranţă, şi pe lângă vechile ziduri şi turnuri ale
    cetăţii de odinioară, dar veţi vedea şi bustul împăratului Francisc I al
    Austriei. Acesta aminteşte de vremurile în care Sibiul era al treilea oraş
    electrificat din Imperiul austro-ungar, după Viena şi Timişoara. Şi, din orice
    parte aţi începe călătoria, veţi ajunge în Piaţa Mare, locul în care se
    organizează cele mai multe evenimente. Iar de aici, puteţi explora zona cu
    bicicleta, recomandă Simina Manea, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu. Sunt în jur de 600 de km de trasee marcate de drumeţie şi de bicicletă. Cel
    mai bun ritm pentru a descoperi spiritul locului şi a aprecia biodiversitatea
    şi comunităţile locale este ritmul bicicletei. Localităţile sunt legate între
    ele de trasee marcate. Există şi un traseu tematic, Emil Cioran, cu plecare
    din Sibiu. Pista de biciclete porneşte din Sibiu şi face o buclă frumoasă prin
    rezervaţia Pădurea Dumbrava. De asemenea, în zona de nord avem o infrastructură
    de bicicletă care s-a dezvoltat de un an de zile. Este nouă, aşteaptă să fie
    descoperită, fiindcă această reţea de trasee bicicletă leagă aşezările săseşti
    de pe Valea Târnavelor şi de pe Valea Hârtibaciului. Turiştii nu trebuie să se
    îngrijoreze. Există panouri cu hărţi şi ghizi care abia aşteaptă să-i îndrume
    pe aceste trasee.


    Mărginimea Sibiului. Este zona pe care nu ar trebui să o
    ocoliţi dacă ajungeţi în Sibiu. Are toate ingredientele necesare pentru a se
    poziţiona ca una dintre destinaţiile ecoturistice de vârf ale României, spune
    Simina Manea. Regiunea este cunoscută pentru abundenţa
    pensiunilor sale, pentru brânzeturile specifice, pentru tradiţiile şi
    meşteşugurile care s-au păstrat vii în acest teritoriu. Dar cred că mai puţine
    persoane cunosc patrimoniul natural de excepţie al acestei zone. Aproape
    întreaga regiune face parte din Sit Natura 2000 Frumoasa, care protejează
    habitate naturale valoroase. Chiar în luna iunie le recomand să viziteze
    Rezervaţia Iezurile Cindrelului, în apropierea Vârfului Cindrel, la peste 2.000
    de metri altitudine, unde se află şi lacurile glaciare Iezerul Mare şi Iezerul
    Mic. În luna iunie înfloreşte Bujorul de Munte care înnobilează întregul peisaj
    alpin. Iar pentru cei care iubesc sporturile, în această zonă, în 30 iulie, are
    loc un maraton montan. Se numeşte Cindrel în alergare. Porneşte din staţiunea
    montană Păltiniş şi parcurge zona alpină a munţilor Cindrel.


    Până data
    viitoare, când vă aşteptăm cu o nouă destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă!