Tag: tratamente balneare

  • Tratamente balneare la Băile Govora

    Tratamente balneare la Băile Govora


    Vă invităm azi într-una
    dintre cele mai mari stațiuni balneare din România: Băile Govora. Situată în
    sudul României, în județul Vâlcea, este recunoscută pentru proprietățile
    curative ale apelor. Vom afla care sunt procedurile de tratament cele mai
    solicitate, dar și câteva dintre principalele atracții turistice din
    împrejurimi.


    Staţiunea
    Băile Govora este în plină dezvoltare. De la an la an, apar pensiuni noi și
    cochete. De altfel, recent a fost pusă în circuitul turistic și o fostă vilă de
    protocol a fostului dictator al României, Nicolae Ceaușescu, spune Mihai
    Mateescu, primarul stațiunii Băile Govora. Edilul staţiunii ne prezintă câteva
    dintre motivele pentru care n-ar trebui să ocolim această destinaţie de
    vacanţă.

    Este singura stațiune turistică din România și, se pare din Europa, cu
    un echilibru al ionilor pozitivi și negativi. Aici se poate face o aeroterapie
    unică, care va crea un confort deosebit celor care vor veni atât pentru
    tratament, cât și pentru agrement.. În al doilea rând, aș menționa apele
    noastre minerale, care contribuie la ameliorarea și chiar vindecarea astmului
    bronșic. Din acest punct de vedere stațiunea Băile Govora se situează pe
    primele locuri în Europa. Pe parte de agrement, aș menționa că avem 7000 de
    metri de alei în parcul balnear construit de arhitectul peisagist francez A.
    Pinard.

    Apoi, este o destinație pentru toate categoriile de turiști în privința
    turismului monahal. Ne aflăm la mică distanță de o serie de mănăstiri cu
    profundă rezonanță istorică și ecleziastică. Totodată, la zece km se află
    Salina Ocnele Mari, situată la 200 de metri sub nivelul mării. Recomandăm și
    una dintre cele mai importante zone viticole din România, Drăgășani. Îi invit
    cu tot dragul pe toți cei care ascultă Radio România Internațional să cunoască
    frumusețile orașului Băile Govora, împrejurimile și istoria acestuia, și să
    beneficieze de apele noastre tămăduitoare.


    Una
    dintre opțiunile de cazare în Băile Govora poate fi Hotel Palace. Clădirea vă
    va cuceri cu siguranță, întrucât, arhitectural, este o îmbinare a stilurilor eclectic
    și art nouveau, cu elemente de arhitectură neo-românească. A fost conceput ca
    un hotel de lux, iar, în prezent, procedurile de terapie oferite aici îi duc
    renumele mai departe. Alina Rusăndoiu, directoarea Hotelului Palace, din Băile
    Govora:

    Este un monument istoric, construit în perioada 1911-1914, într-un loc
    minunat, care are peste 100 de ani de tradiție balneară. A fost primul hotel cu
    bază de tratament din România, construit după planurile arhitectului
    francez Ernest Doneaud. În vederea unei
    construcții cât mai ușoare, pereții au fost făcuți din plută. Clădirea are 365
    de goluri, reprezentând uși și ferestre, cifra simbolizând numărul zilelor
    dintr-un an. Este un loc de excepție cu profil terapeutic respirator și
    reumatismal.


    Hotelul a fost renovat
    în 2013. După doi ani, în 2015, s-a inaugurat un centru SPA modern. Alina
    Rusăndoiu: Are mai multe zone de relaxare. Oferim o
    zonă Kneipp, două saune, una cu infraroșii și una cu aburi, hamam, shock
    shower, ice bucket, piscine atât pentru copii cât și pentru adulți, dar și jacuzzi.
    Pe partea de SPA ne mândrim cu masaje terapeutice care contribuie la relaxarea
    turiștilor. De exemplu, avem masaj împotriva stresului, Oriental Touch sau
    Expressive Beauty. Totodată, facem și împachetări cu nămol sapropelic. Pe lângă
    această ofertă de relaxare, venim în întâmpinarea turiștilor și cu recomandări
    de vizitare. Pe lângă parcul din Băile Govora, recomandăm cea mai înaltă șosea
    din România, cu o altitudine de 2145 de metri, Transalpina, denumită și .


