Între numărul mare de elevi
premiaţi anual la olimpiadele internaţionale şi procentele alarmante de
analfabetism funcţional în rândul copiilor de 15 ani, învăţământul românesc stă
sub semnul contrastelor. Dacă motivele de nemulţumire sunt dezbătute des în
spaţiul public – şi pe bună dreptate -, motivele de mulţumire intră, uneori,
într-un con de umbră. Pentru a-i scoate din acest con de umbră pe elevii
performanţi, dar mai ales pe cei care-i pregătesc, Fundaţia pentru Comunitate
şi MOL România acordă anual Premiul Mentor. În 2017, pentru al şaptelea an
consecutiv, distincţia a fost acordată unui număr de 10 profesori şi antrenori
din toată România, selectaţi din cele 250 de propuneri strânse anul trecut.
Unii dintre aceştia
sunt de mult timp obişnuiţi cu obţinerea de trofee. Un exemplu este Petre
Arnăutu, antrenor de tenis de masă la Clubul Sportiv Şcolar Slatina şi
coordonatorul loturilor naţionale de cadeţi şi juniori în ultimii 20 de ani.
Dintre reuşitele sale recente amintim locul III obţinut de jucătoarea Adina
Diaconu la proba de simplu fete şi locul I obţinut de Adina Diaconu şi Andreea
Dragoman la proba de dublu fete la Campionatul Mondial de Juniori organizat la
Cape Town în 2016. Iar în 2017, aceeaşi pereche a obţinut medaliile de bronz în proba feminină de la
Campionatele Europene de tenis de masă de la Soci din luna februarie. Pe lângă devotament faţă de
profesie, o condiţie a succesului unui antrenor este capacitate de a depista
talentul unui copil, consideră Petre Arnăutu. Ca să ajungi să faci mare performanţă trebuie ca, în
primul rând, să ştii să-i selecţionezi pe acei sportivi care au calităţi reale,
calităţile specifice şi generale care sunt necesare pentru a practica acest
sport la nivel înalt. Este foarte important să ai materia primă adecvată pentru
marea performanţă, dar e la fel de important ca sportivul de mic să aibă
dorinţa şi voinţa de a practica acest sport la nivel înalt. Căci să nu uităm că
performanţa înseamnă cam 95% muncă, după aceea intervin celelalte calităţi.
Deşi nu se bucură,
poate, de celebritatea sportului, şi celelalte materii predate în şcoli sunt la
fel de importante în alegerea profesiei şi în formarea personalităţii. Una dintre ele este filosofia, iar caracterul
ei formativ este exact ce a atras-o pe Elvira Groza către exercitarea acestei
profesii. La rândul ei, deţinătoare a Premiului Mentor, Elvira Groza predă
filosofie la Liceul Teoretic Aurel Lazăr din Oradea. Pe lângă faptul că este
coordonatoarea revistei acestei şcoli, revistă intitulată Lăzăriştii, Elvira
Groza a pregătit medaliaţi cu argint şi bronz la fazele internaţionale ale
olimpiadei de filosofie. Cheia reuşitei sale este felul non-conformist de a se
raporta la materia sa: filosofia e un instrument prin care un tânăr se
descoperă pe sine, descoperind şi lumea din jur altfel decât prin convenţiile
sociale. Eu cred
că astăzi trebuie să facem filozofie trecând dincolo de manualele de liceu care
se opresc la mijlocul secolului XX şi sunt un fel de colecţii de citate şi cam
atât. Deşi în contextul actual filosofia a devenit mai mult etică, politică şi
comunicare structurată în marginea altor ştiinţe încerc, totuşi, să-i provoc pe
elevi prin dialog. Ora de filozofie e şansa unei relaţii faţă către faţă în
care poţi arăta unui om cum să se asume pe sine, să înţeleagă ce e cu el.
Deşi este profesoară de 23 de ani, Elvira Groza nu se poate închipui pe
sine făcând altceva în ciuda momentelor inevitabile de oboseală şi dezamăgire. Elevii sunt tot mai puţin receptivi. Ei învaţă să-şi
asume doar şabloanele pentru bacalaureat, care sunt făcute pentru un elev
mediu. E foarte greu să-i scoţi din această gândire pragmatică, de tip
cauză-efect. Sunt situaţii şi zile în care nu reuşesc să-i provoc cu nimic. Sau
în care dialogul nu are loc şi la capătul acelor zile mi-aş dori să citesc o
carte de filozofie şi atât. Dar a doua zi o iau de la capăt şi uit de renunţările
acestea de moment.
Un
alt dascăl recompensat cu Premiul Mentor şi îndrăgostit de profesia sa este
Elena Teoteoi, profesoară de chimie la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu din
Târgu Jiu. La rândul ei, a pregătit elevi care au obţinut de-a lungul anilor
medalii de aur, de argint şi de bronz la olimpiada internaţională de chimie.
Cum a reuşit Elena Teoteoi să le insufle elevilor pasiunea pentru chimie? În
primul rând, punând accentul pe practică. Prin teorie, eu fac introducerea sau îi
pregătesc pe elevi să înţeleagă toate aspectele unei substanţe sau ale unui
fenomen, istoria descoperii substanţei sau fenomenului şi importanţa lor. Însă
pentru elev contează ceea ce vede şi simte efectiv. Prin urmare, experimentul e
cea mai importantă parte a activităţii mele. În învăţământ nu se pune accent doar pe teorie. Sunt materii unde
predomină partea teoretică şi materii care se predau demult punându-se accent
pe interdisciplinaritate. De pildă, nu poţi să înveţi sau să predai chimie fără
să ai cunoştinţe din alte materii precum biologie, fizică, geografie şi
istorie. Chimia se leagă de toate, de viaţa noastră de zi cu zi, de tot ceea ce
ne înconjoară. Inclusiv, noi, oamenii, suntem determinaţi de o serie de procese
chimice.
Predând chimie n-ai
cum să te plictiseşti. Chimia presupune o perpetuă schimbare ca şi viaţa.,
consideră Elena Teoteoi. Nici într-o clasă n-ai cum să te plictiseşti şi de
aceea profesia de dascăl reprezintă o provocare continuă pentru profesoara de
chimie. Nu există zi sau oră care să
decurgă aşa cum ţi-ai dorit şi ţi-ai propus fără să apară vreo noutate în
reacţia elevilor sau chiar în reacţia profesorilor. Ne schimbăm şi noi în
fiecare moment după cum evoluează clasa şi după cum simţim elevii. Se predă, de asemenea, diferenţiat. N-ai cum
să predai elevilor la fel. Prin urmare, n-ai cum să dai înapoi sau să baţi
pasul pe loc. Tot timpul apare ceva nou care te atrage şi care te dezvoltă şi
pe tine, profesorul.
Nu există monotonie în învăţământ, concluzionează
profesoara Elena Teoteoi. Şi nici nu are cum să existe atâta timp cât
profesorii sunt şi mentori.
