Tag: Travel and Adventure Show

  • Jurnal românesc – 08.02.2017 UPDATE

    Jurnal românesc – 08.02.2017 UPDATE

    Prima moţiune de cenzură iniţiată de PNL şi USR, în opoziţie, împotriva
    actualului Guvern de coaliţie PSD-ALDE a fost respinsă miercuri de Parlament. S-au
    înregistrat 161 de voturi ‘pentru’ şi 8 ‘împotrivă’. Pentru a fi adoptată
    moţiunea ar fi trebuit să întrunească cel puţin 233 de voturi pentru.PSD, ALDE şi UDMR s-au abţinut de la vot. Moţiunea, intitulată Guvernul
    Grindeanu – Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România, a fost depusă săptămâna trecută. Semantarii moţiunii îi solicitau premierului să îşi asume eroarea
    de a fi adoptat ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale şi a
    unui proiect de lege privind graţierea. Tot miercuri, Curtea Constituţională a
    stabilit că nu există conflict juridic de natură constituţională între puterile
    statului în urma adoptării OUG privind modificarea Codurilor penale. Curtea a
    ajuns la această concluzie dupa ce a discutat cererile preşedintelui Klaus
    Iohannis şi şefei Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena.
    Anterior, Guvernul abrogase ordonanţa şi anunţase că renunţă, pentru moment, la
    modificarea Codurilor Penale. Intre timp protestele împotriva guvernului
    Grindeanu continuă si, miercuri pentru a noua zi consecutiv, la Bucureşti, în
    mai multe oraşe din ţară şi în străinătate, pe fondul modificărilor din
    domeniul legislaţiei penale. În paralel, la Palatul Cotroceni a avut loc,
    miercuri, pentru a patra zi la rând, o manifestaţie împotriva preşedintelui
    Klaus Iohannis.




    Cei 500 de militari ai Forţelor
    terestre ale Statelor Unite dislocate în Europa, plecaţi luni din Polonia spre
    România se vor instala, zilele acestea, la Baza aeriană Mihail
    Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Potrivit unui comunicat al
    Ministerului Apărării Naţionale, ei vor efectua exerciţii de tragere la Centrul
    de instruire de la Smârdan, din judeţul Tulcea. De asemenea, militarii
    americani vor participa la exerciţiile multinaţionale planificate pentru acest
    an, alături de militari români din subunităţi de tancuri şi infanterie
    mecanizată.




    Preşedintele Republicii Moldova, socialistul pro-rus Igor
    Dodon, a discutat, marţi, la Bruxelles, cu adjunctul secretarului general al
    NATO, Rose Gottemoeller. El a cerut Alianţei să nu se grăbească cu deschiderea
    unui birou NATO la Chişinău, care, în opinia sa, creează impedimente în
    negocierile privind regiunea separatistă rusofonă Transnistria. Preşedintele
    Dodon a solicitat, totodată, asigurări că Alianţa va respecta neutralitatea
    permanentă a Republicii Moldova. Oficialul NATO a replicat că viitoarea
    reprezentanţă nu este o bază militară, ci o misiune diplomatică cerută de
    Guvernul Moldovei pentru sprijinirea reformelor. Rose Gottemoeller a subliniat
    că fiecare naţiune are dreptul să-şi aleagă propriile alianţe sau să nu se
    alieze cu nimeni, dar a atras atenţia că neutralitatea nu înseamnă izolare.
    Transnistria e ieşit, de facto, de sub controlul autorităţilor de la Chişinău
    în 1992, după un conflict armat soldat cu sute de morţi şi tranşat odată cu
    intervenţia trupelor ruse de partea separatiştilor. Deşi Rusia s-a angajat
    să-şi retragă trupele încă din 1999, acestea se află şi acum acolo.




    Zonele şi atracţiile turistice din România vor fi prezentate
    publicului american şi reprezentanţilor mass-media din cel mai populat stat
    american, California, la expoziţiile pentru turism dinseria ‘Travel and Adventure Show’. Potrivit Ministerului Turismului, acestea sunt
    programate în perioada 10-12 februarie la San Francisco,
    respectiv 17-19 februarie la Los
    Angeles..La standul românesc vor avea loc pe
    perioada expoziţiilorspectacole de divertisment, prezentări şi demonstraţii
    culinare, iar copii şi tinerii vor putea să viziteze zona ‘mini-zoo’ (animale
    exotice), să facă exerciţii de alpinism/căţărare. Potrivit Ministerului
    Turismului, America de Nord reprezintă principala piaţă turistică
    extra-europeană a României, iar Statele Unite ale Americii sunt a cincea sursă
    de turişti internaţionali care ne vizitează ţara.