    Elena
    Rădescu, asistent medical principal în balneofizioterapie, confirmă faptul că stațiunea
    Băile Govora își păstrează locul în topul global, datorită factorilor
    terapeutici naturali: ape minerale și climă. Datorită acestor
    factori naturali, stațiunea este profilată în recuperarea din afecțiunile
    respiratorii, dar și din cele ale aparatului locomotor. Dintre afecțiunile
    respiratorii aș menționa bronșitele cronice, asmatiforme, bronșitele tabagice,
    astmul bronșic, bronhopneumopatia obstructivă cronică. Nu trebuie uitate nici
    afecțiunile ORL, rinita alergică, rinosinuzita, procesele inflamatorii
    sinusale, faringita, amigdalitele și laringitele. Pe de altă parte, aș putea
    spune că această stațiune a crescut foarte mulți copii. Sunt copii care se
    prezintă cu afecțiuni respiratorii cronice, dar și cu o imunitate scăzută a
    aparatului respirator. Prin terapiile cu ape minerale, sub formă de inhalații,
    ei nu numai că se recuperează, dar devin și mult mai rezistenți în fața
    virozelor respiratorii. Crește toleranța la efort și rezistența mucoaselor
    aparatului respirator la temperaturile scăzute din sezonul rece.


    Nu puțini sunt cei care
    vin an de an la Băile Govora pentru a se relaxa, vindecându-se în același timp.
    Unii străbat distanțe considerabile, spune Elena Rădescu, asistent medical
    principal în balneofizioterapie, care ne vorbeşte despre rezultatele
    terapiilor.

    Este vorba despre un pacient care vine din
    California de două ori pe an la Băile Govora, pentru un tratament
    balneofizical. Acest pacient s-a recuperat cu rezultate foarte bune din punct
    de vedere respirator, dar și al aparatului locomotor, datorită perseverenței și
    consecvenței sale. Sunt patru, cinci ani consecutivi de când se prezintă la
    tratament. Este foarte important să spunem că nu e suficientă o singură cură de
    tratament. Pentru a avea rezultate bune, pacientul e bine să se prezinte cel
    puțin trei ani consecutiv.


  • Băile Govora

    Băile Govora

    Aflată la o
    altitudine de 380 de metri, între păduri de fagi, stejari și pini, stațiunea
    Govora este o destinație pentru mii de turiști care caută anual să se relaxeze
    în mijlocul naturii, beneficiind în același timp de tratamente balneare.
    Situată în sudul României, destinația noastră de azi, o este ideală pentru un
    sejur în toate anotimpurile renumita pentru varietatea și caracterul terapeutic
    al apelor bogate în clor, sodiu, iod, brom și sulf. Acestea au fost cunoscute
    și utilizate încă din anul 1866.


    Elena Rădescu,
    asistent medical principal în balneofizioterapie, confirmă faptul că stațiunea
    Băile Govora își păstrează locul în topul global, datorită factorilor
    terapeutici naturali: ape minerale și climă. Datorită acestor
    factori naturali, stațiunea este profilată în recuperarea din afecțiunile
    respiratorii, dar și din cele ale aparatului locomotor. Dintre afecțiunile
    respiratorii aș menționa bronșitele cronice, asmatiforme, bronșitele tabagice,
    astmul bronșic, bronhopneumopatia obstructivă cronică. Nu trebuie uitate nici
    afecțiunile ORL, rinita alergică, rinosinuzita, procesele inflamatorii
    sinusale, faringita, amigdalitele și laringitele. Pe de altă parte, aș putea
    spune că această stațiune a crescut foarte mulți copii. Sunt copii care se
    prezintă cu afecțiuni respiratorii cronice, dar și cu o imunitate scăzută a
    aparatului respirator. Prin terapiile cu ape minerale, sub formă de inhalații,
    ei nu numai că se recuperează, dar devin și mult mai rezistenți în fața
    virozelor respiratorii. Crește toleranța la efort și rezistența mucoaselor
    aparatului respirator la temperaturile scăzute din sezonul rece.


