În
studiile de istorie și de relații internaționale s-a spus că Europa Centrală și
de Est de după 1918 este o creație a Franței. Și, într-o bună măsură, este
adevărat. Statele care au apărut pe harta Europei la sfârșitul primului război
mondial datorează Franței existența lor. Polonia, România, Cehoslovacia și
Iugoslavia au fost țările care au apărut într-o formă statală nouă, după ce
victorioasa Antantă a decis condițiile în care avea să se încheie Marele Război
ce durase 4 ani.
La sfârșitul anului 1918, situația
era încă incertă pretutindeni. Teritoriile din Austro-Ungaria locuite de români
ca și de alte etnii erau în dispută și controlul asupra lor depindea de
abilitatea fiecărui jucător politic de a avea argumente la pacea care avea să
urmeze. Franța a jucat în zona de vest a României de azi un rol de menținere a păcii
și decisiv în viitoarea trasare a granițelor Regatului României, iar persoana
generalului Henri Mathias Berthelot a fost cea care a pledat cauza românească.
Istoricul Aurel Ardelean de la
Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad a descris situația foarte
complicată a zonei în acel an 1918. La finele anului anului 1918 și începutul anului 1919 situația în partea de
vest a României Mari nu era una liniștită. Dacă la intrarea României în război
acesteia i se propusese eliberarea zonei de vest, după război, o mare parte a
acesteia, în special Banatul, se afla de facto sub ocupația militară sârbă. Ion
C. Brătianu, primul ministru român și ministru de externe, s-a adresat
ambasadorului francez Saint Aulaire într-o telegramă, pe 22 decembrie, în care
afirma că armata sârbă aflată în Banat întemnițase la Belgrad sute de români
din Banat. Orașul Arad era plin de refugiați pe care teroarea armatelor sârbe
îi alungase din Banat. Comandantul sârb de la Timișoara dizolvase Consiliul
Național Român al districtului Timiș și toate gărzile naționale române. Poporul
român este foarte pornit împotriva armatei sârbe pe care o admirase și alături
de care suferise pe timpul cumplitelor încercări, scria Brătianu.
Generalul Berthelot venise în România
în fruntea misiunii militare franceze în octombrie 1916 și fusese nevoit să
plece în martie 1918 după ce România, înfrântă, semnase tratatul de pace de la
Buftea. S-a reîntors în octombrie 1918, în fruntea unei noi misiuni militare
franceze, și a ajuns în Banat și Transilvania de Vest pentru a vedea la fața
locului starea de fapt. Aurel Ardelean. Instalarea administrației române a avut unele impedimente. Martiriul
românilor din Transilvania îmi este deplin cunoscut. O dragoste deosebită mă
leagă de dumneavostră și vă asigur de tot sprijinul și concursul în vederea
așezării definitive a României Mari. Sunt cuvintele generalului Henri Mathias
Berthelot, comandantul trupelor aliate de la Dunăre și șef al misiunii militare
franceze în România, adresată delegației conduse de Vasile Goldiș, venită la
București pentru a preda regelui Ferdinand I documentele unirii. Acesta a fost
de altfel și spiritul care a caracterizat vizita generalului francez la Arad și
în vestul României în anii 1918-1919. Presa
arădeană a timpului, în special ziarul Românul, relatează pe larg
vizita într-o perioadă în care a avut loc un proces dificil, plin de sincope,
în instalarea administrației românești în Arad, Transilvania și Banat.
Vizita
generalului Berthelot trebuia să pacifice o zonă tulburată de anii de război,
de urile acumulate și de neîmplinirile care răbufneau la tot pasul. În preajma sosirii generalului
Berthelot la Arad, pe românii dornici să-l vadă pe generalul francez i-au
atacat provocatori maghiari care au deschis focul asupra lor, le-au călcat
steagurile în picioare fiind numeroase victime. Să știe maghiarii că nu demonstrațiile
acestora ale unor indivizi ieșiți din minți vor hotărî soarta politică a
românilor și maghiarilor, ci Congresul general de pace. Până atunci, și unii,
și alții trebuie să-și păstreze sângele rece. Tribunalul internațional va face
deplină dreptate, aceasta era poziția oficială, pacifistă, a românilor
exprimată în ziarul Românul. De altfel, însuși generalul francez și-a numit
călătoria Turneul de pacificare având și o soluție practică pentru a evita
tensiunile inter-etnice, ea fiind ocuparea întregii zone de către trupele
franceze.
Rolul trupelor franceze a fost acela
de a calma spiritele, iar generalul Berthelot s-a achitat cu brio de acel rol.
Aurel Ardelean. Răsfoind
presa acelor zile aflăm că generalul Berthelot își însoțea afirmațiile de fapte
care aveau menirea de a susține promisiunile făcute. În revista Biserica și
școala din 23 decembrie 1918, de la rubrica Informațiuni, aflăm: Trupe
franceze în Banat. Ca urmare a demonstrațiilor sângeroase, noapte au sosit la
ordinul generalului Berthelot trupele franceze în Arad pentru asigurarea
ordinii și siguranței publice periclitate. La sediul ziarului Românul din
Arad stau de veghe sentinele franceze. Iar următoarea știre spunea așa: Armata
română va ocupa și Oradea Mare, Aradul și Sighetul Marmației. Un colonel
francez a înmânat guvernului maghiar o înștiințare a generalului Berthelot prin
care i se făcea cunoscut că armata română era îndreptățită să treacă peste
linia de demarcație și să ocupe următoarele orașe: Cluj, Dej, Satu Mare,
Oradea, Radna, Arad, Marghita și Sighetul Marmației. Acea operațiune va ține
până la sosirea trupelor franceze.
Tratatele
de pace au trasat frontiere conforme cu mozaicul etnic, cu principiile și cu
aspirațiile națiunilor de atunci. Iar România, sprijinită de marele său aliat
Franța, a fost așezată în granița sa vestică de azi.