    Nu puțini sunt cei
    care vin an de an la Băile Govora pentru a se relaxa, vindecându-se în același
    timp. Unii străbat distanțe considerabile, spune Elena Rădescu, asistent
    medical principal în balneofizioterapie, care ne vorbește despre rezultatele
    terapiilor. Este vorba despre un pacient care vine din
    California de două ori pe an la Băile Govora, pentru un tratament
    balneofizical. Acest pacient s-a recuperat cu rezultate foarte bune din punct
    de vedere respirator, dar și al aparatului locomotor, datorită perseverenței și
    consecvenței sale. Sunt patru, cinci ani consecutivi de când se prezintă la
    tratament. Este foarte important să spunem că nu e suficientă o singură cură de
    tratament. Pentru a avea rezultate bune, pacientul e bine să se prezinte cel puțin
    trei ani consecutiv.



    Una dintre destinațiile celor care aleg să-și petreacă
    un sejur în stațiunea de interes național Băile Govora este salina Ocna Mari. Aerosolii
    salini inhalați aici tratează diverse afecțiuni în special afecțiuni
    respiratorii, răceli ușoare, astm, dar sunt benefici și în curele preventive,
    de remineralizare a organismului și de întreținere. În subteran, veți găsi o biserică, un muzeu, un
    restaurant, magazine de suveniruri, baruri, un teren de fotbal, de baschet, de
    tenis, masa de biliard și locuri de joaca pentru copii. Tot din stațiunea Băile
    Govora se pot face drumeții pentru vizitarea unor mănăstiri declarate monument
    istoric: Mănăstirea Govora, ridicată în secolul al XV-lea, Mănăstirea Surpatele
    sau Mănăstirea Dintr-un Lemn.

  • Băile Felix

    Băile Felix

    Astăzi ajungem în
    judeţul Bihor, unde găsim cea mai mare staţiune balneoclimaterică din România:
    Băile Felix. Cea mai veche mărturie a acestei staţiuni datează din anul 1221,
    când, într-un document de la Vatican, se menţionau apele termale de lângă
    cetatea de la Oradea. Prima atestare a staţiunii datează însă din anul 1763 şi
    conţine notele unui medic privind construirea unui bazin pentru băi. Astăzi,
    după mai bine de două secole şi jumătate, găsim în Băile Felix o reţea de
    hoteluri şi pensiuni care oferă peste 10.000 de locuri de cazare, bazine de
    înot şi ştranduri moderne în aer liber sau acoperite. Aflăm de la Diana
    Antonescu, reprezentanta de marketing a unei companii de turism din Băile Felix,
    cum se prezintă staţiunea în 2017. Este o staţiune care s-a
    modernizat de-a lungul ultimilor ani. În mijlocul staţiunii avem trei lacuri cu
    nuferi termali şi lotus. Sunt nişte flori superbe, care sunt admirate de tot
    mai mulţi turişti. Avem o pistă profesională de alergat, unde se antrenează
    inclusiv lotul naţional de atletism al României. La aproximativ 60 de km de
    Băile Felix se află zona Beiuşului cu bisericile vechi din lemn, Peştera
    Urşilor, iar la 2 km de Băile Felix se află frumosul oraş Oradea, cu clădiri art nouveau. Noi spunem că este o mică Viena, deoarece
    clădirile sunt în acelaşi stil. Turiştii nu se vor plictisi deoarece în
    perioada estivală avem petreceri cu spumă, avem cursuri de salsa, de merengue,
    karaoke şi organizăm tot felul de concursuri pentru adulţi şi pentru copii.
    Este o destinaţie tradiţională, de mulţi ani, pentru turiştii din Israel. Avem
    turişti cam din toate statele Europei, dar şi din Asia şi SUA.



    Staţiunea
    e cunoscută nu numai pe plan naţional, ci şi pe plan internaţional, în
    principal datorită factorilor naturali de cură: apa termală şi bioclimatul
    sedativ. Apa termală, termominerală, cu o temperatură de 49 de grade, folosită
    în special pentru tratamente balneare, se recomandă în cazul bolilor reumatice
    inflamatorii, afecţiunilor reumatice degenerative, afecţiunilor post-traumatice
    sau ale sistemului nervos central şi periferic. Am aflat de la Diana Antonescu,
    reprezentanta de marketing a unei companii de turism din Băile Felix, că
    ofertele de cazare şi tratament pornesc de la 40 de euro pe zi. Ne oprim însă
    în cele ce urmează asupra unei oferte pentru cei mai pretenţioşi. Acum
    aproximativ un an de zile am inaugurat unicul complex termal de cinci stele din
    România. Acolo avem pachete de SPA, de odihnă şi de tratament balnear.
    Pachetele de SPA includ cazare cu demipensiune, mic dejun şi cină bufet suedez,
    o terapie SPA pe zi, de persoană şi acces la Aqua Park. Acesta cuprinde 14
    piscine. E foarte bine să ai 14 piscine doar la dispoziţia ta. Zece sunt
    acoperite de o cupolă retractabilă, iar patru sunt în aer liber. Marea
    majoritate sunt cu apă termală, desigur, deoarece suntem într-o staţiune care e
    paradisul apelor termale. În acest pachet mai avem acce la două tipuri de
    saună: umedă şi uscată. Apoi, fântâna noastră de gheaţă este o alternativă a
    duşurilor suedeze. Iar, pentru cei care-şi doresc o odihnă activă, punem la
    dispoziţie un Studio Fitness. Preţurile pentru două persoane pornesc de la 625
    de lei pe zi (aprox. 140 euro), de persoană, pentru o cameră şi ajung pentru un
    partament la 910 lei pe zi (aprox. 200 euro).




    Iată, aşadar, o staţiune care îşi aşteaptă
    turiştii de toate vârstele. Cei mai aventurieri pot închiria ATV-uri pentru
    preţul de 100 de lei ora (25 de euro), cei romantici îşi pot petrece aici luna
    de miere, iar cei nostalgici pot alege oricând o seară folk, la un foc de
    tabără, cu amicii.

  • Turism balnear pe litoralul românesc

    Turism balnear pe litoralul românesc

    Azi mergem aproape de extremitatea sudică a litoralului românesc, într-una dintre cele mai vechi aşezări din România, Mangalia. Este o destinaţie care îi va mulţumi atât pe cei pasionaţi de istorie, cât şi pe cei care vor să se relaxeze la malul mării şi să beneficieze de tratamente balneare. De altfel, Mangalia a fost staţiunea în care startul sezonului estival 2013 s-a dat la 1 mai, printr-o impresionantă paradă a maşinilor de epocă. Ce putem însă vedea la Mangalia sau în apropiere? Lista este lungă şi cuprinde ruinele cetăţii Callatis, geamia “Esmahan Sultan”, peştera Movile, care este rezervaţie speologică, peştera Limanu, un labirint subteran de aproape 4 kilometri, dar şi podgoria Murfatlar, unde se fac vinuri premiate internaţional. Ar mai fi de menţionat că, tot la Mangalia, în 1959, a fost descoperit cel mai vechi papirus din Europa, datat din secolul IV î.Hr. După ce a petrecut o jumătate de secol la Moscova, pentru restaurare, acesta poate fi din nou văzut la Muzeul de Arheologie Mangalia.



    Mangalia este recunoscută şi pentru tratamentele balneare de excepţie care se fac la sanatoriul de aici. Florentina Stoica, asistent şef la Sanatoriul Mangalia, ne prezintă oferta de anul acesta: Unitatea noastră oferă o multitudine de factori naturali pe care nu-i veţi întâlni nicăieri în România sau în sud-estul Europei. Am deschis recent un segment de spa-wellness, cu tot ceea ce presupune acest concept. Oferim masaje cu pietre vulcanice, cu uleiuri aromatice, terapie de nutriţie, fitness, piscine cu apă de mare, cu apă sulfuroasă”.



    Am aflat de la Florentina Stoica, asistent şef, care este procedura standard în cazul unui turist ajuns la Sanatoriul Mangalia: Dacă are o afecţiune, va beneficia în primul rând de o consultaţie medicală, în urma căreia i se va stabili un tratament. Dacă după-amiază doreşte să petreacă timp în sectorul nostru de spa-wellness, evident, acelaşi medic, îi va putea recomanda şi oferi ceea ce facem noi acolo. Dacă doamna are o afecţiune, chiar şi ginecologică, o putem ajuta într-un mod care-i va rezolva aproape în totalitate problema. Aceeaşi doamnă, dacă va dori să-şi menţină silueta, va primi indicaţii pentru un mod sănătos de alimentaţie, va putea face masaje de întreţinere, saună şi tot ceea ce înseamnă relaxare de după-amiază. În ceea ce priveşte copilaşul, avem de mai multă vreme programe pentru mame şi copii, programe de înot, de după-amiază, astfel încât, când pleacă de la noi, copilul să ştie să şi înoate.”



    Preţurile pentru turiştii străini sunt identice cu acelea pentru turiştii români. Nu există nicio diferenţă. De exemplu, pentru şapte zile de cazare şi masă, veţi plăti aproximativ 900 de lei (~200 euro). Sanatoriul este deschis pe tot parcursul anului. Nu există o lună anume propice tratamentului, am aflat de la Florentina Stoica, asistent şef la Sanatoriul Mangalia, care ne-a vorbit şi despre oferta culinară din apropierea complexului: În zonă sunt restaurante cu specific românesc. Ca o româncă neaoşă, voi recomanda sarmale cu mămăliguţă, însă, fiind la malul mării, aş recomanda orice preparat din peşte. Peştele la cuptor sau plachia va fi tot un preparat românesc. Suntem unitate medicală, dar, sigur, se vor găsi informaţii despre mănăstirile din zonă, despre Delta Dunării, despre obicetivele turistice de la noi şi chiar de la vecinii noştri. Noi aşteptăm toată lumea cu braţele deschise şi cu mare drag. La noi, pe lângă sănătatea, pe care şi-o vor recupera sau menţine, turiştii vor găsi un spaţiu propice relaxării. Este frumos, e plăcut şi-i aşteptăm oricând, cu cel mai mare drag, pe toţi.”



    Iar, dacă ajungeţi la Mangalia, vă puteţi programa oricând o escapadă de câteva zile în Delta Dunării, declarată rezervaţie a Biosferei din 1990. În Delta Dunării întâlnim cea mai mare zonă compactă de stufărişuri de pe planetă, întinsă pe 1.560 kilometri pătraţi, dar şi multe specii de păsări, dintre care multe sunt declarate monumente ale naturii. Şi la capitolul cazare oferta e bogată. Fie că doriţi să vă petreceţi escapada la bordul unui hotel plutitor, fie într-un complex de agrement, veţi avea de unde alege. Mihaela Andrei este administrator al unui complex de agrement în Delta Dunării: Complexul nostru se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare, iar în incinta lui există o multitudine de posibilităţi de a petrece timpul liber. Avem o piscină de dimensiuni olimpice, unde cei care iubesc apa şi soarele pot să petreacă o zi la piscină, avem locuri de joacă pentru copii. Pe malul lacului Murighiol se poate pescui. Avem hidrobiciclete, bărcuţe cu vâsle, cu care se pot plimba. Avem un centru spa cu piscină interioară, cu saună, salină, jacuzzi, masaj. Avem servicii atât pentru doamnele care vor să se relaxeze, cât şi pentru domnii dornici de pescuit şi de aventură. În afară de aceste servicii, incluse în preţul de cazare şi oferite în incinta complexului, putem organiza excursii pe canalele din Delta Dunării. Excursiile au o durată de la trei la şapte ore. Turiştii pot ajunge la Sfântu Gheorghe, unde pot vedea cum se varsă Dunărea în Marea Neagră, dar şi la mănăstirile din zonă. Avem suficiente posibilităţi de a umple un sejur de şapte zile pentru o familie.”



    Meniul pe care-l veţi găsi în acest complex turistic este internaţional, însă, bineînţeles, abundă în preparate tradiţionale, din peşte. Veţi plăti 100 pentru o cameră, pe noapte, preţ în care este inclusă cazarea, masa şi accesul la serviciile complexului. Ar mai fi de menţionat că personalul vorbeşte limbile engleză, franceză, italiană, iar pliantele cu informaţii turistice, pe care le veţi găsi aici, sunt în aceste limbi, dar şi în germană şi rusă.